Ce faci, măicuţă? / Simfonie în alb…/ Îţi scriu, Mărite…

 Ce faci, măicuţă?

Se lasă umbre-n insula durerii

Îmi zboară gându-n satul dintre munţi

De-tâta sete albă-n faptul serii

Şi ochii-mi deveniră-ncet… cărunţi.

 

Ce faci, măicuţă, cum îţi depeni dorul

Ce fir şi din ce caier astăzi torci?

Te simt, măsori cu paşi mărunţi pridvorul

Şi tristă-ngâni: „fetiţo, când te-ntorci?”

 

E iarnă grea şi-n sat se lasă seara

Dansează flăcări peste lemne ude

Mai latr-un câine care-şi ia ocara

Trudeşte geana-ţi lacrime s-asude…

 

Mai iei o carte… şi-ncă una-n mână

Citeşti, sperând să treacă timpu-n grabă

„Of, Doamne, de-ar mai trece-o saptămână

Şi luna asta albă din ogradă!”

 

Priveşti în gol, singurătatea-ţi doare

Ce mult ai vrea ca să ma ai acasă…

Când eu, pribeagă-s pe un ţărm de mare

Dar vin curând, măicuţa mea frumoasă!

 

Limassol, Cipru, 16 ianuarie 2013

 

Simfonie în alb…

Simfonie în alb… visul de-acasă

Cedri din Troodos topindu-şi veşmântul

Gheţuri trudind să ucidă cuvântul

Stropi de sudoare pe frunte-mi apasă.

Căldură în suflet, alb în privire

O insulă rece, ce iarnă sihastră…

Marea cântând simfonia albastră

Ruine ce-ascund poveşti de iubire.

Destine strivite în mituri străvechi

Zei şi zeiţe râvnind „paradisul”

Vise ce mor înecate-n abisul

În care nisipul şi marea-s perechi…

Scriu cu petale de floare de nalbă

Cumintea-mi trăire, dragoste lină

Nouri se zbat dar mi-e inima plină

Notele-ngână partitura mea albă.

 

Limassol, Cipru, 13 ianuarie 2013

Îţi scriu, Mărite…

Îţi scriu, Mărite, astăzi te-ai născut
Cu plecăciune versul meu îţi dărui
Nicicând sfârşit, Tu, veşnic început
Cu slova-ţi vie lumi haine nărui.

Cuvântul Tău de-i răstignit pe cruce
În trăitor Luceafăr se-ntrupează
Când bâjbâim prin neguri, el străluce
Limba română, dulce, luminează.

Plopi fără soţ visează-ţi iar alintul
Şi-un bucium trist, jelind pe dealuri, sara,
Cu doruri ninse leagănă-te vântul
Iar Doina-şi curge-n vaduri lin povara..

O, rămâi Tu, o dragoste sublimă
La steaua care-a răsărit Cuvântul
Şi dacă treci punţi limpezi te lumină
Mărite Domn al limbii noastre, Sfântul!

Iubind cu-ardoare, gingaş, Floare-albastră
Stârnind cu versul tău şi-n stânci fiorii
Oglindă, Lacul din privirea noastră
Eminule, eşti glorie-ntre glorii!

 

autor Georgeta Resteman

Scrisoare pe-un petec de suflet..

 

 

Depărtarea mi se pare mai cruntă azi decât ieri şi mai cumplit de suportat de cât a fost vreodată… Aş vrea s-o ucid odată cu arşiţa ce-mi arde gândurile şi s-o prefac fărâme mici, mici, mici pe care bucăţica de viaţă ce-a mai rămas atârnată de sufletul păpuşii de cârpă să le mistuie-n cenuşi, răspândindu-le apoi în cele patru zări. Taina cuvintelor îmi dă mereu târcoale, umplând, în felul ei, goluri văduvite de speranţe cu unduiri de slovă.

 

Amestec în creuzetul numit atât de simplu „suflet” toate trăirile adunate în carul pe care de-abia-l mai târăsc de greutatea dorurilor şi adun, unul câte unul cuvintele plăsmuite după cum le taie capul, aşezându-le cuminţi în pagini, îngălbenite şi ele de-atâta aşteptare. Mă număr în rânduri despărţite de câte-un val sărat care cuprinde în îmbrăţişarea-i tandră sfielnicele vise adăpostite la tâmplele timpului, spulberându-le apoi, cât ai clipi, pe nisipul auriu şi nicidecum la mine nu dă bine „unu şi cu unu”. Şi depărtarea nu se lasă învinsă nici chiar de rugile ce-mi stau mereu pe buze… Câteodată mă trezesc numărând şi nici nu ştiu măcar ce număr, dar eu continui fără să mă opresc şi fără să uit să sper că orele, zilele, săptămânile, lunile sau poate anii vor trece mai uşor dacă-mi voi număra dorinţele-n cuvinte.

