paradise hotel

după 12 ani petrecuţi
săpând gropi de cerneală în două şcoli construite aproape identic
simt că n-aş mai putea face nimic
o vreme.

şi totuşi sunt bacovian nu prin vocaţie
ci prin lene.
delirez fără delir ca într-un deşert fără nisip
după uscare îndelungată
departe de femeia de neon
şi oare ce mă împiedică
să las chiar acum din mână punga de chipsuri
şi să urc cele 272.148 de trepte ale hotelului paradise
unde pe terasa ultimului etaj
mă aşteaptă fetele-palmier
iar pasărea-colibri îmi face dinţii albi
cum nu i-am avut niciodată
deşi am folosit toate pastele
de dinţi
la care fac referire pământenii în reclame şi-n scriptură.

 

autor Yigru Zeltil

http://cititordeproza.ning.com/profile/YigruZeltil

 

Vasile Vlad

Nominalizat la Premiul Mihai Eminescu Opera Omnia (doar deocamdată nominalizat…), Vasile Vlad (n. 1941) este un poet „avansat”. Nu spun unic, fiindcă s-au găsit destui care să-l compare (pe bună dreptate, să recunoaștem totuși) cu Cristian Simionescu, Virgil Mazilescu, Gellu Naum sau, dintre poeții mai „noi”, Ioan Es. Pop sau Nicolae Coande. Chiar și așa, ceea ce Vasile Vlad practica (înaintea multora dintre ei sau simultan! Nu se poate vorbi așadar despre imitație) este și azi de o prospețime stranie. E chiar straniu cum mi s-a părut mai ușor de „digerat” Vasile Vlad decât un Cristian Simionescu care, deși nu foarte diferit, introducere în ecuație și multe ecuații neoexpresioniste. Vasile Vlad, să fie clar, nu e un poet „solar” (!!!) gen Coșbuc. Toată tensiunea sa sufletească este însă împachetată într-un dicteu lucid, ce cochetează cu ironia și ludicul doar pentru a se desconspira aproape simultan. Aproape întotdeauna, el atacă limbajul și, extrapolând, convențiile în general (observați cum, printre altele, sunt deconstruite și reconstruite abil poezia erotică și poezia religioasă…). Deci, cum poate v-ați dat seama, ne aflăm în plină antipoezie (catalogată însă, la vremea respectivă, de un critic ca făcând parte din tagma „fanteziștilor și ironicilor”, alături de Vulpescu, Tomozei sau Florin Mugur…), nu una lipsită de valoare. Fiecare cititor să-și dea însă cu părerea în privința asta…
De remarcat cum, încă din prima sa plachetă, „Pedepsele” (publicată în 1968, fără ca el să fi debutat în presă mai întâi! De altfel, detesta revistele, apărând o singură dată într-una, „Amfiteatru”, atunci când revista respectivă a premiat „Pedepsele”), își face apariția aproape tot arsenalul poetului… Vasile Vlad a publicat, pe lângă câteva antologii, doar patru volume (ce-i drept, una dintre ele, Sărbătorile absenței (1971), a fost pusă la index și topită, iar alte două-trei manuscrise trebuiau să fie publicate, „pierdute” însă de către Securitate, care l-a urmărit pe poet încă din anii de școală…). Unii ar putea spune că nu mai avea inspirație. Probabil că, pur și simplu, poetul nu mai dorea să facă sau să publice „literatură”. Cert este un singur lucru: atâta cât este, opera lui Vasile Vlad e de prim raft (chiar dacă frazele mele anapoda poate nu v-au convins – vă spun sincer că am scris și rescris cuvântarea asta și tot nu-mi place). Începem:

Și mereu mă prefac a ști
(din vol. Omul fără voie, 1970)

Și mereu mă prefac a ști
unde-i marginea. Chiar și cu ochiul
desfăcut.

Dar, așa cum dispare un vârtej,
uneori
dispare speranța,
și se umblă atunci cu un gard în spinare,
pe lângă salcâmi jupuiți
și chiar pe sub pământ, peste cârtițe
tresărind ca un clopot,
din nevoia doar de a fi apărat.

Mai au ceva să-și spună oamenii și în somn,
cu glasul dat la o parte,
naivi străbătând despărțirea.

