din ” Valuri Luminate „,

Acum şi pomul vieţii a încremenitÎn iarna din privire, şi gheaţa o sărutăCu ramura o mie.Spre înalt, cu pleoapeleNinse adoarme.Şi zarea zâmbeşte tacut.   Eu doar am vrut să-l privesc şi atât.     În mine însă, copacul a pus o lumină Mie, Dumnezeu, prin cuvânt, Mi-a dat armura.Sunt pomul vieţii tale, Sunt sărutul, sunt lacrima aceea fierbinte.   Eu doar rătăcesc şi Dumnezeu e înainte. autor Marilena Cercel