Arhiva revistei literare Faleze de piatră

De ce ţi-e frică nu scapi

Posted in Proză by Hopernicus on 09/01/2012

Pe aleile grădinii, se plimbau oameni fără griji. Văzând splendoarea acelui loc şi feţele fericite ale oamenilor, e uşor de înţeles că ne aflăm în Rai.

Liniştea se întrerupse atunci când poarta cea mare, de la intrare, se deschise brusc şi îşi făcu apariţia un bărbat speriat, plin de vânătăi şi de cucuie.

– Tu nu ştii să baţi? îl dojeni Sfântul Petru.

– Ba ştiu, dar nu am voie. Altfel, crezi c-aş mai fi ajuns aici?  Uite, cucuiul ăsta e de la un telefon mobil, care zbura prin clasă, tocmai când am apărut eu în uşă. Normal, că doar de-aia e mobil… Iar mâna stângă… O, dar m-am luat cu vorba şi nu m-am prezentat: sunt profesorul Ghinionescu.

Sfântul Petru consemnă într-un catastif datele noului venit şi îl puse să semneze.

– Doamne, şi aici aveţi condică de prezenţă? îngână profesorul în timp ce semna. Dacă aveţi şi alte documente pe care trebuie să le completez, încep să regret că nu am ajuns la… concurenţă.

Sfântul Petru îl privi nedumerit şi, fără să-i răspundă, îl trimise la plimbare.

– Chiar pot să-mi încep activitatea, fără să semnez foaia de parcurs, regulamentul de ordine interioară, fişa postului?…

Văzând mirarea de pe chipul interlocutorului său, adăugă:

– Ştiţi, infarctul din cauza căruia am ajuns aici mi se trage de la planificări, teste iniţiale, matrice, fişe de interasistenţă, tabele cu activităţi extracurriculare, cursuri de formare continuă, lucrări pentru simpozioane şi sesiuni de comunicări, măsuri remediale, de stimulare a progresului, de asigurare a performanţei…

Bucuros că a ajuns – în sfârşit – în raiul visat, fără munţi de documente de completat, noul locatar porni la plimbare, pe una dintre alei. Auzind, în depărtare, o melodie, se îndreptă într-acolo. Găsi pe o bancă un bărbat care-i părea cunoscut, cântând la alăută. Văzându-l, acesta se opri din cântat şi îl pofti să se aşeze lângă el.

– Eşti nou venit, nu? Eu sălăşluiesc aici de peste două sute de ani. Sunt Antonie Pantoleon-Petroveanu.

– Eu sunt profesorul Ghinionescu.

Ghini, Ionescu – zise Anton Pann, şugubăţ – dar văd că nu arăţi chiar ghini!

– Lovitura din frunte e de la oglinda unei eleve, care a zburat în capul meu, când am invitat-o la tablă. Era nervoasă că o deranjasem tocmai când se farda.

Învăţătura dată rău se sparge în capul tău…

– Vânătaia de la ochi o am dintr-o pauză, când am încercat să despart o elevă care se bătea cu o profesoară, pentru un băiat dintr-a XII-a.

În certuri cine se bagă, păgubi trebuie să tragă… Dar, ia spune-mi, cum mai e viaţa dascălilor? Că şi eu am fost, cândva, profesor de muzică religioasă.

– În anii electorali, ni se promitea că vom trăi mai bine. Şi chiar nu ne puteam plânge… în fiecare zi am dus-o mai bine decât în ziua următoare.

Un nebun făgăduieşte şi-nţeleptul s-amăgeşte

– Uneori, am încercat să ne revoltăm, dar tot degeaba. Era prea târziu.

– Cască ochii la tocmeală, iar nu după ce te-nşală!

– Ne închideau gura imediat, când porneam câte un protest.

De te latră un câine, astupă-i gura cu pâine…

– Cu cornuri, mai exact. Dar nu gura noastră, ci a elevilor care primesc lapte şi corn. Noi am tot sperat să le dea şi promisa miere, doar-doar ar fi curs în învăţământ numai lapte şi miere…

Omul trăieşte cu ce bagă în gură…

– Şi piere cu ce scoate din gură. Trebuia să am mare grijă ce vorbesc…

– De multe ori limba taie mai mult decât sabia. Dar copiii cum mai sunt? Pe vremea mea erau tare respectuoşi.

– Cei de acum sunt respectaţi şi se respectă. Nu mai pot fi nici măcar certaţi, ca să nu fie lezaţi moral…

– Copilul nepedepsit rămâne neprocopsit… Am auzit că a fost mare scandal, astă-vară, cu un examen…

– Examenul de bacalaureat, aşa se numeşte. Lasă, că nu l-au luat nici alţii şi au ajuns acum să facă pe lupii moralişti!

– Vezi bârna din ochiul tău şi nu vorbi p-alt de rău! Dar şi profesorii am auzit că nu s-au lăsat mai prejos la examenele lor.

– La examenele de titularizare, vrei să spui? Păi dacă acum ies profesori pe bandă rulantă… Nu tu ore de asistenţă, nu tu practică pedagogică… Şi ne mai mirăm ce elevi formează?

– Cu ce dascăl lăcuieşti, aşa carte-alcătuieşti.

– Iar dascălii cu vocaţie sunt prea ocupaţi ca să mai fie… preocupaţi. Au avut grijă cei de sus să-i îngroape în hârtii, să nu aibă mintea odihnită. Aleargă după puncte pentru dosar, mai ceva ca soldatul acela grec, la Marathon. Cândva se spunea că şcoala e cetatea ştiinţei…

– Ştiinţele sunt uşi, iar cheile lor sunt cercetările.

– Uşile astea scârţâie rău, de o vreme, dar nu se aude scârţâitul până unde trebuie.

– Omul vrednic se face luntre şi punte.

– M-am făcut şi eu luntre şi punte. Să pot supravieţui, mi-am mai luat un job.

– Nevoia învaţă pe om…

– Am lucrat ca ajutor de ospătar, într-un club de noapte, unde se pregăteau elevii de liceu pentru şcoala… vieţii. Nu era bine, dar trebuia să strâng bani de încălzire.

– Nici unele nu sunt rele, dacă te deprinzi cu ele…

– Dacă ştiam că mor de infarct, nu mă mai temeam că voi muri de frig, la iarnă. Alţi colegi mai norocoşi au găsit elevi pe care să-i mediteze, contra cost. Norocul meu că n-am fost niciodată norocos, că ar fi trebuit să plătesc un impozit… Şi când te gândeşti că este unul, la Hamangia, căruia nu i-a mai cerut nimeni impozit. Şi meditează de câteva mii de ani…

Luându-se cu vorba, domnul Ghinionescu nici nu băgă de seamă că Anton Pann dispăruse. Abia când auzi pe cineva strigându-l, observă că nu mai era pe aleea străjuită de salcâmi. Privi în jur şi bănui că este pe patul unui spital. Glasul asistentei medicale îi confirmă bănuiala:

– A fost o operaţie grea, dar a reuşit. Aveţi un vizitator.

Uşa se deschise şi apăru, în salon, şeful său de catedră:

– Păi, bine, colega, noi nu ne mai vedem capul de treabă şi tu ţi-ai luat concediu medical? Să te întremezi repede, că ai de centralizat rezultatele testelor iniţiale!

 

 

autor Vali Slavu 

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la De ce ţi-e frică nu scapi

Festivalul Naţional de Epigramă „Traian Demetrescu” Craiova

Posted in Articole, Cenacluri by Hopernicus on 15/12/2011

Festivalul de la Râmnicu Vâlcea, desfăşurat la început de noiembrie, părea să încheie ciclul manifestărilor epigramatice din acest an. Dar, spre surprinderea tuturor, avea să apară pe harta epigramei româneşti un nou oraş: Craiova. Sub egida Primăriei Municipiului Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” Craiova, în colaborare cu Cenaclul Epigramiştilor Olteni şi revista „Cugetul” au reuşit, în timp record, să organizeze ediţia inaugurală a Festivalului Naţional de Epigramă „Traian Demetrescu”.


În zilele de 9-11 decembrie, la Craiova, ospitalitatea românească a fost la ea acasă. Organizatorii ne-au aşteptat la gară şi ne-au condus la Hotelul Parc. Acolo, domnul Radu Alexandru, secretarul general al Cenaclului Epigramiştilor Olteni, ne-a înmânat mapele festivalului. În mape se aflau, pe lângă programul activităţilor, câteva publicaţii (ziarul „Raţiunea”, revistele „Turburele” şi „Hofigal”) şi volumul „Întâlniri memorabile” semnat Petre Gigea-Gorun.

 

După masa de prânz, participanţii ne-am strâns în holul hotelului, apoi am pornit spre Primăria Municipiului Craiova.

Photobucket

Deoarece întâlnirea cu epigramiştii fusese anunţată dinainte, când am ajuns, Sala Mare a Primăriei era plină de craioveni iubitori de epigramă.

Photobucket

Din prezidiu, au vorbit domnii Petre Gige-Gorun – preşedintele Cenaclului Epigramiştilor Olteni, vicepreşedintele U.E.R. şi sufletul festivalului, George Corbu – preşedintele U.E.R., Mihai Sălcuţan – vicepreşedintele U.E.R. şi Alexandru Stuparu – directorul Casei de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova. Domnul profesor Ştefan Cazimir ne-a relatat, cu şarmu-i caracteristic, un şir de întâmplări hazlii, cauzate de asemănarea dumnealui cu domnul Mircea Ionescu-Quintus.

Photobucket

În decorul feeric, au răsunat colinde interpretate de o elevă a Liceului de Artă „Marin Sorescu” din Craiova şi de artista lirică Ilinca Zamfir.

Photobucket

Fiecare epigramist a citit patru epigrame, dar foarte gustate au fost replicile compuse ad-hoc.

Photobucket

Au citit epigrame şi gazdele (Petre Gigea-Gorun, Marius Coge, Laurian Ionică, Janet Nică şi alţii) dar la sfârşit, ceea ce l-a determinat pe simpaticul epigramist Laurian Ionică să facă următoarea intervenţie:

Mă întristasem, dar încet,
Iar bănuiala mi se curmă;
Mi-a spus vecinul meu, Janet:
”Mă, cei mai buni citesc la urmă!”

Photobucket

De-a dreptul impresionant a fost recitalul celor doi epigramişti nevăzători (Sandu Marin şi Radu Florea), care au citit epigrame proprii, scrise cu alfabet braille.
Se înserase când am plecat de la această întâlnire. Afară ne aştepta oraşul împodobit de sărbătoare.

Photobucket

Înainte de a porni, la pas, spre Restaurantul Flora, am mai făcut câteva fotografii.

Photobucket

Seara a continuat cu multă veselie. La masă, epigramiştii au dovedit că sunt şi buni cântăreţi. Au interpretat cântece de petrecere: Marian Dobreanu (cel mai cântăreţ dintre epigramişti), Ion Diviza, Laurian Ionică, Elis Râpeanu, Viorel Martin, chiar şi domnul Ştefan Cazimir.

Photobucket

A doua zi, după micul dejun, am fost conduşi la o clădire din apropierea hotelului, fostă casă de oaspeţi. Acolo a fost găzduit, în noaptea de 15-16 mai 1968, generalul Charles de Gaulle, preşedintele Franţei. Aici, a fost amplasată o placă pe care sunt gravate impresiile înaltului oaspete:

„Din tot ce am văzut şi am auzit despre populaţia dumneavoastră, îndeosebi din cele văzute la Craiova, duc cu mine o amintire de neuitat. În încheiere, ca şi la început, vă spun: Mulţumesc! Hai să dăm mână cu mână! Trăiască Craiova! Trăiască România! Trăiască prietenia română-franceză!”

Photobucket

Inspirat de vizita în acest loc, domnul George Petrone a creat o epigramă bazată pe un joc de cuvinte extraordinar, pe care, ulterior, a citit-o la festivitatea de premiere. V-o prezint scrisă chiar de dumnealui:

Photobucket

Colegul său de cenaclu, Vasile Larco, a venit cu următoarea replică, la fel de inspirată:

Atenţionare pentru George Petrone, privind dorinţa amoroasă cu o „de goală”
G. Petrone-n astă sală
Eu îţi spun făr’ de ocol:
Stând în pat cu o „de goală”,
Vezi să nu te dai de gol!

Festivitatea de premiere a avut loc la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, mai exact într-o încăpere, la subsol, amenajată pe locul casei unde s-a născut, a trăit şi a visat poetul Traian Demetrescu. Acesta este, de altfel, şi locul desfăşurării şedinţelor lunare ale Cenaclului Epigramiştilor Olteni.

Photobucket

Aici, ni s-a comunicat că au participat la concurs 90 de autori. Juriul (alcătuit din domnii George Corbu – preşedinte, Ştefan Cazimir şi Mihai Sălcuţan) a selectat, dintre lucrările primite, pe cele care au respectat temele („Banii Craiovei” şi „La Lilieci”), acordând următoarele premii:

Premiul I: Vali Slavu (Aninoasa)
Premiul al II-lea: Ioan Toderaşcu (Vaslui)
Premiul al III-lea: Stefan-Cornel Rodean (Sibiu)

Menţiunea I: Dan Căpruciu (Galaţi)
Menţiunea II: Ion Diviza (Chişinău)
Menţiunea III: Gheorghe Bâlici (Chişinău)

Gheorghe Bâlici, când a mers să-şi ia premiul, a dedicat organizatorilor festivalului următoarea epigramă:

Oraşul Craiova
Când viaţă bună-n ţară nu-i,
Craiova are bani destui,
Dovadă-i că i-a premiat
Pe mulţi ce nu au meritat.

Foarte inspirat, domnul director al Casei de Cultură, a răspuns imediat: „Luaţi, totuşi, plicul!”.

S-au mai acordat premii speciale următorilor concurenţi care au trimis epigrame reuşite: Eugen Albu, Gheorghe Constantinescu, Grigore-Marian Dobreanu, Florina Dinescu, Nicolae Dragoş, Laurenţiu Ghiţă, Ionel Iacob-Bencei, Vasile Larco, Dorel Lazăr, Valerian Lică, Viorel Martin, Ion Micuţ, Nicolae-Paul Mihail, Nicolae Nicolae, Dan Norea, George Petrone, Elis Râpeanu, Nichi Ursei şi Nelu Vasile.

La festival, au mai participat domnii Nicolae Claudiu Şimonaţi şi Aurel Dâncşoreanu, organizatori de manifestări culturale, în oraşul Geoagiu din judeţul Hunedoara, care intenţionează să iniţieze acolo un festival de epigramă.

Photobucket

Referitor la ceremonia de premiere, Marian Dobreanu a făcut următoarea destăinuire:

Ceremonia e frumoasă,
Ţinută după tot tipicul
Îmi place diploma lucioasă,
Dar cel mai mult îmi place… plicul!

E drept că plicul ne-a plăcut tuturor, dar ne-a plăcut şi ce am văzut în continuare. La expoziţie, am admirat caricaturile semnate Gabriel Bratu, portretele realizate de Lucian Bulătan şi instantaneele surprinse de fotograful Constantin Brânzan
A urmat un tur al oraşului, avându-l drept ghid pe distinsul domn Petre Gigea. Bun cunoscător al urbei pe care a păstorit-o chiar dumnealui, în perioada 1965-1968, ne-a prezentat istoria fiecărui obiectiv pe care l-am văzut.

Photobucket

Am trecut pe lângă două parcuri importante ale oraşului. Parcul „Nicolae Romanescu” a fost proiectat de arhitectul francez Edouard Redont, în stil romantic. Craiova se poate mândri că mai există în lume doar trei asemenea parcuri, în oraşele Lodra, Roma şi Paris. Parcul Tineretului a fost realizat în ultimii ani, fiind amenajat special pentru tineri.
În periplul nostru, am trecut pe lângă statuile lui Alexandru Ioan Cuza şi Carol I şi pe lângă Grădina „Mihai Bravu”, locul unde a venit domnitorul Cuza, în 1859. Am văzut Teatrul Naţional, Universitatea Craiova, Muzeul de Ştiinţe Naturale al Olteniei, dar şi Casa Băniei, cea mai veche clădire.
Pentru că este la început de drum, îi dorim festivalului craiovean viaţă lungă, iar organizatorilor, să aibă puterea să realizeze cât mai multe ediţii la fel de reuşite ca aceasta!

