Arhiva revistei literare Faleze de piatră

La malul meu și al tău, autor Ligia Mihaela Ionescu

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 11/12/2012
 La malul meu și al tău
(recitirea unor exerciții de recuperare)
 
Plânsul sugrumat în lacrimile fierbinți
ale altui univers de lumină
Tabloul pictat supraviețuitorilor vacuumurilor
Fila își alungă albul cu nostalgia culorilor sale străvechi
Văd lumea în care spaima cuprinde sufletele
până în vintrele cerurilor joase
Lecții luate școlii altui abis
Culturile de spaimă se întrepătrund cu arta țipătului
Clopot vecernic pavăză de suflet ales
Priviri izbăvite prin Soarele veșnic
Cândva s-a desprins vechiul Soare
dintr-un suflet de foc intr-un suflet de aer
Lumea unită în sângele alb o știe
***
 
Pe locul acesta trec horile
Sătenii dansează în tihna fiecărui anotimp
Gust lipsit de greutate
Chip de ploaie și zăpadă
cu sori printre nenumăratele gânduri ale Pământului
Mormintele cenușa aduc ceara fierbinte
în lumea ținerii minte iubirii trecând
peste pajiștea războaielor din gânduri țintuite
Speranța vine chiar din acea lume în așteptarea liniștii
Nu știm cum a pătruns miracolul sufletul mai întâi
Mai apoi știm că dansează el unicul precum
clapele pianului atinge morții și viii
Vocile lor nu mai pot muri
Cristalele și-au născut veșnicia cândva
Timpul sublim în noi este de pază acum
***
Cuvintele mai pot desena jocul străvechi
din mereu repetatul dans de culori suflet al meu
după acea liniște trecătoare a pământului
pe care adesea am călcat cu talpa piciorului prunc…
***
Oceanele lumii sunt mări unite de glasuri
Noi și tăcerea aceea ne târâm îndreptând
ochiurile micilor râuri spre maluri
Cascadele munților ne umplu vidul morții cu apa
La maluri se poate găsi câte o urmă după înecul
salvat din cascade de gânduri rebele
La maluri mereu le putem asculta muzica
autor Ligia Mihaela Ionescu 
Tagged with:

Comentarii închise la La malul meu și al tău, autor Ligia Mihaela Ionescu