Sisif pe casa scărilor / Şotron / Potopul

SISIF PE CASA SCĂRILOR

 

 

urcam pe casa scărilor,

şi parcă nu se mai sfârşea,

vopseaua insalubră, de ulei,striată pe betonul miserabil,rece,

spoiala varului, anume nedesăvârşită,

o cenuşie umbră nedesăvârşită însoţea

 

urcam pe casa scărilor,

cu becuri sterpe ,imbecile,muribunde,

halucinând din două în două etaje

tăcutul martor era balustrada plastic infinită

(scurt circuite isbucneau în negre, umezi, filamente)

la îndrăsneţele-mi viraje

 

era o lumină–absentă,chioară,

becuri de patruzeci

frumoasă cum ştiam

te aşteptau pe casa scărilor ( şi n-ai trecut )

să treci

 

urcam pe casa scărilor

var pe manşete,pe genunchii altruişti,înţelepţi,spre casă,

şi rezemat contemplativ lângă tabloul de contoare

părea ca urc ( urcam ?) şi poate chiar urcam

o scară nesfârşită,tot mai naltă, mai frumoasă !

 

ŞOTRON

 

urmam atent dunga de cretă,

lăsată de copii pe-asfalt,

când ondulată,

când dreaptă,

desenul ezitant din lumea lor concretă

când întreruptă

de saltul elicoidal al unui gând

de dragoste, intens,

în sboruri scurte,kamikaze,

ceaţă şi condens

şi paşii mei fără greşeală

urmau aceste mari chenare desenate,

şotronul părăsit de salturi, teneşi albi-

platformă de aterizare.

cuvântul părăsit de vers

plutea într-un desant sinucigaş,

în spaţiul de parcare gol, imens

păşeam aproape impecabil

urmând tăcut dunga de cretă

desenul ezitant din lumea lor

concretă !

 

 

POTOPUL

ne cunoscusem primăvara

ne cunoscusem parcă

ploua cu ciocuri gri

înfipte-n gheaţa gri

aripi încremenite-n promoroacă

ne cunoscusem primăvara

luminoase săbii

străfulgerau copaci

ca zeci de lumânări aprinse

stol de vrăbii

ne cunoscusem primăvara

şi nu ne cunoscusem parcă

ploua cu refuzate paseri

din ceruri reci cu paseri reci

în trista noastră în derivă arcă

ne cunoscusem primăvara

pluteam

pe-al paserilor moarte fluviu

ci aripile noastre ude

vâsleau

contra curentului-n diluviu

ne cunoscusem primăvara

ne cunoscusem parcă

uitasem sborul

înlănţuiţi pe-un pat călduţ de porumbei

abia căzuţi

ne scufundam încet

încet cu trista noastră arcă !

 

 

                             VALERIU MARIUS CIUNGAN

 

S-a născut la 16.05.1965 la Craiova, din părinţi ardeleni ,mama Paraschiva fiind născută in Orlat , judeţul Sibiu, iar tata Valer fiind născut in Gârbova de Sus, judeţul Alba .

A absolvit liceul ,,Nicolae Titulescu,, din Craiova in anul 1983 si Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Craiova în anul 1988.

Lucrează pe funcţia de consilier clienţi in cadrul Băncii Comerciale Române Sucursala Mediaş începând cu anul 1990 .

Este căsătorit cu Ciungan Liliana din anul 1989 şi are doi băieţi , ambii studenţi, Andrei la Facultatea de Arhitectură Ion Mincu Bucureşti-secţia de Restaurare Conservare de la Sibiu ,şi Radu la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca.

 

Debutul editorial are loc cu volumul „Poveste de toamnă” la editura „Bioflux”, Cluj-Napoca, 2008;

• Reeditarea volumului(ediţia a II-a, 2009);

• Lansarea volumului în 8 martie 2009;

• 2009 apare volumul „Haina de molton” la aceeaşi editură;

• 2011 luna iunie, apare al treilea volum „Oameni în pardesie”,la editura „Bioflux” din Cluj- Napoca

• Debut publicistic: revista „Tribuna”- Cluj, nr. 203, 16-28 februarie 2011(cu poeziile „Oameni în pardesie”, „Masca de chiuvet㔺i „Menuet”) din volumul,în curs de apariţie pe atunci, „Oameni în pardesie” cu scurta observaţie a poetului Ştefan Manasia : “sunt OK fluxul domestic, curgerea narativă a textelor, nostalgia, beat-ul americănesc,sunt mai puţin OK discursul încântat de sine si derapajul în  tardomodernism din câteva strofe”.

Apariţii in reviste literare : Tribuna,Timpul ,Poesis,Familia,Discobolul,Hyperion,Oglinda literară,Boema,Mişcarea literară, Aisberg,Ardealul literar, Cenaclul de la Păltiniş,Algoritm literar,Zeit, Melidonium,Climate literare,Constelaţii Diamantine,Revista Noua,Conexiuni, Litere,Dunărea de jos;

Au apărut cronici despre volumul ,, Oameni in pardesie ,, in revistele literare Timpul , Cenaclul de la Păltiniş, Boema,Viaţa Transilvaniei, Cafeneaua Literară,Oglinda Literară,Climate literare,Răsunetul,Algoritm literar .Cronici despre poeziile ce fac parte din  volumul in curs de apariţie ,, Sisif pe casa scărilor,, au apărut în revistele Litere şi Armonii literare .

 

Este inclus in lucrarea bio-bibliografică Profiluri medieşene , Sibiu – 2011,de autorii Gheorghe Buşoiu şi Lucian Giura, carte ce cuprinde informaţii legate de viaţa şi activitatea unor reprezentanţi de seamă ai societăţii medieşene din toate timpurile .

 

Premiul Iustinian Petrescu al editurii Bioflux 2008 pentru volumul” Poveste de toamnă”.

Premiul Iustinian Petrescu al editurii Bioflux 2009 pentru volumul” Haina de molton”.

Premiul Iustinian Petrescu al editurii Bioflux 2011 pentru volumul” Oameni în pardesie”.

Premiul I la concursul de literatură al revistei Conexiuni – Bistriţa 2012.

 

 

CIUNGAN VALERIU MARIUS

REFERINŢE CRITICE :

 

“Întâmplarea face si nu atât întâmplarea cât haosul şi capriciile difuzării de carte de după 1990 – să mă întâlnesc cu poezia acestui autor mai mult decât interesant abia la cea de-a treia sa carte. Până la Oameni în pardesie, carte excelentă, autorul din Mediaş a mai publicat, la aceeaşi editură clujeană, volumele Poveste de toamnă (2008, debutul în volum) şi Haina de molton (2009). Dacă titlul primului volum e destul de convenţional, celelalte două titluri îţi atrag imediat atenţia prin dimensiunea lor „anti-lirică“ asumată. Asumată, dar şi jucată, autorul fiind o structură lirică prin excelenţă, cum probează volumul la care am avut norocul să ajung.

Cred că dl Gheorghe Manolache, prefaţatorul, are dreptate când constată caracterul de „contra-replică“ a poeziei lui Valeriu Marius Ciungan faţă de poetica optecistilor şi a nouăzeciştilor, ce vin de fapt în continuarea celor dintâi, şi afinităţile cu post-avangardiştii de felul lui Constant Tonegaru şi Dimitrie Stelaru sau Ben Corlaciu, sau cu poezia „intimistă“ a lui Emil Brumaru. Însă dincolo de „aerul de familie“, de eventualele „contaminări“,mai important este ceea ce marchează originalitatea acestei poezii, deci ceea ce marchează „despărţirea“ de familie, ceea ce trece de posibile influenţe. Aş spune, în termeni blagieni, că, din fericire, acestea se dovedesc mai degrabă catalitice decât modelatoare .

Şi ca să nu pară vorbă goală ceea ce am scris eu aici, şi să nu joc, fie şi involuntar, rol de demagog, voi cita în întregime căteva texte care mă confirmă: „încercam o încercare/ o cremene mai gri/ ooo tu piatră-alăturată/ cuveni-s-ar/ ca să ştii//încercam o încercare/ dar rămâneam împreună/ pietre lângă pietre/ tăcute,solidare, gemene,/ ci necuviincios visam/la piatra mai filosofală/şi niţel mai cremene!“ („Mai cremene“) sau: „ai apărut pentru o secundă în straie de seară,cumplit de albe// oasele albe, prelungi,/suav îţi însoţeau mersul/ cămaşa de in cădea/ odată cu seara/ pe trupul străveziu//încremenit priveam/ această anatomie dureroasă“ („Alb dureros“) sau, în sfârşit,această mică bijuterie: „erai tu aşa cum erai/ erai o-întâmplare/ că vai// că vai şi că mult/ mi-erai// erai mai apoi/ un cuvânt mai tăcut decât saltul/ şi ce-o mai fi fost…/naltul!“ („Vai“).

La acest al treilea volum, Valeriu Marius Ciungan se dovedeşte a fi nu doar un poet infuzat de sensibilitate lirică autentică, dar şi unul foarte stăpân pe meşteşug. Îl voi urmări şi de aici înainte – desigur, în funcţie de capriciile difuzării!” (Liviu Antonesei-Revista Timpul nr.12/2011)

 

“La debutul lui Valeriu Marius Ciungan, cu volumul Poveste de toamnă, 2008, semnalam „tentaţia contrareplicii” la adresa unui anume tip de poezie a concretului, sentimental-ironică, parodic-muzicală, tandră şi ludică, mustind de umor, aflată în derivă la sfârşitul anilor ’80 în favoarea altor perspective în care, autenticitatea scriiturii se putea recunoaşte, de această dată, în capacitatea tranzitivă a scriptorului, aceea de a (trans)scrie în limbaj „reacţiile” subiectului angajat într-o experienţa poetică i-mediată.

Insistam atunci asupra unor involuntare aprop(r)ieri de/din poezia efluviilor subtile, suculentă şi fragedă, a lui Emil Brumaru (cel din volumul Versuri, 1970), cu care, deatfel, Valeriu M. Ciungan păstrează „asemănări de familie” tocmai prin această cultivare voit-ironică a graţiosului concret, a suavului dematerializat al unei poezii a „simţurilor la borcan”.

În acest prim volum, Valeriu Marius Ciungan (re)construia, pe cont propriu, scenariul erotic al unui banal cotidian, micşorând distanţa dintre „reacţie” şi „expresie”, îndepartându-se prin/cu această ocazie şi de modelele tentante pentru orice debutant.

După cum bine se poate observa, şi în cel de-al doilea volum, Haina de molton, 2009, Valeriu Marius Ciungan este la fel de ataşat de concretul transmis in-direct, prin aromele unei poezii domestice, uşor provinciale, de-o frusteţe totală. Ceea ce experimentează el de această dată, sunt „procedurile poeticeşti”, prin care (auto)ironia şi disimularea nu mai fac apel la inversarea directă (tare) a sensului, ci mizează pe (co)participare la „jocul secund” al (re)construirii ironic-parodice a unui arsenal poetic patronat, de această dată, de „bunicii săi postavangardişti”: Ben Corlaciu (cel din Tavernale, Pelerinul serilor sau poeme florivor) ori Constant Tonegaru (autorul insolitelor Plantaţii sau al postumelor din Plantaţia de cuie).

Pentru că Valeriu Marius Ciungan încearcă, odată cu această (re)sondare a concretului, impunerea neinocentă a unor topoşi, aparent revoluţi, prin delimitarea instanţelor discursive, şi, fireşte, prin resuscitarea retorismelor, înghesuite în perimetrul ironiei accentuate şi a stilului plebeu-parodic, toate oferindu-i o şansă în plus de a-şi (re)situa Poesia în/la marginea lucrurilor, sub raza acelui „joc”mehanic-histrionic dintre realitate şi scriitură.

O „meteorologie morală” tragic-ostilă, de talia şi intensitatea celei (con)semnate la început de veac 20 de un Ben Corlaciu şi/sau Constant Tonegaru, îi impregnează de această dată textele cu o teatrală gesticulaţie, al cărei degradeu se complică uneori în emfaza eteroclită a boemei-pop, desuete şi uşor provinciale.

Sunt versuri neinocente, scrise cu riscul asumat de a (se) şti că înaintea lui, chiar dacă asemenea orgolii mai probaseră şi boemii de la „Albatros”, intraţi şi ei cu vremea în penumbră din cauza depistării, de către publicul cititor, a „trucării” convenţiilor, acestea pot recidiva într-o partitură blues .

(Anti)dogmatic şi preponderent-(auto)ironic, suflul poetic din volumele Poveste de toamnă şi Haina de molton se va opune, slab, de la primul până la ultimul poem, formelor de opresiune artistică şi, indirect, oricăror tentative de canonizare poetică, fapt recunoscut în transcrieri demirealiste, în care „materia primă”/brută nu intră decît parţial, şi în doze bine drămuite, în procesul „reciclării” poetice. Vom recunoaşte în „poezioarele” acestor volume, în care liricul va fi menţinut la presiuni constante de „ceramist”, că, tot ceea ce era considerat de „joasă speţă”, intrând în zona de acţiune a secundarului poetic, vor constitui blazonul unei poezii hyperrealiste, caustice şi inconoclaste exersate de Valeriu Marius Ciungan.

Camuflată în subtextul „poemelor demodate”, din cele două volume, ironierotica, pe care o remarcasem ca invariant, va ieşi la iveală, cu îndrăzneală, în cel de-al treilea volum,  Oameni în pardesie, 2010. Acest transtrav liric se recunoaşte prin aceeaşi persistenţă în erotizarea ironică şi caligrafierea ludic-parodică a fiziologiei provincialului, în topografierea unui univers asaltat de obiecte inutile, frânturi de mituri inactuale şi, mai ales, de reziduurile biografismului -confiscat de convenţii şi ,,kakofonii,,-, asortat cu „graţia” (pre)judecăţilor de tot felul. Pentru că în această „pseudo-antologie”, în care „textul” funcţionează ca drena unor „accese existenţiale”, Valeriu Marius Ciungan impune atenţiei experienţe ataşate mai mult de biografism, în măsura în care suntem dispuşi a vedea în această desecare a sinelui şi ceea ce ţine de componenta confesivă (pe care poezia postbelică americană o actualizase sub denumirea de Confessionalism).

Diferenţele dintre biografismul „teoretiza(n)t” al optzeciştilor, cel „cotidian” al nouăzeciştilor şi/sau cel „mizerabilist” al douămiiştilor se recunosc, în cazul poeziei lui Valeriu Marius Ciungan, în ezitarea bine studiată de a lăsa impresia că va renunţa la „poezia metafizicească”, decizie, în spatele căreia putem recunoaşte însemnele unei anume relaxări culturale, tradusă în respingerea lingavă a modelelor „mari” şi opţiunea pentru ceea ce ar părea că ţine de manierism, periferic.

Mai puţin livreşti decât o arată, bruftuluind puterea de seducţie a metaforei, textele pe care le scrie acum Valeriu Marius Ciungan nu mai au ca obiect poeticesc estetizarea imediatului, ci aservesc mai curând substanţialitatea unei viziuni lirice recidivate, cu reflexe cotidien(ist)e şi pusee mizerabil(ist)e.

În fond, biografismul liric practicat în această variantă de Valeriu Marius Ciungan desconspiră o nouă sensibilitate şi un alt mod de asumare a ei, recidivat în alura romantică.

Poemele lui Valeriu Marius Ciungan pot şi trebuie privite şi ca daghereotipuri, adică instantanee hrănite cu vaporii de iod ai unei viziuni şi imagerii provinciale, în sensul că avem de-a face cu o poezie a hipostazierilor, atât ale realului, cât şi ale eului poetic. Sunt fixate pe placa argintată a poesiei secvenţe de realitate cu: oamenii şi străzile oraşului provincial etc., în cuprinsul acestor fotograme, poetul forţându-ne să descoperim, alături de/împreună cu el, convenţia complicităţii cu privitul în faţă a realităţii dar şi a propriei identităţi. Este în curs de realizare o fotogramă ce încearcă un alt „pact eu-poezie-realitate” -cu dizlocări şi fracturi-, într-o viziune capricioasă şi, în ciuda ecourilor, de o insolită particularitate.

Nu lipsesc din această daghereotipie a orăşelului de provincie nici puseurile de melanholie prilejuite de rememorarea clipelor tandre, tratate neoromantic, în texte învăluite într-o sensibilitate voit desuetă, din însumarea acestor figuri prinzând contur atmosfera particulară a unei lumi în derivă, obosite.

Programatic, tranzitivitatea poeziilor din acest ciclu nu pare a contrazice însă şi o anume reflexivitate subsecventă, chiar dacă aceasta este pusă discret între paranteze de flegmatismul unei partituri diurne ce frizează platitudinea. În realitate, multe din versurile lui Valeriu Marius Ciungan sunt irigate de curenţi subterani ai liricităţii şi melanholiei ce-i însufleţesc, în ultimă instanţă, pe dedesubt poemele. Aşa se face că nici nu sesizezi când perdeaua cotidianului banal, de o tranzitivitate ce nu promitea mari surprize, se tulbură neliniştitor, adiind tristeţi provinciale camuflate (auto)protector şi minimalizate (auto)ironic.

În ciuda unei staze manieriste, această provocare gestualistă merită a fi luată în calcul de cei care se arată preocupaţi de „dripping”-ul lui Valeriu Marius Ciungan şi, mai cu seamă, de modalităţile lui de drenare a lirismului şi de revenire la poezie ca şansă posibilă de a (supra)vieţui literaturofagiei”.(Gheorghe Manolache-fragment din prefaţa volumului “Oameni în pardesie”)

 

 

 

“Vremurile în care Valeriu Marius Ciungan era doar un poet debutant au trecut demult. Volumul Oameni în pardesie, recent apărut sub egida Bioflux, este cel de al treilea volum de poezii semnat de boemul medieşean.

Imbrăcat în pardesiu, odinioară în molton dar mereu cu acelaşi stil, poetul este considerat de către criticul Gheorghe Manolache ca un urmaş demn al unor poeţi precum: Ben Corlaciu sau Constant Tonegaru. Lăsând deoparte grosul interpretărilor versurilor şi mesajelor sale subliminale deja disecate de numeroşi critici literari şi iubitori de poezie, întreaga operă a lui Valeriu Marius Ciungan conţine conotaţii carnale faţă de muritoarea cu care se contopeşte şi care uneori se confundă cu Muza şi rezultă Creaţia, nemuritoare, Poezia (Ea şi ea, Contopire, în splendida genună; în sinapse etc). Deşi pasiunea poetului pentru Creaţia sa nu apare nicăieri în volum în mod explicit, autorul revarsă pe hartie aviditatea şi dragostea lui faţă de Poezie, precum şi sacrificiile lui pe care simbioza cu Muza le presupune raportat la viaţa muritorului de rând, aşa cum reiese din poeziile: Dulce doamnă, Două pietre, Contopire, Mai cremene, Micuţă domnişoară (de aici şi laitmotivele: Ana, piatra, dureros, versul etc).”(Ioan Petrescu Valentin-Mag –Revista Viaţa Transilvaniei nr.3-4(21-22)/2011 )

 

 

 

 

 

 

“Valeriu Marius Ciungan este un poet autentic format în afara grupărilor literare pentru că, desigur, nu se poate (încă) vorbi despre o grupare poetică la Mediaş ca pe vremea revistei “Lanuri”.  Poetul are norocul, chiar de la debut, de a avea ca prefeţe adevărate studii critice scrise de universitari ce sunt buni cunoscători ai fenomenului poetic, Iulia Bobăilă şi Gheorghe Manolache.

Al treilea volum semnat de Valeriu Marius Ciungan, “Oameni în pardesie” ( apărut anul acesta la editura  menţionată ) este, prin ciclurile “Poveste de iarnă” şi “Haina de molton”, o antologie ce cuprinde poezii selectate din primele volume. Ciclul inedit dă titlul volumului. Drept prefaţă volumul are un studiu doct al lui Gheorghe Manolache,  “Daghereotipia orăşelului de provincie”, în care sunt exprimate opinii autorizate despre valenţele şi suficienţele poetice ale autorului, opinii în care cititorul poate să aibă o desăvârşită încredere. Comentariul prefaţatorului nu e numai judicios, ci şi ingenios. Nimeni cred că nu ar fi avut ideea să compare “tehnica” poetică a lui Valeriu Marius Ciungan cu daghereotipia. Şi nu putem decât să-i dăm dreptate pentru că multe dintre textele  cărţii se pot numi “daghereotipuri poetice”.  Dar poetul are şi altfel de texte, poeme confesive pe tonuri ce vibrează într-o gamă largă de la melancolie vetustă la ironie rafinată, poeme nonconformiste de filieră retro, interbelică, până la  ultimă modă, douămiistă.)

Revista noastră a publicat poeme de  Valeriu Marius Ciungan ca semn al recunoaşterii talentului său incontestabil.”(Silviu Guga –Revista Cenaclul de la Păltiniş octombie 2011 ).

 

“ Nu am citat din cele mai reuşite texte din volum,ci din cele care ilustrează exerciţiul poetic atât de diferit pe care îl abordează autorul, ce pare că a vrut să ne arate că poate scrie cu dezinvoltură în stiluri variate.Credem însă că volumele următoare vor putea să-l salveze şi, cu siguranţă, despre Valeriu Marius Ciungan vom mai auzi.Secvenţele reuşite ale acestei cărţi ne generează acest optimism.” (Silviu Guga-Revista Cafeneaua Literară, decembrie 2011 )

 

 

“Ajuns la al treilea volum, poetul Valeriu Marius Ciungan aduce, în cadrul Colecţiei „Scriitori medieşeni”, volumul „Oameni în pardesie”. Apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Bioflux Cluj-Napoca, cartea este un adevărat elogiu adus frumuseţii umane, alfabetul poeziei dansând pe sârma vieţii întru aşteptarea nemuririi. Volumul cuprinde şi câteva poezii din primele două cărţi,„Poveste de toamnă” si „Haina de molton”, astfel încât capătă un caracter de antologie. După cum observă în prefaţă prof. univ. dr. Gheorghe Manolache, tânărul autor reconstruieşte ironic-parodic arsenalul poetic patronat de bunicul său, fost avangardist, Ben Corlaciu, cel pe care bistriţenii l-au omagiat de curând într-un număr al „Mişcării Literare”. „Oameni în pardesie” se doreşte a fi o carte a descoperirii sensurilor vieţii, în care, prin ochii iubitei descoperim faptele citadine: „treceau oameni în pardesie bej / iar eu mă uitam în ochii tăi / Doamne, cât eşti de frumoasă”. Fiecare detaliu care-l înconjoară pe poet devine esenţă de poezie. V-aţi imaginat vreodată că-i poţi dedica versuri măştii de chiuvetă? Ei bine, Valeriu Marius Ciungan descoperă şi aici lucruri existenţiale: „din poziţia pe care o câştigasem, cu timpul, în bucătărie / mi se deschidea o superbă panoramă spre chiuvetă”. Ajungem în bucătăria de vară, unde sentimentele lirice se aprofundează: „ea se lăsa atinsă de muritori / doar cu versuri/şi cu alte metaforice/ demersuri”. O poezie care sparge barierele canoanelor, iar scrisul devine zi şi noapte sau oră de oră un refugiu întru descoperirea edenului. În acest colţ de lume îşi au cuibul şi gândurile poetului, care surprinde iubita în ipostaze variate, inclusiv întoarcerea de la piaţă poate fi considerată un act erotic: „în mâna dreaptă aveai / gândind la cartea ta de căpătâi – şi de bucate – plasa de spanac /…/ în mâna stângă aveai /mires(m)e emotive întâi culese / de fetească”.

