Crucea de Sud / La aniversara…

Crucea de Sud

Odinioară,

am stat şi eu ca un tigru flămând

în lumina siderală-a Solstiţiului de la cumpăna anilor,

adulmecând mireasma de sânge tânăr a noului an,

pe când zeităţi translucide fluturau printre zodii,

ca să-mi arate cărarea cea mai dreaptă

înspre stelele calde, scufundate sub Crucea de Sud.

 

Acum, vânător şi vânat, îmi caut o inimă vie

prin plasele de crengi ale sângelui negru

care mi-a mai rămas.

Doar că, acum,înaltă, fericită şi vie,

Crucea de Sud  se înalţă din nou printre ceţuri,

sclipind şi clipind.

 

Ea spune, desigur, cuvinte,

dar  nici o silabă măcar n-a ajuns  la urechile mele

                                       

                                        La aniversara…

 

Am început să-mi aduc totuşi aminte.

ca printr-un vis de la hotarul cel mai de est al viselor mele,

că obşnuiam,pe vremea aceea, să scriu  cuvinte frumoase,

ca şi cum aş fi pictat îngeri pe ziduri,

şi că le trimiteam cu emoţie-n lume,

spunându-le că lumea e colorată, ipocrită şi dulce,

ca un şarpe exotic, adormit printre flori.

 

Era pe vremea aceea, dulce-amară,

când stelele-aveau încă ochi omeneşti

şi mă priveau, murmurând,

chiar şi din cartea închisă sub pernă,

peste Floarea Albastră a visului-vis.

 

Dimineaţa, devreme,Steaua Zorilor

îmi  spunea, în limba română,poveştile limbii române.

Iar, mai târziu,chiar eu am scris o poveste

în care chipul de pe coperta din urmă a cărţii

avea ochii şi uimirile mele de-atunci.

 

autor Ioan Florin Stanciu