 

Aştept şi nu ştiu ce-aştept, sper şi nu mai ştiu ce sper dar trăiesc şi gândesc şi asta-mi ocupă tot timpul. Poate-aştept geana de lumină care să-mi lumineze drumul şi gândurile sau poate mâna aceea care să-mi poposească deasupra creştetului şi să mângâie fărâma de stâncă ce-a mai rămas din mine, poate aştept să aud glasul care să-mi şoptească „copilă, va fi bine!” sau poate curcubeul limpezindu-mi ochii în arcuirile sale sublime când visele se sparg pe faleze reci de piatră…

Poate… poate te-aştept pe tine, de ce nu? Îmi lipseşti, omule! Şi nici nu ştii cât de mult îmi doresc să ucid departarea!

 

Limassol, Cipru, 26 iulie 2012

autor Georgeta Resteman

 

 

În trena toamnei mele

În trena toamnei mele

 

Tăcerea nopţii-albastre cu împletiri de vise
Stindarde arborate pe-aceleaşi metereze
Cetăţi de suflet triste cu porţile închise
De lacrimi îngheţate sub gene încă treze.

Fărâme de speranţă, de brumă-ncărunţite
Melancolie-ascunsă în tremurul de frunze
Onorurile toamnei, de vremuri ruginite
Într-un pocal de ceară atins uşor de buze.

Privesc înmărmurită spectacolul nocturn
Îmbrăţişări de stele, sclipiri de lună plină
Învăluiri de suflet ascunse-n vechiul turn
De unde, lin, răzbate o rază de lumină.

Lucesc pe ramuri goale şi triste, răvăşite
Muguri de doruri, urme de suflete rebele
Fiorduri reci şi-atâtea trăiri nemărginite
Şi-un licăr de iubire în trena toamnei mele…

 

Autor: Georgeta Resteman

 

La Sebeş – Alba spiritul lui Blaga este încă viu!

Cenaclul literar “Lucian Blaga” – mereu în lumina Cuvântului

După amiază de noiembrie – frumoasă, caldă, liniştită, cu frunze arămii aşternute pe o parte şi alta a şoselei pe care o parcurg în viteză de la Sibiu la Sebeş şi o nesfârşită emoţie generată de faptul că în curând, împreună cu buna mea prietenă vom fi prezente la o întâlnire de suflet ce se va produce la Cenaclul “Lucian Blaga” din oraşul în care sevele poemelor lui Blaga curg prin fiecare iubitor de frumos. Şi fac această afirmaţie cu toată convingerea pentru că descoperind comuniunea literară de-aici mi-am dorit atât de mult să ajung să-i cunosc membrii, încât, chiar dacă în zi de miercuri – la mijloc de săptamână – am “evadat” din tumultul problemelor cotidiene luând drumul ţinuturilor în care a văzut lumina zilei inegalabilul Lucian Blaga – aproape de Lancrămul lui – leagăn de suflet unde a scris atât de frumos: „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”.

Da, acesta este mesajul care străjuie bustul impunător al poetului filozof la intrarea in Casa de cultură din Sebeş unde, spre plăcuta mea surprindere se desfăşoară intense activităţi culturale în cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga”. Poetul Petru Făgăraş, gazdă primitoare şi suflet al mişcării literare de-aici ne întâmpină cu câte-un gingaş trandafir alb, conducându-ne spre sala rezervată întâlnirii săptămânale a acestor neobosiţi truditori pe altarul frumosului. Parcurgem cu emoţie holul de la intrare, făcând plecăciune de suflet în faţa bustului lui Blaga, urcăm scările spre etaj, traversăm o sală care seamănă cu sala de aşteptare din faţa unui cabinet medical dar aflăm că de fapt este anticamera rezervată părinţilor ce şi-au adus odraslele la cursuri de dans; apoi intrăm într-o săliţă în care, în jurul unui pian învechit stau patru tineri care cânta muzică folk. În cele din urmă ajungem în locul care în scurt timp, tineri elevi, studenţi, oameni ajunşi la maturitate deplină sau pensionari plini de spirit si vioiciune se-adună la „sfat” pentru a croi pârgiile unui spectacol de Crăciun, oferit cu dragoste de oameni şi frumos sebeşenilor.

„Indiferent dacă avem sau nu probleme, daca e vreme bună sau plouă, miercuri la noi e sărbătoare” – ne spune Petru Făgăraş, un om blând dar plin de spirit care este promotorul si administratorul reţelei cu acelaşi nume pe care membri Cenaclului îşi postează creaţiile si unde activitatea literară se desfăşoară aidoma unui cenaclu, interactiv. Facem cunoştinţă cu fiecare în parte, ne strângem prieteneşte mâinile şi simţim bucuria în ochii lor aşa cum o simţim pe cea din sufletele noastre. Maria Cornelia Postescu,Ion Kamla,Petru Fagaras,Maria Berghezan,Corina Ofelia Corpodean,Emilia Faur,Ekart Casiana,Bogdan Turcu,Mariana Hagiu,Camelia Tincu,Ioana Damian,Jeni Voina,Rodica Haprean,Felicia Todor,Cristina Chiroiu,Rafila Maniu,Albu Aurel Gheorghe – iată cine vine aici în fiecare miercuri şi aduce laudă Cuvântului într-un mod care-mi aminteşte de Flacăra regretatulului Adrian Păunescu din anii tinereţii mele. Retrăiesc în taină clipele de neuitat ale anilor de liceu când pentru a participa la întâlnirile de pe Stadionul Central al Clujului îmi făceam “billet de voie” şi-l prezentam pedagogei ce ne veghea în căminul de elevi în care locuiam, cu mult înainte de data spectacolului pentru a nu rata ocazia de a fi împreună cu mii de oameni entuziaşti, iubitori de poezie şi muzică folk… Aşa am procedat şi în această miercuri de noiembrie si nu glumesc, chiar mi-am cerut voie de la serviciu pentru a ajunge la Sebeş.

