Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Nopţile toamnei, autor Ana Hâncu

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 10/12/2012

NOPŢILE TOAMNEI

1. Vin ploile
peste arşiţa durerilor din noi!
Gutuii îşi îndoaie coroanele de rod
peste obârşii deluroase,
fumul din hornuri s-a ivit,
lemnele-n sobe ard mocnit,
căldura prinde a-nvălui prin case.
Mă strigă din cerdac o amintire –
o durere vie – şi-l aud pe tata!
Mă roagă să îi duc găleata
plină de vise ne-mplinite,
s-o pună la dreapta Sfântului Ion
să-mi binecuvânteze dorinţa de-nălţare
din propria-mi cenuşă, către soare!
Un fulger scurt, chiar a tunat şi plouă!
Pământul îşi strigă în hohot, bucuria
căci setea îi săpase cascade seci în lut…
Vin ploile peste arşiţă, peste noi –
trupuri îngemănate, uzi şi goi –
arzând în muguri cu rădăcină seculară,
înmugurim speranţele a primăvară…
2. tunelul meu albastru
Lunatecă, imprevizibilă, mereu neliniştită
fiinţa îmi şopteşte să mă-nalţ spre tine,
ca spre tunelul meu albastru –
căuş de vise, medalie din stele,
noapte siderală
şi cuib de rândunele;
să mă transform în torţă,
ambroziei din bradul veşnic verde,
apoi în curcubeul vestind înseninarea
din liniştea speranţei, a tihnei
şi luminii nestinse de-nsesarea
ce-apune peste zi.
Licărul viu din mine nu se pierde
printre luceferi stinşi,
îngemănaţi în viul toamnei
înmănuşaţi cu-acelaşi dor
vom dăinui printre făclii,
ca doi luceferi vii!

12 – 10 – 2012

3. ochii tatei

Frunzele nucului din faţa casei,
încă verzi
îmi amintesc de ochii tatei…
chip luminat de bunătate, stând la umbră,
mama sorbindu-i galeş veselia glumei,
masa întinsă, mustul şi pastrama,
borcanul plin cu miere, miezul copt de nucă,
pâinea de casă cu gust inegalabil,
coaja rumenă cu aromă de vatră părintească,
zâmbetul cald al mamei,
tandreţea gesturilor ei,
pacea sufletului mângâiat
de copil alintat!
Frunzele nucului ruginind peste timp,
ochii amintirilor dureroase mustind
ne ţin treji, ne doinesc,
ne recheamă cu dor sub frunzele nucului
din curtea de ţară,
acolo, unde copilăria
va rămâne o veşnică,
inegalabilă primăvară!
4. Visul dimineţii

Nimic mai viu, mai colorat
ca visul, dimineaţa,
în care un fuior de curcubeu
îmi mângîie imaginaţia şi viaţa!
Alerg desculţă prin lucerna-nrourată,
pe cap am coroniţă de maci îmbujoraţi,
oglindă îmi sunt ochii mamei,
mereu inlăcrimaţi!
Iar frate-meu şi tata,
înmănuşând un leagăn de mătase,
mă poartă printre umbre:
bunici, părinţi, bărbaţi…
Nimic mai viu, mai relevant
şi asumat în conştient,
ca visul – emblemă de legendă,
nimburi sculptate
pe amforă, de timp înobilate –
apusele imagini, chipuri dragi!

27 – 10 – 2012

5. VAL…
din spumă de mare, sirenă
mă ridic spre înalt curcubeu,
cu aromă de cetină;
sufletul mi se îmbată
cu petala catifelată
din privirea ce mă ademeneşte,
precum zborul vulturului
căutându-şi zarea.
Eşti al meu!
încă îţi simt răsuflarea
din pecetea sărutului,
mângâierea petalelor crizantemei mov,
lăsată ofrandă îngemănării de dor,
îmi dăruieşte zborul
păsării PHEONIX!
încă mai ard pe rugul încins
de-nmănuşarea buzelor tale
cu gust de Val…de mare!

7 Noiembrie 2012

 

autor  Ana Hâncu

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Nopţile toamnei, autor Ana Hâncu

%d blogeri au apreciat asta: