Petru Birău

 

Abordarea personalităţii artistice a pictorului Petru Birou, pictor şi scriitor, de către Dumitru Velea, un excelent eseist, a făcut ca albumul PETRU BIRĂU arta ca reînceput şi adăpost, apărut la Editura Fundaţiei Culturale “Ion D. Sîrbu“, Petroşani, 2012, să fie o îmbinare între cercetarea fenomenului cultural, din unghiul original al pictorului, cu speculaţia filosofică a fondului spiritual pe care aceasta îl presupune.

Albumul având următoarele capitole: I – Cumpăna muntenului, II – “Firul vieţii“, III – Locuri privilegiate istoric, IV – Cimitirul Vesel de la Săpânţa şi “Ţapiul isăşitor“, V – Peisajul ca reînceput al lumii, VI – Portretul auroral, VII – Natura statică, VIII – Cartea ca început şi oglindă, – 1 – Linie şi cuvânt, 2 – Culoare şi poveste, 3 – „Eclaboussures de soleil” şi oglinda, IX – Mama şi matricea arhaică şi X – Fişă biografică Petru Birău, cuprinde un întreg evantai despre viaţa şi opera artistului.

În acest frumos Album, cuprinzând toate datele biobibliografice necesare pentru a evidenţia portretul unui artist ajuns la maturitate, Dumitru Velea glisează între critica de artă şi hermeneutica filologică, fiindcă ambiţiile eseistului ţintesc către o viziune coerentă şi globală asupra dinamicii spirituale prefigurate în opera pictorului abordat.

Autorul abordează pictura lui Petru Birău din punctual de vedere al rădăcinii sale, exprimată, ”prin întreaga sa familie, în această matrice stilistică, restrânsă genetic la omul de munte, geographic la Cimpa, aşezare pe partea de nord a Jiului Estic, din Munţii Dacilor.“ (p. 8).

Dumitru Velea ştie să se ridice uşor deasupra operei lui Petru Birău, investigând-o şi analizând-o în şiruri de conexiuni care iluminează o personalitate în conexiunile ei; având înzestrarea analogiei rapide şi a scenariului de idei, plonjează uşor în mitologie şi religie, iubind coerenţa şi armonia teoretică. Toate acestea datorită picturilor studiate.

Opera plastică a lui Petru Birău îi dă posibilitatea autorului să se exprime în concepte, astfel că precizia formulării, plasticitatea stilului, proprietatea expresiei îl ajută să contureze cu precizie lucrările de pictură ale celui care semnează expresivul tablou Nunta momârlească (executat în 1992, ulei pe carton, 70/100 cm). Erudiţia intră în discursul său numai în măsura în care serveşte precis şi eficient argumentaţia şi, atunci când o face, Dumitru Velea are grijă să meargă cu argumente la rădăcinile operei lui Petru Birău, la semnificaţia originară a acesteia.

Având zece expoziţii personale, 15 de grup, şi alte câteva în străinătate, precum şi şapte cărţi publicate, prezent în mai multe Dicţionare, Petru Birău este o personalitate ce stă sub semnul plastic al arhaităţii şi al zodiei intelectului.

Albumul sugerează efortul sintetic şi totalitar al artistului plastic, criticul făcând o lucrare de ordonare şi consolidare raţională pe o operă inefabilă, subtilă prin chiar esenţa ei misterioasă. Preocuparea pictorului este de a nu lăsa „actele” artistice într-un tipar încremenit, întrucât simţul său artistic se exprimă cu claritate în limbajul culorilor rupte din mediul în care creează. Iar dicţiunea ideilor din eseul lui Dumitru Velea e un mod de expresivitate a intelectului. Inteligenţa sa critică se consumă în nenumărate ceremonii ale investigaţiei şi interpretării, în formulări eseistice care prind memorabil esenţa evoluţiei artistului. Cercetând picturile lui Petru Birău, Dumitru Velea face, în acelaşi timp, şi un efort spiritual de a sesiza subtextul filosofic al practicii artistice. Distincţiile au subtilitate, disocierile dau la iveală un simţ foarte fin al nuanţei, iar siguranţa tonului conturează cu precizie portretul artistului abordat. Studiul despre Petru Birău luminează o „tradiţie” prinsă în actul metamorfozei spirituale. Efortul cristalizării de la origini până la artist, prin trecerea de la psihologia înaintaşilor la pictorul Petru Birău, coagularea sacral-filosofică prin consolidarea ecclesiocratică, formă de explorare a totalităţii prin pictură şi text, ne conduc spre un portret al artistului plastic cât mai valid şi coerent în fundamente.

Prin acest Album, ne comunică despre temeiurile noastre româneşti doi artişti, ai condeiului şi penelului, deosebiţi, personalităţi ce ne-au dat prilejul de încântare şi de iluminare culturală, comunică despre temeiurile noastre româneşti.

Al. Florin Ţene

 

         

Citindu-l pe Esenin printr-o picătură de ploaie / În braţele himerelor femei / Aşteptare

 

   Citindu-l pe Esenin printr-o picătură de ploaie

 

 

ploile îţi albesc ochii miraţi

când eu te văd printr-o picătură de ploaie

lentilă prin care-ţi citesc

sufletul ce mă încolţeşte ca un imperiu

de gâfâie Moskova prin clopote

cu dangăte prelungi ca un imperiu de viaţă

lungă cât o bătaie de pleoapă,

 

de aici înainte

băile de lumină ne transformă în mesteceni

şi ne aşează în tabloul de deasupra

patului

pe care îl vedem numai atrunci

cînd degetele ploii trezesc ţarii

răciţi de curentul ce vine pe sub uşă

dinspre Europa.

 

 

 

In braţele himerelor femei

I-a îmbătat furtuna pe-ai noştri bărbaţi

Legănaţi de valuri,de fulgere străpunşi,

O tulbure maree se-ntinde până marţi

Când în miezul apei marinari se lasă unşi.

 

Cum le pluteşte vina-n jurul frunţii

Că pe tăcute râvnesc la alte mirese

Şi-n porturi cu luna pe-ntunecimea punţii

Dorm în braţele de ceaţă ale femeilor alese.

 

 Aşteptare

 

Ograda cu nuc sub ceaţă plutind,

Mic voievodat la marginea râului,

Primăvara în roua căzută din frunze,

Case din lemn îşi spală ferestrele,

Nestatornice ochiuri în nopţile de veghe.

Când trifoiul decide vara,

Când pentru răcirea fontelor solare

De la brâul zilei

Mama aduce apă de la fântână

În cumpenele doniţelor de fag,

Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei,

Lăsaţi-vă-n aripile primului vânt

Care merge spre casa

Unde mama, cu mâna dreaptă-a surorii mele,

Găteşte sub cumpăna zilei

Pentru întoarcerea mea abia licărind,

Un dor al ei.

II

Şi seminţele trec în neştire peste artătură

Şi-n neştire brazdele rămân grele,

Iar pâinea a crescut peste mejdină,

Mirosind a ploaie măruntă.

Aici sub snopul de raze, în mierea soarelui,

Se-ntoarce amurgul în verdele dintr-o tulpină.

Aşteptând, trec nodurile nopţii peste zări

Şi cocoşii îşi pregătesc cântecele melancolicelor deşteptări.

III

Tata despică inima nucului,

Tata despică inima mielului

Şi focul umple ograda de umbre,

Focul mielului se varsă-n pământ.

Tata se aşează în capul mesei cu toată livada,

Împărţindu-ne din feliile inimii

Şi sângele mielului ne curge pe barbă-n jos,

Şi sevele nucului se preling în brazdă,

Răcorindu-ne explozia verii din piepturi.

În micul voievodat de la marginea râului

Seninul are la rădăcină fântâna,

Frunzele legănându-se mă cheamă

Şi respiră adânc între cer şi cumpăna ei.

Apoi acolo, în lăzile de zestre ale mamei

Din podul casei, răsfoind mirosul de nuci

Şi caietele, gândesc la trecerea iute a toamnelor,

Timpul rămâne pe lucrurile din podul casei

Copil

Ca mine în rugăciunile mamei.

IV

Coloane de dealuri cu ferestre,

Satul ca o licărire suie,

Norii în pâlcuri aleargă din casă în casă

Sub soare via îşi fierbe mustul

Şi apele macină în turbine lumina,

Mama tot mai aduce răcoarea fântânii,

Sora mea tot coase batiste şi faţă de masă,

Tata ciopleşte carul

Pentru întoarcerea mea acasă.

 

autor    Al.Florin ŢENE