Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Ce faci, măicuţă? / Simfonie în alb…/ Îţi scriu, Mărite…

Posted in Poezie by Hopernicus on 27/01/2013

 Ce faci, măicuţă?

Se lasă umbre-n insula durerii

Îmi zboară gându-n satul dintre munţi

De-tâta sete albă-n faptul serii

Şi ochii-mi deveniră-ncet… cărunţi.

 

Ce faci, măicuţă, cum îţi depeni dorul

Ce fir şi din ce caier astăzi torci?

Te simt, măsori cu paşi mărunţi pridvorul

Şi tristă-ngâni: „fetiţo, când te-ntorci?”

 

E iarnă grea şi-n sat se lasă seara

Dansează flăcări peste lemne ude

Mai latr-un câine care-şi ia ocara

Trudeşte geana-ţi lacrime s-asude…

 

Mai iei o carte… şi-ncă una-n mână

Citeşti, sperând să treacă timpu-n grabă

„Of, Doamne, de-ar mai trece-o saptămână

Şi luna asta albă din ogradă!”

 

Priveşti în gol, singurătatea-ţi doare

Ce mult ai vrea ca să ma ai acasă…

Când eu, pribeagă-s pe un ţărm de mare

Dar vin curând, măicuţa mea frumoasă!

 

Limassol, Cipru, 16 ianuarie 2013

 

Simfonie în alb…
Simfonie în alb… visul de-acasă
Cedri din Troodos topindu-şi veşmântul
Gheţuri trudind să ucidă cuvântul
Stropi de sudoare pe frunte-mi apasă.
Căldură în suflet, alb în privire
O insulă rece, ce iarnă sihastră…
Marea cântând simfonia albastră
Ruine ce-ascund poveşti de iubire.
Destine strivite în mituri străvechi
Zei şi zeiţe râvnind „paradisul”
Vise ce mor înecate-n abisul
În care nisipul şi marea-s perechi…
Scriu cu petale de floare de nalbă
Cumintea-mi trăire, dragoste lină
Nouri se zbat dar mi-e inima plină
Notele-ngână partitura mea albă.
 
Limassol, Cipru, 13 ianuarie 2013

Îţi scriu, Mărite…

Îţi scriu, Mărite, astăzi te-ai născut
Cu plecăciune versul meu îţi dărui
Nicicând sfârşit, Tu, veşnic început
Cu slova-ţi vie lumi haine nărui.

Cuvântul Tău de-i răstignit pe cruce
În trăitor Luceafăr se-ntrupează
Când bâjbâim prin neguri, el străluce
Limba română, dulce, luminează.

Plopi fără soţ visează-ţi iar alintul
Şi-un bucium trist, jelind pe dealuri, sara,
Cu doruri ninse leagănă-te vântul
Iar Doina-şi curge-n vaduri lin povara..

O, rămâi Tu, o dragoste sublimă
La steaua care-a răsărit Cuvântul
Şi dacă treci punţi limpezi te lumină
Mărite Domn al limbii noastre, Sfântul!

Iubind cu-ardoare, gingaş, Floare-albastră
Stârnind cu versul tău şi-n stânci fiorii
Oglindă, Lacul din privirea noastră
Eminule, eşti glorie-ntre glorii!

 

Georgeta Restemanautor Georgeta Resteman

Tagged with:

Comentariile sunt închise pentru Ce faci, măicuţă? / Simfonie în alb…/ Îţi scriu, Mărite…

%d blogeri au apreciat asta: