Lemnul viorii

Am rostit cuvântul
în amvonul pădurilor de paltin
ascultând
lemnul până-n fibra viorii.

Fiecărui copac i-am şoptit
sunetul adăugat în auz
chiar dacă limba nu era coaptă
şi nu va vorbi niciodată.

Conjur frunza şi verdele înalt
sunetul inimii să însemne
părţi uscate rupte de tăcere
pe umăr lângă bărbie puse.

Din trupul subţire fără aşchii
pe care lumina alunecă
deasupra cutiei cu întuneric,
cântecul mângâie inimi flămânde.

La sărbători unde îngerii petrec
bucuria şi durerea împreună
lasă loc jocului şi uitării.

Aici singurătăţile se întâlnesc,
fac schimb de râsete şi lacrimi
bând fericirea din cupe.

 

autor  Llelu Nicolae Valareanu