Literatura chineză modernă, autor Paul Bady

INTRODUCERE

Literatura chineză modernă nu s- a impus de la o zi la alta. Faţă de o tradiţie clasică pe cât de puternică pe atât de îndelungată, nici nu se putea altfel. Cu toate acestea, odată cu căderea Imperiului manciurian şi instaurarea republicii, rezistenţele conservatoare din trecut, fără a fi deîndată măturate, n- au putut împiedica apariţia şi dezvoltarea ulterioară a unor noi forţe, pentru care tânăra literatură devine repede simbol, respectiv, stindard. În ciuda caracterului său brutal, deschiderea Chinei către lumea externă s- a dovedit repede a fi un element determinant al evoluţiei de atunci. Însă reînnoirea la care asistăm odată cu începutul secolului, cu siguranţă nu se  datorează unor cauze externe: aceasta se bazează în egală măsură pe o transformare a mediilor intelectuale şi pe ansamblul lumii culturale.

Odată cu renunţarea la stilul scris şi adoptarea limbii vorbite, temele literare, precum şi expresia formei lor s- au lărgit în mod considerabil: ele ating de acum toate sectoarele existenţei individuale şi ale vieţii în societate. Diversitatea operelor şi genurilor reprezentate începând de atunci, fac dovada, cel puţin în prima jumătate a secolului, unei remarcabile fecundităţi. Această bogăţie este cu atât mai frapantă cu cât ea se manifestă într- o perioadă a istoriei în care răsturnările de situaţie în domeniul politic, militar, economic şi social ar fi trebuit să perturbe grav avântul cultural al naţiei chineze. Nici războiul, nici, mai târziu, excesele cele mai tiranice ale unui stat totalitar, nu vor putea pune în discuţie complet progresele anterioare. Paralizând în acelaşi timp orice creaţie veritabilă şi cea mai mică reflecţie, zece ani de „ revoluţie culturală” nu au făcut decât să întârzie cu acest număr de ani un proces de modernizare peste care scriitorii contemporani nu pot trece.

Importanţa acestei „ literaturi noi” (xīnwénxué) a fost adesea neglijată de sinologia tradiţională, atât în China cât şi în străinătate. E drept că puternica influenţă occidentală ce a fost exersată asupra lumii literare chineze risca să o facă pe aceasta din urmă mai puţin demnă de interes, ca fiind mai puţin originală. O tendinţă fundamentală a studiilor chineze începând de la Confucius a fost aceea de a „ da mai mare greutate trecutului decât prezentului” (hòugǔbójīn) . Un alt motiv al al pierderii creditului de care a putut suferi literatura modernă (xiàndài) şi contemporană (dāngdài) ţine de relativa sărăcie, până într- o epocă recentă, a criticii literare în China. Zdrobită, începând din anii 30, sub greutatea interpretărilor marxiste, literatura a fost mult timp considerată o simplă „ reflectare” a societăţii. Drept urmare, a fost sumar divizată în „ perioade” corespunzătoare principalelor etape ale revoluţiei comuniste, în timp ce diversele metode de investigare, mai exact metode textuale, care erau utilizate în restul lumii, erau proscrise în China continentală, dacă nu şi în Taiwan.

Pentru cititorii occidentali, scriitorii chinezi de ieri, ca şi cei de azi, nu sunt altceva decât, cu toate caracteristicile proprii, cei mai buni reprezentanţi ai culturii şi ai istoriei lor.

Notă. – În afara unor excepţii uzuale ( Pekin, Nankin, Canton, Thienţin) , numele şi termenii chinezi sunt transcrise conform sistemului oficial pinyin. Ca regulă generală, atunci când scriitorii sunt desemnaţi prin pseudonimul sub care sunt cunoscuţi, numele adevărat figurează între paranteze.

 

 traducere din limba franceză : Maria Balasa