Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Mielu (fragment din romanul „Priveghiul”)

Posted in Proză by Hopernicus on 04/02/2013

Satul îşi îngropa morţii imaginari sau pe cei reali, plângându-i. Din când în când se mai întâmpla să mai vină  şi câte un ostaş acasă  şi atunci satul se strângea la el în curte să mai afle câte ceva. Milea, şeful de post, aducea fel de fel de veşti, dar mai ales aducea  ordine care anunţau că soldatul cutare e dat dispărut sau mort. Familia mortului sau a dispărutului îi făcea cele lumeşti, comanda sicriul  la tâmplar, punea în el boarfele respectivului, îl chema pe Păsăroi sau pe Radu Belu cu goarna, îi făcea pomană în regulă şi o înmormântare pe cinste. Adesea se întâmpla ca mortul sau dispărutul înmormântat să vină acasă şi   să-şi găsească nevasta măritată cu altul. Aşa se întâmplă  şi cu Mielu, a cărui nevastă, deşi nu se măritase, după ce-i făcuse înmormântarea, pusese ochii pe Niţu şi-l atrăsese în patul ei. De fapt ieşise pe Linie tot Lisăndriţa cu nepotul ei de mână, căruia toţi îi ziceau Ion al lui Mamaie, şi striga în gura mare :

-Făăă !, ia ieşiţi să vă spui una…

-Ce este, Lisăndriţo, săreau femeile pe ea, ce s-a mai întâmplat ?

-Cum ce, faaa, tu n-ai auzit de Mielu ?

-Ce-a făcut?

-A venit din război, faaa!

-Și ?

-A prins-o pe-a lui cu Niţu în casă. A venit azi noapte din război şi-a intrat şi el în casă ca omul şi-a dat de Niţu călare pe nevastă-sa !

-Și ce i-a făcut, făăă?

-Pe dracu, ce să-i facă? O plimbă ursu’ prin sat- mai apucă femeia să mai zică şi  se auzi şi alaiul, parcă urca Golgota cu Mariţa goală-puşcă în frunte, cu ruşinea dezvelită, legată cu mâinile la spate, mergea cam la doi metri de soldat ; pe lângă ea, de o parte şi de alta a drumului, lume cât vezi cu ochii şi copiii care se zgâiau la ruşinea ei şi-o scuipau muierile  şi lătrau câinii şi ea mergea cu capul în jos şi se smiorcăia:

-Hai, măi Mielule, iartă-mă, că mi-e şi mie ruşine…

-Să te culci cu Niţu nu ţi-a fost, fa, ruşine ?- o ameninţa Mielu cu puşca îmbrăcat militar, cu un veston pe umeri, strigând cât putea- spune, ai, nu ţi-a fost ruşine, căţea ce eşti ! Uitaţi-vă, lume, la căţea, credeam că viu şi eu acasă la nevastă şi când colo…

Alaiul cobora devale spre apa Bucovului. Venise şi tatăl Mariţei şi se ruga de Mielu s-o ierte :

-Iart-o, Mielule, tată, iart-o că moare ca mă-sa de inimă !

-N-o iert, tată socrule, că e neam de curve, dacă nu murea   mă-sa, te băga şi pe tine-n pământ. Ştii când ai prins-o cu alde ăla de la Primărie-n cocina porcilor ?

După ce trecea alaiul se aşeza iară liniştea peste sat, dar nu pentru mult timp. Lisăndriţa-şi făcea cruce  şi se ruga la Dumnezeu să ierte toată lumuliţa de pe pământ, că toţi greşim. Apoi apărea Milea, şeful de post, şi-l ruga pe Ion al lui Mamaie să spună o poezie.

-Hai, măi, spune-i lui dom’ şef o poezie, lovite-ar norocu să te lovească, te lăsară  ai tăi pe capul meu. Ion al lui Mamaie lua o poză marţială ca pe scenă şi începea :

 

-Păsărică, păsărea

N-ai văzut pe mama mea ?

-Am văzut-o la cişmea

Scotea apă şi plângea.

-De ce plângi,mămica mea ?

