din volumul Poezii cenzurate – in memoriam Cornel Armeanu

 

din volumul  POEZII CENZURATE
(1973 – 1986)

 

 

 

Naufragiu

 

Nu mă priviţi prea insistent, prieteni,
Catargul meu a fost puţin mişcat.
N-am nicio vină că-ntre pleoape ochiul
Pe jumătate-a naufragiat.

Corăbiile mele sunt departe,
Au ancorat la ţărmul tropical.
Nu mă priviţi prea insistent, prieteni,
Sunt doar un val ce cade pe alt val.

M-au părăsit corăbiile toate,
Mă-mpac cu gândul că mai sunt cărări.
Nu mă priviţi prea insistent, prieteni,
Lăsaţi-mă sa ard sub lumânări.

Lumina vine şi lumina pleacă
Şi totuşi, e lumină pe pământ!
Lăsaţi-mă în scrumul meu. Ce dacă…
Mai am de scos de-acolo un cuvânt.

Nu mă priviţi prea insistent, prieteni,
Eu voi pleca, e necesar să plec.
Vă voi trimite veşti prin diligenţă
Şi-am să vă scriu şi cum mai mă petrec.

Şi iar vă spun, de nu-i cu supărare,
Catargul meu a fost un pic mişcat.
Nu mă priviţi prea insistent, prieteni,
Nu-i vina mea c-am naufragiat.
1986

 

 

Corabia

iubirii
(sau „Arca lui Noe din Carpaţi”)

 

Corabia mea trece în fiecare noapte
Pe lângă ţarmul vostru de valuri răvăşit.
Ea vine de departe şi merge mai departe,
Spre insula de ziuă ce licăre-n zenit.

Corabia mea poartă în inimă nectarul,
Culorile şi graiul străbunei seminţii.
A înfruntat prigoana şi ura la hotarul
Furtunilor de sare şi-a oarbei nebunii,

Dar n-au putut opri-o urgiile din cale
Şi n-au ‘necat-o valuri vâscoase de venin.
Când i-a-mplântat oceanul piratereşti pumnale,
Şi-a înălţat catargul şi s-a făcut senin.

„Nu-mi sfâşiaţi aceste neodihnite pânze,
Lăsaţi-mi dreapta calea şi daţi-mi vântul bun.
V-oi dărui ofrandă neliniştite frunze
Din tot ce am mai trainic în mine şi mai bun”.

Şi s-a retras oceanu-n neputincioasa pândă –
Corabia, rănita, nu s-a oprit nicicum.
Mai obosită poate, dar poate mai rotundă,
Ea curge mai departe prin liniştea de-acum.
1975

 

 autor Cornel Armeanu