artist Aurelia Chiru, Abstrus1

Aflăm că mişcarea literară reunită sub numele de Cenaclul literar “Lucian Blaga” a luat fiinţă încă din anii ’70 . În anul 1975 cei care l-au infiintat au fost: poetul filozof Ion Kamla, Remus Rednic-metodist, Gheorghe Maniu-fost director a Casei de Cultură, Rafila Maniu, Olga Caba, Valeriu M. Sivan şi a funcţionat până in anul 1988.
În 2007 s-a reînfiinţat, prin efortul nemijlocit lui Maria Cornelia Postescu, Ion Kamla, Jeni Voina, Rafila Maniu, la care s-au alăturat imediat Petru Făgăraş şi Maria Berghezan. Frumuseţea cuvântului izvorât din suflet a adus alături şi alţi oameni minunaţi , tineri si maturi, în prezent activând 17 membri. Petru Făgăraş împreună cu o prietenă de suflet a Cenaclului, Virginia Smărăndiţa Brăescu au creat o reţea a Cenaclului care a ajuns la 71 de membri: http://lucianblaga-sebes.ning.com/.

Am nimerit în ziua în care mebrii cenaclului s-au adunat special pentru a se organiza în vederea susţinerii unui spectacol de Crăciun, în exclusivitate pentru concetăţenii lor, cu poezie si muzică adecvată, aparţinând numai şi numai membrilor săi. Stau cuminte cu prietena mea alături si ne întelegem din priviri, minunându-ne ca ne mai putem bucura de asemenea momente într-o lume plină de ratăcire spirituală, o lume a goanei după bunăstare sau de cele mai mule ori a luptei pentru subzistenţă…

Selectarea poeziilor, a cântecelor de Crăciun, alegerea machetei pentru afişul ce va înştiinţa locuitorii oraşului asupra evenimentului, a invitaţiilor, a micilor atenţii pe care neobosiţii creatori vor să le facă fiecărui participant, toate desfăşurate “ ca la carte” – sunt supuse la vot absolut “democratic” printre “picanteriile” presărate abil de Ion Kamla şi în perfecta coordonare a Corinei Corpodean – o fiinţă absolut admirabilă prin vioiciunea şi spiritul organizatoric neîntrecut, nedezlipită de chitara pe care-o foloseşte uimitor şi-o numeşte „pâinea „ ei artistică. Intervenţiile înţelepte ale Mariei Cornelia Postescu, „regizor” desăvârşit al spectacolului din mijloc de decembrie 2010, sugestiile binevenite ale celorlalţi şi mai ales entuziasmul tuturor ne dau senzaţia că ne aflăm în culisele unui teatru profesionist în care regizori, scenografi, sufleuri şi alţi artizani în organizarea de spectacole pregătesc un spectacol de gală. Toţi se implică, toţi au idei minunate, toţi îşi unesc minţile şi sufletele încercând sa aducă spiritul Crăciunului în inimile celor alături de care trăiesc, muncesc se bucură sau plâng…

Când toate au fost aşezate pe făgaşul lor şi în bună rânduială ne-am luat fiecare caietele de suflet şi-am citit din creaţiile personale în acordul emoţiilor fireşti generate de momentul în sine si cu bucuria de a ne afla împreună. Maria Cornelia Postescu, admirabila luptătoare pentru viaţă, cu dragoste de viaţă şi frumos, plină de sensibilitate, caldă, jovială şi mereu zâmbitoare ne dăruieşte volumele sale de poeme – nepreţuit dar de suflet pentru suflet…

Nici n-am simţit cum a zburat timpul în mijlocul acestor oameni magnifici prin ceea ce fac şi ceea ce sunt; trebuind să ne întoarcem la Sibiu în aceeaşi seară, le-am mulţumit pentru desfătarea de care am avut parte, am făcut o fotografie de grup, ne-am îmbrăţisat regretând că a trecut aşa de repede timpul petrecut împreună şi-am promis să revenim cu mare drag si altădată – poate la spectacolul de Craciun sau poate mai devreme, Dumnezeu ştie când, dar cu siguranţă revenirea ne va face întotdeauna plăcere.

Drumul şerpuind sub lumina farurilor în ceaţa uşoară a serii de noiembrie mi se părea încărcat de simboluri….din aburii reci ai toamnei răsăreau cuvinte şi cuvintele se-mbinau în versuri iar versurile se-aşterneau în imnuri de slavă-nchinate frumosului din noi : „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor”! ….

autor Georgeta Resteman, membră a proiectului Cititor de Proză

http://cititordeproza.ning.com/profile/GeorgetaResteman