„S.T.E.P.” (priză universală)- Igor Ursenco

„S.T.E.P.” (priză universală) este noul volum semnat de Igor Ursenco, care va apărea în curînd la editura bucureșteană „Herg Benet Publishers”:

 

http://www.hergbenet.ro/igor-ursenco-s-t-e-p.html

 

După ce s-a consacrat pe tărîmurile eclectice ale artei contemporane (lirică, filosofie & teorie a culturii, scenarii ficțiune & dramaturgie), în cel de-al șaptelea său volum Igor Ursenco atacă în forță domeniul prozei scurte, dar nu oricum, ci restabilind mai întîi onoarea hermeneuticii la rangul ei suprem, descins din analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura. Astfel, prin volumul „S.T.E.P.” se des-ființează pentru  totdeauna (ontologic vorbind) orice litigiu teritorial, adjudecat estetic & ilegal de către S(finți), T(eroriști), E(pileptici) și P(oeți).

 

 

 

O parte dintre textele incluse în volum au fost preluate de revistele și platformele literare electronice „EgoPHobia“, „Ziarul de duminică“ (Suplimentul literar al „Ziarului financiar“), „Contrafort“, „Dacia literară“, „Tiuk“, „Faleze de piatră“, „Singur“, „Antiteze“, „Europe’s Times and Unknown Waters“, obiectivcultural.ro, mișcarealiterară.ro, litere.ro, bookrix.com, scribd.com, lulu.com, wattpad.com, cititordeproza.ning.com, reteaualiterara.ning.com, infrareal.ning.com, agonia.ro, poezie.ro, proza.ru etc.

 

Marte în mișcare retrogradă

(fragment din volumul „S.T.E.P.”)

Iar femeile, fragilele și emotivele femei, nu au alte răni sau planete unde să se ascundă de obișnuințele lor (ridicate la rang de sacrificiu păgîn!) de a pierde, lunar, sînge de cea mai înaltă probă din trupul lor angelic.

Chiar dacă nu ești prințul pe care și l-au imaginat toată adolescența traversată de „hormonii fericirii“ dar s-au trezit alături de tine. Ursuzul și bestia care te provoacă să fii frumoasă nu doar pentru tine. Bărbatul cu început de burtă și cu sfîrșit de chelie, lipsit de orice fel de hormoni sau griji imponderale. Cu un coș pe față, la fel de plin cu puroi, care nu ți-a trecut încă din adolescența timidă a complexelor existențiale, dar care și-a mutat recent locația în geografii anatomice mai exotice.

Chiar dacă vor încerca să uite cît mai curînd posibil de existența ta reală, stricîndu-și prețioasele sentimente stocate, și mai ales banii economisiți, pe vibratoare performante. Mai lungi și mai colorate chiar decît visele bărbătești în orele matinale frugale. Confecționate din materie impecabilă și care nu se degradează așa ușor. Și nu mă refer nicidecum la calitatea fanteziilor erotice. În fine: vibratoare mai întinerite tot timpul și mai efervescente, demne de o cauză mai caritabilă!

Chiar dacă își ascund, în poșeta lor mică de ocazii mari!, rămase inaccesibile (atît poșeta, cît și ocaziile ivite!) ochiului curios al concurenței, devenite tot mai feroce, în domeniul dragostei, ori măcar încearcă să își tăinuiască discret viitoarele boli sexuale infecțioase originate, cu toate repercusiunile care decurg de acolo, de la numele planetei lor iubite! Adică a „iubirii“, poate trebuia spus! Cu atît mai mult cu cît femeilor nu le este loială nici măcar luna „martie“, sezonul florilor care le face să fie atît de sentimentale și gata să se îndrăgostească de primul posesor al buchetului: pînă și luna „martie“ își are, culmea ironiei misandrine, „rădăcina“ etimologică tot în planeta belicosului „Marte“.

Ca bărbat, tu îți scoți din joben sau din portofel, dacă e cazul, iepurii albi ai magiei dragostei, la care te-ai școlit fără resentimente. Complicele tău, unic dar infailibil, e simpla loțiune după ras, diluată cu o imagine neștearsă din copilărie: a tatălui care își ducea fetița de mînuță la grădinița din cartier. Imagine feminină archetipală, redusă în pragul vîrstei bărbătești, și cu riscuri mărite să fie mult mai ștearsă ca zilele anterioare, la cea din oglinda uzată a băii în fața căreia îți ștergi, precum în fața unei divinități familiare, clăbucii abundenți de la bărbieritul ritualic de fiecare dimineață. Tot ce trebuie să prinzi – în scenariul napoleonic al vieții tale, întitulat „Venus îl înfruntă pe Marte“, din seria „toate procedeele sunt permise“ – și pînă la urmă prinzi involuntar „secretul suprem“, pe care nu ți-l dezvăluie nicio revistă de glamour sau toți consilierii virilității angajați de Hugh Marston Hefner („Playboy“), Larry Flint („Hustler“) și Bob Guccione („Penthouse“) luați împreună. Și anume: dacă după procedura sofisticată de bărbierit rămîi cu fața neatinsă, e de rău, frate! La fel cum e de rău să treci – fiind în trecere prin Londra – peste etapa inițierii în „ceaiul de la ora cinci“!

Important e ca figura ta clarã de bãrbat (dar niciodatã clarificatã pe deplin de femeia care te iube.te!) trebuie sã aibã (în geografia ei mentalã virilã!) un semn; orișicît de mic dar semn sã fie, de sînge proaspãt. De la aparatul de ras, evident. Altfel femeia – intratã în viața ta pînã la identificarea reciprocã a corpurilor ca și cancerul mamar – te poate bãnui, și pe bunã dreptate, de trãdare supremã, nesupusã vreodatã iertãrii: cã nu te-ai putea sacrifica bãrbãtește, la fel de mult pe cît de adînc, și pentru dragostea ei onestã, diseminatã fãrã limite în ființa ei. Și pentru care își permite sã piardã, lunar și irecuperabil, sînge din trupul ei angelic. Salvarea ta secretã de bãrbat vine din tocmai faptul cã „tu ești de pe Marte, iar ele – de pe Venus“. De aceea, în viața ta marțianã tu nu poți ieși, de pe orbita lor de interes afectiv, aproape niciodatã silit. În schimb întotdeauna o poți lua în toate direcțiile, inclusiv pe contrasens, pe banda lor de circulație femininã. Vitalã. Adicã circulația. Pentru cã e în puterea ta sã fii zilnic „Marte în mișcare retrogradã“.

Iar Venus, se știe, acceptă garantat cardul Visa, valabil pe toate planetele cu eliptica de sînge.

Colecţia de literatură online Cititor de proză- noi apariţii

 

Apoptosium, Igor Ursenco

 

Dragii mei,
a apărut un nou volum în Colecţia de literatură, colecţia online Cititor de proză. Volumul numărul 21 este   „Apoptosium”, semnat de Igor Ursenco

Puteţi citi cartea aici:

http://en.calameo.com/read/00031005189bab3f8a66b
„În acest volum unicat, Igor Ursenco pare să fie cuprins, mai curând, de un <maniheism> liric debordant de care ar da neîndoios dovadă, în faţa morţii prietenoase, un Hieronimus Bosch convertit de urgenţă la ecologie. Spirituală, de ce nu!”
Daniel POP-ŞILEZ

Tehnoredactare: Anca Dogaru

 

Site-ul colecţiei:

http://colectiacititordeproza.weebly.com/

Pagina colecţiei de literatură:

http://colectiacititordeproza.weebly.com/literatur259-online.html

Lectură plăcută!

 

*
Reţeaua Cititor de proză: http://cititordeproza.ning.com/
Portal Cititor de proză: http://www.netvibes.com/cititor-de-proza

Ion Ionescu-Bucovu, „Martirii lui Eros”

 

Dragii mei,
în urmă cu câteva zile a apărut în Colecţia de literatură, colecţia online Cititor de proză, al 22-lea volum. Un volum semnat de Ion Ionescu-Bucovu, „Martirii lui Eros”.

Vă invit să citiţi cartea aici:
http://en.calameo.com/read/000310051c23bb985d266

http://en.calameo.com/books/000310051c23bb985d266

Iată un fragment din roman
” Trecuse o iarnă grea pentru Eminescu, dar venise o primăvară frumoasă cu bucuriile vacanţei mult visate de câteva zile la Văratic împreună cu Veronica. Tabloul naturii era fantastic, în nord străjuia Ceahlăul, muntele sacru al Moldovei, regele falnic al Ţării de Sus, apoi venea Rarăul, semeţul munte, şi el tot străjer la porţile moldave, după care Munţii Ciungi, călcaţi de atâtea ori de picioarele lor în excursiile care se organizau, urmaţi de dealurile lui Bogdan, toate înverzite şi înflorite, aducând răcoarea pădurilor până jos la Agapia şi la Văratic. Dar cel mai drag loc al lor era Poiana Ţigăncii, un loc binecuvântat de Dumnezeu în care primăvara erau nuntiri de fluturi şi gâze în omătul de iarbă şi de flori care se ridicau până la glezne… Nici nu mai ştiau poeţii de câte ori veniseră ei aici în acest colţ de rai unde se simţeau nestingheriţi, ca doi îndrăgostiţi, ratăciţi pe pământ.”

Ion Ionescu-Bucovu

Tehnoredactare Ioana Nina Botici

 

Zbor în doi, Dorina Şisu şi Maia Martin

 

Dragii mei,
am imensa bucurie să vă anunţ apariţia unui volum semnat de Dorina Şişu şi Maia Martin, volum intitulat „Zbor în doi”.

Acest dialog liric poate fi citit aici:

• „Zbor în doi”, Dorina Şisu şi Maia Martin, vol. nr. 23, Colecţia online de literatură Cititor de proză

http://en.calameo.com/read/000310051da8f8836caee

• Audiobook (în lectura Maiei Martin)

http://frecventacititordeproza.blogspot.com/2011/06/zbor-in-doi-dorina-sisu-si-maia-martin.html

Volumul este prefaţat de doamna Virginia Paraschiv. Iată mai jos un scurt fragment  :
„Din jocul liber al spiritului s-a născut o carte,< Zbor în doi>. O carte frumoasă, neconvenţională, un dialog imaginar a două glasuri lirice. S-a iscat aşadar un tandem poetic, Dorina Şişu şi Maia Martin. Un tandem a două suflete răsfrânte în oglindă, o rătăcire printre gânduri, ocrotită de o voce călăuză. Dorina Şişu riscă o neliniştită căutare şi scrutare printre fantasme, Maia Martin veghează meandrele anxietăţii şi săvârşeşte subtil un ritual de înturnare a imaginarului rătăcitor la certitudinea canonizată şi limpede a vieţii.”

Proiectul a început dintr-o joacă, dintr-un schimb de idei şi sentimente. Cartea este structurată în două părţi, intitulate după numele poeziilor ce le-au fost punct de plecare, dar şi intrigă: „Prag” şi „Am înţeles”, două poeme semnate de Dorina Şişu.
Grafica nu ilustrează poemele, ci dialoghează cu ele, creaţiile în alb-negru (tuş pe hârtie) preexistând acestui proiect.
Pentru mine, cartea constituie un debut în postura de mânuitor al versurilor.
Am văzut acest proiect ca un dialog liric între două suflete ce s-au întâlnit şi s-au privit unul în celălalt, ca într-o oglindă. Am zburat împreună cu Dorina Şişu pe nori de vise, dar şi în adâncul tenebrelor.
Le mulţumesc din suflet doamnelor Dorina Şişu şi Virginia Paraschiv pentru implicarea lor în acest proiect.
Îi mulţumesc şi domnului Emanuel Pope, fără de care visurile noastre nu s-ar fi putu materializa atât de frumos!

Vă urez lectură şi audiţie plăcută!
autor  Maia Martin

Cărţile de poezie ale anului 2010

Listă alcătuită de Yigru Zeltil (moderator al  grupului ”Poezeama” din cadrul proiectului Cititor de Proză:http://cititordeproza.ning.com/group/forumpoezeama )

* Călin Hera, Îmi pun singur miere în ceai (Editura Vinea, Bucureşti)

* Andra Rotaru, Ţinuturile Sudului (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Gabriel Daliş, : până mereu (Editura Charmides, Bistriţa)

* Djamal Mahmoud, Pe muchiile cercului (Editura BrumaR, Timişoara); Djamal Mahmoud, albe@reci (Editura Vinea, Bucureşti)

* Hanna Bota, Poeme pentru Yerutonga (Editura BrumaR, Timişoara)

* Ioan Morar, Paloarea (Editura BrumaR, Timişoara)

* George Achim, Dulceţuri din fructe târzii de pădure (Editura BrumaR, Timişoara)

* Aurelia Borzin, Chişinăul e o tabletă de ciocolată (Editura Vinea, Bucureşti)

* Petru M. Haş, când au venit imaginezii (Editura BrumaR, Timişoara)

* Petre Tănăsoaica, Femeia lui Yerutonga (Editura BrumaR, Timişoara)

* Florin Dumitrescu, ÎNcântece (Editura Vinea, Bucureşti)

* Iulia Militaru, Marea Pipeadă (Editura BrumaR, Timişoara)

* Oskar Pastior, Jaluzele deschise, jaluzele închise (Editura ART, Bucureşti)

* Maria Șleahtiţchi, oleandrii mă strigă roz (Editura Cartier, Chişinău)

Acum urmează „miezul” listei – cărţi care pot fi considerate, în marea lor majoritate, notabile:

* Tudor Arghezi, Anii tăcerii. Poeme inedite (Vasile Goldiş University Press, Arad)

* Mircea Cărtărescu, nimic (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Leonid Dimov, Opera poetică vol. I & II (Editura Paralela 45, Piteşti; primul volum, republicare a „Opere vol. I” din 2006)

* Geo Bogza, Poemul invectivă şi alte poeme (Colecţia BPT-Jurnalul Naţional, Litera)

* Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Aer cu diamante (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Daniel D. Marin, Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc (Editura Paralela 45, Piteşti)

* M. Duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Adrian Suciu, Viaţa fără urmări (Editura BrumaR, Timişoara)

* sorin despoT, apasă (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Ion Mureşan, Cartea Alcool (Editura Charmides, Bistriţa)

* Radu Vancu, Sebastian în vis (Editura Tracus Arte, Bucureşti); Amintiri pentru tatăl meu (Editura Vinea, Bucureşti)

* V. Leac, Toţi sunt îngrijoraţi (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Mircea Horia Simionescu, Versete de unică folosinţă (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* Adrian Diniş, poezii odioase de dragoste (Editura Vinea, Bucureşti)

* Traian T. Coşovei, Aerostate plângând (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Ileana Mălăncioiu, Sora mea de dincolo (Editura Litera, Bucureşti/Chişinău)

* Rita Chirian, poker face (Editura Vinea, Bucureşti)

* Alexandru Vakulovski, 157 de trepte spre iad (Editura Cartier, Chişinău)

* Ana Blandiana, Patria mea A4. Poeme noi (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Angela Marinescu, Blindajul final. Opere I (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Adrian Bodnaru, O legătură de chei (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Liviu Ioan Stoiciu, Pe prag (Vale-Deal) (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Nicolae Avram, Federeii (Casa de Editură Max Blecher, Bucureşti?)

* Nora Iuga, Spitalul manechinelor; Dactilografa de noapte (ambele la Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* ***, poate ne vedem. Antologia taberei de creaţie de la Săvârşin (Editura Mirador, Arad?)

* Laurenţiu Ion, Destulă pace pentru un război (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Daniel Bănulescu, Ce bine e să fii Daniel Bănulescu (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Ion Zubaşcu, O moarte de om. O poveste de viaţă (Editura Limes, Cluj-Napoca)

Alte cărţi:

* Ciprian Măceşaru, Poeme (Editura BrumaR, Timişoara); Focul din tâmplă (Editura BrumaR, Timişoara)

* Ioan Petraș, Lăcrimarul înflorit (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Alice Drogoreanu, Fang (Editura BrumaR, Timişoara)

* Constantin Abăluţă, Totul despre nimic (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Mircea Dinescu, Femeile din secolul trecut (Editura Fundația pentru poezie, ?)

* Lucia Negoiță, Dincolo de Barbaria (Editura BrumaR, Timișoara)

* Anni-Lorei Mainka, jurnal pe bilete de autobuz (Editura BrumaR, Timişoara); Burgundia (Editura BrumaR, Timişoara)

* Chris Tănăsescu, Cartea de la Curtea şi alte 9 topologii (Editura Vinea, Bucureşti)

* George Anca, Poeme inedite (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* Lucian Vasilescu, Institutul de poezie legală (Editura Vinea, București)

* Adrian Munteanu, Orele tăcerii (Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca)

* Ion Pop, Litere şi albine (Ediutra Limes, Cluj-Napoca)

* Valeriu D.G. Barbu, Balans (Editura Nelinişti metafizice, Constanţa)

* Nicola Leahu, Aia (Editura Cartier, Chişinău)

* Naomi Ionică, Cei singuri vor rămâne singuri (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Liviu Georgescu, Smulgerea zalei (Editura Paralela 45, Piteşti); El (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Sorin Mihai-Grad, Surogat (Editura Herg Benet Publishers, Bucureşti)

* Dumitru Păcuraru, Poeme din altă carte (Editura BrumaR, Timişoara); Poezii/Versek (Editura AB-ART, Cluj-Napoca)

* Anca Mizumschi, Versouri (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Aurel Dumitraşcu, Cine merge în Paradis (Editura Conta, ?)

* Mihai Curtean, Camiku (ediţia a II-a, Editura A.T.U., Sibiu)

* Doina Ioanid, Ritmuri de îmblânzit aricioaica (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Gheorghe Grigurcu, Cerc și punct (Editura Alfa, ?)

* Nicolae Tzone, Viaţa cealaltă şi moartea cealaltă (Editura Vinea, București – nu sunt sigur dacă a apărut)

* Eva Precub, aici nu mai locuieşte nimeni (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Robert Şerban, Moartea parafină (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Cezar Nicolescu, Lil 1.0 (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Viorel Mureşan, Buchetul de platină (Editura Eikon, Cluj-Napoca)

* Vlad Scutelnicu, Zaruri (Editura BrumaR, Timişoara)

* Ioan Moldovan, Mainimicul (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* ***, Am să te sufoc, dragă oraş – Poeţi tineri din Sibiu (Editura InfoArt Media, Sibiu – componenţa: Rita Chirian, Radu Vancu, Mihai Curtean, Dan Herciu, Daniela Popa)

* val chimic, umilirea animalelor (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Caius Dobrescu, Euromorphotikon (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Adrian Alui Gheorghe, Paznicul ploii (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Mihail Soare, Gâlceava mea cu Haydn sau Despre romanţa pentru clopot la patru mâini (Editura BrumaR, Timişoara) (îmi place mult coperta volumului ăsta)

* Aura Christi, Grădini austere (cu CD) (Editura Ideea Europeană, Bucureşti)

* Eliza Macadan, La nord de cuvânt (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Dumitru Bădiţa, Invitat la Săvârşin (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Bogdan Lipcanu, Fuck Tense (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Letiţia Ilea, Blues pentru cai verzi (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Virgil Mihaiu, Lusoromână punte de vânt (Editura BrumaR, Timişoara)

* Floarea Ţuţuianu, Mărinimia ta (Editura BrumaR, Timişoara)

* Daniel Puia-Dumitrescu, Poveşti cu telecomandă (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Anatol Covali, Lăsaţi-mă să cânt (Editura Bibliotheca, Târgovişte); Magia antitezelor (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* Emil Stănescu / Mihai Samson Petrescu, Liberus nocturnus (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* ***, Prăvălia cu umor (antologie de epigrame, Editura Dobrogea, Constanţa)

* Ofelia Prodan, În trei zile lumea va fi devorată (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Viorica Răduţă, Cam toţi murim! (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Augustin Frăţilă, Vine cineva (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Radu Cange, Vinerea singuratică (Editura SemnE, Bucureşti)

* Irina Nechit, Copilul din maşina galbenă (Editura Cartier, Chişinău)

* Raluca Brancomir, Transa memoriei (Editura ALL, Bucureşti)

* Ioan Es. Pop, Sans issues/Fără ieşire (L’Oreille du Loup, Paris); Momfa (2 vol., Editura Vinea, București)

* Kelemen Hunor, Versek/Poezii (Editura AB-ART, Cluj-Napoca)

* Markó Béla, A kert erotikája / Erotica grădinii (Editura Curtea Veche, Bucureşti)

* Ştefan Melancu, Elegiile toamnei (Editura Dacia, Cluj-Napoca)

* Daniel Pişcu, Puţină andrenalină (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni (ediţia a II-a, Editura Cartier, Chişinău)

* Ştefan Doru Dăncuş, scrum/cendre (Editura Grinta, Cluj-Napoca)

* Aurel Udeanu, edenul din doamna (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Viorel Tăutan, Elegia Civis Transilvaniae (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Dan Cristian Iordache, abel şi eu (Editura BrumaR, Timişoara)

* Marius Ştefan Aldea, iona îl aşteaptă pe godot (Editura Marineasa, Timişoara)

* Nicu Vladimir, Lucrătorul ostenit (Editura Blumenthal, Bucureşti)

* Daniel Silvian Petre, Overdose & Napalm d’Or (Editura Blumenthal, Bucureşti)

* Gheorghe Izbășescu, Pietonii lui Pan (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Dmitri Miticov, Numele meu e Dmitri (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Florina Zaharia, Eua (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Bogdan O. Popescu, Aerobiciclete (Editura BrumaR, Timișoara)

* Saviana Stănescu, Proscrisa (Editura Vinea, București)

* Dumitru Chioaru, Scene din orașul vitraliu/Scenes of the Stained-Glass City (Editura Vinea, București)

* Sebastian Drăgulănescu, Somnul Paradisului… (Editura ?, ?)

* Marius Stoian, 8285 (Editura 22th Century Publishing, ?)

* Dorin Cozan, Baletistul (Editura Princeps Edit, Iași)

* Andrei P. Velea, Gimnastul fără plămâni (Editura Centrul Cultural Dunărea de Jos, ?)

* Ion Faiter, Poarta zeilor (Editura MAR, Constanța)

* Doina Pologea, tărâmuri şi purpuri (Aius Printed, Craiova)

* Petre Got, Lumină amară (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Igor Ursenco, apoptosium (Franc-Tireur, New York)

sursa : http://poeziecontemporanaromana.blogspot.com/2010/12/dale-anului-2010-de-lucrat.html

Adevărul despre Moș Crăciun

Igor URSENCO, proză scurtă din volumul ”S.T.E.P.”, în curs de apariție la editura ”Tracus Arte”

ISTORIA PLAUZIBILĂ despre Moș Crăciun a fost tăinuită timp îndelungat de către liderii noștri culturali și ideologici. Cel puțin puteau să nu consume atîtea resurse financiare, necesare popoarelor, doar pentru a se convinge de ceea ce era pur și simplu evident: încă acum cîteva sute de ani în urmă!!! Nu mai zic și despre oamenii de știință care, abia în anii recenți, au găsit de cuviință să recunoască că în craterele selenare se află apă.

Care e legătura dintre cele două subiecte, Moș Crăciun și satelitul artificial al Terrei? Dacă afirm că e una genetică, consideri că e prea mult pentru tine, dragă cititorule? Să vedem!

Adevărul despre Moș Crăciun se află într-o istorie banală despre superioritatea fanteziei asupra realității palpabile. Povestea adevărată despre Stăpînul-de-drept-al-sărbătorilor-de-revelion s-a născut în iernile grele, cînd tînărul ren Ka și, unchiul lui de pe mamă, renul Ru ajunseseră pe mîinile unui proprietar de duzină, care își băuse în alcool și ultimul strop de minte. Astfel, ultimul își amintea că trebuie să hrănească bietele animale înfometate doar atunci cînd deținătorul unui bar de alături, la care trăgea cam des în ultimil timp, îl ruga să-i ducă mușteriii băuți acasă, chiar înainte de a îngheța completamente pe pragul lunecos…

a)                   Versiunea aleatorie

Bătrînul ren Ru întotdeauna relua istoria numai cînd luna de pe cerul verde ca iarba crudă de iunie începea să se configureze sub formă de ”reneasă” ajunsă la vîrsta împerecherii. În seara cu pricina, pînă și cerul se dovedise a fi extrem de verde și apetisant, astfel că Ru se simți obligat să înceapă de la punctul culminant al narațiunii, dar cu aceeași frică previzibilă de a ajunge la finalul ei. Nu era loc de glumă, așa cum cei doi stăteau înhămați la sanie, bătuți de gerul aspru și de foame.

”Înainte de a se creștina, Moș Crăciun era un tînăr educat și frumos, care nu știa gustul țigărilor și nu consuma alcool…”, începu cam nesigur Ru.

”Știi unchiule, de fiecare dată cînd ajungi la episodul acesta, întotdeauna mă întreb care e legătura între calitățile lui fizice și cele morale!”

”Cum să-ți spun, dragul meu nepot Ka! Acesta e chivotul unei ”speranțe” palpabile pentru orice relație de familie… Mamele fetelor de măritat dintotdeauna s-au uitat atent la chestii de acest gen…”

”Și noi ce treabă avem cu asta? Doar e o poveste ordinară!”

”Păi cum să nu știi tu, dragul meu ignorant, că și noi doi facem parte din același regn cu oamenii?”

”Da de unde?”

”Păi, nu suntem noi un produs al gîndirii lor?”

”Așa e, dar limitele noastre sînt, dacă pot spune așa, mai reduse ca ale oamenilor… Noi nu depindem de breșa formată între fenomene și aparențele lor…”

”Te referi la dedublările spectaculoase ale heteronimilor lui Moș Crăciun, nu?… Cum le zice ..!”

”Papa Noël și Ded Moroz…”

”Exact, nepoate, îmbătrînesc și încep să uit…”

”Doar știi că nu sîntem supuși legilor alterității materiei… Unchiule, începi să te comporți ca o ființă umană veritabilă…”

”Dacă vrei, își pot spune unde Moș Crăciun își ține sechestrată Crăciunița pe parcursul anului”

”Știut lucru’! Tot acolo unde stau renii lui tot restul anului…”

”Deshămați?”

”D-apoi cum altfel, dragul meu”

”Și nu putem face nimic pentru a schimba situația asta stupidă parșivă?”

Dar răspunsul nu mai veni din simplul motiv că Bătrînul ren Ru era deja dus pe altă lume. Adică pe frecvența somnului.

b) Versiunea oficială

Chiar în acest moment în sania goală urcă un bătrîn burduhos, cu barbă grizonată, însoțit de o tînără care, după aparențele fizice, părea să fie nepoțica sa iubită. Înainte de a porni la trap, renul Ka auzi o singură frază a nepoțicii, fapt care îi schimbă integral perspectiva:

”Hai, bătrîne, să te duc acasă, că iar te-ai făcut zob de băutură… Dar asta te va costa o altă sutișoară în plus, să știi! Hai, renilor… Diii, drăguților!”.

Perechea simpatică, mai exact doar elementul său tînăr, nu observă – sau doar se prefăcu că nu observă – faptul că stăpînul renilor nu era la locul lui. Dar cine știe, poate că acesta era chiar faimosul kaïros, punctul culminant, mai exact momentul oportun de intervenire în desfăşurarea destinului la vechii greci. Pe de altă parte, nu este exclus că și pentru stăpînul de drept al renilor, intrați fără voia lor în gura întredeschisă a pățaniei curente, cea de-a cincea halbă să fi fost anume acest moment magic din întreaga sa viață!

Întorcîndu-și capul pentru a o vedea mai bine la față, Ka observă nedumerit că, într-o mînă înfășurată cu mănușă, tînăra Crăciuniță ținea frîul, iar în cealaltă – o sticlă de plastic ”de 2,5 litri”, plină cu un lichid întunecat la culoare, exact ca în ofertele de la supermarket cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

”Ce dracu’”, mormăi el ca să nu fie auzit de ruda sa, deocamdată coleg înhămat cu obligații depline la aceeași sanie, ”trebuie să recunosc că bătrînu’ Ru a avut tot timpul dreptate!”.

Ka atunci recunoscu cercul vicios în care a nimerit, decenii la rînd, distribuția piesei siropoase de Crăciun. Mai mult, tînărul ren realiză că trebuie să își depășească negreșit rolul predestinat și să rupă lanțul blestemat! Căci se declanșase anume evenimentul kaïros, momentul excepțional al grecilor vechi, iar soarta îl îndemna să împingă sania oriunde, cît mai departe de stăpînul lor nesuferit: direct într-o legendă memorabilă care să le rețină istoria vieții fără nicio remarcă, cu subtext incalificabil, la foamea îndurată zilnic!

Imaginîndu-și cum acumulează integral – în picioarele sale brăzdate de vene încă tinere – toată fantezia asupra realității palpabile, preluată de la unchiul său acum adormit de slăbiciune și foame, renul Ka nici nu realizase cum a făcut singurul pas, dar acel necesar, pentru a se ridica în aer: cu tot cu sania în care au intrat cei doi intruși, bătrînul și prostituata! Corpul unchiului Ru îi îngreuna într-o oarecare măsură startul. Cît timp renul Ka fusese nevoit să caute un echilibru gravitațional rezonabil, toți cei patru – ființe reale și imaginare – au riscat să se prăbușească peste crestele celui mai înalt lanț muntos planetar, dar, după numai o curbă triplă reușită, sania atinsese deja primul crater al lunii, considerate nepopulate deocamdată.

”Mai încet, băiete”, mormăi bătrînul ren, pe jumătate trezit din scurta-i ațipire, ”nu vezi că ai ajuns într-o băltoacă de apă?”

c) Versiunea complementară

Cititorul care crede că s-a căpătuit cu toată informația,  și încă aceea parvenită de la niște simpli reni, se înșeală amarnic. Pentru că un punct de vedere nu poate fi considerat plauzibil atîta timp cît favorizează doar una dintre tabere.

Așadar dezvăluirea incendiară abia urmează, fiind susținută de deținătorul legal al barului: unde trage adesea chiar proprietarul nesuferit al renilor Ka și Ru.

Într-un cuvînt, ”săniuța lui Mos Crăciun cea trasă de 9 reni cuplați, cum se știe,  la proțap doi cîte doi, și conduși de celebrul ren Rudolph, al cărui nas roșu luminează ca un far in intuneric etc”, după omul nostru nu ar fi decît o conjurație a civilizațiilor extraterestre.

”Altfel spus, El este conducatorul celorlalți 8 reni?”

”Desigur: Dasher, Dancer, Donner, Vixen, Comet, Cupid, Prancer și Blitzen!”

”Acuma spune-mi și tu dacă acestea nu sunt nume conspirative! Ai vreun argument?

”Cum! n-ai auzit de unul Rudolf..? Rudolf  Steiner din ”Cronica akâșă”, parcă…”

”Cel care afirmă că evoluţia omului si a Pământului se desfăşoară în cadrul unui „ciclu complet“ de manvatara, în timpul cărora lumea apare ca ”obiectivă”?”

”Știu, sînt și eu la curent cu zvonurile, dar nu înțeleg totuși care e rolul renilor tăi în toată această afacere…”, se miră proprietarul barului care, subit, nu mai pare dispus să toarne din partea casei.

”Care reni, domnule! Te-ai țicnit așa de rău?”

”Știut lucru… Renii Ka și Ru, care te așteaptă afară…”

”Ptiu, drace… Iar am uitat să-i hrănesc… Hai mai toarnă cîte una mică și consideră că sînt ca și plecat…”.

”Doar pînă mîine, cînd istoria se repetă”, mormăie bărbatul de la tejghea, turnînd alcoolul în pahăruț, fără să depășească o picătură în plus.

d) Versiunea alternativă

Pentru a-și exprima dezacordul sau, mai curînd, pentru a-și compensa lipsa de informație necesară, proprietarul renilor încearcă să îi devieze atenția interlocutorului său în alt cîmp cultural, dar la fel de minat, încercînd să-l convingă, în schimb, că băutura carbogazoasă ”Coca-Cola” nu e decît apă distilată, extrasă din rețeaua de alimentație publică.

”Da tu de unde crezi că își scot capitaliștii profitul?”

”Îți spun eu că în apa asta se amestecă legendarul ”praf magic”, preparat dupa o formulă secreta a ”spiridușilor”, adică al spionilor…”

”Lasă-mă, dom’le, cu teoriile tale neghioabe…”

”Chiar nu te-ai gîndit niciodată de unde vine culoarea sa roșie?”

”Habar nu am și nici nu mă interesează, dacă vrei să știi!”

”Ei bine, fii atent. Îți voi spune foarte clar! Și să te mai prind că mă mai întrebi vreodată…”

”Ce să te întreb?”

”Dacă roșul Crăciunului vine de la spațiul cosmic iradiat de sovietici sau de întreprinzătorii americani!”

”Stai o clipă! Vrei să zici că ..?”

”Garantat… În cel mai bun caz, riscul de a agăța o ”boală colectivistă” e la fel de mare ca și ”sindromul de individualism”…

”!”

”Ștai că nu deții informația completă? Apleacă-ți urechea aici la mine… Știi tu cine e Papa Noël sau Ded Moroz?”

”Dracu să-i ia: unu’ e francez, altu’ e rus parcă… Niște avatari!”

”Ascultă la mine: cei doi nu sînt decît dedublările de agent, adică de spion multiplu, ale lui Mos Crăciun…. Deaceea eu nu deschid niciodată de revelion geamul…”

”Cum adică, mu faci curățenie nici măcar în ajun?”

”…am în vedere că nu las acces Moș Crăciunilor străini, fie ei adevărați sau deghizați…”

”Da, măi frate! Dar ești sigur?”

”Mai sigur decît știu acum că țin o halbă goală în mînă…”

”Dacă ești așa de sigur, atunci unde ți-s renii, deșteptule?”

autor Igor URSENCO, redactor-corespondent la revista Faleze de piatră

http://cititordeproza.ning.com/profile/IgorURSENCO

(9 februarie 1971), critic, poet, scenarist, prozator, freelancer.  Membru Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova.

După absolvirea Colegiului Pedagogic din Călăraşi (Republica Moldova) a studiat la Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Republica Moldova (Chișinău). În timpul studiilor a lucrat, în paralel, ca redactor-stilist la ziarul ”Tineretul Moldovei”, laborant Institutul de Istorie și Teorie Literarǎ (Academia de Ṣtiinţe din Republica Moldova) și colaborator Laboratorul experimental de elaborare a manualelor pentru  școala primarǎ, Institutul de Pedagogie și Psihologie (Chișinău). În perioada următoare a activat ca lector la catedra de literatură și filosofie, Universitatea de Studii Umaniste (Chișinău), redactor-consultant Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietǎţii Industriale din Republica Moldova. A tradus pastile editoriale semnate de Umberto Eco și proze scurte din Juan Manuel de Prada.

Prezent în ”Antologia poeziei maramureșene de la origini pînă în 2009” și ”Antologia prozei scurte transilvane actuale”. Laureat ”Premiul special al juriului”, Concursul național de proză scurtă ”Pavel Dan” (Turda), ediția 2010. Premiul “Cărțile anului 2009–secțiunea eseu”, decernat de către Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare.

TITLURI PUBLICATE:

”Lωgωs”, tatăl meu : mama mea „Iμagω”, Genealogie heterotopică în texte archetipale (supravegheate icastic între 1987-1992), Editura ”Agepi”, Chișinău, 1997 / Editura ”Limes”, Cluj-Napoca, 2009;

Teo-e-retikon (Eseuri  trans-culturale & glose meta-semantice), Editura ”Eikon”, Cluj-Napoca, 2009

retina akashică (scenarii film artistic & piese de teatru), Editura ”Mega”, Cluj-Napoca, 2009;

apoptosium (recital de doliu după un regn procariot încă neclasificat), publisher ”Franc-Tireur USA”, New York, SUA, 2010

Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană (Antologie lirică internațională), Editura ”Limes”, Cluj-Napoca, 2010

IN CURS DE APARIȚIE:

EgoBestiar (alte eseuri trans-culturale), Editura ”Hergbenet”, București, 2011

S.T.E.P. (priză universală), Editura ”Tracus Arte”, București, 2011

Cum mi s-a decernat Premiul Nibelungilor (prize artistice scurte)

Marte în mișcare retrogradă

În structura alambicată a imaginarului lor inconștient maternal și în spațiul grav al celulelor lor feminine, invadat inevitabil de estrogen – tu ești ”Mister Marte”.

”Marte”, și mai pe scurt. Crudul și ferocele ”Marte”: planeta roșie a războaielor și revoluțiilor, dar tocmai pentru aceea – nu mai puțin implacabil – simbolul Dragostei împlinite. Fără să fii tu însuți conștient (mai mult decît faptul că nodul la cravata ce îți atîrnă la gît, chiar dacă se asortează cu pantofii noi de lac, nu e decît o metaforă jalnică a penisului) – simpla ta prezență ca bărbat devine elementul inevitabil în calea lor spre căsătoria ideală, neadumbrită de asteroizii de duzină ce cad peste vălul de mireasă.

Dar pînă și femeile cele mai înțelepte recunosc cu înverșunare tandră că tu, ca și bărbat, ești indispensabil pentru fericirea lor feminină multjinduită, construită pe mituri solide, he-he-hei, încă din copilăria cheltuită cît să definitiveze galeria de prințese în așteptarea Sortitului-Pe-Un-Cal-Alb: mituri deconstruite imediat, a doua zi după ceremonia maiestuoasa a nunții de vis.

artist Teodora Irimia, Floarea soarelui

Nu le ajută nici contractele prenupțiale, alcătuite de avocați experimentați (a se citi ”fripți”) cu propriile lor mariaje naufragiate. Chiar dacă și ei ”sunt de pe Marte, iar ele – de pe Venus”. Sau, mai exact, în ciuda faptului că ”ele sunt de pe Venus, iar ei – de pe Marte”.

Orice astrolog începător află cu înverșunare de la mentori consacrați (pentru a disemina apoi informația, în nenumăratele consultații private acordate domnișoarelor ușoare și romantice contra sume de bani destul de grei ca să fie caracterizați ca realiști) că prezența planetei Martie în horoscopul unei femei e principalul indicator al ”Ursitului”. ”Alesul” de gen masculin care poate să nu aibă niciun mijloc de deplasare, cu excepția zîmbetului său fermecător, desigur.