O răsuflare îngropată în ape
este posibilă. Și nici măcar nu ne mai astupă
o singură soartă.
La strigătul rațelor sălbatice închise în cer
se holbează răbdarea oricui.

Dar eu
cu atingeri de sidef încerc să-i vorbesc inimii,
cum vuiesc pentru sechii (sechii neînsemnând
desigur nimic), pe la ferestrele stinse
din cartierele orbilor,
și despre cum o întunecare feroce
mă caută.

Pivnițele tăcerii au fost cotrobăite
și ele. Tufișurile arse de praf
au fost și ele date-ntr-o parte. Pe colinele de cenușă
ajungând
am măsurat toată singurătatea.

Ține cât mine.

Despărțire
(din vol. Pedepsele, 1968)

Zorii se umflau în pieptul cocoşilor,
dar nu zorii se umflau în pieptul cocoşilor,
ci pieptul cocoşilor se umfla în zori,
până lepăda cântecul.

Oricum,
pentru că nu doream să plecăm nicăieri,
ajungeam în gară,
dar nu ajungeam în gară
pentru că nu doream să plecăm nicăieri,
ci pentru că trebuia să ascultăm semnele de adio
îngrămădite în braţe,
o dată cu clarul de stea,
coborât de-a lungul sângelui.

Acolo,
vorbele ne săreau ca nişte sâmburi
în faţă,
şi eu îţi spuneam
că în fiecare spital
există o sală de festivităţi,
unde bolnavii sunt obligaţi să poarte mâini,
şi tu îmi spuneai că într-o singură frunză
dintr-un mare oraş
se pot afla câteva zeci de copii foarte verzi,
care ar fi putut desena copaci
cu creioane verzi de asemenea,
şi eu îţi spuneam
că nu vreau să-mi dau sufletul peste cap,
şi tu îmi spuneai că trebuie să-mi scot mâinile din urechi,
şi eu îţi spuneam că trebuie să-ţi scoţi mâinile din urechi,
şi tu alergai într-o parte,
şi eu alergam în alta,
şi frunzele treceau galbene,
galbene
în alt anotimp.

Epoca noastră scăldată
(din vol. Sărbătorile absenței, 1971)

(Omul
decupat
devine
spre
surprinderea
sa
penibil
de
sentimental.)

Se poate. Şi asta se poate. Era epoca noastră scăldată,
în salonul cu păuni discutam despre farmecul monştrilor.
Erau ceasurile noastre de vază, fără cuiburi căzute-n noroi,
cratere fără ecou.

În privirile ei desluşeam splendoarea unei clime unice,
dar mie-mi venea să-i pisez genunchii.

Se poate. Şi asta se poate. Nu era o bişniţă delicată,
o boarfă adusă-n tranşee pentru uzul soioşilor,
ci crinul meu tâlcuit, o morişcă pe cruci.

Nu ştia să ofteze brutal, nu întâlnise mătăhăloase priviri,
dar mie-mi venea să-i pisez genunchii.

O socoteam prada mea bolnavă,
ceremonia domoală a şansei de a face ocol,
sau poate versiunea în alb a unui fruct foarte negru.

Era ca un evantai prăbuşit, era tăcerea mea crucială,
dar mie-mi venea să-i pisez genunchii.
Se poate. Şi asta se poate. Nu încropeam jurăminte în pumni,
observam drojdia visului surâzând.

Era sita mea cea mai lividă, pâcla mea cea mai lejeră,
făgăduiala cea mai statornică,
dar mie-mi venea să-i pisez genunchii.

Cântul IX
(din vol. Îndreptările doctorului Faustus sau Calea cea mai lungă, 1978)

Eu trebuie să mă stăpânesc; pe la mine
prin casă nu trece nimeni; deși nu cred,
răsare soarele! Stau lungit lângă râu
cu o mână în apă binecuvânt, îmi dau seama,
ceasul (neavând altă grijă decât evocarea
fetei ce grăbind să-și vadă prietenul
lepăda pragului sandaletele).

Eu trebuie să mă stăpânesc, ar fi bine
să nu mai vorbesc așa tare! trebuie
din nu să fac da!

Privesc norii, lunecătorii, ca un miner.

