Ora de cumpănă…

 

Te aşteptam

la vechea răscruce

de care mi-ai vorbit într-o vreme.

Dimineţile mele

se zbăteau în strânsoarea

amintirilor

ca-ntr-un cerc vicios

şi toate zborurile erau trecute

sub tăcere.

Doar sufletul meu mai striga

în nopţile haine

plecate să vâneze…

…

Vino, iubite, să-mi vezi aşteptările

răscolind în fibrele pământului.

…

Te aşteptam la ultima răscruce

a zilei

adăpostită în  vechiul altar

clădit pe ruine…

Cine să mai rostească

vreo întrebare

când rănile s-au adunat

într-un bulgăre de sare

şi sufletul îmi cerea neîncetat:

–          apă! apă…

ca o condamnare, ca o risipire

într-o logică absurdă…

…

Vino, iubite, să vezi cum pământul

se crapă…

cum nopţile deschid câte o trapă

şi ploile te caută

în inima de foc

a ultimei poveşti

de iubire…

de iubire…

 

9 decembrie 2012

 

Ca-ntr-un ochi lunatic

Tăcerile

adânci

învolburau oceanul

şi valurile se striveau

de stânci

ca-ntr-un ritual păgân…

stăpân

în umbră – exultând…

 

la ţărm

o luntre prinsă în nisip

închipuite voci

alunecau

sub malul

îmbâcsit de alge

şi arginţi

 

tăceri

nedescifrate

întunecau oceanul

şi stâncile alarmate

se surpau

în mine

ca-ntr-un ochi lunatic…

singuratic

în noapte – meditând…

 

25 dec.2012

 

 

Striveşte-mi retina…

Înainte să-mi striveşti retina

cu primul răsărit

zăvorăşte-mă în somnul celor vii

şi lasă-mă acolo

uitată…

nu-mi întinde lemnul de cruce

să-l mângâi

 

Înainte să-mi smulgi inima

din rădăcină

şi s-o arunci convoilului funerar

zăvărăşte-mă în dragostea

celor orbi

şi lasă-mă acolo

dăruită…

lasă-mă… nu mă târî în pustie

lângă stârvuri şi corbi

 

Zăvorăşte-mă în beţie,

în dragoste

şi somn

şi nu mă lăsa să rătăcesc

pe drumuri – solemnă şi umilă –

 

Înainte să-mi striveşti retina

cu primul răsărit

avertizază lumea

că naşterea bocitoarelor

e un spectacol gratuit…

gratuit…

 

1 ianuarie 2013

 

autor  valentina becart

Din jurnalul unei zile

(Să mă nasc întâia oară)

 

Să mă nasc întâia

oară

când soarele biblic

coboară în adânc

şi strigătul vieţii

e-mbrăţişat

de ape….

 

… şi născându-mă

să-mi făuresc un vis

ireal

din cărări neumblate

cuvinte mari

păduri însorite

şi păsări paradis

… şi-atâtea semne

de întrebare

neverosimil biciuind

lumina devorată

de gândul

înfiripării

unui trup….

 

… pată de lumină şi întuneric

tăcere înaltă

arc peste timp

 

… dureri petrificate

pe buzele

brumate

întoarse în ţărâna

străjuită de îngeri

şi iarbă înrourată…

 

…. şi iar, şi iar…

odată cu zorii

să mă nasc întâia oară

scânteie sfioasă

în visul pătimaş

al luminii…

al luminii…

 

12 iunie 2011

autor Valentina Becart

http://cititordeproza.ning.com/profile/valentinabecart

Să nu trezim cimitirele

E-o taină-n toate
şi-o năruire…
şi cum să nu ne-ndoim de dăinuire
când ne cântăm bucuriile
în acelaşi cerc istovitor
în care dorm nepăsătoare
cimitirele…

E o lumină-n toate.
şi-o sfâşiere…
şi cum să nu ne-ntrebăm de risipire
când ne slăvim odoarele
în acelaşi triunghi nepereche
în care se înalţă – ca o provocare –
luna, soarele…

E-un nepătruns în toate
şi-o prigonire…
şi cum să nu ne mire
când rătăciţi în propria geometrie
căutăm adevărul
în ape
ce refuză oglindirea – chipului cioplit –
agăţat
în izbăvitoare cuie,
izbăvitoare cuie…

autor Valentina  Becart

http://cititordeproza.ning.com/profile/valentinabecart