Arhiva revistei literare Faleze de piatră

viața e un asasin plătit Nichita

Posted in Poezie by Hopernicus on 27/01/2013

 

brusc  am încetat să mă întreb

de ce zboară păsările

de ce se prăbușesc avioanele

într-un moment în care

toate semafoarele arată roșu

și iubirea e doar o stare de alertă

sau un subiect tabu cu doi oameni

în ipostaze șocante

care trăiesc unul în celălalt

separându-se doar cât să iubească.

 

brusc am încetat să mai fiu

centrul universului

moartea a devenit o poveste

de adormit copiii

ca o trusă de prim ajutor

la care apelezi

când se sufundă Titanicul

viața e un asasin plătit Nichita

îți amintești cât de mult te-am iubit?

 

BIANCA DANautor  Bianca Dan

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la viața e un asasin plătit Nichita

în vreme de război cad fluturi

Posted in Poezie by Hopernicus on 20/10/2012

orașul acesta alb îmi oprește timpul

și-aș vrea să-mi îngrop palmele în veșnicia unui țurțure

apoi să-ți topesc inima în treacăt

cu un suflu hipotermic

ca atunci când tragi fermoarul pe dinăuntru

și apar oasele goale

 

mă rătăcesc printr-un alt fus orar

nu mai am chef de poezia asta moartă

îmi cresc zăpezi bolnave de soare

ca și gândul la un protest absurd

în fața unei bombe cu ceas.

 

autor  Bianca Dan

Tagged with:

Comentarii închise la în vreme de război cad fluturi

Euthanasia / Lumina din fiecare / Ultima reprezentaţie se dă întotdeauna cu uşile închise

Posted in Poezie by Hopernicus on 15/12/2011

Euthanasia

 

port în mine poemul care nu s-a scris

ca pe-un rug funerar în care mă arunc cu brațele desfăcute

pedeapsa capitală pentru toate gândurile neterminate

serile lungi în care mă-nfășor în dragostea ta

ca într-o rimă albă

îmbrac stelele în cămașă de noapte

sunt mici părți care ne lipsesc

microorganisme devotate tăcerii

 

viața intră în joc și împart cărțile

ca o injecție letală pe care mi-o administrez din principiu

a nu știu câta oară

 

îmi spun că moartea e o incizie

făcută pe-ntuneric de un călugăr orb.

 

Lumina din fiecare

 

am ezitat puțin când stelele s-au izbit de pămant

spălam morții și îi așezam în vitrine,

mai ții minte cum li se potriveau hainele

apoi deschideau ochii și ne fixau cu milă

ca pe niște eunuci bătrâni într-o eră de matriarhat

până și copiii se jucau de-a sicriele,

îngropau păpuși de la brâu în jos

scotocind în nisip după gâze și alte chestii lumești

pe care alții le pun la păstrat în borcane

și mai erau acele scări peste care treceau licuricii

și nu mai vedeam decât șerpi încolăcindu-se de lună

copaci negri dansând deasupra ferestrelor

ca și cum ar vrea să înghită lumina din fiecare

 

e cineva care să alunge întunericul din noi

fără să-l doară palmele de atâtea stele?

 

Ultima reprezentaţie se dă întotdeauna cu uşile închise

 

nu știu cine a pus la cale această farsă

poate tu cu îngerii tăi apretați

într-un show privat din care ieșim pe ușa din spate

suntem atâția care săpăm în întuneric cu mâinile goale,

și ne-am descoperit prea devreme,

măsurăm  distanța de la un perete la celălalt

dând o reprezentație de zile mari,

din care lipsesc cu desăvârșire aplauzele.

 

e atât de toamnă, încât zilele au ruginit

ca niște porți stricate

în care nu poți intra decât pe gaura cheii.

 

Autor:Bianca Dan 

 

 

Tagged with:

Comentarii închise la Euthanasia / Lumina din fiecare / Ultima reprezentaţie se dă întotdeauna cu uşile închise

Poemul submarin / Supraplin

Posted in Poezie by Hopernicus on 12/08/2011


 

Poemul submarin

e prima oară când te vizitez la penitenciar
ca-ntr-un acvariu uriaş în care te aştept să facem dragoste
suntem prea feroce pentru iubirea asta
salvează-mă de tine şi te voi iubi veşnic
îţi voi confecţiona un poem din alge şi submarine ruseşti
să te ascunzi în timp ce tragi linia sufletului printre implozii existenţiale
gustă puţin din clipa cuprinsă de flăcări
cuvintele ce se absorb într-un vacuum universal
deasupra noastră se desprinde cerul
şi singur, dumnezeu stă în mijlocul lupilor.

 

Supraplin

Hei, Gepeto, e prea mult trafic pe planetă
păpuşile dorm în linia-ntâi
am în piept o inimă de lemn
cu care îmi ascut creioanele
ieri mi-am îngropat câinele, Gepeto
ploua în reprize şi mi-am întins sufletul lângă el
plin de noroi, cerul urmărea discret morţii din rotobil

e de ajuns o singură viaţă, simt cum se umple paharul
ultima psihoză e cea pe care-o creezi singur
dă-mi puţină lumină să alung fluturii
pe tâmpla rece a soarelui voi juca darts
e plin de flori, Gepeto, şi miroase a humă
cobor din trupul meu ca pe o trambulină
omul negru stă mereu după uşă
trezeşte păpuşile, e târziu…

 

autor Bianca Dan

http://cititordeproza.ning.com/profile/BiancaDan

Tagged with:

Haos bipolar/Legitimă apărare/Dincolo de tăcere

Posted in Poezie by Hopernicus on 24/01/2011

Haos bipolar

în noaptea asta stau lângă sobă şi mângâi pisici,
cu o mină absentă,
o umbră roşie se revarsă pe canapea,
apoi focul se stinge şi dorm fără vise,
ca şi cum m-aş potrivi perfect în tabloul acesta cu sfinţi
incompatibili cu viaţa.
şi totul se reduce la disecţia luminii,
ca şi când ai rupe un diazepam în şase.
îmi pari obosit, şi mă-ntrebi de ce mor păsările,
gesticulând, parc-ai vorbi cu un prieten imaginar,
care are un picior amputat şi nu poate să zboare.

Legitimă apărare

astăzi,
e o altă linişte,
parcă plouă de-o veşnicie
şi mi-e imposibil să-mi amintesc să mor
când viaţa nu-mi dă instrucţiuni
de utilizare.
întunericul mă ascunde
când iubesc în legitimă apărare,
în braţele oricui va rupe tăcerea.

Dincolo de tăcere

vom face dragoste cu hainele pe noi
şi luminile aprinse
doar aroma de marţipan
a deşertului
ne va scutura de tristeţe.
sărutul tău,
tatuaj din sârmă  ghimpată,
se va întoarce să-mi culeagă rugina
de pe degete.
cutia poştală e plină de cenuşă
şi nu mai am timp să iubesc
urma sângelui tău pe zăpadă.

autor Bianca Dan

http://cititordeproza.ning.com/profile/BiancaDan

Tagged with:

Comentarii închise la Haos bipolar/Legitimă apărare/Dincolo de tăcere