Odă frumuseţilor apuse

01/14/2015

Odă frumuseţilor apuse

în care nu am apucat să dizolv esenţa nemuririi,

 care nu au colindat lumea pe la concursuri de miss

 nu au militat pentru cauze umanitare,

frumuseţi strivite dimineaţa de geamul murdar al tramvaiului 40

trecând prin visele singuraticilor  cu încetineala

cu care treci dintr-o galaxie

în altă galaxie

dintr-o emoţie de toamnă

într-o emoţie de tinichea,

frumuseţi risipite în pahare de alcool metilic

şi apoi împroşcând inestetic cauciucurile unui bmw rătăcit în banlieue

frumuseţi depozitate la morga unui spital

 cu plăcuţe de înmatriculare indescifrabile

aşteptând să fie recunoscute şi reabilitate măcar pe ultimul drum,

frumuseţi neîncoronate

neaplaudate

nerecompensate cu contracte pe tărâmuri exotice

şi promisiunile unei tinereţi eterne,

frumuseţi zăcând în sertare ca un flacon

în care parfumurile au îngheţat

e inutil să le asortezi cu o rochie de seară

cu care o frumuseţe a cucerit cândva lumea,

tu, frumuseţe suferind de cancerul minţii,

 tu, frumuseţe vicleană şi nerecunoscătoare

târâtă prin toate procesele ca prin nişte abatoare

unde laşi mereu amanet câte ceva din tine

oh, ce n-aş da frumuseţe de duzină

să-ţi fiu acordorul care-ţi strecoară otravă în vocea

cu care provoci dezastre ecologice

oh, frumuseţe de cartier,

ce n-aş da să-ţi fiu muezinul ce te ademeneşte în amurg

în rugăciuni pe lăturalnice poteci,

oh, frumuseţe de judeţ,

ce n-aş da să-ţi fiu împiegatul ce vesteşte sosirea

unui tren pe peronul din inima mea ,

frumuseţe revendicată şi apoi lăsată în paragină de noii şi orgolioşii stăpâni

în căutarea altei frumuseţi abandonate pe peronul unei gări …

frumuseţi care n-aţi ştiut că sunteţi muritoare

 când vi se aşeza pe părul vopsit cu l’oreal nr 6, diadema nemuririi

frumuseţi care v-aţi lăsat clonate pe sticlă sub aplauze curgând

prin conducta spartă a realităţii,

odată cu moartea ultimului instalator ce v-ar fi putut salva de înec în uitare,

ce jurat vă mai ştie  adevărata măsură a sutienului şi

adevărata rotunjime a buzelor pline de botox,

ce pictor se mai poate mira dorind să le imortalizeze,

frumuseţi târâte în arenă la jocurile foamei de un public flămând şi însetat

frumuseţi atârnând de ziduri ca un grafitti obscen anonim ,

când hingherii-restauratori rataţi  descuamează zidul până la sânge

sperând  să elibereze frumuseţea irosită în fiecare noapte

la mese de joc improvizate sub poduri în ruină,

frumuseţi blamate şi niciodată salvate de

prezidenţialele şi decadentele decrete  

pe hîrtie cerată împodobind pereţii unui muzeu ruinat

II

Dacă n-aş fi crescut în grădina Mona Lisei

şi n-aş fi primit lecţii de pictură de la Da Vinci

n-aş fi ştiut niciodată ce este adevărata frumuseţe,

m-aş fi hrănit cu frumuseţe sintetică de două ori pe zi

şi aş fi trecut nepăsător pe lângă frumuseţile boticelliene

ori pe lângă cele rafaeliene căutând mereu femeia

de dincolo şi de dincoace de canoane

femeia strălucind la mijloc de rău şi bine

imposibil de captat într-o culoare, sunet sau formă

e doar ideea de frumuseţe ce-o însoţeşte ispitor

 printre canoanele mereu schimbătoare, frumuseţe

scoasă mereu la lecţia esteticii şi pusă să scrie

de 365 de ori pe an  La beauté, c est moi,

frumuseţea este refuzul de a spune nu până la capătul serii

şi oboseala de spune da în cuvinte,

frumuseţea e umbra ce cade pe chipul madonelor lui Fra Angelico

şi, la sage Helois,, şi la roine Blanche comme un lis,

frumuseţea e cheia cu care deschid seara grădina cu les fleurs de mal

şi mă ascund a l’ombre de jeunnes filles en fleur,

frumuseţea e doza de otravă cu care mă imunizez zi de zi

împotriva ne-frumuseţii ce pândeşte în spatele

fiecărei parole sparte…

 

@ portret expresionist ”Ochii verzi”,

artist Daniela Isache (România) 

http://danielaisache.artweb.com/