odă prieteniei

01/18/2015

De câte ori îţi iei capul în palme şi plângi unui fluture mic cât o viespe

îi cade-o aripă-n noroi şi vinele grase şi parfumate ale plăcerii

se umflă,

se umflă.

Păşeşti încet prin camera copilului beat şi-ţi reazămi trunchiul de-o bibliotecă de ceară

Ha ha, ha ha, acolo ne vom încălzi cu toţii într-o dimineaţă de iarnă,

albă ca un iepure şchiop. Ne vom ospăta cu sângele şi ficatul

taţilor noştri adoptivi şi vom juca un şotron maro, albastru,

nemaivăzut – pe bani de argilă.

Acolo ne vor găsi pistolarii şi hoţii, mânjii şi corbii

şi ne vor împuşca în inimă şi ne vor venera apoi învelindu-ne într-un cearşaf gros

şi ne vor rostogoli prin cameră.

Nici nu mai ştiu câte degete vom avea la mâini şi la picioare

şi nimeni nu va bănui nimic. Şi eu cu degetele astea voi împleti o cămaşă de noapte

pentru prietenii mei trişti şi la fiecare le voi da un petec călduros

pentru iarnă.

Cu degetele astea voi închiria o cameră şi-o să mă-mbăt în ea

şi o să-ţi spun că te urăsc puţin câte puţin cu fiecare goliciune a mea,

cu fiecare dinte spart, iar păru-ţi mi se va mula pe corp

ca un cearşaf de teracotă caldă şi mă vei împărţi bucată cu bucată

prietenilor mei.

 

@ ” we are fragile”,

 artist Marioni Monica (Italy) 

http://www.monicamarioni.com/