odă prieteniei
01/18/2015
De câte ori îţi iei capul în palme şi plângi unui fluture mic cât o viespe
îi cade-o aripă-n noroi şi vinele grase şi parfumate ale plăcerii
se umflă,
se umflă.
Păşeşti încet prin camera copilului beat şi-ţi reazămi trunchiul de-o bibliotecă de ceară
Ha ha, ha ha, acolo ne vom încălzi cu toţii într-o dimineaţă de iarnă,
albă ca un iepure şchiop. Ne vom ospăta cu sângele şi ficatul
taţilor noştri adoptivi şi vom juca un şotron maro, albastru,
nemaivăzut – pe bani de argilă.
Acolo ne vor găsi pistolarii şi hoţii, mânjii şi corbii
şi ne vor împuşca în inimă şi ne vor venera apoi învelindu-ne într-un cearşaf gros
şi ne vor rostogoli prin cameră.
Nici nu mai ştiu câte degete vom avea la mâini şi la picioare
şi nimeni nu va bănui nimic. Şi eu cu degetele astea voi împleti o cămaşă de noapte
pentru prietenii mei trişti şi la fiecare le voi da un petec călduros
pentru iarnă.
Cu degetele astea voi închiria o cameră şi-o să mă-mbăt în ea
şi o să-ţi spun că te urăsc puţin câte puţin cu fiecare goliciune a mea,
cu fiecare dinte spart, iar păru-ţi mi se va mula pe corp
ca un cearşaf de teracotă caldă şi mă vei împărţi bucată cu bucată
prietenilor mei.
@ ” we are fragile”,
artist Marioni Monica (Italy)
Comentarii închise la odă prieteniei