Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Camelia Iuliana Radu – portocale fierbinţi, în zăpadă

Posted in Prezentare de carte by Hopernicus on 16/02/2013

 

Încă din adolescenţa petrecută la Brăila, Camelia Iuliana Radu a fost atrasă de avangardismul artistic, toate cărţile publicate, constituind tot atâtea experimente literare. Stabilindu-se în Ploieşti, a publicat până în prezent două volume de proză scurtă,  unul de eseuri de specialitate (decurgând din profesiunea de pshihog a scriitoarei), unul în care valorizează legendele dacice şi patru volume de versuri.

Când am accesat pe facebook fişierul Cameliei Iuliana Radu, ecranul s-a colorat în portocaliu, întrucât autoarea tocmai îşi publicase poeziile din volumul Tangerine Tango (Ed. Singur, Târgovişte, 2012)

Tangerine desemnează o nuanţă de portocaliu, „energizantă şi elegantă”, aleasă de Institutul Pantone drept culoarea definitorie pentru moda anului  2012 – ne dezvăluie autoarea într-un interviu realizat de Călin Derzelea (rev. Impact cultural, dec. 2012-ian.2013), afirmând că în volumul de versuri menţionat: „Cititorul va descoperi o lume decorativă, senzuală şi profundă.”

Constantin P. Popescu, în recenzia bine aplicată acestei cărţi (Camelia Iuliana Radu, „Tangerine Tangou” ed. Singur, 2012 -rev. Impact cultural, dec. 2012-ian.2013) subliniază că  placheta, scrisă în vers liber, constituie o excepţie de la regula impusă de colecţia „Întoarcerea poetului risipitor”, coordonată de poetul Ştefan Doru Dăncuş la Târgovişte, care îşi propune publicarea autorilor de versificaţie clasică (ritm şi rimă). Totodată, criticul afirmă că unele capitole ale cărţii fac trimitere disimulată la moda vestimentară, iar locurile exotice (Tibet, Japonia, India, Africa) includ conotaţii spirituale: „Titlurile celor cinci părţi – Tendinţe, Atelier pentru design interior, Haute couture, Prêt-á-porter şi Colecţii de toamnă – sunt adevărate simboluri în conţinut, un fel de fină ironie adresată lumii actuale, căreia Camelia Iuliana Radu preferă să-i dezvăluie chipul ascuns în iluzie, cu toate riscurile bucuriile şi durerile unei astfel d eîntreprinderi. Este minunată împletirea de detaşare şi implicare în acelaşi timp, de regăsire şi abandonare perpetuă, ca forme de trezie a conştiinţei prin arta poetică”

Ce ar mai fi de spus?

Chiar dacă volumul este scris în vers liber, el poate fi încadrat în tematica „întoarcerii poetului risipitor” întrucât autoarea se reorientează, dincolo de latura experimentală, spre temele majore ale liricii dintotdeauna: dragoste, viaţă, moarte.

Istoric, utilizarea culorilor în poezie, s-a datorat simboliştilor pentru care culorile, sunetele şi ritmurile „se-ngână şi-şi răspund”.

Ca psiholog, poeta cunoaşte foarte bine importanţa culorilor în influenţarea stărilor sufleteşti. În aceste sens, trebuie observat că oranjul reprezintă o combinaţie între roşul exaltant şi galbenul astringent. După părerea mea, alegerea nuanţei tangerin pentru transmiterea stărilor emoţionale include  şi o motivaţie inconştientă, culoarea rezonând cu temperamentul sanguin al autoarei.

În primul rând, culorile se leagă de ambient, pereţii unei încăperi, zugrăviţi în diferite nuanţe, induc diverse stări sufleteşti: albastrul transmite senzaţia de rece, negrul sugerează extincţia, albul, puritatea, verdele liniştea naturii, roşul agită sângele.

Dar şi forma încăperii joacă un rol important. În cartea mea, Brâncuşi, reveriile materiei, aflată în curs de apariţie, susţin că dacă am locui într-o încăpere de formă ovoidală, am resimţi liniştea pântecelui matern, iar înt-un turn vertical, spiritul ar fi incitat spre scormonirea transcendentului.

