Sonetul felinelor în rut / Cerul deznoadă ploaia / Ultima zi a unui golan

Sonetul felinelor în rut

 

Felinele în rut îşi simt chemarea
Savana s-a-mbrăcat la fel cu leii,
Din capul uriaş mugeşte marea
Cătând în aer scâncetul femeii.

În doi, închid acelaşi cerc şi zarea
Coboară pleoapa picurând tăcere,
Copiii nenăscuţi numărătoarea
Şi-o pierd în sferturi coborând din sfere.

Ca-ntr-o magie binecuvântată
Stele se ard şi se închid domoale,
Gazelele ridică ochii roată

Scriind în ierburi noi şi noi cabale
Cercuri se-nchid şi se deschid în ruturi
Spre început plutind în nori de fluturi.

 

Cerul deznoadă ploaia

 

glossa revenirii

 

Cerul deznoadă ploaia, cu palme de eter,
Când paşii tăi, sub aripi, se cuibăresc în vene.
În calea mea se umflă şiraguri de ravene,
Azi, boţul meu de sânge se trage-ntr-un ungher
Privind cu disperare străfunduri de avene.

 

Mă simt captiv, pe umeri port cojile de lună,
În pumni, simt pulsul lumii, în teaca de hanger.
Azi, beduinul mândru, ca şoimul lui, stingher,
Îşi are numai calul şi-n valea de sub dună,
Cerul deznoadă ploaia, cu palme de eter.

 

Nisipul, plin de stele, se răsuceşte-n tul,
Iluzii şi miraje sunt roase de falene,
Speranţele, cadavre, sunt rupte de hiene.
Rămân sub ploaia rece, un boţ fetid de mul,
Când paşii tăi, sub aripi, se cuibăresc în vene.

 

Chem duhuri să m-ajute, eu însumi sunt descânt
Ce rupe ceaţa-n valul pierdut pe sub polene,
Să te aducă-n plasa ţesută printre gene,
Să-nchizi în lampa veche scaieţii duşi de vânt
Şi-n calea mea să umpli şiraguri de ravene.

 

Ultima zi a unui golan

(glosă)

 

Din comori nemăsurate am păstrat numai un ban,
Vama ce-o plătim cu toţii pentru ultima plecare,
Am dosit-o-n cingătoare că n-am traistă, sunt golan
Rătăcind prin viaţa asta, din cărare în cărare.

Am sădit ciopor de fluturi şi-am zburat cu ei prin vise
Risipind bucăţi de stele-n candelabre de castan,
N-am lăsat ucise vise în poiana de narcise,
Din comori nemăsurate am păstrat numai un ban.

Muguri doar mai am, în pungă nu mai este nici un sfanţ,
Şi o carte, ca o zeghe, ce veghează-n aşteptare,
Ruginită za ce cade din povara unui lanţ,
Vamă ce-o plătim cu toţii, pentru ultima plecare.

Ţi-am păstrat şi o aripă, cu-n amnar şi-un fir de iască,
Pentru ziua ce se scaldă ca un singur mac în lan.
Clipă ce-am păstrat-o pură ca să ţi-o ofer ca pască,
Am dosit-o-n cingătoare, că n-am traistă, sunt golan!

Finistere se arată ca un punct zodiacal
În finalul ce aşteaptă, priponit în lanţ, de zare,
Să mă facă, în mirare, înc-o dată-acelaşi cal,
Rătăcind prin viaţa asta, din cărare în cărare.

Rătăcind prin viaţa asta, din cărare în cărare,
Am dosit-o-n cingătoare, că n-am traistă, sunt golan,
Vama ce-o plătim cu toţii, pentru ultima plecare.
Din comori nemăsurate, am păstrat numai un ban.

 

autor: Viorel Gongu

http://cititordeproza.ning.com/profile/GonguViorel