viața e un asasin plătit Nichita
brusc am încetat să mă întreb
de ce zboară păsările
de ce se prăbușesc avioanele
într-un moment în care
toate semafoarele arată roșu
și iubirea e doar o stare de alertă
sau un subiect tabu cu doi oameni
în ipostaze șocante
care trăiesc unul în celălalt
separându-se doar cât să iubească.
brusc am încetat să mai fiu
centrul universului
moartea a devenit o poveste
de adormit copiii
ca o trusă de prim ajutor
la care apelezi
când se sufundă Titanicul
viața e un asasin plătit Nichita
îți amintești cât de mult te-am iubit?
autor Bianca Dan
în vreme de război cad fluturi
orașul acesta alb îmi oprește timpul
și-aș vrea să-mi îngrop palmele în veșnicia unui țurțure
apoi să-ți topesc inima în treacăt
cu un suflu hipotermic
ca atunci când tragi fermoarul pe dinăuntru
și apar oasele goale
mă rătăcesc printr-un alt fus orar
nu mai am chef de poezia asta moartă
îmi cresc zăpezi bolnave de soare
ca și gândul la un protest absurd
în fața unei bombe cu ceas.
autor Bianca Dan
Comentarii închise la în vreme de război cad fluturi
Euthanasia / Lumina din fiecare / Ultima reprezentaţie se dă întotdeauna cu uşile închise
Euthanasia
port în mine poemul care nu s-a scris
ca pe-un rug funerar în care mă arunc cu brațele desfăcute
pedeapsa capitală pentru toate gândurile neterminate
serile lungi în care mă-nfășor în dragostea ta
ca într-o rimă albă
îmbrac stelele în cămașă de noapte
sunt mici părți care ne lipsesc
microorganisme devotate tăcerii
viața intră în joc și împart cărțile
ca o injecție letală pe care mi-o administrez din principiu
a nu știu câta oară
îmi spun că moartea e o incizie
făcută pe-ntuneric de un călugăr orb.
Lumina din fiecare
am ezitat puțin când stelele s-au izbit de pămant
spălam morții și îi așezam în vitrine,
mai ții minte cum li se potriveau hainele
apoi deschideau ochii și ne fixau cu milă
ca pe niște eunuci bătrâni într-o eră de matriarhat
până și copiii se jucau de-a sicriele,
îngropau păpuși de la brâu în jos
scotocind în nisip după gâze și alte chestii lumești
pe care alții le pun la păstrat în borcane
și mai erau acele scări peste care treceau licuricii
și nu mai vedeam decât șerpi încolăcindu-se de lună
copaci negri dansând deasupra ferestrelor
ca și cum ar vrea să înghită lumina din fiecare
e cineva care să alunge întunericul din noi
fără să-l doară palmele de atâtea stele?
Ultima reprezentaţie se dă întotdeauna cu uşile închise
nu știu cine a pus la cale această farsă
poate tu cu îngerii tăi apretați
într-un show privat din care ieșim pe ușa din spate
suntem atâția care săpăm în întuneric cu mâinile goale,
și ne-am descoperit prea devreme,
măsurăm distanța de la un perete la celălalt
dând o reprezentație de zile mari,
din care lipsesc cu desăvârșire aplauzele.
e atât de toamnă, încât zilele au ruginit
ca niște porți stricate
în care nu poți intra decât pe gaura cheii.
Autor:Bianca Dan
Comentarii închise la Euthanasia / Lumina din fiecare / Ultima reprezentaţie se dă întotdeauna cu uşile închise
Poemul submarin / Supraplin
Poemul submarin
e prima oară când te vizitez la penitenciar
ca-ntr-un acvariu uriaş în care te aştept să facem dragoste
suntem prea feroce pentru iubirea asta
salvează-mă de tine şi te voi iubi veşnic
îţi voi confecţiona un poem din alge şi submarine ruseşti
să te ascunzi în timp ce tragi linia sufletului printre implozii existenţiale
gustă puţin din clipa cuprinsă de flăcări
cuvintele ce se absorb într-un vacuum universal
deasupra noastră se desprinde cerul
şi singur, dumnezeu stă în mijlocul lupilor.
Supraplin
Hei, Gepeto, e prea mult trafic pe planetă
păpuşile dorm în linia-ntâi
am în piept o inimă de lemn
cu care îmi ascut creioanele
ieri mi-am îngropat câinele, Gepeto
ploua în reprize şi mi-am întins sufletul lângă el
plin de noroi, cerul urmărea discret morţii din rotobil
e de ajuns o singură viaţă, simt cum se umple paharul
ultima psihoză e cea pe care-o creezi singur
dă-mi puţină lumină să alung fluturii
pe tâmpla rece a soarelui voi juca darts
e plin de flori, Gepeto, şi miroase a humă
cobor din trupul meu ca pe o trambulină
omul negru stă mereu după uşă
trezeşte păpuşile, e târziu…
autor Bianca Dan
Haos bipolar/Legitimă apărare/Dincolo de tăcere
Haos bipolar
în noaptea asta stau lângă sobă şi mângâi pisici,
cu o mină absentă,
o umbră roşie se revarsă pe canapea,
apoi focul se stinge şi dorm fără vise,
ca şi cum m-aş potrivi perfect în tabloul acesta cu sfinţi
incompatibili cu viaţa.
şi totul se reduce la disecţia luminii,
ca şi când ai rupe un diazepam în şase.
îmi pari obosit, şi mă-ntrebi de ce mor păsările,
gesticulând, parc-ai vorbi cu un prieten imaginar,
care are un picior amputat şi nu poate să zboare.
Legitimă apărare
astăzi,
e o altă linişte,
parcă plouă de-o veşnicie
şi mi-e imposibil să-mi amintesc să mor
când viaţa nu-mi dă instrucţiuni
de utilizare.
întunericul mă ascunde
când iubesc în legitimă apărare,
în braţele oricui va rupe tăcerea.
Dincolo de tăcere
vom face dragoste cu hainele pe noi
şi luminile aprinse
doar aroma de marţipan
a deşertului
ne va scutura de tristeţe.
sărutul tău,
tatuaj din sârmă ghimpată,
se va întoarce să-mi culeagă rugina
de pe degete.
cutia poştală e plină de cenuşă
şi nu mai am timp să iubesc
urma sângelui tău pe zăpadă.
autor Bianca Dan
Comentarii închise la Haos bipolar/Legitimă apărare/Dincolo de tăcere
Arhiva revistei literare Faleze de piatră 
Comentarii închise la viața e un asasin plătit Nichita