O lacrimă topită în geana unui astru

Îţi simt în gând dogoarea în fiecare seară
pe trupul meu teluric brăzdat de anotimpuri
şi-mi picură în palme din ochii mei de ceară
o vagă amintire venind din alte timpuri.

Şi-am tălpi în plumb turnate, străbat cu greu nisipuri,
un dromader ce-şi duce păcatele în spate,
văd oamenii aiurea cu forme fără chipuri,
au mâinile a rugă spre ceruri îndreptate.

Iar aerul e roşu şi-o ceaţă cenuşie,
bolnavă grav de ură ucide-un cer albastru,
iubito, lumea noastră e-o pată sângerie;
o lacrimă topită în geana unui astru.

 

 

autor   Ioan Gelu Crisan