Arhiva revistei literare Faleze de piatră

EmiSfere / Nu credeţi poetul

Posted in Poezie by Hopernicus on 12/12/2010

EmiSfere

Am plecat desculţ să ajung
la tine
atât de departe pe pietre
desculţ
doar să ajung la tine înainte de
răsărit

Pereţi plini de mucegai tencuiala umflată nu pot să mă sprijin
nici măcar să-i ating
este simplu voi face o casă
cândva din lemn
de brad

Dormi atât de departe
nu m-ai vedea când m-aş căţăra
desculţ
până în vârf
desculţ pe coloana infinitului să cădem la tine înainte de
răsărit

Am în stânga lumânarea şi în dreapta ţigara
este frig şi beznă
ieri a cedat instalaţia asta veche de o sută de ani
cafeaua e rece fumez si beau între două emisfere
flacără şi scrum

Dacă ai simţit miros de lemn de brad şi tutun
dacă ai văzut lumina şi urme de tălpi
eşti atât de departe să-mi spui mâine
dacă am ajuns la tine înainte de
răsărit

Dacă am ajuns
înseamnă că ai văzut ochii mei
care nu se văd niciodată

http://www.trilulilu.ro/cristomonte/e84dc590246311

Nu credeţi poetul

Nu credeţi poetul când spune că-l doare –

a voastră durere o plânge când scrie!

Poetul trăieşte cu moartea-n picioare

şi n-are să cadă cât moartea e vie.

.

Îi curge stiloul şi-l şterge pe-o foaie

subţire ca lumea cu trupul ei şubred,

cu firele albe – înfipte pâraie

în ochii zbârciţi ai pământului umed.

.

Se-ntinde pe cruce cu-n pumn de cuvinte

şi toarnă balsamul pe inimi amare,

dar moartea nu-i vie şi viaţa îl minte.

Nu credeţi poetul când stă în picioare!

.

A smuls tragedia şi râde nebunul,

ascunsă-i durerea, ascunsă în pace.

Poetul nu moare; se joacă azi unul

cu noi de-a sărutul, zâmbeşte-apoi tace!

.

*in memoriam Gabriel Stanescu

artist Georgia Berna

autor Cristi Iordache, administrator şi moderator al grupului Cititor de poezie

http://cititordeproza.ning.com/profile/CristiIordache

Anunțuri

Comentarii închise la EmiSfere / Nu credeţi poetul

Soţul soţiei mele (fragment din romanul aflat in lucru)