-Plâng de mine şi de voi,

C-a murit, tac-to-n război…

Ieşi, tăticule, din groapă,

De ne-ncalţă şi ne-mbracă

Că mămica e săracă

şi n-are ce să ne facă…

 

 

-Bravooo!- striga şeful de Post, ia şi tu câţiva franci să-ţi iai bomboane de la Zaharia !

-O mai spun şi pe-aia cu Moscova ?- se gudura Ion al lui Mamaie pe lângă el şi începea fără ca să mai aştepte încuviinţarea :

Șapte mere-ntr-o basma,

Ș-am plecat la Moscova

-Las-o pe asta , n-o mai spune, s-ar putea să fim prieteni cu  ăştia, n-avem ce mai căuta la Moscova, acu poidom na Berlin…poidom na Berlin…

-Chiar aşa să fie, Dom’ Sef?

-Aşa e, Leule, ce se-aude nu e de-a binelea, ruşii înaintează mereu, au spart frontul la Stalingrad…

Apoi se-auzea glasul Ioanei peste sat :

-Mamicăăă, hai dracului acasă să mâncăm, că e gata mămăligaaa !

-Mai du-te , fă, şi tu acasă,-o lua Leu la rost- stai toată ziua pe Linie ochi beliţi- gură căscată, ca proasta ! N-auzi că te strigă fata aia să mănânci ?

Lisăndriţa se scula de pe buza şanţului, lua bastonul lui Dorescu-buf în mână, dibuia gardul cu palmele, că nu mai vedea bine şi-o lua tip-til pe lângă ulucă spre casă. Păstra bastonul ca      pe un lucru sfânt, rămăsese de la bărbatul ei care murise în primul război şi acum la bătrâneţe se sprijinea pe el. Leu-Paraleu, după ce se depărta, întindea o puşcă imaginară, gărăia de câteva ori, gaa-gaa-gaa, aluzie la culoarea tuciurie a femeii, şi slobozea imaginarele cartuşe :

-Buuum,bummm,bummm !, s-a dus dracului- se bucura Leu- am împuşcat-o ! Mâine nu mai vedem cioara-n drum…

Lisăndriţa se întorcea cu faţa spre el şi începea să-l blesteme:

-Dar-ar, Dumnezeu, gaicăăă, să nu mai vezi lumina zilei, să-nfunzi puşcăriilii, să-ţi mănânce şerpii fuduliilii, să-ţi crească coarne ca la drac, să te ţie mă-ta-n ţarc, să te ungă cu albuş de ouă, ca s-ajungi la spitalu nouă, să-ţi piară scursura din boşogi, s-ajungi ca ăia ologi, să te rogi la şapte icoane, închinat de şapte cocoane…

-Hai, mamaie, acasă- îi zicea Ion, trăgând-o de fustă- nu vezi şi matale că ăla este un prost ?

-Leu nu e prost, maică, îi răspundea Lisăndriţa, el râde de toată lumea, dar lasă, că are Dumnezeu grijă şi de el ! S-a fofilat,  al dracului de război, a rămas în sat să mârlească muierile şi să râză de ele ! Huooo, se întorcea ea către el, du-te dracului acasă c…mă-n gura ta de şarlatan ! Stai toată ziua în cârciumă la şoarece şi râzi de bieţii oameni ! Lasă că te spun eu neveste-tii, ce-ai făcut, mă alaltăeri noapte când te-ai culcat cu Ioana lui Șoarece ? Ce crezi tu că nu te cunoaşte lumea ?

-Hai, mamăăă, că s-a răcit dracului mămăliga aia !- striga fie-sa după ea din uliţa învecinată. Lasă proştii satului să latre şi nu te mai lua cu ei !

-Te prind eu şi pe tine, Ioană !- striga Leu după ea.

-Și ce-ai să-mi faci, măăă, amărâtule ? Ai să-mi mănânci c… ! Aia ai să-mi faci ! Tu crezi că eu sânt ca alea care crezi tu… ?”

Leu pleca bolborosind pe lângă gard spre cârciumă, învârtind un ciomag între două degete :

-Lasă, Ioană, că te-aranjez eu şi pe tine !

 

ion ionescuautor Ionescu Ion

Tagged with:

Comentariile sunt închise pentru Mielu (fragment din romanul „Priveghiul”)

%d blogeri au apreciat asta: