”Drumuri de cenușă” autor Tănase Serea

Ex Ponto, editură din Constanța, lector de carte scriitorul polivalent Sorin Roșca, tipărește un volum de 45 de poezii în 70 de pagini al tânărului confrate Tănase Serea, într-o prezentare-copertă-peisaj marin incendiat de flăcările răsăritului- de Leonard Vizireanu, volum intitulat Drumuri de cenușă.

Drumurile poetului sunt într-un teritoriu al tristeții, al deșertului și zădărniciei, rar presărat cu trandafiri negri. Poemele- lacrimi au născut un izvor paralel drumului, izvor oprit într-un lac incandescent al amintirii fratelui Voicu, al părinților și al iubitei, – tristețe ce-și leagănă clopotele. Și totuși… dincolo de acest peisaj elegiac, de pustiul pe unde umbla și poetul Ioan Alexandru într-una dintre cărți, mai demult Mihai Eminescu pe lângă plopii fără soț sau pe străzile Bucureștilor șoptind mai am un singur dor, o mamă, dulce mamă, dar și George Bacovia prin tărâmurle sale de plumb sau mai de curând Dimitrie Stelaru, cătând-o pe Eumene, or altunde  Mark Orheianu în lacrimoramele sale, poetul Tănase Serea aduce sunete proprii, dar cum cuvintele (mele) nu vor spune niciodată totul, știind că viața este mântuire, rugăciune, speranță, voi lăsa poetul să vorbească prin cuvintele sale, nu înainte de a zice că, fiind la o răscruce, are un drum propriu și, de vom putea a-l însoți, ne vom bucura citindu-l.

Iată versuri ce-l definesc, azi, acum, aici în literatură (pagină, titlu, cuvinte alese): *10, ÎNVINȘII, învinșii nu vor cânta/ vor da drumul la păsări/ și se vor umbri; 11, MAREA, până când aripi frânte/ vor sfârși zborul/ la maluri pustii/ mare/ eternă nesfârșită lacrimă; 14, RECVIEM, muțenia mea/ îngână tăcerea ta/ în fiecare noapte/ aprinzi candelabrul/ în fiecare zi/ mâinele mele/ întârzie în iarbă/ pe creștetul tău;16, MELANCOLIE, tristețe, ochii tăi sunt blânzi/ și-n lacrime se sting crisale; 18, PARFUMUL TRISTEȚII, liniștit își leagănă noaptea clopotele/…/ amintirea adună tăcerea în cuvinte/ o mână de cenușă risipitor; 19. AMÂNDOI ÎN TIMP, eram aripi întinse/ peste-o lume de scrum; 20, FUMUL, o lumină venită din trecut/ timpul trecut prin flăcări; 22, DRUMURI DE CENUȘĂ, pe sub flori drumurile uitării/ frate al meu în liniștea îndurerată/ se aprind aminirile/ cuvintele nu pot șterge tristețea/ drumuri de cenușă ducând spre nicăieri; 24, ***, acum, frate al meu,/ viața e o luptă/ cu timpul și uitarea; 28, ***, norii du pe cer/ în cufere grele/ tristețea noastră; 39, ȘTIU, umerilor mei le-au crescut aripile; 40, CENUȘA UITĂRII, cenușa uitării adoarme lumea; 41, FEMEIE DIN DEPĂRTĂRI, ce-aș mai putea spune/ femeie din depărtări/ pe câmpia cât privești/ doar așteptaRea și vântul/ leagănă ierburi și păsări; 54, CÂMP DE ROUĂ, mâna mea stângă e o flacără/ mâna mea dreaptă e un apus/și deodată se făcu o câmpie de aripi/ peste care căzură îngeri.*

Și poeme întregi: Mama, Tata, Întoarcere, Tu, Clipe, Marile dureri, Rechinul, Satul, Să ne-amintim, Ochii tăi, Iertare, Epitaf.

Deși poetul Tănase Serea știe că  tăcerea e ușa ce nu o deschizi, după cum spune la pagina 51, sunt sigur că va mai deschide uși cuvintelor, pentru că are cu ce să umple clepsidra și în lipsă/ mâinile învățară/ anatomia ta/ pe întuneric (pagina 60). Până atunci (vezi pagina 66) ascultă lin tăcerea cum se scurge.

 

autor Florin Grigoriu