Îmi înșel așteptările.

Chiar ciozvârtit, se pare,
eu trebuie să iau totul de la-nceput.

Ce întâmplare! Sunt și lucruri pe care le pot înțelege!
O, Diabolus, am sprâncenele arse din cauza
lămpii; port nădejdea că și din tenebre
mă voi întoarce! O, zei de tarabă! aici
ziua e toba pe care dormim, ziua-i o gravidă oarbă,
fericită și somnambulă?

Ce întâmplare! Sunt și lucruri pe care le pot înțelege!

M-am gândit mult. Ce-i mai aproape tăcerii
decât rugăciunea? Eu trebuie să mă stăpânesc.

Eu trebuie să mă stăpânesc; pe la mine
prin casă nu trece nimeni; deși nu cred,
scapătă soarele! Stau lungit lângă râu
cu o mână în apă și binecuvânt, îmi dau seama,
izbăvirea în care-și face dreptate până și scârba.

Până și lumina mă bucură,
Și sângele tăiat mă încântă.

Binecuvântez totul în jur,
Binecuvântez propria-mi depărtare.

Și doar n-am călcat de când mă știu
pe dealurile Mainaliasului!

Apoi măreția nici nu a existat
(din vol. Sărbătorile absenței, 1971)

(Omul
decupat
ascultă,
i
se
pare
că
a
bătut
cineva,
deschide
încă
o
dată
uşa,
însă
afară
nu este
nimeni.)

Umbra petalelor o aud plescăind
peste bălţi. Şi iarăşi zic: cioburi incurabile
pe tărâmul nopţii am fost, nici întregi,
nici atoatenevăzători. Cu genunchii aduşi către gură
ca într-un ou visam fastuoase poduri.

Să aruncăm scoici peste pădurea de pini,
îndărătul nostru să păstrăm partea noastră
de recunoştinţă amănuntelor. Cântecul negru se îndoaie
ca o pasăre-n vânt, o fărâmă
în deschiderea cerului. Niciodată cu totul neliniştea
nu se repetă,
poate repaosul crăpăturilor, poate
se repetă deşertăciunea.

Apoi măreţia nici nu a existat, doar agitaţii
gentile. Te interesează aspectele, o, atât de încăpătorul
destin al aspectelor, ştergerea broboanelor de sudoare
de pe icoane, strângerea insulelor de pe ocean.

Ştiu. Şi totul e ca şi cum
ninsorile care au nins, ditamai ninsori,
ar fi pus golurile în pericol; oarecum ciudat,
oarecum de neconceput.

Stăpân la mine în piept, hăt
la mine în piept, cu insomnii în noroi,
deunăzi credeam că doar ochii au plâns.

Scrisoare de aici
(din vol. Pedepsele, 1968)

Dacă mâinile tale n-au crescut
pentru mine,
de ce-au mai crescut?

Până ieri am scormonit
prin spălăcite alcooluri împreună,
ne-am coborât inima,
vântul limpede l-am ascultat.

Ochii mei împingeau iarba spre tine.
Ochii mei împingeau iarba spre tine.
Cântecele ni se îndoiau împrejur,
şi le ascultam vuietul,
întrebându-ne de ce scoicile nu plâng niciodată.

Însemnări pentru dezastre (I)
(din nu-țin-minte-care-volum, probabil Omul fără voie)

Întunericul sapă în bătăile inimii. Singur,
prea singur sunt
lângă rănile pentru care trăiesc.

Da, cu aceiaşi ochi am privit şi rezervaţiile
de jgheaburi, oho! şi vânzătorii de flori presate,
oho! şi ultima dimineaţă a lămpii.

Da, pentru o clipă zâmbetul a fost o spinare,
splendoarea unei ranchiune
a întrecut braţul celor mai îndrăzneţi cerşetori,
aerul greşelii s-a arătat liliachiu.

Oho! la nevoie tremurăm,
purtăm ochi, ce ne pasă! Oasele sunt
o întâmplare, sângele o întâmplare desigur.

Oho! pentru tăcere nu mai alegem cuvintele,
ci doar ascultăm noaptea oprită în cer,
ci doar ascultăm întunericul în bătăile inimii,
şi mersul clătinat al elefanţilor
către ultima tufă de trandafiri.

Cântec pentru apropierea maternității
(din vol. Omul fără voie, 1970)

Poate murdară de pământ încă din naștere,
dar poate tot de atunci colcăind de lumină.

Tu nu ai apărut în lume ca o mână întinsă,
nici ca o taină trecută dintr-o palmă în alt
nici ca un sturz trecut prin roțile soarelui.

Albă și teafără
tu reprezinți o excepție șovăitoare.

Tu ești un pumn de apă.
Tu ești o continuă așteptare,
Așteptarea: suflet cu cocorii pe drum.
Așteptarea: suflet cu o margine
suspendată.

Nu se poate plăti cu o groapă
nimic
din adevărul frumuseții tale,
și nici-un cuvânt nu are îndestule trepte
ca să te poată sălta în adevărat aerul tău.

Tu ești o simplă pauză în veșnicie
și eu, care cunosc disciplina silabelor,
de asemenea.

Stau însă cu urechea pe pântecul tău
și aștept o zvâcnire,
cum aștepți zborul unei păsări gureșe
pe deasupra unei șosele cu sticle goale
pe margine.

Stau însă cu urechea pe pântecul tău
și aștept un țipăt
cum îl aștepți în marginea scoicăriilor.

În aburul secundei
vocea mea deviată
stă ca o iluzie de staniol.

Dar mâine cerul se va desface
dând ploaie,
în tablouri vor apare ciupercile.

Și nimeni nu va ști
că în noaptea aceasta
cântarele minții au fost obosite.
Și nimeni nu va ști că în noaptea aceasta
în vârful degetelor am simțit
crescând plămânii aburoși ai unui miel.

Albă și teafără
tu reprezinți o excepție șovăitoare.
Dar nici tu nu vei ști
sufletul meu,
strâns ca pe îndoitura genunchilor,
așa cum tresari
cu un fluture adormit pe umăr.

Camera (fragmente)
(din vol. Îndreptările doctorului Faustus sau Calea cea mai lungă, 1978)

(…)

3

Ah, ani preferați, tobe de înger! Focu-i aprins,
dar și părăsit. Înalț ochii închiși către cer, murmuram
altădată: e ziuă! Tocmai mie
să mi se întâmple una ca asta! Aceasta-i, dar, Vorba,
nici risipitorul măcar n-are inima castă,
numai orbul știe mereu încotro se îndreaptă;
_______________________
de-i reuși, te-ai putea convinge

stau pe-un pat de fier
în ultima hardughie de pe marginea mării
(o! marea noastră nevoie de izbăvire și contradicție,
o! marea scârbă venită la timp), de-o zi-ntreagă tot stau și contemplu norii,
pe mine de ce nu mă întreabă nimeni nimic?
E târziu, deci
și-n locuri sacre pâcla suie la geamuri!
la crucea ferestrei ar trebui să-ngenunchi, chiar acum
îngenunchi și mă rog.
Magnificat anima mea Domnium.
Magnificat anima mea Domnium. O, Pater noster,
ziua-i scurtă, privirile-s lungi! Șterge
urma cărnii din mine, dă-i morții o perină mare și-un vis; pâinea
pe care-o molfăi pe întuneric
nu-mi strângă tot, ca să-mi lase doar grija!
O, ziua-i scurtă, privirile-s lungi! deci jupoi
pielea tăbăcită de margini a gândului,
toate pieile de pe mine, din mine: pieile pentru neant. Pentru ce dau făina
pe fum totdeauna, pentru ce umbra capului de pe zid
mă-nspăimântă? E târziu, murmuram
altădată: călărețul
își spală căluțul în râu? O, călărețule orb, călărețule mare…

Ah, pielea ochilor, asta piele, a inimii! Ah, anii mei, tobe de înger!

(…)

5

Acum, că argumentul sună sfâșietor,
calmul capătă însemnătate cumva, parcă-nvârt zarul
unui străin; mestec demn, potolit, mohoriu, sincer
la masa mutilatoarie – bălăcindu-mă-n vastele oglinzi paralele,
mestec și clefăi așa, ca să nu mestec singur.