Posted in Roman by Hopernicus on 11/12/2010

Avionul tremurã din toate încheieturile şi se desprinse de la sol. Ahmed tresãri. Visase cã se afla acasã, înKabylia*lui şi cã mânca o farfurie plinã de seksu* veselindu-se împreunã cu tinerii satului, la o nuntã. Pe un platou de ceramicã smãlţuitã şi împodobitã cu ieroglife* care aduc noroc, i se pusese în faţã o porţie enormã de couscous aburind şi un pahar de apã gazoasã. Ca orice kabil veritabil, nu-şi mai putea nicicum închipui vreo sãrbãtoare fãrã cuscus, fãrã mâncarea bunãstãrii şi a fericirii care se servea deopotrivã la nunţi cât şi la înmormântãri, atunci când veneau musafiri sau când se întâmpla vreo naştere oricircumcizie* în familie, cu ocazia unor sãrbãtori tradiţionale sau religioase (Yennayer*, AnzarTsebyita,Taâachourt, etc. )… …Probabil cã i se fãcuse foame?! Cãlãtorea de ceva timp şi dimineaţã , înainte de plecare, gustase doar un pic de Aghroum* cu mãsline din recolta anului trecut, îşi strivise o ceapã…An de an, mama lui culegea mãslinele împreunã cu femeile satului şi fãceau din ele ulei (zit uzzemur*). Îl fãceau manual, presând fructele direct cu mâinile lor încãrcate de istorie; un adevãrat ritual! Proprietãţile vindecatoare ale acestui ulei erau deja cunoscute multora şi femeile îl vindeau adeseori strãinilor sau statului, în fiecare an, pentru un biet bãnuţ. Cu cât uleiul era mai vechi, cu atât era mai cãutat ca medicament! Yemmah* pãstra întodeauna cu grijã un ulcior cu ulei vechi pentru când se îmbolnaveau şi îi ungea pe la încheituri, pe cap sau chiar în gât ori In nas murmurând cuvinte ştiute doar de ea. Culegea mãslinele doar cu femeile satului pentru cã acum fetele ei crescuserã destul de mari şi erau plecate pentru a urma cursurile facultãţii de filologie din Tizi*.Vor trebui apoi sã se mãrite cât mai bine , sã arate ca nişte adevãrate doamne iar mâinile lor ar fi avut astfel de suferit. Din vânzarea acestui ulei şi a covoarelor de lânã de oaie pe care le ţesea în timpul iernii, Yemmah reuşea sã le plãteascã studiile şi sã le strângã bani pentru nuntã şi zestre. Acum Ahmet era cel care îşi ajuta, mama la prepararea uleiului, muncã migaloasã care cerea efort şi mult timp.O ajuta mai mult pe ascuns pentru cã ar fi fost o ruşine pentru ei sã se afle în sat, bãrbaţii nu fãceau niciodatã treabã acasã; veneau, mâncau şi plecau la munca lor, iar dacã lucrau în Europa ( aşa cum fãcuse mai demult şi tatãl sãu) nu veneau acasã uneori cu anii! De pe urma tatãlui sãu, Yemmah se procopsise cu cei opt copii (bãieţi şi fete), cu diabetul şi cu pensia de urmaş pe care statul francez s-a îndurat într-un târziu sã i-o ofere şi care îi permitea acum sã o ducã oarecum mai bine decât alte femei singure din sat. Lui Ahmet ii era tare milã de mama sa. Milã pentru cã avea o inimã bunã şi nu putea vedea pe cineva suferind; trebuia neapãrat sã o ajute. Şi apoi, el ce treabã avea?Nu mergea la facultate ca surorile lui şi nici nu se dãdea în vânt dupã învãţãturã.Muncea pe ici pe colo şi-şi petrecea timpul cu tinerii din sat , pe terasa jegoasã a vreunei cafenele la un pãhãrel de cafea, trãgând cu sete din ţigarã. Uneori, dupã o sãptãmânã istovitoare de muncã, se întâlneau cu toţii la singurul cyber*din comunã unde plãteau cu ora şi îşi comandau un pahar de wisky sau de bere pentru a se simţi şi ei oameni civilizaţi şi a se da mãreţi în faţa femeii de dincolo de ecranul calculatorului lor de primã generaţie, în faţa femeii din Europa multrânvnitã, a femeii pe care încercau de mai mult timp sã o seducã doar, doar vor putea şi ei sã…

artist Georgia Berna, Armonie perfectă

O cãsãtorie încã mai prezintã o mare importanţã mai ales pentru familia kabilã de la ţarã care posedã un fiu. De aceea, principala grijã a acesteia este sã îi gãseascã foarte repede o mireasã pentru a nu se face de ruşine ( mamã şi bunicã iscodesc de zor prin sat în cãutarea unei fete cât mai potrivite). Oamenii şi-ar închipui astfel cã membrii ei sunt sãraci şi cã nu îşi pot permite o nuntã aşa cum tradiţia kabylã o cere* ca ea sã se petreacã şi, în cele din urmã, ar sfârşi cu toţii prin a fi marginalizaţi şi umiliţi. Cãsãtoria cea mai apreciatã în societate ar fi desigur cu verişoara mirelui (fiica fratelui tatãlui sãu) binecunoscutã încã din copilãrie dar, din fericire, astãzi lucrurile şi în satul lor s-au cam schimbat. Aşa cã, lipsa cãsãtoriei religioase a lui Ahmed a trecut aproape ca un fapt neobservat pentru alţii. Nici el şi nici toţi ai lui nu ar fi avut niciodatã destul taâmamt* pe care sã-l ofere familiei viitoarei sale neveste pentru a stabili condiţiile vreunei cãsãtorii.Aşa cã-i mulţumeşte încã o datã Cerului* pentru cã gãsit şi el o europeancã,pe Maria, gata sã-l accepte aşa cum e,care sã-l accepte doar pentru vigoarea şi “frumuseţea lui interioarã” (cum zice ea) şi cã astfel nu a mai trebuit decât sã meargã la primãrie şi sã încheie acolo un anumit mariaj civil. O cãsãtorie la starea civilã nu necesitã astãzi prea multe lucruri în zonele rurale ale Kabiliei ; e nevoie doar de câte doi martori care sã garanteze pentru noul cuplu. A fi martor la o cãsãtorie civilã a devenit aproape o profesiune, o ineditã sursã de existenţã pentru zecile de tineri din comuna lui (hetişti*cum îi numeşte amuzându-se Fellag*) care duc în permanenţã lipsa unui loc stabil de muncã. Aceştia se scoalã dis-de-dimineaţã şi se aranjeazã puţin apoi se duc la primãrie unde sprijinã, rãbdãtori, pereţii pânã seara, în aşteptarea vreunui client…Hmm! Karim şi Tarek îi fuseserã martori nu doar pentru cã îi erau verişori! Încheiase o înţelegere tainicã prin care urma sã îi ajute şi pe ei mai târziu când o fi sã se aşeze definitiv la casa lui…Ha!Ha!Ha! Ce mai circ fãcuse Maria! Îşi aminteşte cum îi explica într-una funcţionarului de la starea civilã, rãmas uimit cu registrul în mânã, cã ea nu se mãritã decât dacã vede cu cinci minute înaintea cãsãtoriei actul meu de celibat…Mare nãzdravanã şi românca asta; nu ca celelate europence: franţuzoiace, belgience, elvenţience şi altele care umpleau zilnic listele registrelor de mariaj de la primãrie! Ea îşi fãcuse, cu siguranţã, mult mai bine “temele” acasã și ştia cã legea statului* sãu îi permite chiar şi unui kabil sã se însoare cu mai multe neveste şi vroia ca ea şi numai ea sã fie prima! Prima nevastã are toate drepturile faţã de toate celelalte iar în cazul unui divorţ poate cere chiar despãgubiri … Ce nu ştia ea însã era probabil faptul cã doar cetãţenii algerieni foarte bogaţi îşi pot permite ca sã îşi ia mai multe femei nicidecum un amãrât ca el, un coate-goale! Şi e vorba doar despre legea arabã, pentru cã la kabili, odinioarã, nu era aşa;kabilienii sunt oameni fideli şi statornici, pentru ei nevasta e nevastã iar dragoste e la locul ei! Zâmbi. Şi totuşi el a fost dintotdeauna mort dupã femei, le-ar mânca pe pâine şi nu alta dacã ar putea…Chiar, oare cum or fi ele şi cum o fi treaba cu adulterul în Europa şi în Romania? Hmm!

