Poeme, autor Elisabeta Iosif

   

Anotimp în flăcări

 

Toamna pictează dealul, aprinzând focul  anotimpului.

Se prăvăleşte chihlimbariu peste arborii în flăcări

 închişi în ţarcul sfârşitului de septembrie

Şi se propteşte în trei căpiţe aurii, gata să ardă,

Până-n căsuţa prinsă-n otava verii, încă  verde.

Creuzetul Alchimistului  cuprinde pădurea

Rostogolită-n toamnă, până în noiembrie…

Licărind, lumina curge pe faţa peretelui-cremene,

Pe coamă, pe arbori, până nu se mai vede.

Ce ofrande aduce copiilor prin lacrimi de sânge?

Cu ce joc magic îi implică pe scena ei tainică?

Mereu, ca un terapeut deschide calea spre cetatea

Cu imnul homeric,  închinat  zeiţei Demeter.

Toamna  produce nemurirea, sub semnul focului.

 

        ÎN OGLINDĂ

 

Femeia priveşte prin unghi de oglindă

Un ochi e mai limpede, altu-i strălucitor

Cad pleoape peste luciul din vis

Nud încovoiat prin magia ei

Atins de revelarea cuvântului iluminat.

Când cerc, când ploaie aplecată prin vers

În formele multiple ale luminii cu axa iluzorie

Invocând-o în cioburi de oglindă curbă.

La infinit, femeia, cer vertical

Asupra pământului orizontal.

Atlas îi este stâlpul cosmic, sprijinind oglinda.

 

În noaptea tăcerii

 

În noaptea tăcerii ţi-am trimis un gând,

 Floare alchimică în fereastra Templului…

Zeii soarelui nu se sfiesc de tăcerea nopţii violete

Ca şi Novalis, de copilăria edenică din Floarea de aur.

Fiorul tainic al zării de cristal verde e haina Poetului,

Descifrând taina lumii din noaptea tăcerii.

 

autor  Elisabeta IOSIF