în noaptea aceasta

ar trebui să cobori luna
să mi-o aşezi scântei în plete
şi dacă este înnorat
întunecă-mă cu dorinţa ta
subjugă-mi trup şi suflet
şi fă-mă să-ţi rostesc numele
iar și iar
ca într-o rugă păgână
cu ochii largi şi  aprinşi

mult prea multă deznădejde
mult prea multă durere
 ai adunat sub pleoapa-ţi obosită

 lumina farului
 fată morgană
 se scufundă în valul cald
 dezvelindu-şi neruşinată coapsa şi sânul
 poseidon zâmbeşte şiret
desfăcându-și oceanele din chingi

în larg marinarii
se îmbată cu lună şi absint
înjură amarnic de mamă
şi de iubită necredincioasă

nisipul este fierbinte
şi valul îmi mângâie glezna
cuminte cuprinsă în pumnul tău

în noaptea aceasta
ar trebui să ne asfinţim deznădejdile
să trecem prin toate gradele de disperare
să bem nectar din cornul lunii
şi să facem dragoste

nu crezi?

 

autor  Nuta Istrate Gangan

Poveste de dragoste (2)

O aştepta. Ştia că o s-o aştepte.
Spera.

Se simţea uşor stingheră, pentru prima oară erau singuri. Toată ziua sub privirile lui, se pregătise pentru momentul în care vor fi singuri. Pentru că ştia că o să vină, pentru că şi-l dorea.

Pentru o secundă se gândi că era pregătită pentru dorinţa pură ascunsă în ochii lui, dar că nu era pregătită deloc pentru consecinţe.
Se apropie de ea zâmbind. „Îmi citeşte gândurile”.

„Ai călărit vreodată?”
„A…a… nu”
„Vrei să încerci?”
N-o lasă să răspundă. Degetul lui arătător îi atinse pentru o secundă buzele rotunjite în forma unui „nu” nerostit.
„Şşşş, nu spune nu”.
Îi lua palma în palma lui.
„Vino, vreau să-ţi arăt ceva.

Îl urmă docilă. Îi simţea strânsoarea caldă. Nu ştia unde merge, ce face dar un lucru ştia sigur. Când palma ei se va desprinde din palma lui îi va fi frig.
„Ciudat nume pentru un cal”.
„E numele unui prieten din Germania. Deocamdată calul este singurul prieten pe care îl am aici. Rafael!”
Calul se apropie fremătând neliniştit. Nu avu timp să protesteze. O ridică în braţe şi o aşeză pe cal apoi dintr-un salt încalecă în spatele ei.
„Şşş şşş, ai încredere în mine.”
Putea merge până la capătul lumii cu el. Era în siguranţă.
O singură privire a ochilor lui tulburător de frumoşi şi orice urmă de siguranţă dispăru.

„Am încredere.”
Nu-i văzu zâmbetul. Dar îl simţi.
Stătea dreaptă, încordată între braţele lui. Respira neîndrăznind să respire. Pieptul lui se lipi pentru o secundă de spatele ei şi ea îşi simţi corpul atras de al lui ca de un magnet uriaş căruia nu i se putea împotrivi. Şi pentru prima oară, după foarte multă vreme simţi că nu vrea să se împotrivească.
Zâmbi ştiind, simţind-o. Îşi puse palma pe abdomenul ei şi o trase mai aproape.
„Relaxează-te”.
Noaptea era răcoroasă şi liniştită, luminată doar de luna pală care ieşea şi se ascundea printre crengile copacilor. Calul începu să urce uşor poteca îngustă.
Ştia că face ceva nesăbuit. Vroia să facă ceva nesăbuit.
El…
El nici măcar nu ştia ce face. Îşi încălcase deja nişte legi cu ea.
Îi simţea respiraţia mângâindu-i gâtul.
„De fapt unde mergem?”
„Îmi place să-ţi simt trupul lipit de al meu”.
„Ai un loc în minte? Acesta nu e drumul spre platoul Pietrei”.
Nu-i răspunse la întrebare:
„Va trebui să călăreşti o dată fără bluza. Să simţi răcoarea nopţii şi căldura mea în acelaşi timp”.
„Hei, eu vorbesc cu tine”, șopti ea.
„Si eu „.

