Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Expertiza de filiaţie

Posted in Proză by Hopernicus on 15/02/2013

 

 

 

La Bucureşti, la fosta locaţie a Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici” programarea a avut loc după două luni. Era toamnă, era o zi cu soare. Lumea, venită din toată ţara, aştepta în curte sau în faţa cabinetelor medicale, fiecare cu problema sa, fiecare cu speranţa sa. La cabinetul de expertiză medico-legală a filiaţiei, era mare animaţie. Erau programate un număr impresionant de cupluri pentru ziua aceea. Din toată ţara. Din toate regiunile şi judeţele României. Trei câte trei. Mama, copilul şi tatăl prezumptiv. Atât! Mama tata, copilul. Restul asistenţei era formată din aparţinători. Ăştia erau cu carul. De la bunici, mame, surori şi fraţi, unchi şi mătuşi sfătoase, până la prieteni şi vecini, tot soiul de gură-cască, având fiecare tot atâtea interese obscure în cauză, forfoteau prin curtea institutului şi pe coridoare într-o agitaţie ciudată, amintind aici de mişcarea browniană. Doar la uşa cabinetului de recoltări probe, era linişte. Liniştea dinaintea furtunii. Era normal. La fiecare cinci minute, o asistentă încruntată, striga solemn, privind pe un tabel care îl avea în mână, numele cuplului ce urma să intre la analize. Întâi numele mamei, apoi al copilului şi în cele din urmă al tatălui prezumptiv. Se făcea tăcere. Cei strigaţi intrau în linişte. Uşa cabinetului se închidea cu taină. În sală, murmur de respiraţii, murmur vezicular.

Ciudată mai era atmosfera în sala aceea. Ciudată şi apăsătoare. Ca de la sine, lumea se împărţise în două. Se lipise de pereţii laterali, din faţa intrării, deoparte fetele cu bebeluşii în braţe iar spre peretele opus, băieţii. Necăjiţi şi speriaţi ca naiba. Cele două tabere, se priveau cu vrăjmăşie, aruncându-şi în pauze şi câte o înjurătură plină de ură şi dispreţ. Cuvintele curvă şi animalule, erau cel mai des folosite. Toată lumea era desculţă. Aşa poruncise tovarăşa asistentă. În picioarele goale. Pentru amprente. Doamne, cum mai mirosea sala aceea. Puţea ca o hazna. De la picioare nespălate şi ciorapi cleioşi de jeg şi purtare îndelungată, până la scutecele pline de căcat ale bebeluşilor schimbaţi în fugă şi cu neîndemânare, toate amestecate cu mirosul acela specific de transpiraţie masculină sau menstruaţie stătută de femei analfabete şi certate cu igiena. Doctorul G se adresă sfios asistentei.

– Tovarăşa asistentă! Vă rog frumos să-mi daţi o coală de hârtie pentru picioare. Vreau să-mi pun picioarele pe ceva curat. Ştiţi, sunt medic… poate mă ajutaţi. Asistenta se uită la el ca la un rahat, apoi dispăru trântindu-i uşa în nas.

Au urmat câteva momente de linişte. Linişte. Apoi, din rândurile femeilor desculţe, se desprinse o ţigancă oacheşă şi grasă. Purta o pereche de blugi albaştri, tăiaţi cu foarfeca în dreptul genunchilor pentru a crea o deschizătură prin care să se vadă pielea şi murdăria convenţională. Bata începea cu mult sub buricul în centru căruia domina ca o bijuterie scumpă un rest de jeg concentrat de timp. Deasupra acelui buric, materne şi generoase, două ţâţe mari şi pline de lapte plonjau sub un petic transparent de bluză murdară şi inutilă. Deşi tânără, faţa ţigăncii era răvăşită de riduri, iar gura îi emana miros de ţigară şi bere. Părul negru al ţigăncii, era zburlit şi împodobit cu nişte zorzoane ieftine de plastic. Ochii, şi ei negri, priveau întunecoşi şi răi.

– Nenorociţilor! se adresă ea grupului de bărbaţi, făcând câţiva paşi spre peretele venin. Nenorociţilor! Nu vreţi să fiţi taţi, nu vreţi, futu-vă muma în cur de haimanale ce sunteţi. Nu vreţi să fiţi taţi, curvarii dracului, animale ordinare ce sunteţi. Nu vreţi să fiţi taţi, ai! Nu vreţi.

Trecu în revistă întreg eşantionul de “animale” din faţa sa, cuprinzând într-o privire de viperă tot grupul, clătinând ameninţătoare din cap, agitându-şi zulufii păduchioşi.

– Tovarăşul Ceauşescu! Tovarăşul Ceauşescu, boilor, vă va face taţi. Tovarăşul Ceauşescu, vrea să fiţi taţi. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, vrea ca toţi copiii să aibă taţi. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu vrea ca fiecare copil să aibă un tată. Şi tu, şi tu, şi tu, zise ţiganca arătând cu degetul spre fiecare dintre cei apropiaţi. Şi voi, toţi, toţi, toţi… porcilor, o să fiţi taţi!

Asistenta îşi făcu apariţia întrerupând spectacolul ţigăncii. G a intrat şi el, în urma Lăcrămioarei care avea bebeluşa în braţe. Prin scutecele albe se vedeau picioruşele trandafirii ale fetiţei. Era desculţă şi ea.

 

mihai ganeaautor mihai ganea

Tagged with:

Comentariile sunt închise pentru Expertiza de filiaţie

%d blogeri au apreciat asta: