chibzuinţă

în ochiul meu stâng

îşi târăşte tăcerea

un cerşetor cu

obrazul albastru

caută lumii o vină

pe sub solzii mei

trec batalioane

gata

lupta

bârfa

minciuna

femeile uşoare

bărbaţii aroganţi

arestaţi vărsătorii de vise

viaţa asta chiar

la toate

s-a gândit

 

autor  dorina neculce

îngerii mei au cuie în talpă

orașul părea grotesc
îngrămădit într-un
spectacol uman sugrumat
oglinzile nu mai puteau să
te uimească și de atunci
îngerii mei își poartă cuiele
în talpă mă pierd somnambulic
în timp cu pași solitari
risipiți într-o iminentă
arcadă cerească o să ne
unim brațe și trupuri
zidite ca într-o piramidă sticloasă
doar știi o mână spală pe alta și
amândoi ne plângem obrazul
dungat de lama tăioasă
efigie sângerândă picură ploaia
îmbrățișând o umbră săpată cu dalta
în rădăcina pomului sacru îmi și imaginez cum îți pătrund prin perete și
mă chircesc în tabloul căruia ai uitat să îi dai nume tu mă înfășori privind stinger peste umăr
mă amesteci în nuanțe moarte sperând că nu ai să mă vezi
când am să-ți sparg venele și am să îmi preling lacrimile închegate
boabă cu boabă într-o durere neomenească îngerii mei or să te privească
încuindu-ți cuie în coasta pe care ți-am folosit-o ca pe o coasă

 

autor misionara(dorina neculce)

îngerul urca înainte

(Ellei Mann,cu drag)

îngerul se oprea întotdeauna la poarta noastră
își strecura numai umbra pe sub ușă
mama aprindea candela
și  așeza câte o carte de rugăciuni în piepturile noastre de copii
arătându-ne lumina zugrăvită în arabescuri
ba pe un perete
ba pe celălalt

(știi?
lumina aceea care îți punea mari semne de întrebare
pe când tu așteptai niște simple răspunsuri)

deodată mama mă întreba surprinsă:
-tu de ce te-ai întors?

amurgul tremura pe ape
eu nu știam de unde veneam și gândurile îmi zburau

ca niște stoluri de păsări pe deasupra casei noastre
toamna
intrau în mine multe asemenea păsări
și eu mă înălțam doar cu mâinile care-mi dansau împrejurul trupului
pe când oglinda nu mai voia să îmi arate chipul
îngerul urca înaintea mea scara cerului
ca să îmi lumineze de acolo
de foarte sus
tristețile
de aceea când suflu în candelă
tu izbucnești în plânset înăuntrul meu
am să te aflu în ziua
în care bucuria din noi o să se ridice până la cer
și o să ne mutăm într-un colț de tablou pictat de același înger
care poposea întotdeauna pe la poarta noastră…

autor Dorina Neculce

http://cititordeproza.ning.com/profile/dorinaciocan