Scrisoare deschisă / Plimbare cu trăsura / Inima cioplitorului
Scrisoare deschisă
Te-aş invita iubito-n trăsură pe la şase
Să facem o plimbare cu storurile trase
Când soarele apune în suflete solemn
Trăsura e din cronici şi caii sunt din lemn;
Avea zapis, plimbarea-i permisă doar pe seară
Dar vezi că vizitiu-i ca la muzeu, din ceară
Şi se fereşte straşnic să calce pe termite
Căci datoria lui atât e: să imite
Cum şi noi suntem două plăpânde imitaţii
De care n-au să ştie vreodată invitaţii;
Să-ţi ceri bilet de voie căci părăsindu-ţi locul
Figura de ansamblu, n-o afectează jocul
Să-mi spui ce ai de spus discret şi pe şoptite
Cum picură tăcerea în seri din stalactite
Să te menţii în formă, vom merge doar la trap
Aş vrea să fii atentă şi semn să-ţi fac din cap
Că inima nu are de ce să ne palpite:
Noi suntem manechine cu arcuri ruginite
Inima cioplitorului
După moarte oamenii i-au zidit în grabă
un muzeu impunător
şi toate obiectele sale mărunte
adunate acolo
Inima lui trebuia expusă într-un recipient
să-l simtă măcar de acum înainte
mai aproape de ei
o inimă bătrână şi plină de cicatrici
Înaintea vernisajului însă cineva grijuliu
a înlocuit-o cu una tânără şi viguroasă
aparţinând unui donator necunoscut
decedat în împrejurări neelucidate…
autor ion untaru
Comentarii închise la Scrisoare deschisă / Plimbare cu trăsura / Inima cioplitorului