Un colţ de rai din arealul românesc

 

 

Judeţul Vâlcea este situat în nord-estul Olteniei cu reşedinţa la Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care au fericita ocazie să treacă prin acest oraş cochet, le-aş recomanda un popas de câteva zile în împrejurimile acestuia, precum şi în zona de nord al ţinuturilor vâlcene. Cu siguranţă vor fi încântaţi de splendorile geografice întâlnite atât pe spectaculosul defileu al Oltului, Valea Lotrului până la barajul Vidra şi mai departe până la Obârşie, Valea Latoriţa, dar şi Munţii Căpăţânii şi Muntele Cozia. La toate acestea se adaugă numeroasele staţiuni, printre care amintim Olăneşti, Govora Băi, Călimăneşti-Căciulata, Voineasa…

Obiectivele turistice din aceste itinerare pot fi îmbogăţite cu complexele monahale creştin ortodoxe. De fapt, întreaga zonă de centru-nord al judeţului Vâlcea constituie, în unitatea sa, un ansamblu de aşezări monahale, începând de la poalele dealurilor şi munţilor, pe văi sau piscuri, până sub abrupt-urile stâncoase ale marilor înălţimi. Fiecare aşezământ în parte îşi are istoria sa, monumentul şi specificitatea sa.

Locuitorii acestor meleaguri sunt oameni harnici, inteligenţi şi cu credinţă în Dumnezeu. Ei îşi păstrează datinile, obiceiurile, tradiţiile, etnografia şi folclorul din moşi strămoşi şi-l transmit, ca pe o ştafetă, mai departe urmaşilor. Cu spiritul lor ospitalier şi vesel şi îşi duc cu mândrie existenţa în acest colţ de rai.

Vâlcea este judeţul cu numărul cel mai mare de mănăstiri şi schituri din România, iar în municipiul Râmnicu Vâlcea se găseşte seminarul teologic şi Arhiepiscopia Râmnicului.

Voi începe enumerarea  lăcaşurilor de cult cu Mănăstirea dintr-un Lemn, a cărui bisericuţă a fost construită acum câteva secole din trunchiul unui singur stejar secular. Şi acum se mai află în incintă câţiva stejari de sute de ani. De acolo se poate ajunge la mănăstirea Surpatele şi Govora sau, pe sub poalele Munţilor Căpăţânii, la complexul monahal Horezu, la Mănăstirea Bistriţa unde se află moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, iar la intrarea în spectaculoasele cheiuri ale Bistriţei, Arnota. Apoi pe lângă munte spre Olăneşti, Mănăstirile Pătrunsa, Jgheaburi, Sărăcineşti, Iezer, unde se află moaştele Sfântului Antonie şi undeva, mai sus, în surplomba abruptului stâncos se găseşte Schitul Pahomie. Toate aceste palate ale creştinismului ortodox românesc, cu istoria lor,  sunt construite într-un cadru pitoresc care îţi încântă privirile şi-ţi aduc în suflet linişte sufletească.

Este necesar de amintit biserica din adâncul Salinei de la Ocnele Mari, în care pereţii acesteia îl constituie chiar masivul de sare în una dintre cavernele subterane.

Urmând cursul bătrânului Olt, undeva pe munte, intrând prin localitatea Muereasca, descoperi două mănăstiri, una de femei şi alta mai sus, de bărbaţi. Ultima este Sfânta Mănăstire Frăsinei ctitorită de Sfântul Calinic de la Cernica, unică în România de acest fel, funcţionând după legea din Sfântul Munte Athos, în ea fiind interzis accesul femeilor.

Înainte să pătrunzi în defileul Oltului, cu splendorile sale atât sălbatice, dar şi prin amenajarea de hidrocentrale şi lacuri de acumulare pe cursul râului, afli de Schitul Ostrov. Acesta se găseşte în mijlocul unei insule, din lacul de acumulare de la Călimăneşti. În permanenţă curtea sa este presărată cu flori care înfloresc de primăvara timpuriu şi până toamna târziu, aproape de sosirea anotimpului friguros şi al primilor fulgi de nea. Cu excepţia iernii, în celelalte anotimpuri, în curtea schitului, ai impresia că ai păşit în rai, aşa este de frumos.

Puţin mai sus, pe malul drept al râului, se află Mănăstirea Cozia, ctitorie a marelui voievod Mircea cel Bătrân şi este unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult ortodox din ţară. Pe aici se perindă zilnic sute, sau pe timpul verii chiar mii de turişti, încântaţi atât de istoricul bisericii cât şi de întreaga arhitectură modernă a complexului monahal.  Un spectacolul inedit ni-l oferă apele bătrânului Olt, care se lovesc în permanenţă de zidurile acestei cetăţi a creştinismului ortodox ce domină prin vechimea  şi importanţa sa întreg spaţiul românesc, din interiorul şi exteriorul arcului carpatic, de la Tisa până la Dunăre şi dincolo, până la Pontul Euxin.

Cum treci Oltul pe cealaltă parte, într-un cadru mirific, la poalele Muntelui Cozia, este Mănăstirea Turnu, unică nu numai în România dar şi în Europa, deoarece este cu etaj. Clădirea are de fapt două biserici, una la parter şi alta la etaj. De acolo, dacă te îndrepţi spre vârful Cozia, chiar sub el se găseşte, într-o vale cu o privelişte pitorească, de vis, Mănăstirea Stânişoara. Păşeşti în acea zonă ca „pe-o gură de rai…”

Cum pătrunzi deja în defileu, pe dreapta, pe malul Oltului, întâlneşti Schitul Cozia Mică, iar mai în amonte, după ce treci de confluenţa Lotrului cu Oltul, întâlneşti Sfântul Schit Cornet.

Dar în ultimul timp au mai apărut pe plaiurile loviştene trei mănăstiri. Una dintre acestea a fost construită la Boia, între munţi, într-un cadru natural încântător şi unde personal am răspuns de execuţia lucrărilor la biserică de la fundaţie până aproape de final, excepţie făcând acoperişul, tencuiala şi pictura. Următoarele două lăcaşuri monahale au fost ridicate, una de călugări la Gruiul Lupului şi cealaltă de maici la Blănoiu, ale căror biserici se înalţă ca nişte palate dumnezeieşti deasupra colinelor. Sunt cele mai mari şi mai spaţioase biserici monahale din zona nordică a Vâlcei. Sunt adevărate catedrale creştin-ortodoxe ridicate pe plaiurile mioritice ale Ţării Loviştei. Dar prin voinţa Domnului au mai fost ctitorite două mănăstiri şi pe spectaculoasa Valea Lotrului. Una dintre ele se află în zona de un pitoresc aparte a localităţii Malaia, iar cealaltă într-un cadru natural de o frumuseţe inedită la Obârşia Lotrului.

Acest colţ de rai vâlcean întregeşte arealul creştin ortodox românesc, ca spaţiu al dumnezeirii…

 

autor  ION NĂLBITORU