Prăbușit între patru pereți, între două pleoape
– Martor al Munților, Mut -, scurm impunătoare cenuși,
cenușile sure,
atât cât mă pricep, dinspre Câh și Anțărț,
Așa-ntâmpină ridicolul pustietatea,
așa-mpacă pudoarea – la unii – firavul zvon de căință.

Ah, niciodată n-am să-nțeleg cum poate să plouă
la o oră ca asta!

aștept Sfârșitul de An rezemat de ușă, hingherit de gânduri; gândurile
fiind niște porci hrăniți cu paingeni, într-adevăr
niște șerpi lunecând reci prin carne,
și nu-s întors de la Delphi! Cândva
o chiromană vagantă-mi cercetă mâna, pe-aceea
mângâietoare întâi, sărăcindu-mi și tăcerea și lipsa –
când cugetam ideal, Dacă nu ierți în sărăcie,
nu mai ierți altcumva!
Lângă ea, ce-și găsea greu locul neted în brațe,
una ca asta doar mie mi se poate-ntâmpla,
ispitii vitorul.
Am dormit cu capul spre răsărit printre leșuri,
am dormit printre hoituri cu capul către apus,
cu nădejdea scăzută nevoii,
cărunt înaintea părinților, nepunând pat unde-am pus binele,
e destul? Devenindu-mi povară pentru tot restul vieții,
printre morminte luate de apă și-nscăunați ai neantului –
Requiem aeternam donat eis,
Requiem aeternam donat eis! poftirile
îmbucându-se cam ca rugăciunea cu râsul, acum,
în ultima zi a anului vreau să fiu îngropat
într-un dig pe mare.
În ultima zi mare a anului laud Zilele, o!
(pescarul prost – peștii roșii)
le contemplu – andrele înfipte
într-un ghem de lână – in manus tuas, Domine!
in manus tuas, Domine!
in manus tuas, Domine!
o! sicriul rond al nădejdii,
o! golul de la mine din casă și din alte părți ale lumii.

O, Doamne, m-am săturat
(din vol. Omul fără voie, 1970)

O, Doamne, m-am săturat
să-mi pândesc sângele. Năclăit sunt,
pângărită e goana. Dâmburile de silă
nu au fost ocolite nici ele,
dar se aşează temeliile răzând la fel
de măruntaiele  spetite.

Şi nu ştiu ce vreau
cu un singur deget măcar,
şi vlaga oftează după stârpitul imbold,
printre lăptoase boabe de vâsc,
şi tidva se loveşte de arborii lepădaţ.

O, nu-mi cerceta numele, Doamne,
eu m-am închinat ochilor care ştiu să nu presupună,
picioarelor care se opresc târziu în pământ,
mâinilor sfinte cât o dragoste omenească.

Frunţii.

Cu privirea vâlvoi am cutreierat
apele încurcate în ger, şi am istovit
ceea ce presupune răgaz.

Am fumegat cu mentă sub limbă,
am îngropat vâslele în pământ,
am aşezat blidele cu leşii deasupra.

Mi-am spălat, Doamne, sufletul
către miazănoapte,
şi acum pe spaimă pândeşte gura bolnavului.

Mi-a rămas doar somnul
cu glasul lui bătut în adânc,
ei nu vreau somnul.

Cocorii aşteaptă cer. Eu
ce aştept rezemat de arborele tău
înflorit de cârje în vârf?

Clopotele sapă în pământ primăvara mielului
care se va desparte de sânge.

Mestec cenuşă în gură,
la răspântiile cu dureri de picioare,
privind cerul săpat în fântână.

Stelele.

Iar cerul e atât de înalt
încât îmi atinge sufletul, Doamne.

autor Yigru Zeltil

Cărţile de poezie ale anului 2010

Listă alcătuită de Yigru Zeltil (moderator al  grupului ”Poezeama” din cadrul proiectului Cititor de Proză:http://cititordeproza.ning.com/group/forumpoezeama )

* Călin Hera, Îmi pun singur miere în ceai (Editura Vinea, Bucureşti)

* Andra Rotaru, Ţinuturile Sudului (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Gabriel Daliş, : până mereu (Editura Charmides, Bistriţa)

* Djamal Mahmoud, Pe muchiile cercului (Editura BrumaR, Timişoara); Djamal Mahmoud, albe@reci (Editura Vinea, Bucureşti)

