Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Florin Grigoriu – Cronici Literare

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 12/12/2012

 

Daniel Prallea-Blaga, Zece dalbe columbițe, Editura Amurg sentimental, București, 2011, 48 de pagini.

Iată citate ce reprezintă un tânăr poet, cărturar, lector universitar în București, om de toată isprava și-n regia spectacolului, în teoria spectacolului, în tipărirea unor manuscrise ale bunicului său, preotul  Vasile Prallea din Dumeștii din preajma Iașilor, participant la evenimente frumoase, de cultură din românime:

„Păsări se așează, ciugulesc,

apoi pleacă plutind spre-un cer roz

și îndrăgostit

*

În sângele meu

păsări de sticlă

melodia

atât de depărtată

*

Melancolia toarnă picături

pentru ochi

cel mai bun balsam pentru tenul tău

*

Pescăruș japonez

mirosul dăinuie în colivie

și după ce pasărea a dispărut

pe fereastra dinainte

*

Particule de ulei pe șosea

răsfrâng presiunea razelor

într-un minnat curcubeu

*

De ce trece fata aceasta cu păr creț

și mâinile în buzunare

atât de atentă la direcția vântului/

*

Roșu de piersică

ar mai putea spune multe povești

despre buzele care l-au atins.”

*

Elena Buică, Întoarcerea spre obârșii, Editura Anamarol, București, 2011, 458 de pagini:

O carte de retrospecție și de amintiri a unei expatriate în Canada. Volumul este și o monografie a satului de unde a purces, în 458 de pagini vorbind despre Țigăneștii din preajma Alexandriei, cu căldură, mândrie, grație, seninătate în descrierea vremii istorice, fără filozofări sau pătimașe acuze. Citez despre autoare, de la pagina 309:  *Am publicat cinci cărți până în anul 2011 și am în plan încă să mai scot la lumină vreo câteva, dacă și bunul Dumnezeu îmi va sta în ajutor.*  Pickering, oază de liniște de lângă Toronto, dar și satul său- Țigănești –gând purtat de dor– (carte din 2006) au în autoare *un zugrav de subțire*, iar dacă divinitatea adesea amintită în scrisul autoarei va aduce și altor scriitori menirea de a scrie despre locurile natale, despre cele văzute, trăite, gândite, ce bogați vom fi, noi, românii, duși de soartă în toată lumea!, dar mai ales cât de bogați vom fi, noi, cei rămași acasă, aici unde vine autoarea canadiană din când în când să pună o floare amintirii celor dragi, umbrei celor prezenți aici permanent în glie, în cer – și nouă, tuturor, celor încă suportându-ne pământul, Maica Geea.

*

Silvia Butnaru, Spectrograme, proză scurtă, Editura Global, București, 2011, 192 de pagini.

Carte vie, inspirată de întâmplări, condei alert, zgârcit în amănunte, liric uneori, pătimaș în zugrăvirea unor chipuri de cărturari din țară sau din Germania, unde locuiește, fragedă și formidabilă, publicistă de talent, poetă de stări sălbatice sau potolite, dar nobile, sincere, Silvia Butnaru este un autor/ autoare apreciată, vorba ceea, încă din secolul trecut – Ei, cum fug anii!, de când hotărâtă-și cioplește statuia în gresie și marmoră, încrustat cu…spectrograme, precum  Filozoful și bucata de stâncă, În numele Partidului, Maestrul și ultimulucenic, La poarta casei mele, La miez de noapte, Cadouri de Crăciun, Albunuța, Iubirea nu apune. Mă socotesc printre prietenii domniei sale, printre care sunt Irimie Străuț,  Ion dumitru, leo Butnaru, Valeriu Bârgău și mulți alți scriitori români și germani, ocrotiți de lumina eminesciană, goetheiană și a altor mari lumini, de pretutindeni și *de liniștea caldă, liniștitoare a păcii din lume.*

*

Marga Dumitrescu-Frasinu, Acces la transcendență,  Editura Fundația Elisabeta, București, 2004, 102 pagini, jurnal de mesaje cerești. Citez gânduri transcrise, din lumea creațieei scriitoarei octogenare, autoare de încă douăzeci de cărți:

„Din poezie, din cântec curg mărgăritarele iubirii divine. Ele sunt glasul spiritului universal. –

-Omenirea trebuie să treacă prin toate fazele decadenței. Diavolul inspiră curente noi. –

-Arta face și materia să vibreze. –

-O minte elevată prin studiu și creație rămâne pururi plină de prospețime.-

-Secretul unei nemuriri/ este prețul unei pătimiri. –

-Blaga a muncit enorm și a suferit crunt, pentru un petec de nemurire.-

-Filozofia fără idei metafizice rămâne un aluat ce nu dospește.-

-Orice scris este o fântână de veșnicie.-

-Veșnicia este produsul binelui.-

-Nu te îndoi, lumina vine la lumină!”

*

Alex Vâlcu, Amintiri din mileniul II, Casa de Editură Amurg Sentimental, București, 2012, 152 de pagini. Scriitorul este un lăutar din Titu, adică își câștigă existența cântând pe la nunți, botezuri, onomastici. A scris și poezii și alte cărți de proză. Aceasta, tipărită în decembrie 2012, este un volum spumant, duios și excelent scris, putând fi tipărit cu succes și-n alte limbi, deoarece autorul își povestește viața de adolescent îndrăgostit și de tânăr soldat, om curat, aventuros, clocotitor. Pagini adevărate de viață, povestind și amoruri de neuitat, fierbinți, dar descrise delicat, cu o mare tandrețe față de femeile  ce i-au înluminat sau înlunat viața. Talent nativ, optimist, de succes și-n viitor.

*

Elena Călugăru Baciu, Focul, proză, Editura Dacoromână, Bucureşti, 2012, 84 de pagini: într-o călătorie în Rusia autoarea o  întâlnește pe Maria, o basarabeancă născută în Siberia, părinții fiind deportați în 13 iunie 1941, și portă discuții interesante despre deportări, războaie, inclusiv în Afganistan, despre Nicolae Milescu Spătaru, Dimitrie Cantemir. Au și viziuni, coborâri în istoria noastră tragică, vorbind cu Artemidoros, onirocritul din Daldis, cu marele călător în China, ambasadorul țarului pe lângă marele han, Spătarul savant Milescu, dar și cu Dimitrie Cantemir, cu mama, cu soțul Ion și cu alții, inclusiv  în vremea perestroicăi, a marilor manifestații pentru libertate, credință, descoperind măreția omului prin analogii istorice- evenimente, fapte, oameni-,  sau mai înainte*Pe vremea când s-a descopetit fermoarul* gurii etc. Cităm:* Ziua fatală, 28.06. 1940, când toți deputații sin Sfatul Țării rămași în Basarabia au fost arestați, unii împușcați, pentru că au unit neamul românesc în 1918.*,  *Vremurile au fost mereu la fel, cu suferințe, lupte interne și externe…Poate doar așa cu mici treceri de furtună, puțin soare și lumină lină.*

Romanul,  alcătuit din trepte- călătorii de inițiere, dă samă de priceperea scriitoricească a unei prozatoare umblate prin lume,  din stirpea  căutătorilor de taine, simboluri, istorii, mândre de locul lor din lume a neamului în care s-au născut. Merită citit, pentru scriitură, fapte, cunoștințe reamintite  (*De psalmodie bono, de marele predicator Niceta de Remesiana, este cea mai veche lucrare teoretico-muzicală din cultura noastră.* etc), având o multicoloră, surprizătoare încrengăură epică, lucru important în proză.

*

Corina-Lucia Costea, Flori în clepsidră, schițe, Editura Singur , Târgoviște, 2011, 152 de pagini

Scriitoare de miniaturi epice, de portrete literare, de clipe de jurnal, de goblenuri lirice, Corina-Lucia Costea a tipărit 44 din aceste întâmpări ale vieții de sine și din exterior. Iată începutul unor Fotografii de Sărbători: „Mereu, de Sărbători, obișnuim să ne facem fotografii. Casa e curată, bradul împodobit, masa îmbelșugată, familia reunită, micile discordii anulate. Așa e… de obicei. Răsfoiesc albumele. ” Iată și alte titluri din carte: Azi l-am cunoscut pe Dăncuș, Flori în clepsidră, Masaj la patru mâini, Podul din Praga,Vin sărbătorile, mamă Dara!,Câte lacrimi costă un zâmbet, Darul iubirii.  Scriitorul Nicolae Băciuț, pe pagina a IV-a scrie: „Corina-lucia Costea scrie cum trăiește, trăiește cum scrie: cu naturalețe, cu sinceritate, confesiv, nostalgic.” Bine ai venit în biblioteca prozei românești și universale, cu prima carte, profesoară Corina-Lucia Costea!

*

Laurențiu Orășanu, A treia bancă, Editura Semne, București, 2012, 248 de pagini: Scriitorul stă în a treia bancă și citește un fals roman polițist, în realitate, o ironie la adresa mass-mediei.  Laurențiu Orășanu mi-a dăruit romanul în 13 noiembrie 2012 la AGIR, la o ședință a cercului epigramiștilor unde suntem membri, romancierul fiind și epigramist  sârguincios, vitriolant, dar și poet independent de mode și grupuri, sângerând social și liric, vulcanic, zânatic. În ce privește construcția romanului de față este o clădire labrintică, având multe uși, pe care sunt titluri în gen picaresc, fiecare ușă ascunzând o încăpere altfel zugrăvită, dar toate sălile demonstrând pricepere, umor cât cuprinde, antonpannesc, hasekian, jeromian k jeromian etc. Mai cred că autorul  l-a citit și pe Urmuz, Swift și Mark Twain (asta sigur, fiindcă a fost o leacă de timp și prin State), Hemingway (scena somnului pescuit în Lacul Herăstrău citit într-o lectură publică de autor are și aspecte mitice, voiculesciene),  romanul până la urmă povestind primirea unui premiu pentru un film ce descrie tocmai nașterea acestui film, cu scenariu furat, dispărut, ascuns etc. Cum autorul între timp scrie în altă bancă de date, așteptăm să vedem alte romane, fie ele și publicate fragmentar în revista Vânătorul și Pescarul, comentate și de ziare, autori din Călărașii de Dunăre, de unde e autorul sau din bucurești, unde scriitorul e… capitalist, bogat strașnic în talent.

*

Pe Paul Polidor, l-am întâlnit în 2012 și mi-a trimis în 30 octombrie 2012 două cărți De dor mai moare câte un actor,  versuri, Editura Fundației Paul Polidor, București, 100 pagini, 2009. și Florin Silviu-Ursulescu, Paul Polidor între cauze nobile și muzică avangardist-futuristă,  biografie, Editura Fundației Paul Polidor, București, 100 pagini, un amalgam de laude scrise în presa din românia despre un poet prahivean stabilit în București, muzician, cântăreț  și compozitor pe versurile sale, impresii din viață și pe versurile altor poei, români (mare iubitor de Eminescu, Vieru, Nichita Stănescu și… Paul Polidor) sau străini, cu concerte și-n alte țări, în 13 limbi. Paul Polidor are o Fundație, tipărește cărți, Cd-uri, ajută copii talentați, fie din București, Ialiomița, Călărași, de oriunde, e pasionat de rebus … Unii zic că este un fenomen, om altruist, plin de energie, alții nu zic nimic, ascultă și aplaudă. Unii, precum subscrisul, mai și scriu puțin față de cât merită, dar conchide: Bravo!, citând și o strofă de cântec „iarna mea iară/ cântece ară/ sanie-n vară.”

*

Vasile Mustaţă, n. 06.09. 1936, Adjudul Vechi, jud. Putna (Vrancea), Facultatea de Construcții Feroviare, Drumuri și Poduri, 1966, Facultatea de Filosofie, București, 1973, doctor-inginer, ziarist, proiectant, scriitor important al zilelor noastre, necunoscut, cu o excepție onorantă, criticilor literari…iluștri.. Volume: Dureri condensate, prefață Ileana Manole- 1990; Neliniştile dorului, versuri, Editura Perpessicius, Bucureşti, 164 de pagini, prefață Marcel Crihană, 2003;  Dor în amurg, sonete şi poeme, prefață Ion Rotaru,  Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2005, 130 de pagini; Stihuri silvestrene, Editura ASA, Bucureşti, carte tipărită cu ocazia centenarului bisericii Sfântul Silvestru, Bucureşti, 1907-2007; Poezii pentru copilăria Annei, Editura Dorotea, București, 2007, 72 de pagini; Ideograme lirice, sonete şi glose, prefață Radu Cârneci, Editura Eminescu, 2008, 128 de pagini; Cristalizări, catrene, notă bibliografică, Editura Eminescu, 2011, 160 de pagini. A publicat în România (Scânteia; Paradox etc.) și Canada (Cuvântul Românesc) și în antologii.Despre literatura sa au scris: Emil Baltag, Nicolae Bordașiu, Radu Cârneci, Aurel Chivu, Marcel Crihană, Constantin Toni Dârțu (vol. XL- Personalități române și faptele lor, Iași, 2010), Ileana Manole, Ion Rotaru (inclusiv în O Istorie a Literaturii Români de la Origini până în Prezent), Nicolae Tudor, Florin Țapu,  Membru al Societății Române de Haiku.

Scrie catrene, haikuuri, glose, poezii pentru copii, rondeluri, sonete.

*În fericire inima exultă,/ dar ea nu poate fi un scop în sine,/ în strop simțim puterile-i depline/ și suferim când este mult prea multă* (volumul Cristalizări, XCV, pagina 61)

Iată finaluri de sonete: *Clădim altarul arderii de sine, emoția o sorb ca vinul vechi, pe treptele credinței simțirea se dilată, nu poate nimeni cesul să-l prevadă,ne răsădim speranța-n univers, sub pleoapa grea lumina sângerează azi totul se întâmplă în timp dumnezeesc*

Iată o strofă (poemul Singurătate, vol. Neliniștile dorului, 2003): *bat tăcrile-n aramă/ lumea-n taine se  destramă,/ doar descânt de șoapte vechi/mai răsun în urechi.*

Și un distih: *Doar prin veacuri, la răspântii,/ câte-un geniu taie pârtii (vol. Neliniștile dorului, poema Destin, pagina 16)

*

Doina Popescu-Brăila, Comisia Zurich, Editura Torent Press, Brăila, 2009, 238 de pagini. Romanul este” o carte despre „RĂUTATEA LUMII”, așa cum spune autoarea, iar în cele nouă cărți-capitole, intitulate poetic  al războiului, al răilor, al rătăciitorului, al sorții- noaptea răilor, al actorilor, al poveștilor, al adevărului, al celor 13, și ultimul- cartea din manșetă, prezintă istorii din vremea războiului 1941-1945 și a *cucerirlor revoluționare*, inclusiv crimele pe care se bazează aceste cuceriri, dar și greutatea construirii unei alte Româniii, bazată pe împrumuturi și acțiuni secrete.  Autoarea  *are condei*aspru,  răsucit, uneori  tăios, dar cel mai adesea  precis, tragic uneori, romanul fiind captivant, nu degeaba a și fost apreciat de mai mulți scriitori brăileni și nu numai și a continuat a scrie și alte întâmplări pe multe pagini, cu același simț al dialogului, al amănuntului relevant și al conflictului  bine descris încet-încet, dar totdeuana important, determinant, vieți trăite pe acest pământ al oamenilor, de lângă Brăila-Ibrail sau din orașul salcâmilor înfloriți năpraznic istratian, fănușian etc. (Florin Grigoriu)

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Florin Grigoriu – Cronici Literare

%d blogeri au apreciat asta: