Măsuratul oilor / După ghebe / Terorismul neexprimării

Măsuratul oilor

balanța dintre spirit și material

a ruginit şi s-a defectat.

prostituții oficializate prin vânzarea de sine

pentru o vilă o mașină de lux cu șofer la scară.

copilăria ne stă în stomac

ne provoacă indigestie

ne-am lăsat pervertiți

ispitiți de gustul opulenței

Doamne de-ar coborî iar

din munții prea prăpăstioși

în văi adânci inocente

amintirea în turmă de mioare cuminți

cu stâni cetate rezemate de noapte

sub fluierul duios al stelei

balade furișate sub umbră de lună

doine rotunjite în stropul izvorului

viața și timpul încremenite

într-o unică eternă îmbrățișare

un univers concentrat într-un balmoș

să aburească milenii pe masa de brad

să răstoarne legea pieirii de suflet

cu nonșalanța simplității

 

După ghebe

în țara obârșiilor mele
toamna răsfrânge culori mai profunde
cerul Brumarului e mai adânc codrii mai înalți
izvorul în care-mi afund buzele fața mai limpede
pleoapa din suflet mai tremurată
aripa în cuvânt mai înfiorată
mărturisirea mai avidă
când pe muchii de lacrimă noaptea
îmi refuză somnul schițând
miniatura unei zile cât șapte vieți

prin frunziș de metale topite
amintirile vârstei de aur
se măsoară în carate înalte
cândva toamnele n-aveau tristeți
doar miresme de gutui prăvălite din soare
de dovleac copt și brânză frământată
de pâine de casă aburind
a cartofi și a mâinile mamei
a untură și ceapă roșie
zdrobită în ștergar de cânepă
coaja feliei din care mușcam pofticios
între două alergări și trei sărituri
îmi zâmbea mereu cum o copilărie întreagă
mă sfințea pe dinăuntru
cu toate poveștile visele

concediul de suflet departe de Alpi
în orașul de la marginea Tâmpei
lângă credențul vechi de când lumea
mama mea unduit povestește
fiul meu înalt îmi zâmbește
mă leagănă toropeala țesută din reverii
și-un scrânciob uitat de copilărie
în bucătărie
cu nări din nou tinere
adulmec tocănița de ghebe
ce fierbe pe plită
și alerg către zâmbetul coajei
din felia de pâine

Brasov, 17 octombrie 2012

 

 

Terorismul neexprimării

hidos clonțul absurdului

ne sfâșie zilnic rațiunea

într-o țară de sfinți

condamnați la galera autoexilării

blestemați să trăiască în iadul minciunii

izvorul nu contenește nicicând

murmură legende uitate

haiducul pune șei gonește

pe șapte cai de foc și pară

spre năzuința aripei

fără să-și fi uitat zborul

spre adâncul mistuirii

ori înaltul regăsirii

se mai cutează pe sine uneori

dar se frânge mereu pe muchia dorului

de redevenire

de stăruire ca neam

lângă scrânciobul viselor treze

răzbate ascuțit plânsul triunghiular

mame vitregite de fii pierduți

viteji ce vijelesc creste pe Kogaionon

ori răscolesc sub copite

eroice câmpii în Elysium

zdruncinată din temelii muțenia supunerii

va năvăli șuier cu urletul lupilor

din stindardul zdrențuit durerea

va mușca din trupul fiarei

o va lipsi de cuvântul ispită

limba-i înveninată va fi hrana cățelei

ce-a procreat-o

vizuina dezbinării unde se lăfăie

arsă va fi până în molecula cenușei

aievea ne vom elibera de-a pururi

de terorismul neexprimării

 

autor  Melania Briciu Atanasiu