* Hanna Bota, Poeme pentru Yerutonga (Editura BrumaR, Timişoara)

* Ioan Morar, Paloarea (Editura BrumaR, Timişoara)

* George Achim, Dulceţuri din fructe târzii de pădure (Editura BrumaR, Timişoara)

* Aurelia Borzin, Chişinăul e o tabletă de ciocolată (Editura Vinea, Bucureşti)

* Petru M. Haş, când au venit imaginezii (Editura BrumaR, Timişoara)

* Petre Tănăsoaica, Femeia lui Yerutonga (Editura BrumaR, Timişoara)

* Florin Dumitrescu, ÎNcântece (Editura Vinea, Bucureşti)

* Iulia Militaru, Marea Pipeadă (Editura BrumaR, Timişoara)

* Oskar Pastior, Jaluzele deschise, jaluzele închise (Editura ART, Bucureşti)

* Maria Șleahtiţchi, oleandrii mă strigă roz (Editura Cartier, Chişinău)

Acum urmează „miezul” listei – cărţi care pot fi considerate, în marea lor majoritate, notabile:

* Tudor Arghezi, Anii tăcerii. Poeme inedite (Vasile Goldiş University Press, Arad)

* Mircea Cărtărescu, nimic (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Leonid Dimov, Opera poetică vol. I & II (Editura Paralela 45, Piteşti; primul volum, republicare a „Opere vol. I” din 2006)

* Geo Bogza, Poemul invectivă şi alte poeme (Colecţia BPT-Jurnalul Naţional, Litera)

* Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Aer cu diamante (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Daniel D. Marin, Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc (Editura Paralela 45, Piteşti)

* M. Duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Adrian Suciu, Viaţa fără urmări (Editura BrumaR, Timişoara)

* sorin despoT, apasă (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Ion Mureşan, Cartea Alcool (Editura Charmides, Bistriţa)

* Radu Vancu, Sebastian în vis (Editura Tracus Arte, Bucureşti); Amintiri pentru tatăl meu (Editura Vinea, Bucureşti)

* V. Leac, Toţi sunt îngrijoraţi (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Mircea Horia Simionescu, Versete de unică folosinţă (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* Adrian Diniş, poezii odioase de dragoste (Editura Vinea, Bucureşti)

* Traian T. Coşovei, Aerostate plângând (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Ileana Mălăncioiu, Sora mea de dincolo (Editura Litera, Bucureşti/Chişinău)

* Rita Chirian, poker face (Editura Vinea, Bucureşti)

* Alexandru Vakulovski, 157 de trepte spre iad (Editura Cartier, Chişinău)

* Ana Blandiana, Patria mea A4. Poeme noi (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Angela Marinescu, Blindajul final. Opere I (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Adrian Bodnaru, O legătură de chei (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Liviu Ioan Stoiciu, Pe prag (Vale-Deal) (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Nicolae Avram, Federeii (Casa de Editură Max Blecher, Bucureşti?)

* Nora Iuga, Spitalul manechinelor; Dactilografa de noapte (ambele la Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* ***, poate ne vedem. Antologia taberei de creaţie de la Săvârşin (Editura Mirador, Arad?)

* Laurenţiu Ion, Destulă pace pentru un război (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Daniel Bănulescu, Ce bine e să fii Daniel Bănulescu (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Ion Zubaşcu, O moarte de om. O poveste de viaţă (Editura Limes, Cluj-Napoca)

Alte cărţi:

* Ciprian Măceşaru, Poeme (Editura BrumaR, Timişoara); Focul din tâmplă (Editura BrumaR, Timişoara)

* Ioan Petraș, Lăcrimarul înflorit (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Alice Drogoreanu, Fang (Editura BrumaR, Timişoara)

* Constantin Abăluţă, Totul despre nimic (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Mircea Dinescu, Femeile din secolul trecut (Editura Fundația pentru poezie, ?)

* Lucia Negoiță, Dincolo de Barbaria (Editura BrumaR, Timișoara)

* Anni-Lorei Mainka, jurnal pe bilete de autobuz (Editura BrumaR, Timişoara); Burgundia (Editura BrumaR, Timişoara)

* Chris Tănăsescu, Cartea de la Curtea şi alte 9 topologii (Editura Vinea, Bucureşti)

* George Anca, Poeme inedite (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* Lucian Vasilescu, Institutul de poezie legală (Editura Vinea, București)

* Adrian Munteanu, Orele tăcerii (Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca)

* Ion Pop, Litere şi albine (Ediutra Limes, Cluj-Napoca)

* Valeriu D.G. Barbu, Balans (Editura Nelinişti metafizice, Constanţa)

* Nicola Leahu, Aia (Editura Cartier, Chişinău)

* Naomi Ionică, Cei singuri vor rămâne singuri (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Liviu Georgescu, Smulgerea zalei (Editura Paralela 45, Piteşti); El (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Sorin Mihai-Grad, Surogat (Editura Herg Benet Publishers, Bucureşti)

* Dumitru Păcuraru, Poeme din altă carte (Editura BrumaR, Timişoara); Poezii/Versek (Editura AB-ART, Cluj-Napoca)

* Anca Mizumschi, Versouri (Editura Humanitas, Bucureşti)

* Aurel Dumitraşcu, Cine merge în Paradis (Editura Conta, ?)

* Mihai Curtean, Camiku (ediţia a II-a, Editura A.T.U., Sibiu)

* Doina Ioanid, Ritmuri de îmblânzit aricioaica (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Gheorghe Grigurcu, Cerc și punct (Editura Alfa, ?)

* Nicolae Tzone, Viaţa cealaltă şi moartea cealaltă (Editura Vinea, București – nu sunt sigur dacă a apărut)

* Eva Precub, aici nu mai locuieşte nimeni (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Robert Şerban, Moartea parafină (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Cezar Nicolescu, Lil 1.0 (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Viorel Mureşan, Buchetul de platină (Editura Eikon, Cluj-Napoca)

* Vlad Scutelnicu, Zaruri (Editura BrumaR, Timişoara)

* Ioan Moldovan, Mainimicul (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* ***, Am să te sufoc, dragă oraş – Poeţi tineri din Sibiu (Editura InfoArt Media, Sibiu – componenţa: Rita Chirian, Radu Vancu, Mihai Curtean, Dan Herciu, Daniela Popa)

* val chimic, umilirea animalelor (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Caius Dobrescu, Euromorphotikon (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Adrian Alui Gheorghe, Paznicul ploii (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Mihail Soare, Gâlceava mea cu Haydn sau Despre romanţa pentru clopot la patru mâini (Editura BrumaR, Timişoara) (îmi place mult coperta volumului ăsta)

* Aura Christi, Grădini austere (cu CD) (Editura Ideea Europeană, Bucureşti)

* Eliza Macadan, La nord de cuvânt (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Dumitru Bădiţa, Invitat la Săvârşin (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Bogdan Lipcanu, Fuck Tense (Casa de Pariuri Literare, Bucureşti)

* Letiţia Ilea, Blues pentru cai verzi (Editura Cartea Românească, Bucureşti)

* Virgil Mihaiu, Lusoromână punte de vânt (Editura BrumaR, Timişoara)

* Floarea Ţuţuianu, Mărinimia ta (Editura BrumaR, Timişoara)

* Daniel Puia-Dumitrescu, Poveşti cu telecomandă (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Anatol Covali, Lăsaţi-mă să cânt (Editura Bibliotheca, Târgovişte); Magia antitezelor (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* Emil Stănescu / Mihai Samson Petrescu, Liberus nocturnus (Editura Bibliotheca, Târgovişte)

* ***, Prăvălia cu umor (antologie de epigrame, Editura Dobrogea, Constanţa)

* Ofelia Prodan, În trei zile lumea va fi devorată (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Viorica Răduţă, Cam toţi murim! (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Augustin Frăţilă, Vine cineva (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Radu Cange, Vinerea singuratică (Editura SemnE, Bucureşti)

* Irina Nechit, Copilul din maşina galbenă (Editura Cartier, Chişinău)

* Raluca Brancomir, Transa memoriei (Editura ALL, Bucureşti)

* Ioan Es. Pop, Sans issues/Fără ieşire (L’Oreille du Loup, Paris); Momfa (2 vol., Editura Vinea, București)

* Kelemen Hunor, Versek/Poezii (Editura AB-ART, Cluj-Napoca)

* Markó Béla, A kert erotikája / Erotica grădinii (Editura Curtea Veche, Bucureşti)

* Ştefan Melancu, Elegiile toamnei (Editura Dacia, Cluj-Napoca)

* Daniel Pişcu, Puţină andrenalină (Editura Tracus Arte, Bucureşti)

* Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni (ediţia a II-a, Editura Cartier, Chişinău)

* Ştefan Doru Dăncuş, scrum/cendre (Editura Grinta, Cluj-Napoca)

* Aurel Udeanu, edenul din doamna (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Viorel Tăutan, Elegia Civis Transilvaniae (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Dan Cristian Iordache, abel şi eu (Editura BrumaR, Timişoara)

* Marius Ştefan Aldea, iona îl aşteaptă pe godot (Editura Marineasa, Timişoara)

* Nicu Vladimir, Lucrătorul ostenit (Editura Blumenthal, Bucureşti)

* Daniel Silvian Petre, Overdose & Napalm d’Or (Editura Blumenthal, Bucureşti)

* Gheorghe Izbășescu, Pietonii lui Pan (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Dmitri Miticov, Numele meu e Dmitri (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Florina Zaharia, Eua (Editura Paralela 45, Piteşti)

* Bogdan O. Popescu, Aerobiciclete (Editura BrumaR, Timișoara)

* Saviana Stănescu, Proscrisa (Editura Vinea, București)

* Dumitru Chioaru, Scene din orașul vitraliu/Scenes of the Stained-Glass City (Editura Vinea, București)

* Sebastian Drăgulănescu, Somnul Paradisului… (Editura ?, ?)

* Marius Stoian, 8285 (Editura 22th Century Publishing, ?)

* Dorin Cozan, Baletistul (Editura Princeps Edit, Iași)

* Andrei P. Velea, Gimnastul fără plămâni (Editura Centrul Cultural Dunărea de Jos, ?)

* Ion Faiter, Poarta zeilor (Editura MAR, Constanța)

* Doina Pologea, tărâmuri şi purpuri (Aius Printed, Craiova)

* Petre Got, Lumină amară (Editura Limes, Cluj-Napoca)

* Igor Ursenco, apoptosium (Franc-Tireur, New York)

sursa : http://poeziecontemporanaromana.blogspot.com/2010/12/dale-anului-2010-de-lucrat.html

Copacul de ceai

1

Ei bine, în noi s-a deschis o culoare deschisă.
De ce ar trebui să ne fie ruşine, hî!?
De ce nu ar avea valuri şi faună
sucurile din sticle,
de ce n-ar fi vii ierbarele,
de ce insectarele n-ar fi o
inundaţie de resemnare glorioasă?
Poţi să mori închizând un ochi sau niciunul,
şi doar tu îţi vei contabiliza eleganţa,
doar tu te judeci
pe când ar trebui poate
să laşi viaţa să fugă printre degetele tale
sau poate nu.

2

Poate că soarele chiar este împins de la spate.
Sau poate că nu.

Poate că iarba creşte strict programat.
Sau poate că nu.

Poate că apa este doar un dans lasciv.
Sau poate că nu.

Poate că doar te îndoieşti
ca să araţi mai a filozof.

Mai ai îndoieli?!

Totul e regizat prea bine
ca să nu apară mai-mult-ca-adevărul.

3

Eşti gata să pui viaţă în lucruri
ca într-un obraz palid?

Căci, oricum, toată viaţa asta facem:
ne jucăm de-a focul.

4

Tu nu faci decât să creezi universuri
şi să te venerezi în debara.

Tu habar n-ai
cum este să te învinovăţeşti puţin
şi să duci gunoiul zilnic.
Până şi dacă bei ceai
opreşti lucrurile din insomnia lor
şi ŞTII că picioarele tale
s-au înrădăcinat
în partea cealaltă a infinitului.

5

Naşti
în tine
o mlaştină de ciocolată.

artist Anişoara Iordache, Tăcerea pietrelor

autor Yigru Zeltil, redactor la revista Faleze de piatră

http://cititordeproza.ning.com/profile/YigruZeltil