Hermina / Uşoare cugetări..

Hermina

Hermina stătea întinsă pe pat. Se uita la încreţiturile de pe vârful degetelor, se gândea că acele mici dungi sunt rupturi din infinit şi apa cu un val le-a crestat . Era pecetea apei pe al ei trup, legătura concretă a universului cu omul, acele crestări de pe buricul degetelor erau semnul vital al legământului. Îşi mângâia uşor vârful degetelor fiind străpunsă de certitudinea legăturii.. Era simţământul plăcerii unde sângele zboară cu aripile venelor, bătăile inimii veghează acest urcuş al extazului şi trupul pătrunde în razele pure de lumină. Faţa fetei senină, dar în sinea ei era speriată peste putinţă de mirificul moment ce o scaldă în liniştea dulce a zburătorilor de peste tot…
Îşi trage plapuma peste faţă şi dansează în mirajul simţământului. Hermina e lăsată pradă acum inconştientului…

Uşoare cugetări..

În patima dimineţii
Mă supără uşor lumina,
Mi-e greu…
Încet când ea mă copleşeşte.
Mersul sigur al loviturii
Mă-ndeamnă spre întunecatul abis.Prizez cu încântare verdele domol,
Dar pe ritm allegro.
Pustiul din neştiinţă mă adoră.
Şi atunci un nihilism aparte
Mă doboară.Cuget spre a visa din nou
Căci altfel mă zbat în amărăciunea-mi de odinioara.Zbor.