Camelia Iuliana Radu ataşează culorile vestimentaţiei (imaginare) care este cea mai apropiată trupului şi sufletului nostru. Veşmintele menţionate nu sunt decât momente/evenimente reale sau virtuale ale existenţei noatre pasagere: „pe bara şifonierului ipostazele vieţii stau agăţate/ le alegem în fugă, încercăm să le portivim/ (…)/ luăm la întâmplare câte o haină/ nici nu are eticheta scoasă şi e deja veche.”  (Umeraşe pentru haine) Viaţa devine un imens şifonier în care ne camuflăm măştile singurătăţii.

Portocaliul, ales de Camelia Radu pentru transmiterea trăirilor lirice, vrea să contrabalanseze albastrul-violet-îngheţat al vieţii cotidiene.  El apare întotdeauna însoţit de roşul aprins al arderii de tot a sufletului extaziat de dragoste,  frumos şi de mai bine: „Vânt oranj-roşiatic/ Tangerine tangoo/ culoare cu privirea dreaptă/ (…) / În paşiştea de foc a iluziei tale/ prinde-mă/ vorbeşte-mi/ visează-mă!” (Invocaţie) Exemplele ar putea continua în număr mare. Trebuie să mai invocăm simbolul regenerator al focului, prezent în fructele pasiunii din poezia Definiţie.

Culoarea aceasta, legată de fructe oarecum exotice (portocale, mandarine), de Lună sau de absenţa ei, este în ton cu spiritualităţile introspective orientale tibetane, japoneze, idiene şi coboară prin inconştientul colectiv spre o nouă geneză, purificatoare de această dată, a mitului biblic al păcatului originar: „Mi-e dor de mere,/ de frageda ispită în care vitorul încape tot.// Un fruct rotund să îţi mai dau o dată,/ să recompui candoarea primei muşcături,/ momentul acela în care / mişcarea gurii mă năştea.// M-aş ridica încet dintre cuvinte/ – prea multe ca să spună tot/ şi pe genunchii încă uzi de miezul proaspăt,/ te-aş aduna, te-aş îngropa adânc/ în carnea răcoroasă de început.” (Eva nouă)

Ca într-un tablou de Mark Chagal, poeta zboară pe deasupra oraşului admirând spectacolul lumii, detaşarea fiind doar aparentă, întrucât poeta trăieşte totul în iubire de semeni: „ Inima îmi bătea ca o portocală rostogolită” suferind pentru destinul lor muritor. Lacrima este aproape.

Poeta lucidă se autoamăgeşte cu iluzia salvatoare a poeziei: „Mi-ar trebui un vis/ pe care să îl frământ până transpiră,/ mi-ar trebui o minciună, opozabilă, nestingherită,/ în care să îngrop motive, explicaţii şi trudă,/ ceva, în care să încapă micile fleacuri -/ ziua de ieri, imagini fluctuante, toate acele cuvinte/ pe care tu le topeşti diafan ţntr-un singur contut,/ aş face priză cu viitorul nepăzit/ aş uita să repet.” (Povestiri despre Lună, când nu este acasă)

Timpul însă ne înghite devorator: „Vom cădea dintr-o gură hulpavă în alta,/ vom răstălmăci lumea/ făcând-o dumnezeul miresmelor/ sau ochiul contabil care pregăteşte/ un alt sezon.” (Tot ce aş vrea să văd)

Coceptual, volumul Tangerine tangou reprezintă un experiment literar de transmitere a sentimentelor prin intermediul culorilor. Stilstic, culorile, metaforele, ritmurile interioare se împletesc rezonant. Poemele sunt cuprinse de febrilitatea modernă specifică autoarei. Îmi imaginez că ele sunt nişte portocale aprinse de sentimentul iubirii, împrăştiate în zăpada mocirloasă a vieţii searbede, cotidiene.

Acum, după ce am scris recenzia, o transmit Cameliei Radu pe facebook. Deschid fişierul şi ecranul calculatorului se colorează oranj.

 

LucianGruiaautor   Lucian Gruia

Comentariile sunt închise pentru Camelia Iuliana Radu – portocale fierbinţi, în zăpadă

%d blogeri au apreciat asta: