Arhiva revistei literare Faleze de piatră

O iubire imposibila !

Posted in LSF by Hopernicus on 19/01/2013

Astazi se împlinesc 3 ani de cînd am absolvit Academia Stelară şi pentru că nu am excelat în nici un domeniu iar la capitolul relaţii interumane rămăsesem corigent , repartiţia a fost pe măsură : Supravegherea Barierei .
Bariera … cel mai straniu fenomen natural din univers !
Cînd a ajuns la el Flota Stelară , în urma relatării altor civilizaţii , avea vîrsta universului .
Departamentul Ştiinţific a petrecut ani şi ani studiind acest cîmp energetic şi a constatat că izolează perfect tot universul cunoscut în expansiunea lui .
Au instalat o reţea de sateliţi de supraveghere , staţii spaţiale şi au înfiinţat un corp al Flotei care să se ocupe de supraveghere , reparatii şi tot ce însemna menţinerea acestei reţele .
Aici am fost repartizat pentru că nu aveam pe nimeni , nu eram o persoană sociabilă şi nu mă deranja să stau singur timp îndelungat . O patrulare dura luni de zile şi era cel mai monoton lucru posibil .
Pilotam o navetă de la un satelit la altul , opream cît să facă o verificare calculatorul de bord si să descarce datele din satelit şi plecam spre următorul . Prezenţa mea nu era imperios necesară,  aveam rolul de a lua decizii cînd era semnalat un eveniment şi cam atît . Distracţia mea preferată era să îmbrac costumul spaţial , să adaug rezervoare suplimentare de oxigen şi ajuns în spaţiu , să mă las remorcat de naveta .
Îmi plăcea la nebunie să plutesc singur între cele două universuri , Bariera fiind perfect transparentă puteam să privesc cele două lumi concomitent …
Ce dar mai frumos putea să-mi facă soarta cînd îmi sărbătoream cei 3 ani de serviciu decît să –mi trimită un eveniment : cu coada ochiului am zărit pentru o fracţiune de secundă,  de partea cealaltă a Barierei, o navă . Se deplasa în sens invers decît al meu şi dacă nu aş fi fost afară , remorcat , nu aş fi avut nici o şansă să o zăresc .
Pe telecomanda de pe mînecă am ordonat lansarea cîtorva rachete de semnalizare pe un curs paralel cu al navei zărite şi am comandat întoarcerea si oprirea . La rîndul ei , nava străină a intors şi a oprit şi ea , încet , pînă a ajuns în dreptul meu , si s-a întors cu vîrful spre mine ca într-o aşteptare .
Mă uitam la nava străină şi gindeam întens cum aş putea comunica pentru ca nimic înafară de lumină nu trecea prin Barieră …lumină …monitor …Asta era ! M-am repezit în navetă şi am scos un monitor al calculatorului de bord afară din navetă şi l-am instalat cît am putut de aproape de barieră , am pus şi o cameră şi un reflector .
Am comandat rularea programul de contact pe care îl folosea Flota ori de cîte ori întîlnea o nouă civilizaţie şi m-am pus pe aşteptat. Nu a durat prea mult şi din navă a ieşit cineva , o fiinţă cu aspect uman , cap , două mîini , doua picioare , îmbrăcată în costum spaţial negru , blindat , cu o cască opacă . A adus ceva asemănător monitorului meu şi l-a instalat în fată lui iar după ce a terminat s-a apropiat de mine . Stăteam faţă în fată , plutind în spaţiu despărţiţi doar de Barieră …am întins mîna şi am atins Bariera , o făcusem de nenumărate ori , dar acum parcă o făceam pentru prima oară . Fiinţa din partea cealaltă a întins şi ea mîna şi a pus palma peste palma mea ….. am simtir o apăsare fermă . În acel moment a început să sune alarma costumului pentru că nu mai aveam oxigen , cu parere de rău i-am arătat indicatorul şi am făcut semn spre navă . A dat din cap şi s-a indreptat spre nava ei .
Ajuns în navetă , am dat doar casca jos şi aşezat în fotoliul de pilotaj am dat drumul la camera montată pe monitor şi am comandat afişarea pe monitorul de afarăa imaginii mele pe un colţ al ecranului , nu a durat mult şi pe ecranul meu , într-un colţ a apărut îmaginea ei .


Am rămas fără suflare , şi ghiaţă dacă aş fi avut pe piept , tot aş fi putut respira uşor , ochii aceia mari de culorea mierii , parul lung , alb , forma buzelor , totul era fascinant la frumuseţea ei .
Stăteam şi aşteptam ca cele două calculatoare să stabilească un limbaj comun ca să putem comunica , iar în timpul acesta doar o priveam .
Poate că nu va exista un limbaj comun niciodată dar eu eram mulţumit că întîlnisem idealul meu de frumuseţe şi nici nu puteam cere mai mult de la soartă , atingerea noastră fără barieră putea să însemne sfîrşitul a tot ce exista pentru că dincolo de Barieră era ANTIMATERIA .