Îşi aminteşte de prima lui scenã de dragoste trupeascã cu o femeie; era teribil de stângaci şi aproape cã a devorat-o, prãbuşiţi fiind amândoi pe frunzişul aşternut în pãdure. A învineţit-o peste tot, a muşcat-o cu dinţii lui tineri şi puternici, înfierbântat de priveliştea pielii dezgolite şi fine. Abia când a întâlnit-o pe Maria, el a…

Toţi prietenii lui vrãjiserã pe internet mãcar cu vreo româncã; şi asta pentru cã erau acolo cu duiumul. Dar nu auzise de nici unul dintre ei care sã se fi însurat vreodatã în ţara asta…oare el era chiar primul?!
Maria îl cucerise de la bun început fãrã sã-i mai fi vorbit înainte. O descoperise pe un site francofon şi rãmãsese acolo îndelung, cu ochii lipiţi de imaginea ei, vrãjit de zâmbetul inocent şi de aerul vioi, de parfumul ei dulceag pe care şi-l închipuia învãluindu-l. Nu pãrea o cucerire la întâmplare! Fata purta o rochie tradiţionalã kabilã?!? din mãtase albã având gulerul şi mânecile brodate cu lamé auriu iar pãrul vopsit blond îi cãdea în bucle pe umerii delicaţi…O întrebare tâşni din el atunci, pe neaşteptate şi întrebarea aceea îi schimbã viaţa: Azul!*Nu te supãra, dar tu din ce sat eşti?Ea îi zâmbise nedumeritã şi el i-a repetat atunci, în limba francezã, pe Messenger şi pe Skype: din ce sat eşti, pentru cã dupã cum aratã rochia ta, se pare cã ai fi de prin …Bejaia*!? Şi apoi, mama îmi tot zice ca sã mã însor, cã am trecut de multişor peste cei 30 ani… Ah, rochia mea? Rochia asta am primit-o în dar de la un prieten din nordul Africii drept suvenir, printr-un colet poştal; iar satul meu…satul meu e foarte departe! îi rãspunse oftând fata. Cat de departe poate fi ? a continuat sã o întrebe el; mai, departe chiar decat Kabilia cea Micã*? Decât Mica Noastrã Elveţie*? (El se nãscuse în Kabilia Mare, undeva pe langã Tizi Ouzou) Satul meu e foarte departe, dincolo de Mediterana…Cã doar nu ai fi din, Franţa? continuã sã o întrebe el aşa, la întâmplare. Mai sus decât Franţa şi un pic mai la dreapta; sunt din România! îl lãmuri atunci ea şi vai, fericirea i-a fost brusc spulberatã…

