andromeda

la început am scris poezie pentru că îmi
apăreau elefanţi de cristal pe cerul albastru
dar m-am oprit. am zis că nimeni
nu mai cultivă asemenea îndeletnicire
falimentară. pe la 35 de ani într-o carte
am găsit un călcâi.

m-am apucat iar de scris. am cunoscut
o grupare am stat de vorbă cu ei am încercat
să mă scutur de fum să nu pierd nopţile
am tipărit câteva cărţi şi am început să citesc
mai mult ca să nu mă fac de râs.
am cunoscut chiar şi poeţi îndepărtaţi.

acum am ajuns să cred că prea multă
lume scrie versuri din nemişcare şi greaţă.
desigur avem totdeauna nevoie să ne mai creştem
respectul de sine când disperarea inundă
cartierul. iar poezia e indiscretă ca degetele
care ating geamul în spatele căruia e linişte.

 

autor  Iordache Dan

numele

m-am născut în 1970. multă vreme am ştiut
că a fost un an bun (deşi am aflat
pe la 11 ani dintr-un timbru că au fost inundaţii).

mă gândeam: oare cât o să trăiesc? până în 2050?
eram fericit.
aveam o stea norocoasă. nu era chiar aşa de rău
cu mâncarea. tata avea bicepşi de aviator. citeam.

se citea mult pe atunci. şi se asculta muzică la picup
şi magnetofon. eu aveam de amândouă.
am stat o grămadă într-o cuşcă inefabilă dar pe urmă

am ieşit.
au începit procesele. dobânzile, lucrurile care seamănă
cu o ghilotină la orizont. copiii noştri mari,
părinţii ca o supă reîncălzită.

uneori mă întreb ce este iubirea şi dacă steaua aceea
nu era altceva decât mâna mea întinsă.

 

 

autor Iordache Dan