Photobucket

 

 

autor Vali Slavu

 

 

Tagged with:

Comentarii închise la Festivalul Naţional de Epigramă „Traian Demetrescu” Craiova

Interviu pe acorduri de chitară

Posted in Jurnalism by Hopernicus on 12/08/2011

Pe Cătălin, fiul Tatianei Stepa, nu îl mai văzusem de când a terminat clasa a VIII-a. Aflând că va susţine un concert la Lupeni, alături de Dinu Olăraşu şi de alţi folkişti, nu am stat pe gânduri şi am făcut imediat rezervare. În ziua concertului, am ajuns la Clubul Valahia, cu aproape două ore mai repede.
După mulţi ani, Cătălin era neschimbat. E drept, puştiul pe care îl ştiam eu, din vremea când mi-a fost elev, era acum un tânăr înalt, dar avea aceeaşi lumină în privire şi aceeaşi dezinvoltură. Până a început spectacolul, am avut timp să stăm de vorbă, pe îndelete. Am depănat amintiri şi am pus la cale un interviu.

 

 In lumina reflectoarelor, artist Aurelia Chiru

 

„La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet, am devenit cuvânt…”
Cuvântul s-a transformat în vers iar versul a devenit cântec, vibrând în sufletul ascultătorilor, prin vocea Tatianei Stepa. Care crezi că au fost atuurile ei? Ce alte calităţi, în afară de vocea deosebită, au ajutat-o să devină o stea şi care dintre aceste calităţi le-ai moştenit?Sunt convins că mama reuşea să transmită emoţie publicului şi printr-un simplu „Bună seara!”. Se simţea asta, avea ceva special şi nu o spun doar pentru că era mama mea. Se schimba atmosfera, unde intra ea. Avea au caracter foarte puternic. Era o fire sociabilă şi veselă (surprinzător, poate), avea mulţi prieteni şi îşi dorea să ajute. Mi-ar plăcea să cred că am moştenit toate acestea de la ea.„Numai mamă să nu fii în vremea
Când nu ai ce copiii îţi cer…”
Îmi amintesc că erai un copil vesel, nimic din comportamentul tău nu trăda vreo nemulţumire. Şi totuşi, cum era copilăria ta, dincolo de poarta şcolii?Am avut o copilărie frumoasă. Am fost fericit. O bucată de vreme, am stat cu bunicii (părinţii mamei). Mama nu lipsea foarte mult de acasă. Avea turnee mai lungi (pe vremea aceea era nebunie), vara, pe litoral, dar mergeam şi eu cu bunica mea. Aşadar, nu trecea foarte mult timp fără să ne vedem. Nu pot să spun că mi-a lipsit ceva.„Fie timpul rău sau bun,
Va veni şi la noi Moş Crăciun.”

Care a fost cel mai emoţionant Crăciun petrecut împreună cu mama ta?

Cred că ultimul. Nu ştiu… Noi ne întâlneam destul de des, în ciuda distanţei dintre Bucureşti şi Lupeni, şi de fiecare dată ne simţeam bine. Adică povesteam, ziceam bancuri. Am fost, în primul rând, prieteni foarte buni.

Erai printre premianţii clasei, un copil cu reale posibilităţi de a ajunge departe. Cât de departe ai ajuns?

Nu ştiu cât de departe am ajuns, dar mă surprinde ce am ajuns. În primul rând, pentru că, după ce am terminat armata (prin 2002, cred) am fost convins, până în măduva oaselor, că nu mai vreau să văd uniformă şi bocanci. După doi ani, am ajuns să-mi doresc să devin jandarm montan şi chiar îmi place foarte mult ceea ce fac. Parcă nici nu mă văd făcând altceva. Cât despre cântat, eu am avut înclinaţii tot timpul în direcţia aceasta, dar nu a fost nimic serios. Am început să cânt la insistenţele unor prieteni. Miţă Berciu a fost primul care m-a pus, mai mult cu forţa, în faţa oamenilor şi m-a încurajat mult. Cânt la modul mai serios de vreun an de zile, datorită altor oameni pe care îi am pe lângă mine, tot „din cauza” mamei mele. M-a sprijinit şi încă o mai face, cu foarte mare plăcere, Victor Socaciu. Ce să zic? Am avut noroc de oameni buni.

Copilul Cătălin Filipoiu nu era genul care vrea să iasă în faţă, era mai degrabă adeptul lozincii „tace şi face”. Adultul de astăzi s-a schimbat? Crezi că în muzică e important să ştii să dai şi din coate, nu numai din gură, pentru a deveni cunoscut?

Nu cred că m-am schimbat. Sunt o fire mai comodă, dar de fiecare dată când mi-am propus ceva important, mi-a reuşit. Mă consider modest (deşi, faptul că mă consider eu aşa ar putea să demonstreze contrariul) şi, poate, de aici concluzia dumneavoastră. Nu am o mare experienţă în lumea muzicală, dar am înţeles că trebuie făcute nişte eforturi. În concluzie, da, trebuie dat şi din coate, puţin.

„Şi Dumnezeu, în ceruri plânge,
Să înteţească-n noi iubirea”

Invocarea divinităţii este frecventă în cântecele mamei tale. Tu crezi în Dumnezeu?

Deşi e destul de greu de susţinut credinţa în ultima vreme, da.

„În părul tău mai e un rest de vară,
Dar, vineţie, toamna-ţi stă pe buze”

Toamna şi iarna au fost anotimpurile cel mai des întâlnite în repertoriul mamei tale. Era vreun anotimp cu care se identifica? Ţie îţi place, în mod deosebit, un anumit anotimp?

Cred că toamna. Toamna şi iarna sunt anotimpuri mai spectaculoase, mai melancolice. Eu prefer iarna, pentru că îmi place mult să schiez.

„Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborât.”

În ciuda pesimismului care răzbate din cântecele ei, Tatiana Stepa a fost o luptătoare. În viaţa ta au fost momente când a trebuit să te iei la trântă cu destinul?

Da, au fost. Probabil că, în treizeci de ani de viaţă, i se întâmplă oricui să treacă prin momente mai grele. Important e că au trecut, dar şi mai important e să nu mai vină altele.

„Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele”

Care era piesa de suflet a mamei tale? Din toată averea moştenită, ai vreun cântec preferat?

Dintre piesele mamei, de suflet şi cea mai cunoscută a fost „Copaci fără pădure”. Dar fiind o mare consumatoare de muzică, bineînţeles că avea multe piese preferate. Poate printre cele mai apreciate a fost „Natasha Dance” a lui Chris de Burgh. Mie îmi plac mai multe, nu ştiu, depinde de stare: „Iubirea de lut”, „Totuşi toamna”, „Criza in întuneric”.

Care a fost primul cântec pe care l-ai preluat şi unde l-ai interpretat?

„Iubirea de lut” a fost prima piesă pe care am cântat-o la clubul Valahia, în primul „concert” pe care l-am susţinut în faţa unui public, anul trecut. Iar pe o scenă, într-un spectacol mai important, anul trecut, pe 10 august, la Târgu Jiu, la festivalul „Poarta Sărutului”.

Am înţeles că au existat persoane care te-au ajutat în încercarea ta de a cânta. Au fost şi oameni care ţi-au pus piedici?

La începuturi, după cum ziceam si mai devreme, Miţă Berciu m-a încurajat, m-a îndrumat şi m-a sprijinit foarte mult, împreună cu echipa de la Valahia. „Ieşirea” în ţară, la festivalurile şi spectacolele importante, i se datorează domnului Victor Socaciu. Piedici nu mi s-au pus. Au mai fost răutăţi şi probabil vor mai fi, dar nu contează.

Care dintre concertele la care ai cântat a avut cel mai mare succes?

Nu ştiu ce să zic. E diferit de fiecare dată. La majoritatea spectacolelor, am cântat cu Victor Socaciu şi cu George Nicolescu şi acestea toate au fost reuşite. Cred că momentul cel mai plăcut pentru mine a fost la „Om Bun” – cel mai mare festival de gen – în 2010, la Bucureşti, unde au fost 4500 de oameni, care m-au aplaudat până m-am întors, la bis.

Ce planuri de viitor ai?

Ca să încep în ordine, în toamnă mă căsătoresc. Apoi, am vreo douăsprezece piese proprii, înregistrate (vreo două au apărut pe internet) şi sper ca, la anul, să le strâng într-un album. Iar pe termen lung, ca tot omul la 30 de ani (aproape): un copil şi… aaa… să îmi termin facultatea.