Și nu au încotro, reprezentantele lui Venus, pentru că ”Marte” revine, periodic, ”în mișcare retrogradă”, producînd răni evidente sau mai puțin vizibile. Iar femeile, fragilele și emotivele femei, nu au alte răni sau planete unde să se ascundă: de obișnuințele lor (ridicate la rang de sacrificiu păgîn!) de a pierde, lunar, sînge din trupul lor angelic.

Chiar dacă nu ești prințul pe care și l-au imaginat toată adolescența traversată de ”hormonii fericirii” dar s-au trezit alături de tine. Ursuzul și bestia care te provoacă să fii frumoasă nu doar pentru tine. Bărbatul cu început de burtă și cu sfîrșit de chelie, lipsit de orice fel de hormoni sau griji imponderale. Cu un coș pe față, la fel de plin cu puroi, care nu ți-a trecut încă din adolescența timidă a complexelor existențiale, dar care și-a mutat recent locația: în geografii anatomice mai exotice.

Chiar dacă vor încerca să uite, cît mai curînd posibil, de existența ta reală, stricîndu-și prețioasele sentimente stocate, și mai ales banii economisiți, pe vibratoare performante. Mai lungi și mai colorate: chiar decît visele bărbătești în orele matinale frugale. Confecționate din materie impecabilă și care nu degradează așa ușor. Și nu mă refer nicidecum la calitatea fanteziilor erotice. În fine: vibratoare mai întinerite tot timpul și mai efervescente, demne de o cauză mai caritabilă!

Chiar dacă își ascund, în poșeta lor mică de ocazii mari!, rămase inaccesibile (și poșeta și ocaziile ivite!) ochiului curios al concurenței, devenite tot mai feroce, în domeniul dragostei, ori măcar încearcă să își tăinuiască discret viitoarele bolil sexuale infecțioase originate, cu toate repercusiunile care decurg de acolo, de la numele planetei lor iubite! Adică a ”iubirii”, am vrut să spun.

Cu atît mai mult cu cît nu le este loială nici măcar luna ”martie”, sezonul florilor care le fac să fie atît de sentimentale și gata să se îndrăgostească de primul posesor al buchetului: pînă și luna ”martie” își are, culmea ironiei misandrine, ”rădăcina” etimologică tot în planeta belicosului ”Marte”.  Ca și bărbat, tu îți scoți din joben sau din portofel, dacă e cazul, iepurii albi ai magiei dragostei, la care te-ai școlit fără resentimente.

Complicele tău, unic dar infailibil, e simpla loțiune după ras, diluată cu o imagine neștearsă din copilărie: a tatălui care își ducea fetița de mînuță la grădinița din cartier. Imagine feminină archetipală, redusă în pragul vîrstei bărbătești, și cu riscuri mărite să fie mult mai ștearsă ca zilele anterioare, la cea din oglinda uzată a băii: în fața căreia îți ștergi, precum în fața unei divinități familiare, clăbucii abundenți de la bărbieritul ritualic de fiecare dimineață.

Tot ce trebuie să prinzi – în scenariul napoleonic al vieții tale, întitulat ”Venus îl înfruntă pe Marte”, din seria ”toate procedeele sunt permise” – și pînă la urmă prinzi involuntar ”secretul suprem”, pe care nu ți-l dezvăluie nicio revistă de glamour sau toți consilierii virili ai lui Hugh Marston Hefner (”Playboy”), Larry Flint (”Hustler”) și Bob Guccione (”Penthouse”) luați împreună. Și anume: dacă după procedura sofisticată de bărbierit rămîi cu fața neatinsă, e de rău, frate! La fel cum e de rău să treci – fiind în trecere prin Londra – peste etapa inițierii în ”ceaiul de la ora cinci”!

Important e ca figura ta clară (dar niciodată clarificată!) de bărbat trebuie să aibă (în geografia ei mentală virilă!) un semn: orișicît de mic dar semn să fie, de sînge proaspăt. De la aparatul de ras, evident.

Altfel femeia – intrată în viața ta pînă la identificarea reciprocă a corpurilor ca și cancerul mamar – te poate bănui, și pe bună dreptate, de trădare supremă, nesupusă vreodată iertării: că nu te-ai putea sacrifica bărbătește, la fel de mult pe cît de adînc, și pentru dragostea ei onestă, diseminată fără limite în ființa ei. Și pentru care își permite să piardă, lunar și irecuperabil, sînge din trupul ei angelic.

Salvarea ta secretă de bărbat vine din tocmai faptul că ”tu ești de pe Marte, iar ele – de pe Venus”.

De aceea, în viața ta marțiană tu nu poți ieși, de pe orbita lor de interes afectiv, aproape niciodată. În schimb întotdeauna o poți lua în toate direcțiile, inclusiv pe contrasens: pe banda lor de circulație feminină. Vitală. Adică circulația. Pentru că e în puterea ta să fii zilnic ”Marte în mișcare retrogradă”.

Iar Venus, se știe, acceptă garantat cardul Visa: valabil pe toate planetele cu eliptica de sînge.

autor Igor Ursenco, redactor al revistei Faleze de piatră

Thriller serotonin

”ACUM SAU NICIODATĂ”, îmi zic mie însumi ca unui dublet eteric, calmîndu-mă zadarnic: un ordinar personaj dostoievskyan ce revine periodic la locul crimei din tinerețea sa neliniștită.

Cu ochii larg deschiși, un pic ruginiți de atîta lumină depozitată în irișii expuși, urmăresc cum în venele elastice îmi crește constant nivelul admis de serotonină, fără a mai zice de cheagurile de sînge ce marchează (pentru unii, chiar dacă singulari!) renașterile spirituale ratate. Și, Doamne, e vorba chiar despre serotonina adevărată: acel hormon secretat direct în sistemul nervos central, făcut responsabil de medici pentru neurotransmiterea depresiei şi a anxietaţii. Or, cunoscut lucru, nivelul de serotonă în compoziția sîngelui persoanelor îndrăgostite (și al celor considerate a fi obsesiv-compulsive) este cu 40% mai scăzut decît în cel al subiecţilor ”normali”.

Așadar, odată și odată trebuie să fac dezvăluirea. Altfel simt că voi exploda: că îmi va exploda și ultima rezervă  de îndemînare mortală latentă. Probabil așa se simt toți acei care iau ilegal cu sine, în Ziua Judecății de Apoi, o taină străină ce nu le onorează defel purificarea finală!

Timp de douăsprezece ori – pe toată durata anului calendaristic –, exact în perioada cînd luna își iese din matcă relevîndu-și petele întunecate (de la resturile de serotonină neutilizate, rămase peste zi?), Adono Costenar își trăiește din plin porecla de ”supraterestru”, fără a poseda și symbola, parola secretă (pentru atîția muritori!) de trecere legală spre un alt tărîm ontologic. În timp ce sîngele oamenilor, îmbogățit cu drame zilnice, obișnuiește să curgă vertical din femei în perioada ciclului, iar pe bărbați îi trage jos din patul conjugal sau din afacerile cu moartea și iubirile pierdute la cărți, la Costenar el se ridică numai în sus. De la tălpi, sîngele lui se întărește mai spre creștet, căpătînd forma alungită a capului: ca într-un mauzoleu mirific. În aceste zile speciale (pentru noi toți, dar cu motivații atît de diferite!), îl văd ieșind de la mansarda celui mai înalt bloc din oraș, pe care o populează împreună cu un papagal și un porcușor de guinea: cu privirea mai mult ațintită spre cer decît spre realitatea terestră, ieșită abrupt și direct din propriul său umăr.

Vecinii săi expuși, în modul animalic cel mai literal posibil, complexului Oedipus ori altor handicapuri iraționale transmise prin contaminare socială, nu pot înțelege pînă la capăt două lucruri esențiale: 1)”de ce?”, la calitățile sale corporale și mentale excepționale, Costenar e un tip (încă) singur și, desigur, 2) ”cum de nu?” și-a identificat Maya sa tangibilă, zeița feminină supremă cu funcțiile clare de alăptare și educare (familiare încă vechilor greci) sau responsabilă de existența iluzorie (la vișnuiștii indieni)!

Dar cine ar putea recunoaște cum e să deții – în aceeași palmă care bate și mîngîie cu aceeași fatalitate – diferitele capete ale fenomenului ”Maya” și, în plus, să posezi ori, mai curînd, să fii posedat de ”complexul lui Actaeon”. Actaeon, vînătorul legendar care, întîmplător, a văzut-o îmbăindu-se nudă pe zeița grecilor antici Diana. Legenda ne spune că, ”mînioasă, zeiţa” l-ar transformat imediat în cerb, țintă accesibilă tuturor obiectelor ascuțite: fie săgeți sau colți de fiare. Sub această înfăţişare nouă și inedită, nefericitul vînător a fost sfîşiat cu o cruzime turbată de către propriii săi ogari de vînătoare: chiar pe muntele mitic Cithaeron, rămas să suplinească, pentru oamenii moderni, locul unde șira spinării oricărui vis e frîntă adesea.

Dar așa cum orice obiect (inclusiv virtual) riscă să te rănească la capătul experienței sau a utilizării lui prea îndelungate, devine foarte clar în curînd că ceea ce e mai puțin periculos în lumea asta să te înconjori de propria ta solitudine.

De aceea, printre lucrurile personale și instrumentele ce îl ajută să își practice – cu decență zilnică presupusă – meseria sacră de meteorolog, inclusiv un trautónium moștenit de la părinții decedați cu mulți ani în urmă, Adono deține doar un papagal și un porcușor de guinea. Primul are ”viză de reședință pemanentă” în colivia cu grilaj metalic, iar al doilea – într-o cutie obișnuită de carton.

Această  falsă stranietate (pentru ochiul străin, repet) nu dă mai puțină valoare prieteniei circulante între toate forțele naturii. Într-o seară dintr-acelea care începe să mustească de serotonină, papagalul lui Adono umblă neliniștit prin cușca sa lucioasă.

Deja îmi imaginez cum își scoate gîtul, pansat cu pene colorate, printr-o zăbrea lărgită a coliviei metalice și strigă sacadat în fața ecranului mat: ”Ti-Vi…Tiiii-Vi…Ti-Viiii…”.

Acum știu că e timpul să îmi scot luneta…

foto: Milk, @ Pelagheya Klubnikina, 2008

În timp ce butonează telecomanda prin măruntaiele familiare ale emisiunii ”National Geographic”, îl văd pe Adono Costenar cum își prepară cafeaua de seară. Cînd gustă din ceașca mov conținutul negru al ibricului abia luat de pe foc, o grimasă involuntară îi străbate fața: cafeaua nu e atît fierbinte, pe cît e puternică. Va trebui, probabil, să dilueze cumva lichidul dens și amar. Costenar dechide ușa frigiderului și, cu celaltă mînă rămasă liberă, caută (nu fără o doză de disperare) cutia familiară din carton pe care scrie cu litere de-o șchioapă ”Lapte”. După modul cum o agită nervos, îmi dau seama că nu a mai rămas pic de lapte. Aproape că pot auzi zgomotul pe care îl are impactul cutiei în care e păstrat laptele cu pereții solizi ai coșului de gunoi: ambele goale.

Nu fără o anumită doză de satisfacție îl urmăresc cum iese grăbit la non-stopul din colțul străzii, de unde își cumpără  o cutie cu lapte pasteurizat. De sus, luna plină își răsfrînge efectele ei halucinogene direct pe creștetul bărbatului, ca o steatoză de lumină – așa cum se întîmplă la degenerarea unui țesut sau organ uman prin depunere masivă de grăsime.

Cînd intră în casă, Costenar e deja amețit de-a binelea. Porcușorul de guinea e unica ființă care îl întîmpină, strecurîndu-i-se periculos printre picioare. Ambii mi se par parteneri egali din același ecosistem natural ori film existențial.

Încercarea repetată (și puțin neghioabă, aș zice!) a lui Adono de a-și turna lapte direct din cutie peste cafeaua neagră, demult răcită, coincide cu efectele de vîrf ale lunii pline. Pot jura că omul meu gîndește și acționează în transă. Spre (parțial!) marea mea surprindere, Costenar a vărsat peste porcușorul de guinea aproape tot laptele. Cu o oarecare anticipare de cîteva secunde, papagalul generase deja un zgomot gutural suficient de alert pentru a atrage atenția a două patrule de poliție: dar insuficient încît să fie de real folos partenerului său cu blană linsă și lucioasă.

În doar cîteva secunde, Costenar se pomenește lungit pe podea, înainte de a ajunge cu vîrful degetelor (de la mîina dreaptă) spătarul de lemn al scaunului. Toată nebunia selenară care a urmat mai departe s-a desfășurat chiar în bucătărie lui mică, neprevăzută cu decoruri magice. Dar totul s-a petrecut atît de repede, încît reproducerea evenimentelor nu ar imita decît rîgîiala care concurează consumarea unei halbe răcoaroase de bere.

Mai întîi a apărut o nălucire, parcă preluată din giumbușlucurile lui Jerry-șoricelul împărțite cu motanul Tom din serialul animat omonim sau din metamorfozele magice ale poveștii ”Cenușăreasa”, dar cu o tentă eroică și erotică neșteptată: porcușorul de guinea, bietul animăluț de companie solitară, a fost cuprins parcă de un soi de letargie cosmică generală, urmată de o convulsie artistică parțială.

În tot acest timp, corpul a început să i se mărească cu aceeași viteză cu care blana scîrboasă căpăta reflexe de piele umană. Eu însumi am fost nu puțin scandalizat văzîndu-l cum se transformormă într-o blondă sexy. Ochii săi languroși, despre care cîteva clipe în urmă nu ai fi zis că puteau aparține unui animal cu blană linsă și lucioasă, străpung cu greu întunericul format artificial, lăsînd loc de accesibilitate semantică echivocă: așa cum recrutul visător poate confunda cu ușurință steaua de Mareșal cu cea de sergent.

Dar minunile abia încep marea lor paradă, mai exact să se dea într-un spectacol teluric deloc gratuit. În ceașca cu cafea concentrată (pe care Costenar așa și nu a reușit să o dilueze) apare o altă nălucire, la fel de erotică, care treptat se încheagă în trupul nud al unui negru african. Știu că aici nu pot să greșesc: forța lui impresionantă dar genuină și nările umflate care filtrează aerul din jur îmi amintesc pe dată de eroii mei preferați din lecturile romanelor cu sclavi, inițiate încă pe timpurile  copilăriei mele neautorizate.

Emanciparea bruscă se pare că comportă și ea niște riscuri specifice, chiar dacă istoricienii profesioniști atrag atenție mai mult asupra efectelor psihologice marginale. Negroidul se dă la blondă cu aceeași repeziciune cu care s-a ”materializat” din ceașca cu cafea de pe masă: precum Afrodita din spuma mării.

Aceasta, adică blonda și nu Afrodita, începe să rîdă în hohote, stricîndu-i toate planurile machiste. În mentalitatea sa originară bestială, negrul desigur nu înțelege care e motivul acestui rîs obraznic și totodată îmbietor. Dar urmărind linia privirii emanate de blonda emancipată, numai o clipă durează să vadă că nu are penis. Se uită în jur și zărește colivia.

Tipul zîmbește cu o doză permisivă de nedumerire, luminînd toată camera cu sclipirea intensă a dinților săi albi, care nu au cunoscut cariul industrializării forțate. Cu degetele mîinii desfășurate peste aripile păsării cu cioc încovoiat, negrul scoate papagalul și îl pune iute în zona sa genitală. La fel de fulgerător, papagalul își lungește extremitățile și se transformă într-un penis mătăhălos, împrejmuit cu păr creț și vopsit în mai multe culori. Pomenindu-se dotat subit cu un organ genital masculin demn de toată invidia pe întreaga sa linie adamică, tipul negroid își pîlpîie rapid retinele pigmentate cu galben: acum privește mai neajutorat decît în clipa cînd realizase că n-are deloc sex.

Lucrul cel mai penibil care putea să se întîmple în această  scenă (incitantă, neîndoios) putea să fie doar unul cu putință, fapt care s-a și întîmplat: luneta mi-a lunecat din mîini. Zgomotul țăndărilor împrăștiate în jur au avut un efect cel puțin tonifiant, dacă nu chiar hagiografic: pentru ”eroul” meu lovit de efectele lunii pline.

Imediat cum se trezește din transa de jumătate de oră, Adono face un tur vizual al bucătăriei. Pe podeaua lucioasă vede ultimile picături de lapte, pe care porcușorul de guinea tocmai reușește să le lingă cu dexteritate nebănuită pentru o rozătoare. Așa lungit, Costenar ridică cutia goală și o aruncă la coșul de sub chiuvetă. Trezit și revigorat complet, îl văd cum începe să umble nervos. Abia atunci observă că ușa de metal a coliviei e deschisă. Papagalul umblă neliniștitit dintr-un colț în altul, repetînd fără răgaz ”lu-na… luuuuu-na…lu-naaaaa…”.

Dacă  l-ar privi mai cu atenție, Costenar ar putea remarca, fără legătură  aparentă, penele zburătăcite ale păsării. Dar oricum nu ar înțelege mare lucru din tot ce s-a întîmplat în lipsa lui (terestră, pot spune exact).

Ținînd ceașca în mînă încă, Costenar privește repede afară. Rămîne uimit pentru o clipă, aș putea spune că chiar imobilizat (mental). Din colțul de jos al lunii curge o substanță lichidă, cu reflexe și spumoase de lumină albă-albă. Cu ochii larg deschiși urmăresc, mai curînd imobilizat (în transă!), cum bărbatul urcă de la mansarda celui mai înalt bloc din oraș. Ajuns chiar pe acoperiș, îl văd pe Costenar cum își întinde iute ceașca sa mov, pictată cu motive pastorale, marginile căreia, în numai două secunde, debordează de cel mai pur lapte natural.

Atunci îmi caut și eu, instinctiv, vasul mic de porțelan din care îmi sorbesc de obicei dejunurile frugale și solitare. Cu vîrfurile degetelor aproape lipite (de la mîna stîngă) apuc cana de toarta sa tocită, iar cu cealaltă mînă, acum liberă, încerc să deschid geamul ermetic al camerei de la subsol.

Dar imediat mă văd obligat să renunț, realizînd că noi doi – eu și Costenar – am atins evoluții diferite ale aceleași maladii și, în timp ce trag înapoi perdeaua pentru a mă proteja de efectele fatale ale lunii pline, cu lumină devenită brusc ruginită, mă autosurprind că reflectez aproape cu voce tare: ”n-ar fi rău deloc, fratele meu, ba chiar foarte bine, în perspectivă medie, să-mi găsesc o chirie la un alt etaj și într-o altă clădire și, cine știe, poate într-o altă viață”…

Chișinău, 1999

autor Igor Ursenco, redactor al revistei Faleze de piatră

Dick und Doof

”Dar eu îți spun că toate războaiele sale ideologice, America le-a cîștigat. Pe platourile de filmare, e drept…”, Jerry-șoricelul atacă primul, așa cum e scris în scenariul aprobat cauțios de către Consiliul Directór al companiei de creativitate ”Walt Disney”.

”…și le-a pierdut subtil în studiourile lui Disney”, zice motanul Tom etalîndu-și, ca întotdeuna nu știu de ce, gheara stîngă.

„Dar am antedatat două ideologii, două eșekuri economice mondiale… Și cînd te gîndești că împreună am supraviețuit tuturor spectatorilor: mai în vîrstă  ca noi”.

„Iar acum vom intra, direct cu oamenii, în era ekologică”, parează Jerry, mestecînd o gumă ce imită perfect silueta unui cîine. Brusc, Tom tresare metafizic. ”Hai să facem revoluție… Acum sau niciodată!!!”

”Revoluție, zici ???”. ”Da, nu putem concura trăncăneala lui Mickey The Mouse”, mai adaugă Tom, fără aluzii la rudele lor: animate, pe marele ecran, de aceleași trucuri și aceași suferință. ”Mai grav”, răspunde Jerry cu o întîrziere voit programată, ”nu avem un Dumnezeu al nostru… Să ne mîntuie, și pe noi: ca pe oamenii adevărați…”.

”Noi nu avem mîntuire… Noi depindem doar de nivelul de serotonină, secretat de creierul scenaritului…”. ”Dar noi sîntem ca cele două emisfere cerebrale…”. ”Creierul nostru a murit: poți fi sigur de asta… Și, în plus, mai este cotat…”.

”A, da, pe bursă”.

Cei doi dușmani-doar-pe-ecran exersează după legile filmului mut: ca doi cai ce au tras toată ziua leșul unui împărat celebru. Deodată Tom zice, resemnat, ”Eu voi fi Stan-cel-prostănac pe toată durata zilei. Și Bran-certărețul doar atunci cînd vei vedea că sunt obosit. De piruete. Și chestii de-astea. Știi tu…”.

”Bine”, zice Jerry, mort. De somn, desigur.

Pentru a salva situația, Tom începe să facă tumbe amuzante. Sare în sus. De trei ori. Cade, evident, doar o singură  dată: pentru a zdruncina echilibrul emoțional al spectatorilor. Lui Jerry nu îi rămîne decît să cadă

tot timpul. În timp ce spectatorii rîd, Tom reușește totuși să îi șoptească ceva la ureche micului sau partener de soartă cinematografică. Spectatorul nu observă aceasta, el e pregăti cu sufletul la gură. de o inflexiune dramatică în desfășurarea acțiunii: mai e puțin și se observă marginile sufletului…

Dar cu puțin înainte ca Jerry să-i rupă iarăși laba dreaptă a partenerului, iar spectatorul să moară de rîs, se întîmplă o scenă care trece neobservată de multiplicatorii angajați cu carte de muncă de studiourile Walt Disney.

”Să îmi dai voie, în această serie, sa atac eu primul”, ripostează  Jerry.

”Bine”, zice Tom, vădit îmbătrînit. Cu încă un episod.

foto 1: Tom si Jerry, sursa:  http://www.fastcharacters.com ;  foto 2: Clown Kids Smoking,©  Ron English, 2007, foto 3,4,5 : Florin Deaconiuc, desene animate, pereţi din camera copilului

autor Igor Ursenco, redactor al revistei Faleze de piatră

S.T.E.P.

Nu spun nimic nou.

Existența fragilă a oamenilor are o finalitate adînc ascunsă: în propria sa … fatalitate.

Nașterea și criminalitatea, consumul intens de droguri sau de opere estetice, numai ultimile solicitate obligatoriu de Programa Școlară, firea umană accesibilă doar la scanarea cu raze și pasiunile declarate, dar ambele ascunse de inspectorul fiscal, profesia contabilizată științific și confesiunea religioasă, iubirea scurtă și morțile îndelungate – toate se conțin într-un Început și un Sfîrșit mereu amînate, ca într-un ouroboros care își mușcă necontenit, pe o elipsă imponderabilă și invizibilă, propria coadă. Reflectîndu-se totul și toate, una în alta, de sus în jos și de la dreapta spre stînga, în șirul replicării in-form-aționale, perpetue, a ADN-ului.

Grupul de majuscule ADN, binecunoscutul acronim pentru acidul dezoxiribonucleic, e chiar molecula organică misterioasă, care în reprezentare chimică destul de simplificată apare sub formă de Scară Spațială Spiralată (SSS), conectată prin patru „trepte”.

Notate cu litere latine în vederea reprezentării umane cît mai eficiente, adenina (A), citozina (C), guanina (G) şi timina (T) nu se pot combina, o știe orice elev care nu a chiulit de la orele de chimie, decît într-o succesiune și consecutivitate mistică strictă, interzisă logicii profane sau mondene: A + T sau T + A. Respectiv G + C sau C + G.

Cu alte cuvinte, o bază de tip A – în oricare parte a lanţului atomic s-ar afla – nu se poate combina decît cu o bază de tip T. În mod similar, ”G” nu se poate combina decît cu ”C”. Etica rigidă a ADN-ului nu ține cont dacă ești, de exemplu, Brad Pit și vrei să te combini cu Robin Simone Givens, Jill Schoelen, Juliette Lewis, Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston, Angelina Jolie. Cu toate pe rînd, în combinație ori alternativ!

Această dublare a bazelor arhetipale indispensabile (A, C, T şi G) prin copiere supra-senzorială, aduce, de departe, cu ”analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura” din hermeneutica sacră: evident umanizată parțial din necesități și urgențe existențiale. Astfel, SSS urmărește o structură preexistentă de dublu helix, în care ”forma” nu influenţează ”esența și funcţia” care o guvernează și este gestionată, fiind chiar canonul a ”Genomului uman”: o construcție palpabilă, pe un schelet divin. Invizibil și interminabil.

Adevărul e că puțini terestrieni își regăsesc în propria corporalitate această masonerie iminentă: chiar și atunci cînd le cade, din secol în secol ori, și mai rar, vreun măr putred pe creștet. Dar lucrările de restaurare se desfășoară neîncetat, conform unui program declanșat și care nu ține de hormoni, enzime și fermenți.

În fiecare corp, de exemplu, este plasat un Centru de comandă, în frunte cu ”Șeful de șantier” care urmărește scrupulos îndeplinirea comenzilor;

Cromozomii sunt ”meseriașii constructori”;

Proteinele sunt ”zilierii necalificați”;

Ribozomii sunt ”fabrica de ciment”;

Dineinele sunt ”cisternele care transportă mortarul;

Lizozomii reciclează ”materialele uzate”;

În sfîrșit, dar inevitabil ca în toate corporațile stufoase și cu departamente de comunicare numeroase, ”aparatul Golgi”, utilul și indispensabilul departament genetic, e responsabil de transmiterea ”mesajelor”.

La fel, ”soarta” terestră, construită pe ”arhitectura”  șubredă a ”destinului”, e ”in-FORM-ată” de o mitologie arhitecturală inerentă, în care cele patru categorii de bază – Sfinții și Teroriștii, Epilepticii și Poeții (S, T, E și P) – joacă ”rolul” de elemente originare ale ADN-ului existențial. O construcție nesigură, adesea închipuită, pe care toată lumea, ajunsă la o densitate ce ține de ordinul numeric al miliardelor, o adulează cu obstinație, năzuind să fie capabilă de a o cuceri cu orice preț. Inclusiv cu cel al vieții.

Într-o ”formulă a fericirii” plauzibilă, ”codonul” social ar trebui sintetizat din combinația preferențială a celor patru stîlpi: S, T, E și P. O excepție ”fericită”, unică în felul ei, a fost și rămîne pentru toată lumea William Shakespeare. Mai întîi, meseria de bază a autorului lui Hamlet a fost cea de ”cămătar” și doar apoi – de ”antreprenor teatral”. Cu totul și cu totul sporadic, Shakespeare a făcut-o și pe ”actorul” și, doar pe a patra poziție, a simțit necesitatea să se simtă ”poet și dramaturg”.

În acest context, faptul că ”ultimul va fi și primul” nu e decît o ipoteză biblică care urmează să o demonstreze, pe piele proprie dar cu prezență divină diferită, fiecare dintre noi, care ne sprijinim de un stîlp, cît de mic, al șansei de a rămîne înregistrat în Cartea Vieții (CV). Sau, măcar, în Carnetul de Muncă.

Te simți suficient de emotiv ca poetul Ovidiu ori talentat genuin ca Soljenitzin? Ar fi cazul să invoci pagina imaculată din CV-ul celest, ca dovadă pentru materializarea ”exilului” edenic.

Oricum, societățile care au ființat de-a lungul bătucit al istoriei la fel cum au dispărut de-a latul mocirlos al ideologiei, de fiecare dată și-au ridicat fortărețe grandioase, materiale și spirituale: de-asupra creștetului vecinului și în fața propriei inimi.

Dar orice avans în cunoaștere necesită jertfe. Inclusiv de ”cromozomi și proteine” sociale.

Primii au fost, desigur, sfinții.

Turnul Babel a fost ”imitat” de primii turiști cosmici: patrupedele canine Belka și Strelka. Apoi de ”pietonul selenar Armstrong” pe satelitul natural al Pămîntului. Nu mai zic de cosmonautul Gagarin, rămas în memoria colectivă a umanității ca ”Primul Apostol Kosmic”, care nu s-a mai întors, din ultimul său zbor de rutină, în avionul civil experimental.

artist Emanuela di Stefano – Living and Dying

Apoi au urmat, presați de circumstanțe de neantizare a corpului și a ideologiei, teroriștii.

De la o epocă lizozomică la alta, alternează aceleași măști: Copernicus și Galileu, teoria infinitului lui Georg Cantor și cea a spațiului-timp în patru dimensiuni emisă de Hermann Minkowski. De la geometria lui Riemannian și analiza tensorială vectorială la inflația primordială și anisotropia microundelor cosmice. În sfîrșit: de la energia neagră care propulsează accelerarea Universului pînă la teroristul Osama bin Laden.

Martirii tuturor categoriilor spirituale se aleg, în finalitatea fatală a Istoriei, ca untul gras din smîntînă: în corpul pantagruelic al tuturor taberelor ideologice și religioase.

E adevărat că, într-o formă extrem de rudimentară, lumea însăși pare a fi o construcție himerică care uneori dă impresia că trebuie distrusă de la rădăcini: la fel ca turnurile Eiffel sau cel din Pizza. Unul și acum e înclinat față de axa care unește Cerul cu Pămîntul, iar altul ruginește fără scop: celest ori terestru. Sau invers.

Dar nu contează, atîta timp cît Contractul ”mitologic” și cel ”social” au fost încălcate, sau mai degrabă confundate din ignoranță informațională, cu cel ”archetipal” și ”genital”. Așa cum e cazul legendar al Meșterului Manole, cel care și-a zidit proria soție în zidurile Mănăstirii, pentru a le opri prăbușirea repetată.

Desigur, unele excepții nu fac decît să întărească regula. Așa cum s-a întîmplat cu zidul trasat pe mijlocul orașului Berlinul. O bandă rock germană a vîndut, cu această ocazie, single-ul ”Time of change” în sute de mii de exemplare. Un pretext numai bun de a face bani la ”Bursa politicii”. Fluctuantă doar pentru ignoranții realității palpabile.

Atunci a urmat, inevitabil, episodul ”transă”, cu rețeaua lui capilară de dineine corporeale, devenite, inevitabil ca și cele patru religii mondiale oficiale, corporative.

Călătoriile astrale au devenit foarte profitabile în ultimul timp, fără referință strictă la foloasele senzoriale. Pentru că, în căutarea Libertății Absolute, oamenii își fac nu numai bariere verticale, ci și orizontale.

Marele zid chinezesc sau genealogiile familiale. Vizele de circulație internațională sau credința. Ori lipsa totală a lor. Organizația Mondială a Comerțului și Acordul Schengen: libertatea de a te vinde și dreptul de a te vinde scump.

Prezența totală a libertăților elementare în obligațiile majore ale existenței noastre monotone a devenit indispensabilă. Dintr-un motiv destul de simplu, de altfel: indiferent de Pedeegri-ul Său Celest revendicat, ”Dumnezeul meu” are o arie de acoperire mai largă decît ”Dumnezeul tău”.

Pentru că, nu-i așa, de ce ar mai exista inchiziția, revoluționarii și torționarii? În toate regimurile totalitar-ideologice și mafiot-economice!

În sfîrșit, ultima barieră a oamenilor a devenit chiar propriul lor corp. Ca o textură de ribozomi care nu au utilitate i-mediată: dacă nu sunt stimulați energetic.

Inițial, unii îl pierdeau din obligația de a da ceva în schimb circulației de bunuri kosmice, aproape ca la cazino: așa cum a fost în Războiul de Şase Zile. În orele de rugăcuine prestabilite, vitejii ostașii ai islamului opreau inevitabil, nu atît din motive ideologice cît religioase, motorul tancurilor: ortodoxe, din cîte înțeleg, ca și producătorul lor de origine rusească. Apoi ostașii lui Allah ieșeau din ”burta chitului metalic”: cu armele atîrnate la gît și cu tot cu covorașele de rugăciune. Atîta timp cît nu ieșeau de pe același teritoriu industrial învecinat cu ”fabrica lui Alladin”, nu mai conta că scot mai întîi capul sau, invers, covorul: de la adăpostul ”fiarelor” rusești blindate.

De bună seamă, adversarului religios, care a moștenit în sînge scara miraculoasă a lui Iacov, nu îi rămînea decît să-i ciuruiască cu frecvență plictisitoare, perfectată tot în timpul stabilit de rugăciune. Desigur că și urmașii lui Israel nu ieșeau securizați, de fiecare dată, ca Iona din burta chitului natural. Dumnezeii nu bat de puține ori cu bățul, dar și mai adesea cu melodia crizei financiare: țările cu tehnologie avansată știu cel mai bine ”prețul” la ”prețuri”.

Ultima categorie, epilepticii, care va fi și prima supusă salvării, au fost reabilitați de urgență.

La fel ca deportații și exilații Imperiilor, de oricare sorginte ideatică: unii post-mortem, alții cu un cec semnat în alb dar cu spațiu suficient să găzduiască șase cifre. Iulius Caesar și Dostoievsky nu mai intră în formulele pecuniare acceptate de Organismele Internaționale, abilitate să tipărească și formularele respective. Principalul e că, de acum încolo, nu va mai conta motivul estetic sau, mă rog, ideologic pentru care faci crize de incompatibilitate cu propriul corp.

Acum trendul a căpătat ascensiune.

Oamenii își părăsesc, fără frică irațională ori susceptibilitate științifică, corpurile perisabile.

Greoaiele și inutilele corpuri pămîntene.

Oamenii ies afară din ele ca din niște scafandre ridicole, le examinează cu atenția adolescentului la prima experiență sexuală: eșuată a doua oară consecutiv!

Cei mai mulți le mutilează: corpurile. Din ură inexplcabilă.

Puținii rămași – ca să învețe iubirea pe propria piele jupuită.

Alții abandonează corpurile: ca pe niște epave dintr-o eră apusă odată cu conștiința.

O altă categorie chiar îndrăznește să le pipăie: cu recunoștință canină.

Dar majoritatea, devenită treptat minoritară și implacabilă, se miră cum de ”corpurile fără suflet” nu au înghețat, în lipsa acestuia.

Problema cea mare, însă, încă așteaptă înainte pentru a fi soluționată: cine poate garanta faptul că, în perioada cît a fost decorporalizat, corpul nu și-a găsit propria sa ”formulă a fericirii”?

Oamenii de știință, în special chimiștii și fizicienii, au mult de lucru pînă cînd vor sparge codul mistic al moleculei organice ADN. Unde mai pui că și Scara Spațială Spiralată (SSS) nu e chiar așa ușor de construit.

Adevărul îi face pe toți liberi. Să se înscrie gratis la cursurile de arhitectori sau zidari necalificat (dacă nu sunt în stare să descopere ”șmecheria” care stă la baza SSS!).

Plătește cine poate. Dar nu scapă cine dorește. Inclusiv de obligația de a fi sintetizat, inevitabil în stil poetic, în una dintre combinațiile preferențiale S, T, E și P.

Scris, pe scurt, ”S. T. E. P.”

Shiny chicken, © Karl Persson, 2008

autor Igor Ursenco, redactor al revistei „Faleze de piatră”

Calea înspre pleroma divină: polifonie sau dogmă?

(Glose la volumul „Peştele pe uscat” de Dorin Ploscaru)

MEMENTO:

„Există două căi principale de tămăduire. Una este părăsirea acestei bogăţii a gîndirii (…)

A doua cale este trecerea omului printr-o adîncă pocăinţă”,

Mitropolit Hierotheos Vlachos,

“Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă”

1. Cum să cîştigi un pariu estetic… cît ai zice „peşte”

Într-o scrisoare de la sfîrşitul lui februarie 2007 – expediată ca reacție la intervenția mea critică¹, în sensul kantian al cuvîntului, la cartea „Peştele albastru” – Dorin Ploscaru mă anunța că şi „Peştele pe uscat”² e pe drum spre Baia Mare. Lucru care m-a făcut – deopotrivă curios, dar şi obligat – fie să îmi reverberez, fie, în caz contrar, să îmi autosanctionez „pariul cu propria intuiţie”, „conform căreia şi cele patru cărţi anterioare ale lui Dorin Ploscaru” pe care nu le citisem la acea oră, „vor fi trebuind să graviteze sub figura protectoare a lui Dostoievski”¹.

Prins între fețele intimidante ale situației de „Scila şi Haribda”, nu puteam să nu remarc un lucru izbitor.

Aşa cum stepa nemarginită şi anarhică era pecetluită pe spiritul prozatorului rus (nu am rămas surprins să-i întîlnesc numele chiar într-un text de început!), la fel şi geografia sentimentală românească, mai exact a „rîsu’plînsu’”-lui moldovenesc³, impregnată adînc pe chiromanția artistică a poetului Ploscaru: „ca un damnat / prin fața casei parintesti/ cu drumurile mele spre sud / dinspre nord,/ blestemat / cu cartuşul pe țeava cuvîntului” („Ca un damnat prin faţa casei părinteşti” ).

2. Matrice stilistică sau Psihanaliză creştină

Indiferent de realităţile geografice, politice şi lingvistice diferite, cei doi autori creştini, rus şi roman, şi-au asumat în mod conştient destinul sub semnul inconfundabil al ortodoxiei.

Daţi-mi voie să vă împărtăşesc aici o observaţie mai veche, şi care ar întruni toate calităţile unui posibil chestionar teologic, numit provizoriu “Recunoaşte creştinul ortodox din prima”. Restrînşi în bazilicile cu turle aurite, creştinii din Răsărit se axează în princial pe Praznicul Paştelui⁴ şi simbologia cristologică a Învierii.

La celalat pol axiologic, creştinii din Apus pun accent pe festivitățile Crăciunului. Daca vă veți pomeni pe străzile autumnale – fie că e vorba de marile capitale europene sau tîrgulețele medievale – cu mult înaintea sărbătorii dedicate naşterii Mîntuitorului, nu puteţi rata show-urile teologice carnavaleşti: prunci-Iisus dolofani, Marii-fecioare înfăşurate în stofe multicolore şi plasate în anturajul celor Trei Magi de la Răsărit. Toate personajele atingînd apogeul kitch-ului artistic, mai curînd coborîţi din posterele „United Colors of Benetton”: nu veţi putea să nu remarcaţi şi nelipsitele iesle, cu şeptelul domestic, din recuzită, inclusiv asinii în mărime naturală. Toate aceste personaje plasate oriunde e lume multă!

