Eu și culorile

01/26/2015

câteodată îmi vine
să-mi scuip viața-ntre ochi
asta mi se întâmplă mai ales
când îl văd din nou pe copilul
urcat pe acoperișul blocului
de unde vedea tot felul de chestii
pe care le transforma în culori

roșu pentru femei
negru pntru foame
albastru pentru uimire
și gri pentru moarte

pe verde nu l-a înțeles niciodată
iar cu violetul dansa
pe cornișa unei secunde
purtate de vânt
până dincolo de dispariția
celui din urmă inorog
mai alb decât umbra
propriei sale povești

mai visa copilul acela
continente oranj pline de viețuitoare ciudate
ura indigoul
și iubea sclipirea galbenă
a onyxului imperial
din care închipuia case ce semănau
cu imensele galere cu fluturi
care navigau cândva
pe mările subpământene

toate acestea îi intrau cu forța
în ochii mereu larg deschiși
iar de acolo de-a dreptul în creierul
transformat într-un soi de regat
al păsărilor moarte
de boala departelui

iată de ce
atunci când cețurile Pustiei
își reped cohortele
către fruntea mea sidefie
îmi vine din nou
să-mi scuip viața-ntre ochi
fiindcă nu m-a învățat
nici măcar deosebirea
dintre culoare și ton
sau cum să mă apăr
pe mine de mine

Tomis, 24 Ianuarie 2015, ascultându-l pe Vladimir Vîsoțki

 

@ ”Contact”,

artist Ales Lyalyush (Russia)