Îl auzea, dar nu vroia să-l audă. Ştia că nu mai există cale de întoarcere. Îşi simţea dureros de plăcut sângele alergându-i prin vene cu tandreţe dar şi dezinvoltură. Uitase. Uitase cât de grozav este să te laşi pradă simţurilor, să uiţi pentru o clipă lungă de ceea ce îţi întunecă ziua şi îţi încreţeşte fruntea şi să respiri aerul seducător al unui bărbat care ştie exact cum să-şi potrivească palma pe abdomenul tău, doar tandru şi posesiv, nu obraznic şi invadator. Pentru o secundă îşi dori cu disperare ca buzele lui să-i atingă umărul gol şi palma lui să urce doar câţiva centimetri. Nu vroia să-şi suprime dorinţa pentru el dar în acelaşi timp ştia că va fi pierdută dacă îşi lasă instinctul feminin să domine.

El nu ştia dacă vreodată se simţise atât de bine ţinând în braţe o femeie. Nu sărutând-o, deşi pielea sidefie a gâtului ei şi mărul rotund al umărului ei erau la câţiva centimetri de buzele lui. Nu atingând-o, deşi palma lui ramăsese lipită de abdomenul ei dar nu îndrăznise să se mişte.
Sentimentul acela infinit ca ea se potriveşte perfect în braţele lui. De parcă se născuse să fie acolo.

Într-un târziu calul se opri. El coborî şi apoi o ajută pe ea să coboare. O ţinu o secundă în plus în braţe şi amândoi zâmbiră uşor intimidaţi. Ea nu se desprinsese din îmbrăţişare.
El bătu uşor calul pe grumaz şi-l lasă liber.
„Va trebui să urcăm vreo cinzeci de metri. Ai grijă la crengi”.
O agaţă de mână şi o trase după el. Ajunseră în faţa unei intrări. Nu era o cabană.
O colibă de lemn ascunsă între copaci. El deschise uşa şi o împinse uşor înăuntru.
„Stai un pic să fac lumina”.
Pentru un minut dispăru şi apoi camera se inundă de lumina palidă a două lămpi cu petrol. Ea privi în jur. O încăpere rudimentară.
Buşteni tăiaţi rotund în formă de masă şi scaune, un pat îngust acoperit cu un fel de blană sau cergă. Un primus aşezat pe o altă buturugă. Ustensile pentru cafea. O cutie cu cafea.
Ea se așeză pe marginea patului:
„Nu e ciudat că totul e rudimentar dar cafeaua e nemţească?”

El zâmbi.
Închise uşa, înaintă zambind se aşeză lângă ea.
” Mult prea aproape”, gândi ea.
„Mult prea departe”, gândi EL.
„E cam târziu să te întreb dacă vrei o cafea”.
Ea încuviinţă scuturându-şi uşor capul. Părul roşcat dansă o secundă în lumina palidă şi el îşi simţi stomacul strâns. Vroia să-şi piardă mâinile şi buzele în nebunia aceea roşiatică.
„Dar nu este prea târziu să te întreb dacă vrei altceva”.
Se juca cu focul.Ştia însă că nu o putea speria uşor.

” Deci…vrei ceva…altceva… ştiu eu… vrei să te sărut?”

Ea îi zâmbi privindu-i buzele. Ar fi fost atât de simplu. Şi-ar fi apropiat o palmă de obrazul lui uşor neras, i-ar fi străfulgerat buzele cu mângâierea degetelor tremurânde şi apoi s-ar fi lăsat prada gurii lui senzuale.
Dar nu făcu nici un gest. Zâmbi doar şi pentru o secundă simţi încleştarea ochilor lui.
Poate i se păruse numai, dar avu vag, impresia că buzele ei au zvâcnit sub ochii lui. Ar fi vrut s-o facă să cerşească o gură de aer.
Ştia că el i-a ghicit gândul.
„Ştiu” îl auzi şoptind.
Ea își desprinse cu greu ochii din încleștarea ochilor lui. Ochii lui, în schimb, nu o parăsiră nici o secundă.
Privi în jur:
” Îmi place. Sălbatic şi primitiv”.
„Aşa îmi place.”
„Vorbeam de locul acesta.”
„Și eu”.
„Oh”!
„Vin aici când vreau să fiu singur”.
„Nu pari un om singur, domnule Voller”.

„Sunt singur, al naibii de singur câteodată. Nu am adus pe nimeni, niciodată aici. Doar un prieten de-al meu ştie de locul acesta”.
Îi spusese dintr-odată atât de multe lucruri despre el în doar câteva cuvinte. Zâmbi uşor stânjenită. Simţi teribil nevoia să-l atingă. Să-i simtă asprimea obrazului sub palmă. N-o făcu.
O şuviţă îi alunecă rebel pe frunte şi el i-o suflă uşor.
Gestul lui îi încordă inima pentru o secundă. I se paru intens erotic.
„Cine eşti, tu?”
„Doar un bărbat”.
„Refuz să cred că eşti doar un bărbat. Ești surprinzător, puțin încăpățânat, „nu” nu este un răspuns pentru tine, ești unul dintre cei mai interesanți oameni pe care i-am cunoscut vreodată, ai cal…
Și esti neamțul care a venit în România sa-și toace averea reconstruind cabana Piatra Mare. Stii…gura târgului”.
Auzise tot, fără să fie prea atent la cuvintele ei insă. Era fascinat de timbrul vocii ei, ușor ragușit, cald si de felul în care buzele ei formau cuvintele.
„Mă duci cu vorba ca să-mi iei mintea de la buzele tale?”
„Nu. Vorbesc. Buzele mele sunt mai interesante când se mişcă”

Nu păru surprins. Se aştepta ca ea să aibă limba ascuţită. Un gând razleț îi trecu prin minte. Apoi un altul, mai clar, îi luă locul.
Începu să râdă şi brusc, se ridică:

„Sus. Te duc înapoi. E târziu și poate ceilalți te caută.
Și nu vreau să fac dragoste cu tine într-o colibă de lemn pe un pat tare. Am planuri.”
O luă de mână, fără altă explicație,  suflă în lămpi şi ieşiră în noaptea poleită de lună.
Îşi fluieră calul şi o ajută să coboare cărarea abruptă.
Ea se opri şi privi înapoi spre colibă:

„Dacă vreodată vom face dragoste, aş vrea să fie aici”.

Îi simţi strânsura pumnului. În prima secundă îi simţi ochii sfredelind-o. Nu avu timp să protesteze.
Nici măcar din cochetărie feminină. În a doua secundă buzele lui se abătură asupra gurii ei cu nevoia însetatului după o zi lungă în deşert. Cu furie și tandrețe în același timp. Dar neiertătoare. Cerea şi dăruia, mușca și alina, părăsea și se întorcea iar si iar.
Apoi, pentru o clipă, pentru o respirație lungă, se opri privind-o. Nu simți nici cea mai mică împotrivire.
Palmele lui îi cuprinseră fața și el începu să o sărute din nou, adânc şi uitat, cu dăruire şi nevoie.
Îi şopti numele printre picături şi o cuprinse strâns în braţe când îi simţi buzele răspunzându-i la sărut.
„Vrei să mergem înapoi?”
Aproape că nu-şi recunoscu vocea.
Pentru o secundă lungă încercă să-i descifreze ochii în noaptea adâncă. Vroia să găsească acel DA de care avea atâta nevoie, dar ea nu-i răspunse.
Deși buzele îi fremătau sub buzele lui și prin bluza subțire sânii ei tresăltau aprinși. Îi putea simți fiecare fibră din trupul ei, strâns lipit de al lui, tremurând de dorință.
Pură și sălbatică.
Ca și cum facea dragoste în fiecare zi.
Ca și cum nu facuse dragoste niciodată.
Şi atunci avu sentimentul că undeva, demult, o mai sărutase. Şi că fusese mai mult decât un simplu sărut. Mult mai mult.
O ridică în braţe şi o aşeză pe cal. Apoi încalecă şi îşi încătuşă braţul în jurul mijlocului ei.
„Buzele tale într-adevăr sunt mult mai interesante când se mişcă”.

Simţi în partea stângă o durere acută.
Simți că nu are destul aer.
Vroia să se roage și să înjure în același timp.
Nu mai înjurase de mult. Nici nu se mai rugase de multă vreme, de altfel.
Struni calul apoi îi dădu pinteni.

Ştia exact cine este EA.

 

autor Nuta Istrate Gangan