Postere marca „United Colors of Benetton”

Evident, cele două sărbători îi uneşte pe toti creştinii în jurul figurii lui Iisus, fără de care nu poate fi concepută noţiunea modernă de creştinism. În acest context, Dorin Ploscaru se simte pe deplin justificat, în poemul „Ziua de gînd” de exemplu, să I Se adreseze „Prietenului meu Iisus”. De altfel, Archetipul Suprem Creştin reapare pe întreg parcursul cărţii sub nume variabile ca „Logos, Miel, Păstor, Cioban sau Învăţător”: toate concurînd experienţa numinoasă exemplară a Apostolului Pavel de a întelege „răstignirea / unită/ cu / firea” („Solzii-mi cădeau de pe ochi”).

3. Theoria Ortodoxă: “bizantine, sofianice lumini”

Orice interpretare a liricii cristice în spaţiul românesc  e de neconceput fără de bazele valenţelor edificatoare ale noţiunii theoria, care la origini însemna “vederea lui Dumnezeu” (de la grecescul „theos” – dumnezeu). Dar nu într-o măsură mai mică, aş spune, fără ortodoxism (de la gr. „orthos”: drept, just, veridic, adevărat şi „doxa”: învăţătură, Principiu, Dogmă, egregor, Poruncă, Lege).

În ecuaţia teologică majoră, ambele elemente acceptate de către Părinţii Bisericii Creştine Răsăritene capătă rezolvare doar printr-o triplă accepţie:

► credinţa (înțeleasă drept “curățare a inimii”);

► învățătura (înțeleasă drept “iluminare a minţii”);

► glorificarea, slăvirea (înțeleasă drept “desăvîrşire a spiritului”)

Deşi în Prefață⁵ la „Peştele pe uscat” intuia “axul central al iluminării, criticul Al. Cistelecan ratează focalizarea vectorului discursiv ⁶, uitînd cu desăvîrşire despre “inima /ce gîndeşte cu mintea deodată” („În patria voastră, o Fericiţilor”). Mi se se pare uşor suspectă rapiditatea timpurie de a identifica, estetic vorbind, “formula lui Dorin Ploscaru”. Amplificînd cele trei „elemente distinctive” al ortodoxiei, contrazic afirmaţia enunţată şi proclam lozinca următoare: autorul e deodată ceea ce putea fi pe rînd! Acesta e şi cazul textului „Rugăciune de 31 decemvrie” care, dincolo de cazuistica estetică, tratează posibilitatea / imposibilitatea depăşirii condiţiei umane.

Vorbind în termeni tereştri, oricine e în drept să suspecteze faptul că accederea la Planul – Suprem dar Inaccesibil – al lui Dumnezeu „costă”. Dar Ploscaru invocă cu încăpăţînare – de la înălţimea conştiinţei literare dar, mai ales teologice – trei cazuri antologice: Ion Creangă, Beethoven şi Dostoievski.

Pentru care dintre aceste personalităţi, momentele de insiraţie sau creaţie suprema (moarte?!) sunt pedeapsă, lecţie sau har divin, urmează să stabilească însuţi cititorul acestui eseu, în dependenţă de pregătirea de a recepta conținutul hierofanic din mesajul profan. Or, din aceste lucruri care i se pot întîmpla unei persoane “normale”, “eroul liric” cere pe al patrulea: binecuvîntarea. Cîţi se pot bucura de starea inefabilă (“bizantine, sofianice lumini / fluturi sunt pe umeri şi pe gură”) sau de faptul ca „ceasurile s-au oprit timpul sta nu vremuieste / am iesit din acest fluviu, am ieşit…”, aşa cum sunt exprimate în antologicul text „Ceasurile s-au oprit timpul stă nu vremuieşte”?!.

Ca să-l contrazic iaraşi pe criticul tîrgmureşean, „naraţiunea supremă a lui Dumnezeu” isi dă întîlnire cu postmodernismul tocmai de aceea că “scrisul nu cunoaşte un spaţiu de securitate” (R. Barthes). Textul postmodern nu mai poate cădea în păcatul significatului(„conceptul” explicat), ci se descoperă ca significant (forma virtuală, imaterială) indefinit ⁷ precum „Naratorul Suprem”. De data aceasta, Al. Cistelecan utilizează mai plauzibil sintagmele “verticală hieratică”, “dispoziţie ascensională” sau “condiţie ascensională”. Viziune înscrisă în patul procustic al lui Jacques Derrida care – în studiul fundamental “Structură, semn şi joc în discursul ştiintelor umaniste” – respingea definitive conceptul de „logocentrism” şi derivatele care decurg din acesta.

4. Între Cuvînt (Iahve) şi Logos (Elohim)

Unica soluţie la neputinţa raţiunii/gîndirii de a cuprinde şi exprimă “conceptul suprem” (ca să utilizez termenul prefaţatorului) rămîne limbajul apofatic. Dar şi acesta nu e pe deplin acceptabil. Întotdeauna.

Un poem nepretenţios, la prima vedere, cum e cel „Că ţii în echilibru marea şi valurile de spumă albite” are ambiţia să cuprindă ecartul prea extins de la experierea lui Iahve⁸(“Tu ne-ai căutat mai întîi…”) la omniprezenţa netăgăduită a lui Elohim ^{9 (}“de ce eşti atît /… de / subţire / de alb / că ţii în echilibru…” ) ca să fie înmagazinat/ rumegat de condiţia umană. Tot ce a mai rămas e “dragostea supremă”, dumnezeiască: „treapta lui unu” care să aşeze „două jumătăți de măr/ adunate din cosmos/ culese din cîntecul/ pulverizat/ la răsărit/ şi asfinţit…”(„Umblare desculţ pe valuri, pe mare”). „Dragostea” care îşi găseşte, subit, echivalente absolute în termenii rofani „poezie”, „rugaciune”, „aer” si „libertate”:

Cînd voi mai avea eu // aşa o mare încăpere

cu atîta poezie în jur // şi atîta rugăciune-mprejur

cu atîta aer // şi libertate atîta…”

(„Cînd voi mai avea eu o casă cu atîta poezie în jur”)

De altfel, şi parabola unei “Ane a lui Manole” – ca principiu al creaţiei şi sacrificiului – pune, la rîndul ei, semnul egalităţii promordiale: între a respira „aerul acesta albastru” şi a naşte „peste lume in noaptea Cuvîntului” („Ieşire din zid”). Iar locul „unde sărut/ cuvîntul / răstignirii Tale / înfloreşte o icoană / se deschide o floare” – întruneşte şi condiţia “ideală” şi “ideatică” de materializare a acestei posibilităţi, ca în cele două exemple de mai jos:

► „pîine eşti, IHTIS…/ gura mea flămîndă/ gura mea mută/ însetată de Cuvîntul Tău…”;

► „pîine de săturat / setea flămînzilor/ lumii”.

E insuficient acest spaţiu vital teologic, în care să se consume soarta obişnuită de “om”?

Mie mi se pare ca ţine de “saţ”. Cu prisosință!

5. Theoria Divină: o viziune

Soluția postmodernă dată literaturii universale de către părintele „deconstrucției”, nu putea să nu contagieze şi dimensiunea teologică a conştiinței umane. Nu ştiu ce alternative pentru lirica teologică vor sugera alţi cercetători, dar optica plauzibilă acreştinului ortodox nu poate să nu concorde viziunii teologice a Sfîntului Maxim Marturisitorul. Vă ofer, in continuare, theoria maximiană în stare condensată, ilustrata de titlurile textelor „Peştelui pe uscat”:

►izbăvirea de durere şi plăcere: reprezintă semnul că omul a trecut de (a ajuns la ) treapta “curăţării inimii” („Graal”, „Nunta” sau „Lumina teiului în duminica de rusalii”);

► izbăvirea de neştiinţă şi uitare a lui Dumnezeu: reprezintă semnul că omul a trecut de (a ajuns la ) treapta “iluminării minţii” („Poemul se naşte dintr-o pasăre sălbatică”, „Suntem înconjuraţi de imperiale zăpezi”);

► izbăvirea (slobozirea) de imaginaţie şi, ca rezultat, de închipuirile pe care le aduce cu sine lumea simţurilor: reprezintă semnul că omul vibrează pe aceaşi frecvenţă cu Pleroma. Treapta supremă de îndumnezeire sau entusiasm¹⁰ la care răspund, de exemplu, textele „De trecere timpurie doinire”, „Mîine dimineaţa voi străbate cerurile”, „Sălciile mi-au rămas” sau “Poem de ispas”.

Asa cum sugeram în studiul „Avatarul românesc al lui Dostoievski” ¹, “formula lui Dorin Ploscaru” nu se putea împotrivi, nici în această carte, egregorului ortodox. De unde proscrierea auctorială unei “trinităţii” ascensionale divine: „ca o sfîșiere/ trece prin mâna-mi/ zumzetul / de miere salbatică / al untdelemnului / scării lui iacov” („De aici de sus se vede…”).

În cele ce urmează, voi identifica trei reacţii similare la alternativa propusă de mine, urmate îndeaproape de poetica „Peştelui pe uscat”:

►Diseminarea Logosului:

„rusalii … / duminica mare sau duh de coborare/… încălzeşte lumea în rostire / luminează verbul în clocot de dor”

(„Tei de rusalii din eminescu citire”);

„olimp / horeb / tabor/ sămînţă / pămînt / semănător”

(„Pămînt semănător”).

►Propagarea energetică (care coincide aici cu cea “cromatică”) a luminii:

„am gustat /…/ în tării / de nepătruns/ în neapropiată / lumină / taborică”, „străluceau … luminau, iluminau … ninsoare de raze”, „dulce paradis / nepămînteană durere”

(„În tării de nepătruns”);

„luminile / se rostogoleau / peste ani / viscol năprasnic … deasupra mormîntului„;  (tătal mort) vede aşa în noapte toate / luminile trenurilor/ cu care a străbătut / toată viaţa / mii de kilowaţi / anii lumină pierduţi… “

(„Asinul moare în adîncuri…”);

“picături de har în zori de zi / ţes multicolora pînzătură”

(„Ceasurile s-au oprit …”).

►Focalizate la nivel spiritual superior, cele două tehnici conduc la finalitatea escatologică asumată – „mîntuirea, parousia”:

„zbor de suflet / fără aripă / ochi fără lumina lină / suflet doar / fără de trup / floare fără de tulpină”

(„De trecere timpurie doinire”);

„voi pleca desprins /…/ peste genuni / peste aceasta / mare de lume / …voi străbate cerurile / însoţit de îngerul meu”

(„Mîine … voi străbate cerurile”)

6. „MARILE ORCHESTRE-ALE CUVÎNTULUI”

Sintagma din titlu nu e decît e un manifest de credinta exprimata în „Rugăciune de 31 decemvrie”, text înscris în linia “proiectului dostoievskian” kalofilic de „salvare / intru frumos / a lumii”. Neputin’a de contopire cu Logosul în realitatea terestră, e compensată de posibilitatea de fi parte integrantă la „armonia cuvîntului”: „putere venită / din firea/ psalmodiei / pe munte” („Pămînt semănător”). „Acest cor” dirijat de vreun “Herbert von Karajan”( „Pîine de săturat setea flămînzilor lumii”), rămîne valabil şi perfect aplicabil celorlalte dimensiuni ale artei. Inclusiv arta cuvîntului sau a imaginilor pictate, pentru ca „totul in jur e simfonic” („In codrii Hertei”).

Poate aceasta e cauza pentru care Dorin Ploscaru face numeroase trimiteri la „gematria creştină”, fundamentată pe funcţionalitatea cabalistică a celor 22 litere-consonante din alfabetul ebraic: fiecarei litere i se atribuie o valoare numerologică imanentă, raportată la Divinitate. Din galeria diversă a acesteia nu puteau lipsi, desigur, elementele de „numerologie creştină”, pe care le-am cules special pentru acest studiu:

„treapta lui unu…”

(„Umblare desculţ pe valuri….”);

„şi e naştere / şi e început…/ e optul pus în picioare / e optul culcat / două inele cap în cap / legînd între ele / nuntirea … / semn împărătesc…”

(„Sîntamarie mică”);

„în zi de paisprezece / adică de două ori măsura lui şapte / la început de an şi de drum”

(„Din două lemne puse crucis…”);

„treizeci şi trei … miez de două ori trei / lipite ca două zboruri…”

(„Treizeci şi trei”);

„…ştiam/ …/ karantania/ de patruzeci de ori/ cap la cap…”

(„Patruzeci de timpuri”) etc.

Pornind de la îndeletnicirea originară a masoreţilor evrei (care transcriau primele manuscrise biblice), poetul sporeşte teologic “cîmpul semantic” al “rădăcinii” lingvistice consonantice „mtr”: „mitir, mitraic / mater,/ mama /… dmitri…” („Dimitrie”) şi „ghi mitir” („Începu să burniţeze cu cireşe rotunde”).

În altă piesă de rezistenţă, rezonanţa rimică se va extinde graţios asupra celei lexicologice: „ana lui manole… /vorbea în magnolie…” („Solzii-mi cădeau de pe ochi”).

Altadată, Ploscaru mizează elegant, în două dintre textele sale valabile, pe valentele teologice ale rădăcinii semantice „veghe, a veghea, priveghi”: „privighetorile – lumînări / veghetoare” („Poem de ispas”) sau „privighetorile îşi dansau / trilurile/ ca pe o rugă…”(„Pe sculptor moartea…”).

În ultimul poem citat, este relevată – de data aceasta antonimic – şi „asonanţa fonetică laică: “cucuvelele se duc / spre culcare”. Aceasta contrapunere deschide calea spre „disonanţa imagistică”, evocată prin prisma biblicului „cîntat de cocoşi”. Semn implacabil al inevitabilităţii evenimentelor terestre şi al pro-scrierii caracterologice umane:

„…cîntat de cocoşi…”

(„Ulcior de lut”);

„încep a vesti cocoşii / cîntatul / semn al trecerii”

(„Se aprind peste ziuă…”);

„în centrul imaginii / în mijlocul timpului / cu un cocoş, în braţe / solitară, / mama”

(„În mijlocul curţii cu un cocoş…”).

7. A REALIBUS AD REALIORA

(„Solzii-mi cădeau de pe ochi”)

Din perspectiva „realismului fantastic” pe care Dostoievski credea că îl exprimă plenar, devine oarecum comprehensibilă „poezia vieții” din „Rohia alba”, poemul în care se răsfrîng, polifonic, celelate texte din cartea lui Dorin Ploscaru.

Ca să exprim esenţa în universalitatea limbii latine, realitatea empirică (realia) nu e decît reflectarea realităţilor superioare (realiora), în care „cuvintele, fiare salbatice” nu-ţi mai pot „ţine de cald / în pustia frigului / acestei lumi” („Cuvintele, fiare sălbatice”). Pentru că nu poţi scăpa de senzaţia arzătoare a adevărului biblic, impregnat în sintagma „omul e creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

În acest sens, „diacronia temporală” iluzorie a rațiunii umane, nu e decît…o „sincronie” ori „sinestezie imagistică” divină, „timp împins /în eden / înapoi” („Toaca e lemn de dezghet…”):

„orbul auzea/ surdul vedea/ şchiopul amîndurora/ le vorbea/ pînă cînd bulbul/ se desfăcea…”

(„Graal”)

„ să audă soarele răsărind/ să privească păsările vorbind”

(„Moş nicu”);

„anii ca frunzele vezi/ au zburat/ ca păsările au căzut”

(„Între zborul gazelei..”);

„cîini pustii fără de sat/ prunc fără de mamă-n pîntec”

(„De trecere timpurie doinire”);

„ne stingem/ cu copii şi nepoţi/ cu lumina de / vii şi morţi”, „ mai plutim / cu genunchii însîngeraţi / spre golgota urcării” etc.

(„În grîul de foc mai plutim”)

Merita efortul uman „în rîuri / în roată te / roteşti”, doar ca să „poposeşti / la fiecare soroc / să răsufli / de atîta /joc” („Toaca e lemn de dezgheţ…”)?

Terifiantă dacă nu chiar dezolantă rămîne întipărită pe retină imaginea spiritului intangibil, descins ca dintr-o gravură a lui Hieronimus Bosch în textul antologic „Moş nicu”: „strigătul gurii sale… ce se ridica abur spre ceruri / porneau stoluri de păsări… ucise / zburînd peste timpul zilei…”.

Limpezită, conştiinţa cititorului poate acum „să înteleagă / răstignirea/ unită/ cu/ firea” („Solzii-mi cădeau de pe ochi”) parte a polifoniei dogmatice spre calea Pleromei. Adică a plinătăţii divine, în care „doar esenţele / rămîn cernute” („Dimitrie”): pentru că „duhul bate unde vrea” („Lumina teiului în duminica de rusalii”).

NOTE:

1. A se vedea, pentru detalii, studiul meu „Avatarul românesc al lui Dostoievski”;

2. Caracterizat chiar de către autor “un volum eminamente de poezie imnică religioasă, gravitînd în jurul celor două mari sărbători ale creştinătăţii: “Paştele” şi Crăciunul”. Nu pot decît să fiu de acord cu Dorin Ploscaru asupra altui termen, inserat în aceeaşi scrisoare: semnificaţia pascală ce se răsfrînge asupra sărbătorii evreieşti „Pessah”. Simbol al reînvierii colective, aceasta constituie unul dintre cele mai importante festivaluri a naţiunii privilegiate odată de Dumnezeu: celebrarea, pe parcursul a 8 zile din luna Nisan, ieşirea din Egipt a evreilor (secolul XIII a. Chr.);

3. Însuşi titlul „Peştele pe uscat” conduce la catrenul antologic, surprins de Petru Zadnipru în moldovenismul tangenţial „spiritului” rus: „Moldovenii cînd se strîng /Şi-n petreceri se avîntă, / La un colţ de masă plîng, / La alt colţ de masă cîntă…”

4. Poate de aceea în fragmentul din scrisoarea relatată la Punctul ¹ din Note, preotul Ploscaru a inversat – aparent print-un lapsus psihanalitic – ordinea axiologică a celor două sărbători creştine, deşi în carte ele urmează cronologia tradiţională. Amintesc că acestea sunt şi elementele celor douş Cicluri constitutive ale volumului de faţă: „Noapte de Logos” şi „Noapte de trecere”: ceea ce părea o eroare psihanalitică, acum poate fi apreciat ca un gest inconştient de axiologie ortodoxă!

5. Intitulată, mai degrabă, cu un calificativ de esenţă catolică “Melancolii beatificate”, străină deci suflului orthodox desprins atît din „Peştele pe uscat”, cît şi, acum pot să spun cu o doză reală de convingere, cel al „Peştelui albastru”;

6. „…soluţia lui poetică pare… mai curînd o emulsie decît o sinteză propriu-zisă, iar insolubilitatea elementelor se pronunţă nu atît în discursuri simultane, cît…succesive, cu alternanţa dominatelor…”;

7. Poate astfel se explică “indiferenţa” pentru scrierea tradiţională întreruptă (semnele de punctuaţie şi majuscule în titlu sau la începutul frazei etc.) ori fluxul continuu al versului (vezi textul „Unul sabie, celălalt crin”);

8. „Divinitatea din Vechiul Testament care catadixește să se reveleze doar celor aleşi”;

9. “Divinitate omniprezentă şi omnipotentă, ascunsă simţurilor” senzoriale;

10. A se vedea, pentru alte detalii, studiul meu „Entuziasmul şi constiinta post-senzorială”

(Prefață la cartea „Amo Christum”, de Marina Angela Glodici).

( Baia Mare, Bunavestire, 25 martie – 4 aprilie 2007)

Autor: Igor Ursenco, redactor la revista Faleze de piatră, scriitor, scenarist, traducător, freelancer

Născut la 9 februarie 1971, la frontiera sud-vestică a URSS cu județul Vaslui (Huși). Stabilit în România.

1995-98:  Studii postuniversitare (doctorand),  Catedra de literatură contemporană,   Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză doctorat (nefinalizată): “Sub scalpul Mnemosinei: omnigrama intertextuală” (anamneză culturală absolută ori libertate auctorială nelimitată?)

1990-95:   Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză de licenţă: „Discursul literar: între mistificare şi cenzură” (O descindere dantescă în purgatoriul totalitarist sovietic)

1986-90:  Colegiul Pedagogic  (Școala Normală), Călăraşi, Republica Moldova

A urmat diverse cursuri, printre care de:

– literaturǎ (structuralism, posmodernism, interetextualitate) & criticǎ literarǎ (Jacques Derrida, Paul de Man, Roland Barthes, Julia Kristeva) ;

– psihologie (valorificarea postfreudista, Karl Gustav Jung, Eric Berne);

– cinematografie (pe lingă Uniunea Cineaștilor din Moldova, cu Radu Aneste Petrescu, Academia de Artǎ Teatralǎ și Cinematografie, București);

– proprietate intelectualǎ (know-how, mǎrci de comerţ & producţie)

Motivul pentru debutul  literar absolut l-a constituit expedierea a două poezii la publicaţia centrală „Scînteia”(1980, URSS). Din cele două texte (abordînd ”tema păcii”, respectiv ”primul sentiment erotic trăit în clasele primare”), redactorii vigilenţi au publicat doar primul.

Debut oficial în revista “Limba noastră” (1990). Publicaţii în mass-media din Republica Moldova, România, Spania, Canada si SUA. Traduceri: spaniolă, engleză, rusă şi italiană.

În perioada studenției a fost angajat în calitate de redactor-stilist la ziarul “Tineretul Moldovei”, Chișinău. În paralel, a activat în cadrul Laboratorului experimental de elaborare a manualelor pentru  școala primarǎ, Institutul de Pedagogie și Psihologie, Chișinău, contribuind cu un fascicol pentru manualul de clasa a IV.

Totodată, între anii 1992-94, a participat ca Laborant, alături de critici litarari și profesori universitari remarcanți, la inițierea unui program de revalorizare a literaturii moldovenești în perioada totalitarismului sovietic, Institutul de Istorie și Teorie Literarǎ  (Director An. Gavrilov), Academia de Ṣtiinţe, Republica Moldova.

A obținut un interviu inedit cu regizorul, actorul şi scriitorul Emil Loteanu „Un fatalist cu destinul soldatului care e părăsit în tranşee” (ultima înregistrare documentată înaintea dispariţiei sale fizice), ziarul „Juventus”, nr. 1, 24 august 1996.

A mai participat cu comunicate studențești, studii științifice și glose literare în reviste din Moldova și România.

Candidat în deputatți pentru Parlamentul Republicii Moldova (Sesiunea a doua de la proclamarea independenței).

Rol sporadic  în secvenţe din pelicula artistică ”One of the Hollywood Ten” (2000), alǎturi de Jeff  Goldblum şi Greta Scacchi, regia Karl Francis.

Laureat al Festivalului de muzicǎ folc „Galbenǎ Gutuie” (Prima ediţie, 1990, Chişinău).

LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE

Cărți publicate:

„Logos”, tatăl meu : mama mea „Imago”, Genealogie heterotopică în texte archetipale (supravegheate icastic între 1987-1992), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009;

”retina akâshică” (scenarii film artistic & piese de teatru), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009;

”Teo-e-retikon” (Eseuri  trans-culturale & glose meta-semantice), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.

Prefețe  carte:

„Fericiri pămîntene”: o ecuaţie imposibilă”

volumul „Fericiri pămîntene” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2008;

”Entuziasmul şi conştiinţa post-senzorială”,

volumul „Amo Christum” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2007.

Postfață  carte:

„O poetică a reveriei”: intangibilitatea primordială”,

volumul „Nu mă opri” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2006.

Iubirea

Scenariu, ficţiune, scurtmetraj

Grădina deliciilor pămîntești (Paradisul eclesiastic, fragment),
Hieronymus Bosch, 1485

Pe genericul de început al filmului apare inscripționat:

„MANIFEST CONTRA ORICĂREI FORME DE OBSCURANTISM, BIGOTISM ȘI IGNORANȚĂ !!!”

SECV. 1. INTERIOR BISERICĂ CATOLICĂ

Imagine de ansamblu în interiorul unei biserici catoliceă: statui albe de ghips cu Iisus, Fecioara cu Pruncul, Apostoli.

CADRU IMAGINE:  vedem o CARTE uriașă de culoare neagră, ferecată în foi de aur și împodobită cu pietre prețioase, pe coperta căreia scrie cu litere de-o șchioapă: „Biblia”. Brusc, o MÎNĂ CU MĂNUȘI mîngîie prima copertă: apoi o deschide și începe să frunzăreasca paginile luxoase.

SECV. 2. INTERIOR ATELIER DE CREAȚIE

NARATORUL anunță lectura: Biblia, „Geneza” 2, 7-24.

VOICE OVER NARRATOR:

-„…Domnul Dumnezeu a făcut pe Om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi Omul s-a făcut astfel un suflet viu…”

CADRU IMAGINE: un olar (care stă cu spatele la ecran) modelează cu încîntare o piesă din argilă. În timp ce se apleacă în față, vedem brusc cum din brațele olarului apare un bărbat îmbrăcat sumar: o ia la fugă, doborîndu-l pe olar la pămînt. După cîțiva pași revine însă: îi aplică olarului o lovitură cu piciorul, pentru a se convinge că acesta suferă suficient de mult. Olarul se chircește de durere.

SECV. 3. INTERIOR. SPITAL CHIRURGIE

VOICE OVER NARRATOR:

-„Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste Om, şi Omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei…”

CADRU IMAGINE: o persoană îmbrăcată în halat alb ține în mînă o seringă plină cu lichid. Alături vedem o fiolă mare pe care scrie „Anestezic”. Prin vîrful acului medicinal țîșnește un jet. Medicul chirurg poartă mască ce îi acoperă gura și are un bisturiu în mînă. În mîna stîngă ține un obiect lung și subțrie care imită o coastă umană: o examinează.

SECV. 4. INTERIOR. SPITAL GINECOLOGIE

VOICE OVER NARRATOR:

– „Din coasta pe care o luase din Om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la Om…”

CADRU IMAGINE: un medic chirurg mîngîie o tînără senzuală, îmbrăcată sumar.

SECV. 5. INTERIOR (APARTAMENT)/ EXTERIOR (TRIB)

VOICE OVER NARRATOR:

– „Deaceea va lăsa Omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu imagini erotice: protagoniștii sunt persoane de gen și rasă diferite.

SECV. 6. INTERIOR /EXTERIOR

NARATORUL anunță lectura: Biblia, “Ioan 13:34-35”.

VOICE OVER NARRATOR:

-„Poruncă nouă dau vouă: să va iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaste toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe documentare cu mitinguri de instigare la violență (sectorul Gaza) și campanii electorale (SUA).

SECV. 7. INTERIOR /EXTERIOR

NARATORUL anunță lectura: Biblia, “Coloseni 3:12-14”.

VOICE OVER NARRATOR:

-„Îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndețe, cu îndelungă-răbdare… Îngăduindu-vă unii pe altii și iertînd unii altora, dacă are cineva vreo plîngere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune cu pedofili, alternate de documentare din crematoriile naziste.

SECV. 8. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvîrșirii…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare din lagăre de concentrare cu prizonieri în haine cu dungi verticale.

SECV. 9. INTERIOR /EXTERIOR

NARATORUL anunță lectura: Biblia, “1 Tesaloniceni 3:12”.

VOICE OVER NARRATOR:

-„Domnul să vă înmulțească și să prisosiți în iubire unul către altul și către toți…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe documentare cu familii numeroase, dar extrem de sărace.

SECV. 10. INTERIOR /EXTERIOR

NARATORUL anunță lectura: Biblia, “1 Ioan 4:7-21”.

VOICE OVER NARRATOR:

-„Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și-L cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu iubire este…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu minorități sexuale: travesti.

SECV. 11. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„Dumnezeu este iubire și cel ce rămîne în iubire rămîne în Dumnezeu și Dumnezeu rămîne întru el… În iubire nu există frică, ci iubirea desăvîrșită alungă frica, pentru că frica merge mînă în mînă cu pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvîrșit în iubire…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu minorități sexuale: lesbiene.

SECV. 12. INTERIOR /EXTERIOR

NARATORUL anunță lectura: Biblia, “1 Petru 1:22”.

VOICE OVER NARRATOR:

-„Iubiți-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruința…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune cu minorități sexuale: homosexuali.

SECV. 13. INTERIOR /EXTERIOR

NARATORUL anunță lectura: Biblia, “1 Ioan 4:7-21”.

VOICE OVER NARRATOR:

-„Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintîi.

Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu Cel Care poate fi văzut, nu poate să-L iubească.

Și această porunca avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubeasca și pe fratele său…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu atentate teroriste.

SECV. 14. INTERIOR /EXTERIOR

NARATORUL anunță lectura: Biblia, “1 Corinteni 13” 1-8.

VOICE OVER NARRATOR:

-„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n’aş avea iubire, sînt aramă sunătoare și chimval zăngănitor.”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare de la un Call-Center internațional (cu “babilonismul” și zgomotul inerent al convorbirilor telefonice), alternate cu imaginea unui muzician care lovește talgerele: pe parcursul unui concert simfonic.

SECV. 15. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune în care recunoaștem pe Michel Nostradamus sau, alternativ, documentar clarvăzătoarea bulgară Vanga.

SECV. 16. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„şi toată ştiinţa…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu Albert Einstein.

SECV. 17. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n’aş avea iubire, nimic nu sînt…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu rugăciuni religioase colective: creștine și musulmane.

SECV. 18. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare care abordează colectivizarea persoanelor înstărite („culaci”) din ex-URSS (“Pămînt desțelenit” de Mihail Șolohov) sau avîndu-l ca erou pe cel mai bogat om din lume: Bill Gates.

SECV. 19. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea iubire, la nimic nu-mi foloseşte…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu arderea pe rug a Ioanei d’Arc, a “vrăjitoarelor” din Evul Mediu și persoane membre Ku Klus Klan acoperite cu cagule pe cap, torturîndu-și adversarii ideologici.

SECV. 20. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„IUBIREA este îndelung răbdătoare…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare din lagăre de concentrare (naziste) și deportare (sovietice), alternate de imagini cu persoane corpolente înfulecînd hamburghere de la restauranturi „fast food”.

SECV. 21. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„se dăruie la toți, iubirea nu este invidioasă…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu orgii sexuale.

SECV. 22. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare avîndu-i în vizor pe Hugh Hefner și imagini din revista „Playboy”, Brad Pitt  și George Clooney.

SECV. 23. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare care abordează violența domestică: părinți agresînd copii și tineri atentînd la integritatea persoanelor în etate.

SECV. 24. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea nu se mînie…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu scena sîngeroasă a boierilor din „Alexandru Lăpușneanu” și executarea cuplului dictatorial Ceaușescu.

SECV. 25. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea nu se gîndeşte la rău…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare avîndu-i ca protagoniști un bătrîn ucis de cu o armă albă, în timp ce stă îmbrățișat cu amanta sa mult mai tînără.

SECV. 26. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea nu se bucură de nedreptate, ci de adevăr se bucură …”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu tema cruciadelor creștine, tabere ONU de refugiați africani.

SECV. 27. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea acoperă totul…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu femei  care au urme de violență  (vînătăi și răni cu sînge pe față), alternate de imagini femei care poartă veșminte negre și cu văluri ce le acoperă fața pînă sub ochi.

SECV. 28. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea crede totul, nădăjduieşte totul…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune sau documentare cu autoflagerări și răstigniri pascale benevole anuale ale creștinilor filipinezi, legate de evocarea „Drumului Crucii”.

SECV. 29. INTERIOR /EXTERIOR

VOICE OVER NARRATOR:

-„iubirea suferă totul…”

CADRU IMAGINE: sunt proiectate secvențe ficțiune cu Iisus purtînd coroana de spini pe cap.

SECV. 30. INTERIOR. MOSCHEIE

VOICE OVER NARRATOR:

-„Iubirea nu va pieri niciodată…“

CADRU IMAGINE: MÎNA CU MĂNUȘI închide ultima copertă a CĂRȚII. O mîngîie un timp. Unele detalii ne permit să realizăm că suntem într-o moschee.

După ce MÎNA CU MĂNUȘI dispare la fel de inopinat cum a apărut, cu litere de-o șchioapă citim: „Coranul”

PE ACEST FUNDAL APAR CREDITELE FILMULUI

O jumătate de ecran este ocupată de secvența-scroll „Apel pentru emanciparea umanității!!!”, iar cealaltă repetă imaginea-cadru: MÎNA CU MĂNUȘI deschide CARTEA uriașă de culoare neagră pe coperta căreia scrie: „Biblia”, apoi o închide pentru a vedea scris: „Coranul”.

Sfîrşit

Autor: Igor Ursenco, redactor la revista Faleze de piatră, scriitor, scenarist, traducător, freelancer

Născut la 9 februarie 1971, la frontiera sud-vestică a URSS cu județul Vaslui (Huși). Stabilit în România.

1995-98:  Studii postuniversitare (doctorand),  Catedra de literatură contemporană,   Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză doctorat (nefinalizată): “Sub scalpul Mnemosinei: omnigrama intertextuală” (anamneză culturală absolută ori libertate auctorială nelimitată?)

1990-95:   Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză de licenţă: „Discursul literar: între mistificare şi cenzură” (O descindere dantescă în purgatoriul totalitarist sovietic)

1986-90:  Colegiul Pedagogic  (Școala Normală), Călăraşi, Republica Moldova

A urmat diverse cursuri, printre care de:

– literaturǎ (structuralism, posmodernism, interetextualitate) & criticǎ literarǎ (Jacques Derrida, Paul de Man, Roland Barthes, Julia Kristeva) ;

– psihologie (valorificarea postfreudista, Karl Gustav Jung, Eric Berne);

– cinematografie (pe lingă Uniunea Cineaștilor din Moldova, cu Radu Aneste Petrescu, Academia de Artǎ Teatralǎ și Cinematografie, București);

– proprietate intelectualǎ (know-how, mǎrci de comerţ & producţie)

Motivul pentru debutul  literar absolut l-a constituit expedierea a două poezii la publicaţia centrală „Scînteia”(1980, URSS). Din cele două texte (abordînd ”tema păcii”, respectiv ”primul sentiment erotic trăit în clasele primare”), redactorii vigilenţi au publicat doar primul.

Debut oficial în revista “Limba noastră” (1990). Publicaţii în mass-media din Republica Moldova, România, Spania, Canada si SUA. Traduceri: spaniolă, engleză, rusă şi italiană.

În perioada studenției a fost angajat în calitate de redactor-stilist la ziarul “Tineretul Moldovei”, Chișinău. În paralel, a activat în cadrul Laboratorului experimental de elaborare a manualelor pentru  școala primarǎ, Institutul de Pedagogie și Psihologie, Chișinău, contribuind cu un fascicol pentru manualul de clasa a IV.

Totodată, între anii 1992-94, a participat ca Laborant, alături de critici litarari și profesori universitari remarcanți, la inițierea unui program de revalorizare a literaturii moldovenești în perioada totalitarismului sovietic, Institutul de Istorie și Teorie Literarǎ  (Director An. Gavrilov), Academia de Ṣtiinţe, Republica Moldova.

A obținut un interviu inedit cu regizorul, actorul şi scriitorul Emil Loteanu „Un fatalist cu destinul soldatului care e părăsit în tranşee” (ultima înregistrare documentată înaintea dispariţiei sale fizice), ziarul „Juventus”, nr. 1, 24 august 1996.

A mai participat cu comunicate studențești, studii științifice și glose literare în reviste din Moldova și România.

Candidat în deputatți pentru Parlamentul Republicii Moldova (Sesiunea a doua de la proclamarea independenței).

Rol sporadic  în secvenţe din pelicula artistică ”One of the Hollywood Ten” (2000), alǎturi de Jeff  Goldblum şi Greta Scacchi, regia Karl Francis.

Laureat al Festivalului de muzicǎ folc „Galbenǎ Gutuie” (Prima ediţie, 1990, Chişinău).

LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE

Cărți publicate:

„Logos”, tatăl meu : mama mea „Imago”, Genealogie heterotopică în texte archetipale (supravegheate icastic între 1987-1992), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009;

”retina akâshică” (scenarii film artistic & piese de teatru), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009;

”Teo-e-retikon” (Eseuri  trans-culturale & glose meta-semantice), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.

Prefețe  carte:

„Fericiri pămîntene”: o ecuaţie imposibilă”

volumul „Fericiri pămîntene” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2008;

”Entuziasmul şi conştiinţa post-senzorială”,

volumul „Amo Christum” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2007.

Postfață  carte:

„O poetică a reveriei”: intangibilitatea primordială”,

volumul „Nu mă opri” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2006.

Fumatul dăunează grav sănătății umanității!

(Microscenariu-Manifest)

SECV. 1. EXTERIOR. VARĂ. ZI

Cadru general: Soare strălucitor… Cer albastru… Iarbă verde…

OFF: Pe fundal se aude ciripit de păsări. Zumzet de albine. Zgomot de insecte.

Prim-plan: O pasăre stă pe cuib: își hrănește din cioc cei 3-5 pui ai săi. Un fluture s-a așezat pe o floare. Cîteva insect s-au oprit din fugă.

Cineva ține o pipă cu mîna stîngă și fumează. Fumul se răspîndește în jur. Fluturele a zburat. Pasărea se avîntă spre cer. Zumzetul de albine este sistat. Insectele o iau la fugă. Fumul devine tot mai dens.

SECV. 2. EXTERIOR. VARĂ. SEARĂ

Cadru general: Mai mulți fumători așezați haotic trag adînc în piept fumul de țigară.

Prim-plan: Acum vedem că fumătorii sunt de rase și genuri diferite.

Cadru general: Un TÎNĂR (care poartă un tricou imprimat cu sintagma purpurie „URSS”) lasă pe nas rotocoale haioase de fum de țigară. Toți apreciază spectacolul ad hoc. Alt tînăr roșcat încearcă să îl imite, dar se îneacă. Tusea lui e acoperită de rîsul general.

SECV. 3. EXTERIOR. VARĂ. SEARĂ

Mîna care ține pipa stă încremenită: din pipă iese un fum înecăcios.

Pînă cînd întreg ecranul e acoperit cu un fum gros de țigară. Afară se întunecă de-a binelea.

SECV. 4. EXTERIOR. VARĂ. NOAPTE

În timp ce grupul de tineri fumează, pe fundalul unui foc mic se configurează  o siluetă feminină.

Prim-plan: o TÎNĂRĂ drăguță și sexy intră în cercul fumătorilor. Toți bărbații din grup se oferă să o serveacă cu țigări. TÎNĂRUL îi întinde pachetul său cu țigări pe care scrie cu roșu intens “Generalissimus”. TÎNĂRA alege mult pînă se hotărăște să ia o țigară din pachet. Foarte lent și ostentativ, pune țigara în gura ei cu buze pline. TÎNĂRUL se oferă să îi aprindă țigara cu bricheta, dar nu reușește nicidecum. Soluția salvatoare e să îi aprindă țigara TINEREI direct de la țigara lui aproape fumată. Fata nu refuză provocarea.

Pe fundalul aplauzelor generale, TÎNĂRUL și TÎNĂRA stau cu țigările foarte aproape, imitînd un sărut lung.

SECV. 5. EXTERIOR. VARĂ. NOAPTE

Pe cer a apărut constelația „Ursa Mare”. Stelele clipocesc. Grupul de tineri stă tolănit în jurul focului, care acum doar mocnește, și fumează. TÎNĂRA stă pe spate, cu capul pe burta TÎNĂRULUI. TÎNĂRA se scoală brusc și îi șoptește acestuia ceva la ureche. TÎNĂRUL încuviințează.

SECV. 6. EXTERIOR. VARĂ. NOAPTE

Vedem grupul de tineri depărtat de la foc. Aceștia încearcă să se aranjeze sub forma constelației “Ursa Mare”.

SECV. 7. EXTERIOR. VARĂ. NOAPTE

Cineva trage din pipă: fumul e foarte negru încît acoperă stelele de pe cer. O cucuvea mare de culoare cenușie dă din aripi.

OFF: Pe fundal se aude vocea pasărei-de-noapte: bu-hu-uuu…

SECV. 8. EXTERIOR. VARĂ. NOAPTE

În noapte se proiectează jăratecul țigărilor fumate de grupul de tineri: aproape consumate, încît par niște stele adevărate. Brusc stelele cad. Tinerii o iau la fugă.

SECV. 9. EXTERIOR. VARĂ. NOAPTE

OFF: Pe fundal se aude pasărea-de-noapte: bu-hu-uuu…

Stelele cad pe un obiect mic ce are o formă patrulateră. Acum realizăm că e un epolet militar. În locul unde stele au căzut se configurează o “stea” grad-de-ofițer, cu contur roșu. La lumina „stelei” de pe epolet se poate remarca profilul binecunoscut al  „Dictatorului Iosif Visarionovici Stalin” trăgînd din pipa sa, nu mai puțin legendară. Brusc, Stalin se uită încruntat spre tineri…

PE ACEST FUNDAL APAR CREDITELE FILMULUI

O jumătate de ecran este ocupată de secvența-scroll „FUMATUL DĂUNEAZĂ GRAV UMANITĂȚII!”, iar cealaltă derulează o imagine cu  următoarea secvență:

SECV. 10. EXTERIOR. VARĂ. NOAPTE

Tinerii care se opresc îngroziți. TÎNĂRA se lipește strîns de pieptul TÎNĂRULUI. Îl zgîrie cu unghile ei îngrijite: pe corpul TÎNĂRULUI, în regiunea imprimeului „URSS”,  curg cîteva picături de sînge. Stalin se uită încruntat spre spectatori…

Sfîrşit

Autor: Igor Ursenco, redactor la  revista  Faleze de piatră, scriitor, scenarist, traducător, freelancer

Născut la 9 februarie 1971, la frontiera sud-vestică a URSS cu județul Vaslui (Huși). Stabilit în România.

1995-98:  Studii postuniversitare (doctorand),  Catedra de literatură contemporană,   Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză doctorat (nefinalizată): “Sub scalpul Mnemosinei: omnigrama intertextuală” (anamneză culturală absolută ori libertate auctorială nelimitată?)

1990-95:   Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză de licenţă: „Discursul literar: între mistificare şi cenzură” (O descindere dantescă în purgatoriul totalitarist sovietic)

1986-90:  Colegiul Pedagogic  (Școala Normală), Călăraşi, Republica Moldova

A urmat diverse cursuri, printre care de:

– literaturǎ (structuralism, posmodernism, interetextualitate) & criticǎ literarǎ (Jacques Derrida, Paul de Man, Roland Barthes, Julia Kristeva) ;

– psihologie (valorificarea postfreudista, Karl Gustav Jung, Eric Berne);

– cinematografie (pe lingă Uniunea Cineaștilor din Moldova, cu Radu Aneste Petrescu, Academia de Artǎ Teatralǎ și Cinematografie, București);

– proprietate intelectualǎ (know-how, mǎrci de comerţ & producţie)

Motivul pentru debutul  literar absolut l-a constituit expedierea a două poezii la publicaţia centrală „Scînteia”(1980, URSS). Din cele două texte (abordînd ”tema păcii”, respectiv ”primul sentiment erotic trăit în clasele primare”), redactorii vigilenţi au publicat doar primul.

Debut oficial în revista “Limba noastră” (1990). Publicaţii în mass-media din Republica Moldova, România, Spania, Canada si SUA. Traduceri: spaniolă, engleză, rusă şi italiană.

În perioada studenției a fost angajat în calitate de redactor-stilist la ziarul “Tineretul Moldovei”, Chișinău. În paralel, a activat în cadrul Laboratorului experimental de elaborare a manualelor pentru  școala primarǎ, Institutul de Pedagogie și Psihologie, Chișinău, contribuind cu un fascicol pentru manualul de clasa a IV.

Totodată, între anii 1992-94, a participat ca Laborant, alături de critici litarari și profesori universitari remarcanți, la inițierea unui program de revalorizare a literaturii moldovenești în perioada totalitarismului sovietic, Institutul de Istorie și Teorie Literarǎ  (Director An. Gavrilov), Academia de Ṣtiinţe, Republica Moldova.

A obținut un interviu inedit cu regizorul, actorul şi scriitorul Emil Loteanu „Un fatalist cu destinul soldatului care e părăsit în tranşee” (ultima înregistrare documentată înaintea dispariţiei sale fizice), ziarul „Juventus”, nr. 1, 24 august 1996.

A mai participat cu comunicate studențești, studii științifice și glose literare în reviste din Moldova și România.

Candidat în deputatți pentru Parlamentul Republicii Moldova (Sesiunea a doua de la proclamarea independenței).

Rol sporadic  în secvenţe din pelicula artistică ”One of the Hollywood Ten” (2000), alǎturi de Jeff  Goldblum şi Greta Scacchi, regia Karl Francis.

Laureat al Festivalului de muzicǎ folc „Galbenǎ Gutuie” (Prima ediţie, 1990, Chişinău).

LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE

Cărți publicate:

„Logos”, tatăl meu : mama mea „Imago”, Genealogie heterotopică în texte archetipale (supravegheate icastic între 1987-1992), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009;

”retina akâshică” (scenarii film artistic & piese de teatru), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009;

”Teo-e-retikon” (Eseuri  trans-culturale & glose meta-semantice), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.

Prefețe  carte:

„Fericiri pămîntene”: o ecuaţie imposibilă”

volumul „Fericiri pămîntene” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2008;

”Entuziasmul şi conştiinţa post-senzorială”,

volumul „Amo Christum” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2007.

Postfață  carte:

„O poetică a reveriei”: intangibilitatea primordială”,

volumul „Nu mă opri” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2006.

Dorin Ploscaru: avatarul românesc al lui Dostoievski

1. GENEALOGIA EGREGORULUI. MENTAL ORI SPIRITUAL?

MEMENTO:

„Odata am ştiut să zbor, odată. Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte…”,

Adrian Popescu, „Arsura”

În eseul de faţă voi avansa în cîmpul literar-artistic noţiunea de „egregor” fără să-mi ostenesc demersul pentru a o motiva, din simplul motiv că se înscrie firesc în tradiţiile culturale şi literare anterioare, deja consacrate: ascendenţa mistică a faraonilor egipteni, sefirotul kabalistic evreiesc sau païdeuma greacă antică, de exemplu,  răspund cu nume diferite la acest concept pseudo-energetic mental cu extindere planetară. O referinţă modernă a acestei teme poate fi identificată în „pseudoreligia bokononistă” inventată de Kurt Vonnegut¹.

Aspectul lingvistic al acestei teorii fost preluat şi perpetuat, încă din tradiţia upanişadelor, cu cea mai mare fertilitate în spaţiul german. „A-fi-în-lume nu înseamnă a fi efectiv în contact cu toate lucrurile care constituie lumea; ci înseamnă a fi întotdeauna familiar cu o totalitate de semnificaţii, cu un context referenţial” (Martin Heidegger). Dar nici spiritul nu e răstignit într-un spaţiu geografic pre(de)finit, ci se materializează printr-un necontenit an-denken ( cu sens de „vagă aducere aminte”, „rememorare”) heideggerian. De acum încolo nu mai putem lua de-a gata, fără efort supra-uman, „experienţa apartenenţei noastre şi a operei la acel orizont al conştiinţei comune care e reprezentat de limbajul însuşi şi de tradiţia ce se continuă în el” (Gadamer, „Adevăr şi metodă”).

La teoreticienii francezi, în schimb, poate fi remarcată acea abilitate notorie de a încorpora firesc în discursul ştiinţific orice avans în presupoziţiile culturale. Nu la acelaşi psihokosmos abisal ² se referea oare Jean Cohen cînd îşi preciza contururile unei Teorii a Poeticităţii, afirmînd că  „fantoma, spectrul, zîna sau demonul nu mai sunt simple lucruri în lume, ci (…) lucruri-lume. Structură comună oricărei entităţi poetice şi care defineşte structural poeticitatea” (Jean Cohen, „Le Haut Langage. Theorie de la Poeticite”)?!?

Replica supremă a literaturii române – dată tuturor tradiţiilor pomenite aici – trebuie căutată în versul arhetipal din Antologia de texte populare în selecţia lui Lucian Blaga: „S-a întors în lume-o stea. / Mi-s mîinile arse de ea”. La fel, cele mai preţioase texte populare de factură budistă / tibetană („Mioriţa” sau „Meşterul Manole”). Dintre puţinii autori care slujesc marele egregor trans-planetar aş invoca pe Eminescu („Sărmanul Dionis”, „Ondina”-fantazie, „Mureşanu”, „Povestea magului călător în stele”), Blaga („Boală”, „Stă în codru fără slavă”), Arghezi („Pe ploaie”, „Morgenstimmung”, „Descîntec”, „Evoluţii”), Gr. Vieru („Făptura mamei”, „Tăcerea mamei”, „M-a strigat cineva?”, „Vîntu-n care zbor”, „Dar mai întîi”), Cezar Ivănescu („Amintirea paradisului”) sau Adrian Popescu („Arsura”). Dar acest aspect – primordial pentru o istorie completă a literaturii scrise în limba română – merită o dezbatere aparte!

2. FORŢA ŞI LIMITELE EGREGORULUI

MEMENTO:

„Cum puteţi voi, care sunteţi vizibili, să adoraţi lucruri invizibile?”

Ioan Damaschinul

Aşadar, orice curent, modă literar-artistică va răspunde, iniţial, la apelul unei „congregaţii psihice” temporare (descrisă sugestiv de Gustave de Bone în sclipitoarea sa „Psihologie a maselor”), care, treptat, capătă o autonomie autarhică de „egregor” temporal şi spaţial absolut¹. Acesta din urma îi în-robeşte / „înghite”/ actualizează pe toţi potenţialii lui practicanţi solemni, „slujitori” învederaţi ori simpli admiratori care cochetează sporadic cu manifestările lui. Formele de manifestare se pot încadra de la autoritară suraveghere îngătuită. Perioada de influenţă poate fi nelimitată sau atîta timp cît nu încearcă să iasă de sub tutela suzerană a sa. Anume în sensul definit aici voi utiliza, pe parcursul eseului, termeni ca „asimilare”, „paradigmă” sau „entuziast” (de la gr. en-theo-sias: “în-dumnezeire”).

„Generaţia optzecistă” în discuţie, de exemplu, nu face decît pe placul Golemului cultural extins, pe care l-a creat conştient – și, deci, potenţat – prin forţa topicii literare şi a viziunii artistice reunite. Astfel, aşa-zişii promotori ai generaţiei optzeciste care se identifică, pe plan internaţional, formulei post-moderniste, devin la nivel inconştient – ca oricare entitate literară dornică de afirmare – robiţi acestui egregor¹, care nu le permite să avanseze în alte spaţii culturale, existente sau virtuale!

Bătînd insistent, ca Ivan Turbincă la Porţile raiului şi iadului terestru post-decembrist, Dorin Ploscaru răzbate, adesea, dincolo de samsara (roata vieţii) rotitoare a tradiţiei culturale româneşti, ca să materializeze / actualizeze, eminescian, mîntuirea eschatologică ³ obsesivă, amînată / tergiversată – de către “egregorul” cultural, conturat într-o existenţă anterioară. Numai printr-o falsă perspectivă a raţiunii³ („refac pe rînd, mental”) poetul citeşte, răsfoieşte „cartea de muncă” ca pe „cel mai complet roman” şi îşi permite să îi fie „explicat arborele genealogic. pelerinajul/ meu într-o lume străină, ostilă. / aici îmi este scrisă viaţa şi oraşele importante. / numele soţiei şi al copiilor. / studiile, vîrsta. Salariul” („Echimozele faciale ale drumului tău”).

Or, trebuie să-i dam dreptate lui Levi-Strauss cînd afirmă: „pentru a atinge realitatea trebuie, mai întîi, să repudiem experienţa”. Numai cînd poetul va putea să „intre în derivă / flux şi reflux” („Per

ioada de diviziune, recluziune”), ori va aprecia cum „se descompune substanţa sîngelui („Oblomovizare transversală”) prin „cugetări frontispiciale” (anima⁴?) va înţelege „aşezarea inexactă a lucrurilor” (Borşa e aşa o pasăre…) şi „pasionată rută, sinusoidă a trecerii / venirii mele din lumea de dincolo în lumea / aceasta” („Echimozele faciale ale drumului tău”).

Spiritul poetului (dar cine ştie dacă nu mai degrabă a preotului practicant?) Dorin Ploscaru, prins în mrejele trupului (temniţei pămînteşti?) „simte” că îţi face bine „să paşti iarba care o cunoşti” („Stare de graţie). Încît – aşa cum afirmă în textul „Pianul cu fulare” – „stil fără stil devine stil”-ul unui egregor cultural şi spaţial mult mai vast şi mai deplasat de la geografia accesibilă orizontului de lectură conştient: „aşezarea inexactă / a lucrurilor” („Borşa e aşa o pasăre…”).

Aşa cum afirma undeva Costion Nicolescu, „s-ar părea că destinul omului se joacă între un acasă originar şi un acasă eschatologic (…). Condiţia noastră ontologică şi destinul nostru normal sunt acelea de a fi cetăţeni ai raiului…”. Am putea identifica, în cartea de faţă, contururile imprecise şi surprinzătoare ca „braţele unui diapazon” („Două baghete subţiri…”) ale cîtorva egregore epidermice, de suprafaţă, dar şi oculte, mult mai influente şi mai violente decît ar putea bănui oricare autor: în momentul cînd pune pariul artistic „original” în faţa foii imaculate el de fapt devine unul „originar”. În zelul lor fără scrupule, aceste energii condensate emulante încearcă să in-formeze (adică să-i dea propria lor “formă”) „jumătatea de inimă roşie (şi) jumătatea de inimă neagră” („Borşa e aşa o pasăre…”) a ego-ului auctorial principal pînă la depersonalizarea lui completă.

3. UN INTRUS ROMANTIC STRECURAT ÎN COHORTA OPTZECISTĂ

MEMENTO:

„Puţini au fost cei care s-au putut face înţeleşi de toţi, chiar şi dintre Sfinţi. Unii se adresează desfrînaţilor, alţii se adresează călugărilor, unii necărturarilor, alţii intelectualilor, artiştilor. Aceştia din urmă sunt cei mai dificili”

Ierodiacon Savatie Baştovoi, „În căutarea aproapelui pierdut”

Comentariile l

iterare entuziaste care s-au grăbit să-l asimileze pe Dorin Ploscaru egregorului optzecist (paradigmei post-moderniste?!)⁵ nu sunt departe de a comite – şi mă refer la cea de-a cincea carte a sa („Peştele albastru”, Editura Axa, 2005) – două erori, după mine, structurale: una – optimă şi cealaltă – optimistă. (Nu sunt sigur dacă autorul însuşi este conştient de acest lucru!).

Numele unor autori („augustindoman, gelludorian, nicolaescheianu, horiabernea, danielcorbu, mirceaoliv” etc.) acceptaţi de paradigma optzecistă, risipite prin cele 48 de texte plasate sub zodia „sacrului şi profanului” (Mircea Eliade), nu sunt invocate doar de dragul ritualului tacit (pe care ş-il fac reciproc, adesea nejustificat, autorii generationişti), dar, mai degrabă, izvorîte dintr-o anxietate nedisimulată a neliniştii ancestrale: „doar prietenia cu cîinii te mai ţine treaz” în acest vacarm şi „venirea prietenilor de la mari depărtări” („Borşa e aşa o pasăre…”).

Printr-un lapsus genealogic demn de a gestiona un caz psihanalitic în literatura română, adevăraţii mentori care îi ţin „de urît, de frig şi de foame (…) şi de lacrimi de pîine” („Am patruzeci de ani şi nu m-am întîlnit cu America pe stradă”), o mărturiseşte însuşi Dorin Ploscaru, sunt (metafizicienii) „Vasile Voiculescu, Daniel Turcea şi Aurel Dumitraşcu”. Iar multtrîmbiţatul „procedeu al intertextualităţii”, afişat mai puţin ostentativ de către Ploscaru faţă de congenerii săi, parcurge drumul invers celui propus de Julia Kristeva⁶ pentru autorii post-modernişti: şi anume spre… intersubiectivitatea autoafectivă, proprie romanticilor.

În acelaşi context, prozaicul învederat şi fragmentarul existenţial, ca alte toposuri recognoscibile („matrice stilistică”, ar spune Lucian Blaga) ale optzecismului românesc, constituie expresia unei tehnici literare superficiale, mimînd doar anecdotica realităţii⁷.

De sub epiderma fardată (optzecist) a textelor din „Peştele albastru”, stîrcesc obsesivrănile spiritului dezgolit, care nu se con-formează (adică refuză să primească “forma”) tiparului impietrit al realităţii, văzut prin spectrul ⁸ aerisit postmodern. În consecinţă, ego-ul auctorial este asimilat („actualizat”) de egregorul romantic. Performanţa strălucitoare a lui Figaro de a sluji, în acelaşi timp, la doi stăpîni, în cazul artistic al lui Ploscaru devine „misiune imposibilă” (ca să fac trimitere la numele unui triptic cinematografic avîndu-l ca protagonist pe actorul englez Tom Cruise).

Urmărind logica lui Hegel din „Estetica” sa, care rămîne perfect valabilă pentru structurarea volumului „Peştele albastru”: „Se desface (amintita) uniune clasică a interiorităţii şi a fenomenului exterior, (spiritul absolut) refugiindu-se înapoi în sine. Acesta e tipul formei romantice a artei, pentru care – conţinutul ei pretinzînd, din cauza liberei lui spiritualităţi, mai mult decît poate oferi reprezentarea lui cu elemente exterioare şi corporale – forma devine un CE exterior mai indiferent” (Hegel, „Estetica”, capitolul „Dezvoltarea idealului în formele particulare ale frumosului artistic”). Ploscaru nu prea are spaţiu de manevră in cîmpul textual: „divinaţia formelor” e un „Efect placebo” (vezi textul cu acelaşi nume). Anume “egregorul romantic” ¹ e cel responsabil pentru enunţurile deghizate în haină hiperionică, ca în exemplele de mai jos:

„după ce m-am trezit din somnul acela sau în somn…”

(„Dispariţia

lombară a istoriei”)

„eu vreau linişte şi-un pahar de outside încins”

(„Disjunctivul prezent”)

„uscat e cerul gurii uscată e / noaptea. Limba inimii tale ca o cîrpă / albă de pace aninată-ntr-un băţ”

(„Flora şi fauna”)

„din parbriz se vedea ca de pe un ecran / panoramic realitatea / rîurile, munţii întineriţi, viiile vieţii”

(„Din parbriz se vede”)

4. ALTE EGREGORE ELEMENTARE

MEMENTO:

“Noi toţi (scriitorii – n. a.) am «ieşit» din «Mantaua» lui Gogol”,

Fiodor Dostoievski

Departe de a neglija „presiunea timpului istoric şi a grupului social” sau „constrîngerile modelatoare impuse de codurile literare” (I. Em. Petrescu, „Configuraţii”), „nucleul generativ” al universului imaginar al poetului moldovean nu trebuie căutat, constatam mai sus, în discursul generaţionist, ci în valenţele unei epopei, prin excelenţă cristice („peştele” este unul dintre simbolurile creştinismului). Astfel că enoriaşii de la Parohia „Sfînta Treime” (Piatra Neamţ), unde predică poetul-teolog, au fericita ocazie de a se purifica prin katharsis-ul religios originar, înaintea celui estetic! Pentru explicaţie nu trebuie să mergem prea departe, deoarece, aşa cum constată Dorin Ploscaru, „în faţa poeziei, iubirii şi a morţii rămîi singur” („Surîsul ipochimen”).

Adesea limitele p

alpabile ale egregorului ortodox (iată doar cîteva mărturii directe: „iulienimihailiigavrili” bizantini, părinţii spirituali Voicescu, Calciu ori Creangă, Arghezi, Mihai Ursachi şi Nichita Danilov), riscînd în permanenţă să degradeze în unul protestant (Rainer Maria Rilke, Hydn ori Louis Armstrong). Altă dată, conturul volumului devine mai nuanţat stilistic prin interferenţa sui generis a egregorului balcanic (Hogea Nastratin, Caragiale, Ion Barbu, Goran Bregovič), complementat de cele „trei vorbe de-a lui / Nichita nu trebuie sa fugi / de lumea Balcanilor” („Pianul cu fulare”).

Dar mai există o faţetă care nu mai poate rămîne ascunsă – urmează un triplu pleonasm – „ochiului critic raţional”: şi anume matricea inconştientă a unui egregor slav, suprapusă pe vîrful piramidei structurale de către egregorele cultural-energetice invocate mai sus.

Astfel cum se explică familiaritate obsesivă cu personajul Oblomov sau numele de „Katia” şi „Nataşa”? De unde această intimitate caniculară cu „Adieu Odessa” sau cu „ peisajul antarctic” şi „iernile siberiene” („Am cunoscut foamea”)?

Ceva mă obligă să invoc aici experienţa karmică a celor doi Nichita – Stănescu şi Danilov – care pot să dea un exemplu remarcabil de cum „poţi să locuieşti limba română” într-un mod fericit, chiar dacă îţi curge sînge străin (mai exact „slav”: la cei doi poeţi exemplari ai literaturii post-eminesciene) prin vine!

Iată, de exemplu, textul „Coloana care nu sprijină grinda” care pare să de seama, concludent, despre deosebirea pe care o făcea Lucian Blaga între „mişcarea gravă, anxioasă a spiritului slav din stepa fără hotar” şi cea ondulatorie a „spaţiului mioritic”. Trebuie să mai adaog că poetul Ploscaru gravitează preponderent spre cea dintîi?!? Dacă ar fi să schimbăm vocabulele „medieval” prin „rus” şi, respectiv, rîul „Mureş” prin fluviul „Volga”, ar rezulta un text de esenţă … literară rusă. Antologică – dar şi ontologică – prin excelenţă:

„un menuet medieval într-o dimineaţă

însorită aşa ar arăta inima mea ce nu

încetează să zvîcnească în această zi

stucatura coloanelor praporilor lui

horiabernea (…)

maria lui bucu

r din sasreghin

şi mureşul de cîmpie, îmi bucură inima

sunt cele mai dragi peisaje. alături mocăniţa

tăietorilor de lemne curge la vale

cu apa rîului mureş”.

Numai un simţ acut (preconştient? inconştient?) al limbii ruse – dacă ar fi să urmărim logica lui Gadamer şi Heidegger examinată în prima parte a studiului de faţă – i-a permis lui Dorin Ploscaru să exprime sentimentul exact al femeilor care „stau izmenite(cu sens de „transfigurare”) în faţa telenovelei numite surprize, surprize” („Borşa…”) ori să coaguleze un necrolog poetic i-real din utilizarea sensului transcendental al cuvintelor de origine slavă în textul „Bejanie” (alt cuvînt de origine slavă, cu sens de „exil spiritual”, peregrinare, iniţiere supra-terestrială a duhului)…

Se întrevede o dorinţă obscură la Dorin Ploscaru pentru a fi „îngropat” în oceanul slav ⁹, năzuinţă trădată şi de utilizarea aproape obsesivă a cuvintelor din limba română venite prin filieră slavă ¹⁰, cum ar fi: jălanie (dorinţă amestecată cu jale, durere inexprimabilă), grijanie (termen ambivalent care presupune, alături de sensul, eclesiastic, de “evlavie” şi cel de „înjurătură”), podgorii (poalele munţilor), caleaşcă, uliţe, popă, taină etc… (Vezi şi limbajul utilizat în culegerea statistică a Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova: „Recensămîntul Moldovei în epoca feudalismului”, sec. XVII).

5. UN CAZ DE TOPICĂ A METEMPSIHOZEI LITERARE

MEMENTO:

„Patericul: la intrarea unui sat de ticăloşi stau doi draci.

În jurul mănăstirii de cuvioşi călugări nevoitori întru desavîrşire stau două mii”

N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii”

Doresc să comentez complementar – şi să trec peste – experienţa mea proprie cu volumul lui Dorin Ploscaru, similară, pînă la un anumit prag senzitiv, cu cea invocată de către Carl Gustav Jung la lecturarea romanului „Ulysses” de James Joyce.

Acum nu aş fi în stare să indic care pagină “m-a făcut să adorm”, de cîte ori sau care text mi-a deconectat atenţia, activîndu-mi „trenul de gînduri inconştient pe care conştiinţa doar mi l-ar fi tulburat

” (vezi eseul lui Carl G. Jung, „Ulysses: A Monologue”). Dar odată depăşită inerţia vizuală, un lucru îl ştiu cu siguranţă: am parcurs – recunosc –epopeea iniţiatică a lui Dorin Ploscaru, „Peştele albastru”, cu sentimentul ciudat că voi întîlni, la prima lectură, pe alter ego-ul său, Fiodor Dostoievski ¹¹.

Mai rar la poeţii români, alături de grija pentru estetic, preocuparea obsedantă pentru eticul şi ecologia spiritului, ca şi pentru parousia (mîntuirea)³ prin Logos (cuvînt divin, spirit întruchipat) a Patriei.

„Prin danţul trecerii” poetul nu va putea să nu reţină, desigur, „retezarea aceasta brutală / un soi de alte anotimpuri” („Oblomovizare transversală”) regăsindu-se „în vechile valize” prin intermediul lui Eminescu sau Cioran, dar mi se pare că schema perfect valabilă în cazul lui Ploscaru e activată de egregorul creştin ortodox, specific dostoievskian¹².

De ce nu Eminescu (la care face referiri intertextuale obsedante) sau Cioran (de care e legat din punct de vedere geografic)? Primul, un pan(pro)teist, care nu credea – ca şi Salvador Dali – că va muri vreodata definitiv („Timpul tornadelor”); cel de-al doilea care nu era în stare să „schimbe România la faţă” prin a-teismul său învederat.

Oricînd Dorin Ploscaru putea activa/potenţa oricare dintre „traseurile archetipale” ale celor doi înaintaşi, dacă nu „ar fi învăţat / lecţia (morţii) de foarte mult timp” („Urma mică a pantofilor în zăpadă”), uneori zilnic („Bejania”), împreună cu enoriaşii săi de la Piatra Neamţ. Aceeaşi repercusiune, rămasă pentru tot restul vieţii, ca şi lecţia trăită la propriu pe propria piele de către Fiodor Dostoievski în faţa eşafodului (graţiat în ultimul moment) sau pe cînd îşi scria romanul-premoniţie „Demonii”?

► Pentru Ploscaru, urmat în preajmă de “spiritul lui Dostoievski”, poezia rămîne „ca rugăciunea şoptită în / taină, ca plînsul ce rămîne / prelins între tine şi Blîndul / Nazaritean”, anume aceasta poezie cristoforică poate „schimba destine, macazuri, vieţi şi obiecte pierdute” („Peisaj antarctic II”);

► Pentru Ploscaru, secondat îndeaproape de „spiritul lui Dostoievski”, sufletele umane sunt ca nişte „tainiţe şi cufere secrete de ziduri monastice” („Zenitul şi nadirul”);

► Ploscar

u, adulmecat obsesiv de către „spiritul omniprezent al lui Dostoievski”, „se îmbrăţişează cu pruncii / cu noi-născuţii iulienimihailiigavrili” („Am patruzeci de ani…”). O paralelă neaşteptată într-un spaţiu pe care nu l-a frecventat vreodată poetul din Piatra Neamţ: creştinismul ortodox (sau „pravoslavnic” ¹⁰, cum ar zice marele gînditor rus) nu e justificat cu preţul unei lacrimi de copil – găsim undeva în paginile romanului „Demonii”!

Dostoievski atunci şi, acum, Ploscaru…

► Ambii fascinaţi de exorcismul real al Satanei, ca sa invoc doar două exemple:

1)      „oamenii beţi de bucurie ai / lăsat în urmă părinte”;

2) duhurile rele ai / scos, psaltironul nu s-a oprit din cîntare” („Am patruzeci de ani…”).

Ambele fragmente bazate pe ritualul creştin răsăritean: „aruncam cu tămîie într-o mulţime de oameni” („Cartoful cu muguri”);

►Ploscaru, păşind aproape sincron alături de spiritul omnipotent al lui Dostoievski. Ambii interesaţi de „colonia penitenciară” („Zenitul şi nadirul”) şi „poliţia politică” („Timpul tornadelor”) etc.

Se poate citi poemul dramatic „Bejania” prin prisma unui capitol întreg din romanul dostoievskian „Demonii”: „Moartea lui Stepan Trofimovici”. Similitudinea celor două texte creşte nestăvilit, unde și unde, pînă la identificare: desigur în măsura în care pare firească alăturarea lui Ulise animat inițial prin Homer și filtrat mai tîrziu de către Joyce sau textul popular „Meşterul Manole” şi cel adaptat de către Blaga etc.

De aici nu e decît un pas pînă la presupoziţia mea – înţeleasă, mai degrabă, ca un pariu cu propria intuiţie decît cu cititorii –, conform căreia şi cele patru cărţi anterioare ale lui Dorin Ploscaru (pe care încă nu le-am citit), vor fi trebuind să graviteze sub figura protectoare a lui Dostoievski.

Să fie ea cea care i-a condiţionat  „paRUSIA literară” („Echimoze”) de a fi acceptat membru cu drepturi depline în Uniunea scriitorilor din România? Din păcate sau din fericire pentru cititori, nu am aici un răspuns plauzibil!

Un lucru e cert: dacă doreşte să rămînă o voce distinctă în generaţia lui şi, mai larg, în literatura română, Dorin Ploscaru va trebui să o demonstreze prin cărţile pe care Dostoievski nu a reuşit să le scrie în timpul său acordat de Moire.

NOTE:

1. Pentru detalii a se vedea şi studiul meu: Parabola unui „Granfalloon” românesc (Ghid de modelare strategică a Partidelor şi Alianţelor post-electorale)

2. Simone de Beauvoir, la care trimite un text din „Peştele albastru”, găsea „poetică o fantomă” (accepţia mai populară pentru noţiunea de „spirit”) anume prin „faptul că ea nu este legată de pămînt, putînd fi concomitent în altă parte” (Simone de Beauvoir, L’invitee);

3. Exprimată prin grecescul „parousia”, termen utilizat, de altfel, şi de către autorul textelor examinate aici („parusia în…costumul acesta de / velură neagră… / mă va prinde”, „Echimozele faciale ale drumului tău”);

4. „Animus” versus „Anima”, noţiuni pe care Gaston Bachelard le preferă în locul „raţiunii” şi „intuiţiei”;

5. Prozaicul şi fragmentarul, textualismul şi intertextualitea, invocările generationiste sunt doar cîteva toposuri recognoscibile în efigia optzecismului românesc

6. În textul frantuzoaicei de origine bulgară, enunţul este formulat după cum urmează: „în locul noţiunii de intersubiectivitate se instalează cea de intertextualitate”;

7. Sau „materialul evenimenţial”, dacă e să utilizez sintagma din taxonomia paradigmatică a Ioanei Em. Petrescu, prin care autoarea clujeană îl reduce la „materialul biografic, istorie şi faptele diverse”);

8. De la “fantomă”, sensul originar al cuvîntului. Vezi şi Nota 1;

9. Similară cu cea a lui Eminescu din textele sale care răspund unui “egregor romantic”: „Mai am un singur dor” ori „Sara pe deal”;

10. Inclusiv limbile – sîrbă a lui Goran Bregovič şi bulgara natală a Juliei Kristeva – pe care eu le consider „variante lexicale” încremenite în tiparele vechi ale limbii slave, actualmente depăşită de limba rusă modernă. Situaţie istorică similară cu cea a limbilor dacică şi albaneză, invocată de unii lingvişti români;

11. Dar nu în sensul „concordanţei”, utilizată în cercetarea automatizată a literaturii, şi care presupune „un dicţionar al tuturor elementelor (de obicei, cuvintelor) unui text, fiecare element putînd fi prevăzut cu frecvenţa sa în text şi cu toate contextele în care el apare, pentru fiecare context indicîndu-se locul exact în care el apare” (Solomon Marcus, „Invenţie şi descoperire”);

12. Poate era necesară aici o nuanţare a sensurilor topice înrudite semantic: „bizantinismul”, „isiahismul” sau „masochismul”?

Pentru detalii a se vedea şi studiul meu: “Pleroma ortodoxă: între polifonie şi dogmă?”

(Baia Mare, septembrie 2006)

Autor: Igor Ursenco, redactor la revista Faleze de piatră,  scriitor, scenarist, traducător, freelancer

Născut la 9 februarie 1971, la frontiera sud-vestică a URSS cu județul Vaslui (Huși). Stabilit în România.

1995-98:  Studii postuniversitare (doctorand),  Catedra de literatură contemporană,   Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză doctorat (nefinalizată): “Sub scalpul Mnemosinei: omnigrama intertextuală” (anamneză culturală absolută ori libertate auctorială nelimitată?)

1990-95:   Facultatea de Litere, Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău. Teză de licenţă: „Discursul literar: între mistificare şi cenzură” (O descindere dantescă în purgatoriul totalitarist sovietic)

1986-90:  Colegiul Pedagogic  (Școala Normală), Călăraşi, Republica Moldova

A urmat diverse cursuri, printre care de:

– literaturǎ (structuralism, posmodernism, interetextualitate) & criticǎ literarǎ (Jacques Derrida, Paul de Man, Roland Barthes, Julia Kristeva) ;

– psihologie (valorificarea postfreudista, Karl Gustav Jung, Eric Berne);

– cinematografie (pe lingă Uniunea Cineaștilor din Moldova, cu Radu Aneste Petrescu, Academia de Artǎ Teatralǎ și Cinematografie, București);

– proprietate intelectualǎ (know-how, mǎrci de comerţ & producţie)

Motivul pentru debutul  literar absolut l-a constituit expedierea a două poezii la publicaţia centrală „Scînteia”(1980, URSS). Din cele două texte (abordînd ”tema păcii”, respectiv ”primul sentiment erotic trăit în clasele primare”), redactorii vigilenţi au publicat doar primul.

Debut oficial în revista “Limba noastră” (1990). Publicaţii în mass-media din Republica Moldova, România, Spania, Canada si SUA. Traduceri: spaniolă, engleză, rusă şi italiană.

În perioada studenției a fost angajat în calitate de redactor-stilist la ziarul „Tineretul Moldovei”, Chișinău. În paralel, a activat în cadrul Laboratorului experimental de elaborare a manualelor pentru  școala primarǎ, Institutul de Pedagogie și Psihologie, Chișinău, contribuind cu un fascicol pentru manualul de clasa a IV.

Totodată, între anii 1992-94, a participat ca Laborant, alături de critici litarari și profesori universitari remarcanți, la inițierea unui program de revalorizare a literaturii moldovenești în perioada totalitarismului sovietic, Institutul de Istorie și Teorie Literarǎ  (Director An. Gavrilov), Academia de Ṣtiinţe, Republica Moldova.

A obținut un interviu inedit cu regizorul, actorul şi scriitorul Emil Loteanu „Un fatalist cu destinul soldatului care e părăsit în tranşee” (ultima înregistrare documentată înaintea dispariţiei sale fizice), ziarul „Juventus”, nr. 1, 24 august 1996.

A mai participat cu comunicate studențești, studii științifice și glose literare în reviste din Moldova și România.

Candidat în deputatți pentru Parlamentul Republicii Moldova (Sesiunea a doua de la proclamarea independenței).

Rol sporadic  în secvenţe din pelicula artistică ”One of the Hollywood Ten” (2000), alǎturi de Jeff  Goldblum şi Greta Scacchi, regia Karl Francis.

Laureat al Festivalului de muzicǎ folc „Galbenǎ Gutuie” (Prima ediţie, 1990, Chişinău).

LISTĂ LUCRĂRI PUBLICATE

Cărți publicate:

„Logos”, tatăl meu : mama mea „Imago”, Genealogie heterotopică în texte archetipale (supravegheate icastic între 1987-1992), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009;

”retina akâshică” (scenarii film artistic & piese de teatru), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009;

”Teo-e-retikon” (Eseuri  trans-culturale & glose meta-semantice), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009.

Prefețe  carte:

„Fericiri pămîntene”: o ecuaţie imposibilă”

volumul „Fericiri pămîntene” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2008;

”Entuziasmul şi conştiinţa post-senzorială”,

volumul „Amo Christum” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2007.

Postfață  carte:

„O poetică a reveriei”: intangibilitatea primordială”,

volumul „Nu mă opri” de Marina Angela Glodici, Baia Mare, 2006.