artist Georgia Berna

…Dar dragostea lor s-a dovedit cu adevãrat dragoste şi pânã la urmã, dragostea lor a învins! Iatã-l acum în avionul care îl duce spre ţara lui adoptivã, România, iatã realizat, în sfârşit, visul sãu de libertate, iatã-l cufundat în fotoliul de catifea verde-smarald al companiei aviatice, privind lumea cu o dozã de mai mare încredere şi plin de un anumit respect pentru el însuşi. “Pânã la urmã, dracul nu-i chiar aşa de negru”, ar fi spus acum, dacã era în locul sãu, Maria. Ba nu! “Dragostea a facut mulţi eroi dar mai ales proşti”, fraza ei preferatã… Ha! Ha! Ha! Mare nãzdrãvanã şi românca asta;câte prostii mai are ea în cap! Poate cã şi de asta a îndrãgit-o neasemuit de mult…Şi apoi, ea nu e ca femeile lor care nu-şi mai pot imagina viaţa decât la ele acasã, fãcând şi crescând copii…Uitând chiar sã mai iasã vreodatã din casã. Da, da, lasã cã ştie el destule exemple, chiar de acum, din zilele noastre! Exteriorul casei lor le sperie cumplit şi chiar ideea de a face piaţa le pare o adevãratã aventurã…El urãşte lumea asta, în care s-a nãscut fãrã voia lui şi în care a fost obligat sã trãiascã. Întodeauna a crezut cã poate fi ceva mai bun decât ea; cã trebuie sã existe undeva un loc şi pentru el în care visele îi pot deveni realitate. El ar vrea sã cãlãtoreascã foarte mult, sã cunoascã tot mai mulţi oameni, sã…Ah, Maria, Maria!Draga lui Maria! Oaza lui de fericire, şansa lui de paradis terestru. Maria îi spusese într-o zi: dacã vrei sã vezi cu ochii tãi un atentat de tip kamilkatze, încearcã numai ca, dupã ce ne vom cãsãtori, sã-mi faci hijab* ; şi eu voi exploda cu siguranţã …Ha! Ha! Ha! Mare nãzdrãvanã, fata asta!Îi place sã şi-o imagineze, atunci când el vine obosit de la muncã, deschizându-i tiptil uşa casei cu zâmbetul cald înflorindu-i pe buze, cum îşi deschide larg braţele sidefii pentru a-l cuprinde şi cum halatul roz de mãtase îi alunecã dând la ivealã furoul roz cu broderie pe sâni în formã de fluture, bikini ei roz cu …

artist Georgia Berna, Speranţa

…Stewardesa trecu, în sfârşit, pe lângã el împingând alene cãruciorul companiei umplut cu felurite bãuturi şi aperitive iar el se gândi îndelung înainte de a-i comanda ceva. Deşi tânãr sãrac, mai zburase altãdatã cu avionul (împreunã cu un prieten arab pe care-l ajutase în afaceri) iar acum ştia ce şi cum se face pentru a nu fi luat de alţii drept un idiot. Comandã politicos şi mâncã în tãcere, plimbând mâncarea cu grijã, prin toate spaţiile disponibile din gura lui, rãsfãţându-şi în gând toate simţurile…
Oare cum o fi mâncarea româneascã şi, mai ales, mâncarea din regiunea ei? Discutase, mai demult, în Algeria, cu Maria despre lucrul acesta iar ea s-a grãbit sã-i gãteascã ceva din carne tocatã şi orez despre care i-a explicat mai apoi cã se numeşte “sarmale” dar cã nu e tocmai ca “la ea acasã” unde gãsea toate ingredientele, mai ales varzã galbenã şi moale, nu ca cea de pe la ei! Ce-i venise atunci sã o mintã cum cã el ar mânca orice doar mâncare sã fie ? Ea rãsuflase uşuratã brusc, semn cã ceva nu prea era în regulã!?Dar dacã lui îi va fi totuşi dor de nişte tahboult n’tmelleline*, de câteva bouracks*, de chorba* sau detighrifine*?

–––––––––NOTE:
Kabylia = Kabylia este o regiune etnicã şi etnolingvisticã situatã în nord – vestul Algeriei.

Locuitorii sãi berberofoni o numesc în limba kabilã Tamurt n Leqbayel. Kabylia derivã din Kabyle a cãrei etimologie derivã din cuvântul arab qabila (trib) ; deci Kabilia s-ar traduce astfel Ţara triburilor.

Secksu = denumirea kabilã pentru couscous (cușcuș în limba românã), mâncare tradiționalã berberã din paste specifice preparate în casã (griş de grâu umezit şi rulat pentru aglomerarea în boabe), legume și carne fiartã.Se poate servi ca atare sau cu sos.
Ieroglife= scrierea kabilã (alfabetul Tiffinagh) este ideograficã, similarã scrierii egiptene dar mult mai veche și originalã aparținând limbajuluiTamazigh (T’UTLAIT TA MAZIGHT ). Literele semnificã idei care poartã și încãrcãturã magicã, de aceea se zugrãvesc aproape oriunde și pe orice, de la obiecte menajere, pânã la veșminte și obiecte de podoabã, etc. Dintre toate, litera Ж (litera Z) este cea mai frecventã fiind prezentã și pe drapelul kabil datoritã asocierii ei cu ideea de divinitate sau de forțã care conduce la victorie.

circumcizie= strãveche practicã de influențã arabo-islamicã de mutilare a organelor genitale atãt masculine cât și feminine care se aplicã în copilãrie, la vârste dintre cele mai diferite, întodeauna fãrã informarea prealabilã a victimei și care mai constituie încã un “ritual sacru” pentru multe din familiile Kabyliei care îl serbeazã ca pe un mare eveniment sau chiar inițiere maritalã?!?
Yennayer, Anzar, Tsebyita, Taâachourt = sãrbãtori specifice Kabyliei legate de calendarul agricol (Anzar, spre exemplu, cade pe 1 februarie – 21yennayer ). Yennayer este prima zi a anului calendaristic agrar utilizat încã din cele mai vechi timpuri de berberi în întreaga Numidie (numele strãvechi al regiunii – n.a.). Aceasta este prima zi a lunii ianuarie în calendarului iulian, care este decalatã cu 13 zile mai mult faţă de calendarul gregorian, fie cu 14 zile în fiecare an. Nu se știe de ce data de 12 ianuarie a devenit prima zi tradiţională a anului. Urarea specificã Anului Nou kabyl este „Amegaz Assewgaz!” Calculul anilor este prin urmare diferit în Kabylia ; anului 2009, spre exemplu, i-a corespuns anul 2959 ! Vocabula Yennayer este înruditã cu enneyer din limba latină. Această lună marchează începutul solstiţiului de iarnã. Zilele foarte reci se măresc şi instaureazã speranţa pentru un an mai bun. Acest lucru este ritualizat într-o manieră destul de semnificativã.
Aghroum= pâinea tradiționalã kabilã (o turtã delicioasã din griș de grâu, sare și apã coaptã în spuzã sau pe plitã. Specificul ei este dat însã de cãtre utilizarea uleiului de mãsline care îi conferã un gust plãcut și o face sã reziste fragedã mai multe zile.
zit uzzemur= uleiul de mãsline supranumit astãzi și aurul verde. Conform tradiției kabyle, acesta ar avea un suflet ceea ce explicã puterea lui magicã și vindecãtoare (distruge bolile și toate vrãjile rele). Pentru ca sufletul uleiului sã nu se piardã (sã nu se evapore), femeile kabile pãstrau acest ulei întotdeauna într-un loc întunecos și într-un vas închis ermetic (amforã, ulcior de lut sau vas de lemn). Se zice cã acest ulei, produs de o moarã tradiționalã cu piua de piatrã și cu presã din lemn acționatã de un cal sau de un mãgar, sfãrâmã atât de bine mãslinele coapte încât este cel mai bun din lume! Şi apoi, uleiul de mãsline din Kabylia, are și meritul de a fi în întregime natural… Pe tot timpul campaniei de producție, are loc o permanentã degustare a uleiului nou obținut;atunci se înghit cantitãți enorme de smochine uscate care se înmoaie mai întai în uleiul virgin însoțite fiind de turtele calde și delicioase din griș.
Yemmah = mama, în limba kabilã
Tizi= Tizi Ouzou, capitalã administrativã de wilaya și centrul cultural-spiritual al Kabiliei Mari. Este un oraş situat la 100km est de Alger şi la 30 km de coastele mediterane. Numele sãu vine de la kabylul Tizi Uzezzu care înseamnã defileul cu grozame . La început, un simplu sat kabyl din valea uedului Sébou, Tizi Ouzou a devenit un punct de sprijin militar important pentru otomani după construirea unui bordj (fort). Acesta din urmă era el însuşi bazat pe ruine antice romane.
cyber = cybernet, internet café
tradiția o cere= În general, căsătoriile se fac la sfârşitul verii, în timpul sezonul de desIwejjiben.Restul anului este destinat muncii pământului, este sezonul Iwejjiben, adicã este cel care precede perioada arãturilor. Odată ce mâna fetei a fost acordatã, socrii îi aduc daruri la fiecare vizitã. Căsătoria kabylã (tradiţionalã) durează câteva zile (în trecut sapte zile), pentru că trebuiesc parcurse mai multe etape:Pregãtirea nunţii (Acasã la pãrinţii miresei a avut loc cina care este finanţatã însã de către familia mirelui. Aceştia din urmã vin însoţiţi de martori cu bani.Ei depun o anumită sumă pe jos. Decenţa cere ca tatăl miresei sã adune câte ceva pentru a-i aduce noroc. Restul va fi reluat de cãtre socrii fetei. Cuşcuşul tradiţional va fi servit oaspeţilor ), Ziua de Henna (Ceremonia de Henna are loc la sfârşitul unei mese festive. Henna cu ajutorul cãreia va fi pictatã mireasa pe corp este depozitatã intr-un obiect de argint sau o bijuterie preţioasă. În sate, femeile se reunesc în cerc şi recitã sau cântã versuri de laudã pentru mire şi mireasă, pentru familiilor lor. Numai după aceste cântece oaspeții pot obţine dreptul de a se ridica de la masã şi sã cânte ori sã danseze. Căsătoria propriu-zisã (acasã la soţ, unde persoanele care iau parte la procesiune se pregătesc pentru a merge la mireasã și a o aduce. Faţa miresei va fi ascunsã de un voal, astfel încât nimeni sã nu-i poatã vedea chipul şi nici ochii atunci când iese. Numai soţul ei, o poate vedea atunci când va fi la el acasã). A doua zi după nuntă (O masã este pregătitã pentru mireasã şi familia ei. Acesta este locul unde oaspeţii şi părinţii miresei ies din casă şi părăsesc mireasa în viitoarea ei locuinţã) şi A şaptea zi (Mama mireasei care, în unele sate, nu şi-a văzut fiica de la ultima ei plecare, îşi va vizitafiica. Uneori, mireasa însoţită de soţul ei şi de familia lui revine pentru a-şi vedea părinţii.)

taâmamt= prețul pe care tânãrul kabyl trebuie sã-l plãteascã familiei viitoarei sale neveste pentru ca aceasta sã accepte cãsãtoria
hetiști = invenție de-a lui Fellag ce face aluzie la cuvântul arab heta care înseamnã perete. Prin urmare unhetist ar fi cel care sprijinã pereții
Fellag = Mohamed Saïd Fellag, nãscut pe 31 martie 1950 la Azeffoun, wilaya (județul) Tizi-Ouzou, este un faimos actor de comedie, umorist si scriitor algerian.
legea statului= aici este vorba despre statul Republica Algerianã Democratã și Popularã la al cãrui teritoriu a fost anexatã forțat Kabilia și în care primeazã astãzi legile fundamentalismului islamic (“În 1984, parlamentul algerian a adoptat o nouă lege a familiei[…] Conform acestei legi eu am voie să fac parte din Parlament, în schimb în viaţa privată mi se refuză orice drept. Poligamia este permisă de lege, un bărbat poate să-şi renege încă soţia. Dacă ar fi să mă căsătoresc, nu mi-aş putea alege singură soţul, tatăl meu în vârstă de 74 de ani ar trebui să facă acest lucru pentru mine. Dacă tatăl meu nu ar mai fi, fraţii sau unchii mei, ba chiar fii mei ar trebui să facă acest lucru; ei sunt cei care decid şi dacă pot călători în străinătate”mărturisea Khalida Messaoudi, astăzi deputată în Adunarea Naţională a statului și militantã neobositã pentru drepturile femeilor din Algeria. “În ţara mea, duşmanii femeilor înţeleg prin caracterul „universal”unul „internaţional”, ceea ce pentru ei este totuna cu „occidental”. Chiar reprezentanţii Naţiunilor Unite cred cu tărie că oprimarea femeilor din Algeria este justificată de cultura ţării noastre – iar sub pretextul „respectării celorlalte culturi”ei respectă şi acceptă şi această opresiune la adresa femeilor.Noi, algerienele, numim acest lucru o „capcană culturală”în care au căzut chiar și ţările occidentale. Acestea cred că oprimarea noastră ar fi o problemă de ordin cultural şi nu vor să înţeleagă că aceasta este de fapt o problemă purpolitică.Oprimarea femeilor nu are rădăcini în istoria sau cultura noastră, la fel cum nu are rădăcini nici în istoria şi cultura ţărilor occidentale – chiar dacă acest lucru ar fi pe placul unora dintre bărbaţii algerieni.”)

Note:

Azul!Salut!în limba kabylã. Bãrbații spun “Azul Fellam” iar femeile “Azul Fellak
BejaiaBéjaïaBghayet este astãzi un minunat oraş din Algeria, Bougie (lumânare) fiind strãvechiul nume al acestui oraş, nume care fãcea trimitere la lumânarea de cearã ce fusese inventatã şi fabricatã acolo apoi vândutã în toatã Mediterana şi în Europa Evului Mediu. Cunoscutã în vremea romanilor sub numele deSaldae, Bejaia devine în Evul Mediu, una dintre cele mai prospere oraşe ale coastei mediteraneene, capitala dinastiilor musulmane ceea ce a contribuit și la cunoașterea și difuzarea cifrelor arabe”, în Occident. Provincia Bejaia zis și Kabilia cea Micã, un teritoriu mai înalt din nord-vestul Algeriei, respectiv Munții Djurdjura (ramurã a Munților Atlas) este supranumitã Mica Elveție datoritã deschiderii sale culturale tradiționale spre Europa și a statutului ei oarecum autonom. Capitala acestei provincii este orașul Bejaia.
hijab= cãsãtorie specific arabã în care femeia este obligatã sã poarte voalul islamic (este acoperitã din cap și pânã în picioare cu acest voal așa încât sã i se mai vadã doar fața și mâinile) și devine prizonierã în propria casã, sclava bãrbatului care are drept de viațã și de moarte asupra ei.
tahboult n’tmelleline = un fel de omletã kabilã
bouracks= rulouri de aluat umplute cu un amestec delicios de carne tocatã și spanac. Pot însoți farfuria cu ciorbã (înlocuind uneori chiar pâinea) dar se pot consuma și ca o gustare
chorba= supã tradiționalã de carne de oaie și legume, foarte groasã și picantã;
tighrifine= un îndrãgit desert kabil (similar clãtitelor)

autor Mariana Bendou, membră a proiectului Cititor de Proză

http://cititordeproza.ning.com/profile/MaryenutzaMarianaDima

Comentarii închise la Soţul soţiei mele (fragment din romanul aflat in lucru)

Nous sommes une galaxie/mon quartier enlaidi ( poeme bilingv română-franceză)

Posted in Română-Franceză by Hopernicus on 11/12/2010


Nous sommes une galaxie.

Nous ne nous rassemblons pas en cercle
nous sommes une galaxie
nos points de vue illuminent l’espace virtuel
sans plus vaciller

ne nous trouvant pas, quelqu’un recherche nos profils
il les remet en circuit, les rend
aux cieux

parfois une tornade survient
et une étoile tombe
une autre naît, plus énivrante
plus proche, avec des mots plus tendres,

parfois le soleil apparaît
d’un seul coup, accompagné de la constellation
entière de mots, en direct de la mer,
si viril !

autant qu’un météorite me presse les nerfs
jusqu’à ce que la lune ouvre ma fenêtre

nous ne sommes pas seuls
nous sommes comme une galaxie.

(traduction: Nicole Pottier)

artist Georgia Berna, Solitude

noi suntem ca o galaxie
noi nu ne adunăm în cerc
noi suntem o galaxie
punctele noastre luminează virtual,
uneori nu mai pâlpâie.

negăsindu-ne, cineva recaută
semnalmentele noastre
le repune în circuit, le redă
cerului.

uneori vine câte o tornadă
şi cade o stea …
se naşte alta , mai tulburătoare
mai proaspată în cuvinte, mai apropiată.

uneori soarele apare
odată cu toată constelaţia
de cuvinte, direct din mare
atât de viril!

câte un meteorit mă apasă pe nervi

pînă ce luna îmi deschide fereastra…

noi nu suntem singuri
suntem ca o galaxie

căutăm întotdeauna ce nu-i!

mon quartier enlaidi
Confidences à un café
lorsque résonne dans les mégaphones
« Allah est tout puissant »
dans mon quartier, celui qui est enlaidi
j’ai envoyé en vain l’invitation, davantage poème-
je ne fais pas partie de ce groupe,
de ces amis,
avec lesquels tu communiques !
tu m’as laissée seule avec moi-même,
dans ce mois d’août infecté de chaleur
et de violence
mais les reproches ne sont qu’un souvenir flou
comme tant d’autres deviennent de vagues amis,
de vagues réactions…
le café d’aujourd’hui est amer.
(traduction: Nicole Pottier)
Destăinuri la o cafea,
când megafoanele se aud
“Allah e binecuvântat”
în cartierul meu cel slut-
am expediat în van invitaţia, poemul-
m-ai lasat singura cu mine,
în augustul ăsta infectat de caldură
şi pricini,
dar reproşurile sunt o vagă amintire,
cum multe devin vagi prietenii,
vagi reacţii …
cafeaua de azi e amară.

autor Bianca Marcovici, membră a proiectului Cititor de Proză

Comentarii închise la Nous sommes une galaxie/mon quartier enlaidi ( poeme bilingv română-franceză)

Zdrobind timpul

Posted in Proză scurtă by Hopernicus on 10/12/2010

– Mă gândeam, cum ar fi dacă timpul ar sta în loc?

Yvonne privea cu o curiozitate înăscută valurile furioase ale mării cum se spărgeau în stâncile înalte şi ascuţite.

– Aşa ceva nu e posibil.

Bunicul observa norii cenuşii cum se întindeau pe nemărginirea apei, la un punct îndepărtat din orizont văzând linia care unea cele două spaţii. Vântul sufla destul de puternic pe faleza unde ei admirau frumuseţea înverşunată a naturii, răscolind valurile mării tulburate.

– Ştiu asta, surâse Yvonne.

Fata de 12 ani cunoştea legile fizicii, adora să citească tot felul de cărţi despre timp şi spaţiu şi ştia că timpul nu avea un început şi-un sfârşit. El exista de când se ştia omul, poate şi mai devreme de atât.

– Mă întrebam doar, care ar fi imaginea pe care am vedea-o noi dacă timpul s-ar opri pentru toţi, dar pentru noi nu? Îmi închipui că ar fi ceva static.

artist Georgia Berna, Return to inocence

Bunicul surâse la ideea atât de copilărească a fetei. La aceeaşi întrebare îi răspunse şi fiului său, tatăl ei. Aceeaşi curiozitate încadrată în pură imaginaţie moştenise şi ea.

– Închipuieţi că… marea ar sta pe loc. Valurile s-ar opri în aer, stropii ar pluti, oamenii ar îngheţa în mişcarea lor, păsările nu ar mai respira. Cam asta s-ar întâmpla dacă am avea un buton de oprire pentru timp.

– Da, dar… asta nu ar fi rău? Vreau să spun, dacă oamenii nu ar mai respira, atunci cum ar mai trăi?

– Cred că ştii răspunsul la întrebarea asta, surâse bunicul.

Faţa copilei se întunecă pentru două secunde, după care o lumină o străbătuse fulgerător. Colţurile gurii i se ridicase într-un zâmbet ascuns pe sub mustaţă.

– Pentru ei ar fi ca şi când nu s-ar fi oprit deloc timpul, îşi răspunse singură la întrebare.

– Da, afirmase bătrânul. Era mulţumit de rapiditatea cu care fata îşi dăduse seama de răspuns. Fusese chiar mai rapidă decât tatăl ei.

O linişte binevenită se aşternuse ca o patură calduroasă peste ei. Amândoi priveau marea învolburată.

Copacii din jur, aproape golaşi, şuierau timizi după cum bătea vântul, înclinându-şi crengile când pe o parte, când pe alta. O frunză aurie se desprinse de pe ramură şi fluturase lin până pe piciorul fetei.

– Bunicule, îngânase copila, luând frunza în mână, de ce nu poate nimeni să zdrobească timpul şi să trăiască în afara lui? Astfel ar fi întotdeauna vară, nu ar mai trebui copacii să se dezvelească de frumoasa lor podoabă, ori păsările să plece grăbite spre locuri mai calde – încătuşase frunza cu privirea ei galeşă.

– Dar de ce ar vrea cineva să facă asta, întrebase bunicul contrariat. Dacă vrea vară în permanenţă, are Ecuatorul, unde e cald în fiecare zi a anului.

– Da, dar în afară timpului acea persoană ar trăi veşnic.

Bunicul se încruntase.

– Dar sunt oameni care trăiesc veşnic.

Acum fusese rândul fetei să se încrunte.

– Hai, ştiu că-i cunoşti, o îndemnase bătrânul. Uite un exemplu: Aristotel. El trăieşte veşnic prin scrierile lui, prin teoriile ce au revoluţionat, la momentul respectiv, omenirea. Socrate e un alt exemplu bun, cu filozofia lui consacrată. Newton, Kant, Da Vinci, Rembrandt şi mulţi alţii sunt aceia desprinşi din bucla timpului, aceia care au zdrobit timpul, cum ai spus tu. Şi tu poţi face la fel. Pentru că fiecare are calităţi deosebite şi poate realiza ceva excepţional pentru care va fi recunoscut peste ani şi ani.

Copila a rămas uimită de spusele bătrânului ei bunic. Însă ştia că avea dreptate.

Nu se gândise la o astfel de eternitate. Dar asta era mai bună decât a trupului veşnic, mult mai bună.

– Ai dreptate, bunicule. Aşa voi face! Voi trăi veşnic.

autor Moga Andreea – Georgiana, membră a proiectului Cititor de Proză

http://cititordeproza.ning.com/profile/MogaAndreeaGeorgiana

Comentarii închise la Zdrobind timpul