Câţi dintre noi ne-am fi imaginat că dragostea poate fi privită din atâtea unghiuri, „mergând spre Steaua Nordului”, dar şi adulmecând „un val de oţet”. „Să nu cazi în semnificaţia viselor” ne îndeamnă poetul, însă el este primul care este prins în mrejele unui vis tulburator: „ai aparut pentru o secundă / în straie de seară, cumplit de albe”. Jocul culorilor este precum al fulgilor de nea „fantastic / în traiectorii ciudate”. Avem de-a face cu o poezie în care lumina descoperă gânduri-rânduri construite în prag de toamnă în casa sufletului: „îmi lăsaşi tu, doamnă, /povestea de toamnă / toamnă dulce doamnă /doamnă dulce toamnă”.”(Menuţ Maximinian-Revista Boema,noiembrie2011 , Revista Oglinda literară ,martie 2012, Revista Climate literare nr.48-noiembrie 2011)

 

 

“Am reţinut mai multe texte de o narativitate bacoviană sui generis, atragând atenţia printr-un soi de premeditată şi plăcută vetusteţe a lexicului, a sintaxei poetice şi chiar a ortografiei. În această formulă poetului medieşean pare a-i surâde şansa originalităţii. “ (Tudor Cristea-Revista Litere nr.11-12 ,2012)

 

 

 

“Cu a treia sa carte ,, Oameni în pardesie,, Valeriu Marius Ciungan se pare că a făcut paşi însemnaţi spre maturitatea poetică.Discursul ,uneori minimalist, al poemelor sale este natural, construit cu migală, iar versul nu suferă de încărcături inutile.,,Încercam să scriu acest poem/ cu uneltele vechi ale poetului/cu degetele albe,reci prelungi /şi de fecioară/cu penele căzute-n sborul prim/ şi decuseară/ încercam să devin un poet responsabil/ şi pe cât se poate profund,,. Se pare că încercarea poetului va fi răsplătită.”(Ioan Barb-Revista Algoritm literar nr.5/2012  )

 

 

 

„Cu o voce poetică bine definită, ascuns în angoasanta carapace de nisip a frământărilor, Valeriu Marius Ciungan disimulează calmul, într-o lume mai puţin calmă, deformată vizibil şi măcinată de tenebre ori ploi cenuşii, precum într-o modernă reversificare a unei lirici bacoviene. Avangardist, subtil, pedant, la umbra controversă a metaforei, poetul îşi caută rostul în fiecare sort al existenţei, convertindu-şi traiectul liric în manifestarea concretă a clasicului principiu al doilea al mecanicii newtoniene (al acţiunilor reciproce). Valeriu Marius Ciungan reacţionează la orice degradare principială, etică, morală, nu atât explicând, cât insinuând şi  punând în balanţă elementele contradictorii ale unei existenţe ce nu se doreşte nici pe departe ternă, monotonă sau golită de semnificaţii. O lirică nouă, viguroasă prin abordare şi inovatoare, mai ales prin modalitatea inedită de transpunere a realului în imaginativul poeziei, prin efectele para-utopice ori sinergiile pe care le poate genera.” (Gheorghe A.Stroia-Revista Armonii Culturale,ianuarie2013).