Lupeni, 1990    
                               
                 
               
             
autor Vali Slavu  http://cititordeproza.ning.com/profile/ValiSlavu
Tagged with: ,

Comentarii închise la Interviu pe acorduri de chitară

Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Povestea vorbei”, Râmnicu Vâlcea, 2010

Posted in Sărbători,evenimente by Hopernicus on 11/12/2010

Se zvonise, cu ceva vreme în urmă, că anul acesta nu va mai avea loc Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Povestea vorbei”. Criza cu care
se confruntă ţara a afectat şi domeniul cultural, dar umoriştii vâlceni au reuşit, chiar şi în aceste vremuri grele, să găsească soluţii pentru
organizarea festivalului. Astfel, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea, dar şi cu propria dumnealor contribuţie bănească, membrii
Clubului Umoriştilor Vâlceni, în frunte cu inimosul Nichi Ursei şi-au văzut visul împlinit. Cea de-a cincea ediţie a festivalului a avut loc
în zilele de 5 şi 6 noiembrie 2010. De bucurie, parcă şi soarele a uitat că e toiul toamnei şi ne-a zâmbit celor doisprezece epigramişti adunaţi
la Râmnicu Vâlcea.

Am fost cazaţi la Pensiunea Supca, unde eu m-am simţit ca acasă…datorită pisicuţelor drăgălaşe pe care le întâlneai la tot pasul.
Bucuria revederii cu confraţii din ţară a fost mare, iar până la ora stabilită pentru întâlnirea tuturor, am mai stat la taclale, la terasa pensiunii.

Deschiderea festivalului a avut loc în Sala Mică a Teatrului „Anton
Pann” din Râmnicu Vâlcea. Am fost primiţi cu multă căldură de un public
numeros şi de reprezentanţi ai presei şi ai posturilor locale de
televiziune.

Photobucket

La început, doamna profesoară Elena Stoica, directorul Centrului
Cultural pentru Promovarea şi Cultivarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, a
propus să păstrăm un moment de reculegere, pentru poetul Adrian
Păunescu. Au urmat alocuţiunile domnilor George Corbu şi Ştefan Cazimir.
Poetul Nicolae Dragoş, profund marcat de dispariţia lui Adrian
Păunescu, a vorbit despre lacrima îmbrăcată în cuvânt şi despre cuvântul
pus în slujba umorului. Domnul Nichi Ursei a fost moderatorul
recitalului de epigramă, susţinut de epigramiştii invitaţi.

După ce i-am făcut să râdă pe cei prezenţi în sală, a venit rândul
nostru să ne primim porţia de bună dispoziţie. Gazdele au pregătit
pentru noi o surpriză: piesa de teatru „Ruleta americană”, de Alexandr
Mardan, în regia lui Emil Gaju. Pe scena din Sala Mare, actorii vâlceni
au prezentat o comedie dinamică, spumoasă, cu umor iscat din
neprevăzutul situaţiilor.

Photobucket

Prima zi a festivalului s-a încheiat cu o cină festivă, la restaurantul
pensiunii. Poetul Nicolae Dragoş, membru al juriului, a fost sărbătorit
cum se cuvine, deoarece tocmai împlinise 72 de ani. Doar că, pe tort,
lumânările erau inversate, motiv pentru care sărbătoritul a exclamat:
„Da, asta e vârsta care-mi place!”. A fost invidiat, cu siguranţă,
pentru „tinereţea” celor 72 de ani, de către „mama Maria”, o altă
sărbătorită. Întâmplător, în sală se mai afla un grup, o familie
numeroasă, ce venise să-şi sărbătorească veterana de vârstă, care a
împlinise 94 de ani.

Photobucket

În cea de-a doua zi, ne-am îndreptat către Casa memorială „Anton Pann”.
Monument de arhitectură urbană a secolului al XVIII-lea, casa cu foişor
şi pivniţă contrastează cu blocurile moderne din jurul ei. Am vizitat
expoziţia permanentă „Viaţa şi activitatea lui Anton Pann”, unde piesele
de mobilier, obiectele decorative, cărţile sau portretele amintesc de
cel care, cu mulţi ani în urmă, le-a folosit: „finul Pepelei, cel isteţ
ca un proverb”.

Photobucket

La epoziţia de caricatură „Zâmbete amare”, am avut ocazia să-l cunoaştem
pe artistul Cornel-Marin Chiorean, autorul celei mai publicate
caricaturi din ţara noastră: renumitul zâmbet „iliescian”.

Photobucket

În aceeaşi locaţie, a avut loc şi festivitatea de premiere. Temele
impuse la această ediţie a concursului („Ţara lu’ Impozit Vodă” şi
„Copilul nepedepsit rămâne neprocopsit”) ne-au stimulat imaginaţia
creatoare. Fiecare dintre noi trimisese şase epigrame. Sosise şi
momentul să aflăm cum au fost apreciate.

Photobucket

Juriul festivalului a fost alcătuit din personalităţi culturale:
George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România
Ştefan Cazimir, profesor universitar doctor;
Nicolae Dragoş, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România;
Nichi Ursei, preşedintele Clubului Umoriştilor Vâlceni;
Florian Popian, referent teatral, CJCPCT Vâlcea.

Domnul Nichi Ursei, înainte de a anunţa un câştigător, a citit câte o
epigramă a respectivului concurent, iar fiecare dintre noi, după ce a
primit diploma, a mai recitat câte două epigrame din concurs.

La a V-a ediţie a festivalului vâlcean, s-au acordat următoarele premii:

Premii speciale, oferite de Clubul Umoriştilor Vâlceni:
Dorel Lazăr – Aiud
Nelu Vasile – Tulburea, Gorj
Ion Moraru / Galaţi

Premii speciale, oferite de Revista Ţânţarul:
Ioan Toderaşcu – Vaslui
Viorel Martin – Bucureşti
Mihai Sălcuţan – Buzău
Laurian Ionică – Craiova

Menţiuni:
Laurenţiu Ghiţă – Bucureşti
Marian Dobreanu – Tg Jiu

Premiul al III-lea:
Ionel Iacob Bencei – Timişoara
Elis Râpeanu – Bucureşti

Premiul al II-lea:
Constantin Tudorache – Ploieşti

Premiul I:
Petru-Ioan Gârda – Cluj Napoca

Marele Premiu “Traian D. Lungu”:
Vali Slavu -Aninoasa

Photobucket

Deşi în program era prevăzută şi o a treia zi de festival, în care urma
să mergem într-o excursie de documentare, după masa de prânz, ne-am
întors acasă. Din motive lesne de înţeles, acest proiect nu s-a putut
realiza. Este de apreciat, oricum, efortul organizatorilor de-a ne-a
oferi două zile de neuitat.

autor Vali Slavu, membră a proiectului Cititor de Proză

http://cititordeproza.ning.com/profile/ValiSlavu

Tagged with:

Comentarii închise la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Povestea vorbei”, Râmnicu Vâlcea, 2010

Invitaţie la spectacolul Toamnei

Posted in Poezie by Hopernicus on 10/12/2010

În livadă e miracol:
Zâna-Toamna dă spectacol.
Pentru început, o pară,
În acorduri de chitară,
Va citi o poezie
Şi-un ciorchine care ştie
Multe piese noi să cânte,
Va veni să vă încânte.
Va urma un menuet,
După care, în duet,
Mere coapte, parfumate,
Ce sunt foarte talentate,
Vin cu-un cântecel de dor,
Piesă veche, din folclor.
Vor sosi şi din grădină,
Ca isonul să îl ţină,
Doi cartofi şi-un pătrunjel.
Va urma un cântecel
Vesel, acompaniat
De-un taraf improvizat:
Două prune la vioară,
La ţambal, o roşioară,
Ceapa la acordeon.
Castravetele, afon,
Va citi o parodie.
O gutuie durdulie
Va cânta la muzicuţă
Iar castana cea micuţă
Anecdote va citi,
Pentru-a vă înveseli.
La sfârşit, cam după-o oră,
Se vor prinde într-o horă
Frunze galbene, roşcate,
Ce de vânt vor fi purtate.
La spectacol să veniţi!
Vă rugăm să nu lipsiţi!

artist Anişoara Iordache

autor Vali Slavu, membră a proiectului Cititor de Proză

http://cititordeproza.ning.com/profile/ValiSlavu

Comentarii închise la Invitaţie la spectacolul Toamnei