Aşteptarea a fost destul de lungă , dar între noi doi deja a început să se înfiripe o comunicare , zîmbete , gesturi , schimb de imagini cu locurile de unde provenim …
Eu …
Ea …
Nu era nevoie de cuvinte , de o discuţie clară , eram în faza de tatonare .
Tot jocul semăna foarte mult cu legăturile între piloţii navetelor de supraveghere a Barierei , aşa ne făceam cunoştinţele , flirtam , apoi se închegau relaţii , relaţii prin intermediul calculatoarelor de bord . Dura luni de zile pînă doi piloţi se întîlneau în realitate pe vreo staţie de reparaţii şi odihna .
Jucasem şi eu acest joc de vreo trei ori dar din diverse motive nu m-am văzut niciodată cu nimeni , de vină să fi fost firea mea…sau un joc al hazardului mă tinuse departe de oricine , special pentru această întîlnire ?
Reuşeam sa ne înţelegem destul de bine şi repede , cea ce însemna că nu-i era străin acest mod de a comunica şi în felul acesta se confirma spusele unui mare filozof : Nimic nu-i nou sub soare !…la care eu puteam su siguranţă să complectez fără a greşi : Sub orice soare din orice univers !
Cind calculatoarele au reusit sa puna la punct un rudiment de limbaj a fost mai uşor , stiam deja multe despre noi doi , mîncasem de multe ori impreună , fiecare cu recipientul lui în braţe , în faţa ecranului , arătîndu-ne bucăţelele de alimente şi transmiţind poze cu provenienţa lor .
Aşa am înţeles ca eram foarte diferiţi , percepeam culorile altfel , doar pe forme ne puteam baza ca să avem un punct de comparaţie şi de plecare în discuţii . De multe ori am ieşit în spaţiu şi am făcut plimbări pe lîngă Barieră , fiecare de partea lui , arătîndu-ne stelele şi căutînd cu ochiul liber zona de univers de unde venea fiecare , uneori ne lipeam de Barieră ca un fel de îmbrăţişare şi stăteam aşa , nemişcaţi doar apăsîndu-ne unul către celălalt .
Au fost cele mai frumoase 3 zile din viaţa mea de pînă atunci , care s-au terminat o dată cu apariţia de partea mea a 7 nave imense pline cu personal specializat în cercetare şi remorcînd o staţie spaţială . Cu parere de rău a trebuit să o părăsesc , acolo în spaţiu , dar trebuia să dau raportul şi să transmit datele culese . Nici ea nu a mai avut mult timp liber la dispoziţie căci după cîteva ore a apărut şi de partea ei o flotă alcătuită din 8 nave tot aşa de mari .
Eram ca nişte piticuţi în mijlocul unor giganţi , ni s-a ordonat să ne luam aparatele şi să plecăm ca să nu mai încurcăm locul . Am ieşit pentru ultima oară în spaţiu şi mi-am strîns monitorul camera şi reflectorul şi urmaream cu coada ochiului cum la fel face şi ea .
Ne-am apropiat de Barieră şi ne-am lipit palmele ca într-o ultimă mîngîiere şi am stat aşa puţin , şi am mai fi stat dacă una dintre marile nave nu ar fi aprins un reflector peste noi şi ne–a semnalizat astfel că timpul se terminase şi trebuia să plecăm .
Si am plecat .
Ajuns la Bază , am fost întîmpinat cu urale de către personalul de acolo , bătut pe umeri , îmbrăţişat … devenisem peste noapte un erou , eu , despre care abia ştiau de existenţa mea 5-6 persoane . Am dat imediat raportul , am predat înregistrările şi m-am retras în cabina mea , o cămărută de 2 metri lătime pe 3 metri lungime , cu un pat de o singură persoană , o măsuţă şi un scaun…ş-atît .
Aşezar pe pat , dupa un timp , mi-am dat seama că đin momentul cînd mi-am dezlipit palma de palma ei nu am mai simţit nimic , am acţionat doar ca un automat , parcă îmi lăsasem în palma ei întreg sufletul şi eu am rămas un înveliş sec , gol de orice sentiment .
M-am ridicat am scos din buzunarul de la piept poza ei şi am ascuns-o în valiza de sub pat , nu era nevoie să o port cu mine , era prea adînc întipărită în memoria mea .
Timpul a trecut şi nu am realizat nici că am fost đecorat , nici ca am fost înaintat în grad şi nici că am fost numit comandant de escadrila pe o alta staţie , cu o multime de piloţi şi navete în subordine . Stiu ca m-am dezmeticit doar cînd s-a anunţat că s-a descoperit o metodă de a izola materia din universul acesta de antimateria din universul ei .
M-am repezit la primul comunicator cu universul ei şi am încercat să o caut pe frecvenţa pe care o stabilisem doar noi doi , dar la fel ca în alte dăţi , de partea cealaltă se aprindea receptorul , se vedea o încăpere şi atît , nu apărea nimeni …

 

544371052autor  alexandru tonko

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la O iubire imposibila !

%d blogeri au apreciat asta: