Episcopul cel minunat

 

Am luat cunoştinţă de pe mai multe pagini internet cu profil spiritual, de povestea episcopului cel minunat, Ioan, purtătorul de Dumnezeu şi care m-a impresionat în mod deosebit. Rus de origine, episcop vicar al Mitropoliei Kievului în 1915, fuge de prigoana regimului ateu, trece Nistrul pe o scândură plutitoare în România şi ajunge la schitul Crasna, Gorj unde i s-a rânduit să pască vitele. Face ascultare timp de 3 ani şi când este înştiinţat de egumen, Dionisie Lungu, că urmează să fie tuns în monahism, nevoind să-şi decline identitatea, părăseşte noaptea schitul şi sihăstreşte în munţii Sihlei, undeva în zona râpei lui Coroiu. (Acesta era din satul Durneşti, Botoşani căruia o decepţie în căsnicie, îi schimbă dramatic viaţa, silindu-l să ia calea codrului unde haiduceşte împrăştiind teroare printre jandarmi şi latifundiarii locali).

Episcopul cel minunat pustniceşte, se arată foarte rar oamenilor şi primul care îl întâlneşte este protosinghelul Vasian Scripcă, din obştea monahală a mânăstirii Secu, pustnic şi el în pădurile nemţene.

La începutul anului 1931 îl întâlnesc fratele Constantin (viitorul arhimandrit Ilie Cleopa) care păştea oile mânăstirii Sihăstria împreună cu fratele său de sânge Vasile şi pe acesta îl sfătuieşte să se pregătească de drum că are de făcut o călătorie lungă. În luna mai acelaşi an Vasile adoarme întru Domnul.

Unde nu există date certe, „umblă vorba” că ar fi avut un bordei tăinuit în pădure căci fără aşa ceva nu se poate. Varianta este verosimilă dar nimeni nu a ajuns vreodată la el. Asemenea se spune că un pădurar

din Văratic ştia de soarta lui şi-i ducea din timp în timp din cele necesare dar nici aceasta nu s-a vădit.

Apoi timp de 15 ani nu îl mai zăreşte nimeni deşi se adăpostea în zonă.

În primăvara anului 1945, protosinghelul Teodul Varzare, slujitor la mănăstirea Agapia îl întâlneşte şi-l descrie ca mic de statură, cu capul descoperit, cărunt, îmbrăcat cu o haină lungă de lână dar desculţ şi încins cu o frânghie de cânepă (!).

Episcopul îl binecuvintează şi îi spune: Ştiu că duci la Sihăstria la duhovnicul dumitale, părintele Cleopa. Şi eu merg adesea la Sihăstria şi asist la slujbă dar mă acopere Dumnezeu şi oamenii nu mă văd!!!

Uite că se mai petrec şi în aceste timpuri nu prea în depărtate lucruri atât de minunate ca un om să petreacă nevăzut la lumina zilei printre semenii săi.

Şi mai departe adaugă: Să nu te muţi de la Agapia la Sihăstria aşa cum te bate gândul de la o vreme, că mântuirea sfinţiei tale este la Agapia.

Episcopul îl roagă să-i cumpere hârtie de scris, peniţe şi cerneală de care are trebuinţă la scris!.  „- Şi condei?” „- Nu, mulţumesc, uite câte am împrejur”. Şi arată spre crengile copacilor. „- Să vă aduc şi ceva pesmeţi de mâncare?”. „- Nu trebuie, are grijă Domnul de toate !”.

Şi după două luni s-au întâlnit în Poiana Trapezei ca din întâmplare, fără să fi aranjat înainte data şi locul. Avea chipul alb, luminat şi răspândea o bucurie cerească, străină oamenilor de rând. În mâna stângă ţinea metaniile, iar dreapta era aşezată pe piept ca pentru rugăciune.

Acum îi mărturiseşte episcopul că ar dori să se reîntoarcă în ţara sa chiar dacă Biserica era în continuare persecutată şi prigonită. Nu se teme să treacă graniţa care era păzită straşnic din ambele părţi? Avea convingerea că Dumnezeu îl va ocroti şi de data aceasta iar trecerea lui la Domnul dorea să se petreacă acolo în pământul unde văzuse lumina zilei.

În anul 1951 fratele Ştefan Juncu păştea oile mănăstirii Sihăstria prin pădure când zăreşte un pustnic bătrân, necunoscut.

– Frate Ştefan, vino încoace şi nu te teme. Ştiu că te spovedeşti la părintele stareţ Ioil dar să nu spui la spovedanie, nici la altcineva că m-ai văzut.

Şi s-a pierdut în adâncul pădurii. Fratele Ştefan mărturiseşte însă că l-a întâlnit, iar stareţul Ioil împreună cu Visarion, egumenul, l-au căutat o săptămână prin toate coclaurile însă nu a fost chip să dea de el.

După încă o lună, fericitul episcop Ioan îl întâlneşte pe fratele Ştefan păscând oile şi-l mustră:

– Frate Ştefan, te-am rugat un lucru când ne-am întâlnit ultima dată şi nu l-ai împlinit. Ai să pleci la armată dar să ştii că nu te vei mai întoarce aici.

Şi iarăşi s-a adeverit profeţia lui căci după efectuarea stagiului militar, fratele Ştefan a rămas între mireni, s-a căsătorit şi nu s-a mai întors la mănăstire.

Aceasta a fost ultima mărturie referitoare la episcopul cel minunat despre care nimeni nu mai ştie ce s-a mai întâmplat şi care a fost petrecerea lui până la mutarea sa către Domnul.

 

autor ion untaru