La o margine de lume

 

 

 

 

Avea obiceiul ’’urât’’ şi în pauza de masă, fugea cu Radu şoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză şi tabăra Năvodari şi eventual să se scalde în mare. Maşina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de înalte, nu cumva să o zărească cei de la secţie deşi niciodată nu a avut nimeni curajul să-i spună… ‘’de ce chiuleşti’’!

De obicei era puţină lume şi din peisaj nu lipseau siluetele pescarilor înarmaţi cu mulinete şi prăjini, care de care mai sofisticate, aruncând de pe uscat undiţele cu râme de mare*,  după labani*.

Radu, era un bucovinean frumos, mult mai tânăr decât el… care se credea tânăr! Aveau  pregătite slipuri fiindcă, pe acolo zăboveau adesea amatoare de soare, linişte şi baie-n mare aşa că se pregătiseră pentru orice fel de întâlniri neprevăzute!

Vara încinsă şi nopţile scurte păreau interminabile! Temperaturile de zi şi noapte oscilau între ele cu 12 grade. Soarele înăbuşea orice tendinţă de evadare din cotidian, obosind oamenii. Permanent doar briza adia la intervale regulate şi mult aşteptate de toţi încât ajunseră să creadă că zăpuşeala nu se va termina nicicând.

Laur îmbrăcă slipul din maşină şi păşi pe plaja visurilor, însorită dar pustie spre mirarea lui… de obicei venea lumea dar acum, nu era nici ţipenie de om şi se gândea:

– Cu atât mai bine!

Când a zărit nisipul alb-auriu, cu scoici măcinate în granule fine, nerăbdarea puse stăpânire pe el. Dorind să alerge spre apă a înlemnit; a zărit mulţi copii, cu cele mai inimaginabile defecte, târându-se efectiv de la mare spre tabăra aflată la marginea plajei şi a crezut că visează urât.

Făceau parte din lumea celor cu dizabilităţi din naştere, abandonaţi de familiile lor care nu mai aveau ce face cu aceste reziduuri umanoide. Aveau din naştere diformităţi groaznice, malformaţii inimaginabile şi nu îşi închipuia că există o astfel de lume dar care, acum, se afla în faţa lui! În general erau slăbănogi, li se zăreau oasele sau descopereai la ei bose şi fose pe unde nu bănuiai! Chipurile le erau groaznice, de hidrocefali, la unii le lipseau picioarele, la alţii mâinile ori erau minuscule, deformate, însă aveau ochii mari în care se oglindea lumea obişnuită spre deosebire de a lor… şi a întors privirea tulburat. Nu putea şi nu avea curajul să-i mai privească! Era năucit de neprevăzutul şocului acestei întâlniri.

În acele clipe a uitat de soţia pe care o iubea, de fetiţa încântătoare care îl aştepta acasă, de tot trecutul, prezentul şi viitorul neprevăzut şi un văl se interpuse peste mintea lui şi realitate. Nu mai gândea, îşi spălase creierul care galopa în clipele acelea de la începuturi.

Laur, a observat ca prin vis plutind repede spre ei doua tinere superbe în costume de baie, formate din doua piese, având corpuri minunate care i-au întrebat:

– De unde sunteţi? Noi din munţi şi ne-am îndrăgostit de această zonă superbă!

Erau volubile şi fermecătoare! S-au aşezat pe nisipul fierbinte şi i-au poftit lângă ele făcându-le semn graţios cu mâinile, să se bucure împreună de frumuseţea mării interminabile.

Ei doi, aveau ochii gri-albaştrii şi le priveau încântaţi; ele… ochii liliacului în floare şi nu se mai săturau de atâtea indigouri ca şi de infinita Mare Neagră care în acele zile, era nesfârşit de albastră.

Aruncând privirea la gâtul lor le-a văzut tensiometrele şi a realizat încordat:

– Trebuie să fiţi cadrele medicale din tabără! Şi ele i-au confirmat bănuiala,

– Da…  pe la ora două cu îngrijitoarele şi  supraveghetoarele urmează să servim masa  copiilor!

Lui îi era deja rău când se gândea la acele făpturi, paloarea feţei n-o putea ascunde nici bronzul soarelui. Acum fetele erau îngrijorate de starea lui şi au vrut să-i ia tensiunea, pulsul, temperatura, bătăile inimii,

–          Fiţi liniştite că-mi revin! Nu ştiu ce m-a apucat!

Spuse cu glasul înăbuşit ascunzându-şi starea,dorind să le  liniştească. Însă ele nu s-au lăsat până n-au pus aparatele pe el şi l-au controlat în timp ce se prezentau,

– Pe mine mă cheamă Lara şi pe ea Nora! Dar pe voi?

Şi-au dat seama ce se întâmpla cu Laur însă vroiau să-şi revină mai repede, să glumească împreună, să se privească în ochii lor azurii, să uite şi ele de suferinţele-chinuri ce le aveau veşnic în faţă.

Era a patra zi de când sosieră la mare însă nu sperau să se apropie cineva de tabără şi acum, se bucurau de prezenţa lor neaşteptată. Posibil, ar fi fost mulţumite cu oricine venea din lumea banală şi cum doar ei se iviseră pe acolo… au fost fericite!

Laur, şi-a revenit aşezat cu spatele la copiii care se târau pe nisip, mulţumiţi că văd şi aud valurile mării. În timp dorea să uite şi a uitat că la doi paşi de ei exista calvarul de neimaginat al copilaşilor-oameni.

Nu şi-a dat seama de ce pe Lara o prefera mai mult deşi erau asemănătoare. Poate i s-a părut mai miloasă, poate mai atentă cu el deşi amândouă erau blânde şi în orice caz, îl atrăgeau cu ochii lor care păreau să nu se mai dezlipească de ochii băieţilor aşa încât, le-a încântat cu glumele ce i-au trecut prin minte; simţea întruna cum îşi pierde firea când îşi adâncea privirea în ochii ei şi trecerea la paroxismul situaţiei s-a produs în mod firesc. Îşi mărturisea singur, uimit şi mai ales fermecat de existenţa celorlalţi,

– Nu poate fi adevărat, atât de uşor şi repede să ne apropiem!

Şi-a continuat… a uitat de fierătanii şi tinerele de pacienţi! Probabil timpul o luase razna şi se blocase; putea să acuze orice… marea necuprinsă, plaja pustie, vara încinsă însă mai ales, capătul acela de lume. Deodată cuprins de nerăbdare le-a propus,

-Ne-am încălzit suficient! Hai să intrăm în apă  să ne răcorim!

Fetele i-au răspuns imediat cu chiote de bucurie…  de la început s-au împărţit perechi fără să se vorbească înainte ca şi cum ar fi fost de la sine înţeles.  Ele şi-au lăsat instrumentele medicale trântite aiurea; Laur i-a întins mâna politicos să o ajute să se ridice şi ceilalţi, ne obligaţi i-au imitat! Parcă imaginea lor se reflecta într-o oglindă uriaşă cu marea ca fundal. N-au simţit nevoia să se mai despartă conştienţi de clipele acelea inegalabile şi-au alergat voioşi, ţinându-se strâns de mâini pe plaja întinsă dar pustie, scăldaţi în soarele dogorâtor al după amiezii până s-au avântat în imensitatea mării.

Când au intrat în apă cu viteză, rezistenţa ei i-a despărţit pentru o clipă şi s-au jucat! Nu aveau nevoie de minge; există multe surprize care localnicilor nu li se par deosebite. A învăţat-o întâi să împroaşte cu apa sărat-amară, chiar a necăjit-o puţin că nu reuşea să-l stropească cu pricepere, aşa cum şi-ar fi dorit. I-a arătat cum să lovească apa,

– Nu ai teamă, este doar marea! Însă orbită de stropii care o izbeau, îl aştepta dând molatec şi haotic din mâini, parcă fără voinţă, ezitând şi încercând totuşi să îl ţină departe… dar el se apropia până distanţa dintre ei a ajuns la microni depărtare!

Ceilalţi priveau încântaţi zbenguiala lor şi încercau să îi imite.. exista în acele mişcări un erotism camuflat ca dansul preludiu al păsărilor pentru ce va urma.

Laur, ţinându-şi respiraţia a intrat cu capul sub apă şi a apucat-o de mâini ajutând-o să i se urce cu picioarele pe umeri. La început fata se suia cu îngrijorare. Pulpele ei îl mângâiau continuu, păstrau contactul permanent şi îi strângeau din ce în ce mai apăsat grumazul… atingerile, îi intrau în creier. Mâinile lor au început să se cerceteze cu-nfrigurare în celălalt sens… mai prelung, mai ferm, mai mângâietor, căutările devenind tot mai insistente! Marea fiind agitată deseori se dezechilibra, totuşi, când simţea că fata este în siguranţă o îndemna să se ridice în picioare pe umerii săi. Ea a sărit de nenumărate ori şi revenea iute înapoi strigând ca o copilă:

– Mai vreau! Mai vreau! Până au început să-l usture umerii.

Atunci a dispărut înotând sub apă, fugind în larg. Fetele surprinse s-au uitat înfricoşate după Laur, care ieşise departe, la adâncime unde nici unul nu îndrăznea să se avânte, fiind singurul care ştia să înoate, şi au început să urle înspăimântate,

– Laur întoarce-te…!

Chemările lor cristaline străbăteau dimensiunile şi dăinuiau peste talazurile mării. Impresionat de disperarea din glasul lor, a revenit lângă acel grup şi imediat cei trei s-au animat.

Fata aceea frumoasă era atât de radioasă când a apărut lângă ea de parcă ar fi fost plecat o veşnicie. Vrăjit de spaima ei le-a luat pe rând în braţe să le înveţe să facă pluta… după care a început să le arunce departe, însă cu toate că erau speriate şi ţipau, căderea lor vertiginoasă era amortizată de apă şi nu se loveau… le-a plăcut mult şi această hârjoană.

Radu a înţeles mişcarea, a prins curaj, şi cum ele mai vroiau să se joace la infinit s-au prins cu toţii în vâltoarea dansului.

Însă, zbuciumul şi zgomotul mării au îndepărtat perechile până nu s-au mai zărit! Apa cu puterea ei magnifică i-a despărţit şi n-au mai perceput nimic din exterior. S-au simţit deodată singuri dar în siguranţă, departe de orice frământări, însoţiţi numai de vuietul neîncetat al mării!

Deodată fata s-a prins de gâtul lui şi au căzut înlănţuiţi în valuri; aveau acum senzaţia că atingerile lor sunt permanente, extraordinar şi înfiorător de plăcute, parcă contactul pielii era al altui organism viu, lipit de celălalt având propria sa identitate. Au uitat toate problemele nerezolvate ce existau pe acest pământ şi sărutul i-a unificat într-un tot organic.

După un timp, calmându-şi frământările au privit perechea cealaltă în depărtare cum se apropia de ţărm şi i-au urmat. I-a plăcut atât de mult joaca încât fata l-a invitat oricând… după amiază, pe înserat chiar cât mai curând posibil, numai să nu uite că este singură şi plictisită de viaţa asta anostă.

Laur nu avea cum să se gândească la altcineva decât, la zâna neasemuită de lângă el care îl privea admirativ, pierdută în uitări; amândoi erau mulţumiţi de bogăţia sentimentelor ce le invadau sufletul. Splendoarea zbura în vânt, aruncându-şi sporii şi acum ieşeau din mare strâns îmbrăţişaţi în braţe cu apa şiroind pe trupuri. Se priveau înfioraţi, percepând clar momentele acela unice care nu se asemănau cu nimic!

Îşi făureau planuri într-o repetabilitate veşnică sau cel puţin cât va mai poposi pe aceste meleaguri şi cine ştie… poate vor reuşi împreună să prelungească această stare la infinit! Deosebeau clar cum iubirea ca o nălucă, izbucnise între ei şi sesizând din zgomotele mării cum îi învăluie dragostea când… i-a zărit iarăşi pe copii şi s-a dezmeticit într-o clipită.

Uitase şi iar s-a prefăcut că nu vede înfricoşat acele fiinţe care sperau… ce? Minunăţiile acestei lumi le erau inaccesibile totuşi trăiau şi le intuiau; unii erau bucuroşi dar şi geloşi pe femeile care îi îngrijeau când vedeau că râd, sunt vesele şi fericite cu toate că durerea lor permanentă se transformase în a doua natură întipărită în memorie, însă nu plângeau!

Acum aproape ajunseseră la sala de mese, unii dintre ei mai ”sprinteni” se căzneau să treacă pragul cantinei în timp ce alţii erau încă departe.

Fetele erau grăbite şi preocupate cum să-i aşeze la mese. Şi-au sărutat în viteză noii prieteni şi-au dispărut, totuşi, ea, i-a reamintit şi rugat în timp ce-l mângâia apăsat pe braţ,

– Vă aşteptăm mai târziu să ne înfrumuseţaţi viaţa!

A distins clar cum îl caută ochii albaştrii cu atâta speranţă încât a rămas emoţionat.

Deja între ei se stabilise o ierarhie… ea era conducătoarea grupului!

Cinci minute mai târziu, când Laur a ajuns la secţie era ora două însă, ca de obicei nu a dat socoteală nimănui iar la terminarea programului, Radu i-a spus:

– Şefu’, ne aşteaptă fetele! Sunt atât de  frumoase! A vrut să-i răspundă,

– Am treabă multă cu actele, închiderea lunii, deschiderea următoarei… însă du-te, ia şi un prieten mai tânăr cu tine! A înghiţit în sec şi Radu insistă,

– Şefu’… ele pe noi ne vor că avem ochi  albaştrii ca ai lor şi ştiţi, că în secţie numai noi îi avem aşa. Dacă nu veniţi degeaba mă mai duc! A continuat cu regret.

Laur se gândea că atâta suferinţă exista în acele fiinţe iar fetele, urmăreau, monitorizau fiecare pas, observau atente, făceau experienţe pe ei, îi controlau cu aceleaşi mâini cu care i-au mângâiat în apă însă îi aşteptau … de ce?

Să observe ce se întâmplă cu ele, ce se-ntâmplă cu ei şi după ce se termina totul… să noteze meticulos sau mai degrabă îşi închipuia că sunt două sfinte care aveau grijă de acei copii!!

Actele lui erau vraişte deja se apropia seara, ezita şi nu ştia ce să facă… temperaturile o luaseră razna!

 

Râme de mare* – mâncarea preferată a labanilor

labani – chefal, varietate de peşte foarte gustos

Fierătanii* – aici cu înţeles de utilaje, maşini, macarale etc

 

autor Stanescu Aurel Avram