ram şi lege laolaltă în limba lupilor tulburând fuga la zid

02/13/2015

 

 

„Împliniţi bucuria mea, ca să gândiţi la fel, având
aceeaşi iubire, un suflet, aceeaşi cugetare.”(Filipeni 2, 2)

 

:rădăcină şi  ram de cireş privind între două oglinzi paralele
aerul liber şi matern care refuză să moară pentru a trăi altfel
tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent
marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim mai puţin
sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în reflux
dublele explozii ale miresmelor de ceai şi fără să pot să
mă uit cu ură ori mirare la camila
care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel

am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut

(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)

zilele săptămânii le amestecam cu ierburi amestecam
caii cu cercurile arborii genealogici cu punctele cardinale
apoi creşteau apele vii înăuntrul apelor moarte ca nişte scări
adânci pe malurile cărora dormeau lingura şi strachina
şi mămăliga cu burta la soare ca nişte imperii apuse
întru răsăritul nostru cel falnic si pretheologic
(un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdamdam)
până când înflorea a doua oară maimuţa
în mierea din sexul cel crud şi advers al vrejului de fasole

a fost iubire sau a fost ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost

(patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam când plângeam şi voi la fel)

în faţa celor care au fost şi nu mai sunt  dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte

 

a fost iubire ucisă de iubire şi deşertăciune
a fost
şi vânare  preaobsesivă de vânt  a mai fost

părăsiţi-vă trufia
în voi înşivă reveniţi
întoarceţi-vă

mereu
şi
mereu

amintind

stau în genunchi lângă o pată  de sânge în care nu a fost îngropată nici
o lege
şi nu ştiu căreia dintre icoanele venite în nopţile mele să-i sărut cămaşa

 

 rama y ley junto en lengua de los lobos agitando la fuga
(sonata para hacha lluvia y orquesta. otoño)

de Daniel Vorona (traducido al español por Elisabeta Boțan)

„Cumplid mi alegría, para pensar igual, teniendo
el mismo amor, un alma, el mismo juicio.” (Filipenses 2,2)

: raíz y rama de cerezo mirando en dos espejos paralelos
el aíre libre y materno que para vivir de otra forma rehúsa morir
tú me hablas de esa tan transparente
marcha hacía la salvación que aceptamos y menos lo deseamos
sonido y más autenticidad y eje junto dulce y amargo yo
cuento los huesos de la identidad en reflujo
las dobles explosiones de las fragancias de te sin poder
mirar con ira o asombro a camila
que pasa sonriendo por orejas de aguja te contesto igual

me equivoqué de siglo y esperé con la superficie con lo alto
con uvas con
el ayer con la mañana con todo lo que siempre no supimos

(y que hermoso y que feo era en la historia
cuando nos besábamos con puños y pies)

mezclábamos los días de la semana con hierbas y juntábamos
los caballos con círculos de árboles genealógicos con los puntos cardinales
luego crecían aguas vivas dentro de las aguas muertas como unas escaleras
hondas en las orillas donde dormían la cuchara y el cuenco
y la polenta con la barriga al sol como unos imperios caídos
en nuestro grandioso amanecer
(pistón deflector oscilando en un
motor de combustión interna
brruumm brruumm brruumm)
hasta que florecía por segunda vez la mona
en la miel del sexo aquel cruel y opuesto a las habichuelas mágicas

hubo amor o hubo lo que hubo
y si
hubo lo que hubo donde está

(mi patria dormía con las manos en cruz
yo reía cuando lloraba y también vosotros)

desato una bandera delante de los que han sido y ya nos son
y perdono a
Dios por todos sus errores justos o injustos

hubo amor matado por amor y vanidad
hubo
también hubo tan obsesiva caza de viento

abandonad vuestro orgullo
regresad en vosotros mismos
volved

siempre
y
siempre

recordando
sentado de rodillas al lado de una mancha de sangre donde no ha sido
enterrada ninguna ley
y no sé a cuál de los iconos llegados en mis noches besarle la camisa

 

@ ”Primero, nos colaremos en vuestros jardines”
collage 2014,

artist Federico Hurtado (Argentina)

https://www.facebook.com/profile.php?id=100008538462955&sk=photos

https://www.flickr.com/photos/federico2011/