Simfonia Libertăţii Absolute /Autoportret în alb , Costel Zăgan

Lumea cântă libertatea

tăcerea pe toţi ne-adună

vrând din nemurire partea

noi visăm Limba Română

Tăcerea pe toţi ne-adună

în zadar e sufletul rebel

cine trece zău o să rămână

visul ne vorbeşte numai el

În zadar e sufletul rebel

vrând din nemurire partea

n-ar putea trăi altfel

lumea cântă libertatea

Poezia când mă-nstrună

Dumnezeu vorbeşte în română

Autoportret în alb

Poetul se compune probabil şi dintr-o grădină
Prevăzută în faţă cu şuruburi şi flori de câmp
Cu iarbă care rugineşte de la prima oră
Când roua nici nu s-a ridicat până la genunchiul broaştei
Dar domină toate înălţimile posibile la acea oră
În negru şi-n alb abis lângă abis
Un Turn Babel în toate direcţiile
De la mansardă pândesc c-un binoclu în infraroşu
Cum omul coboară din ce în ce mai des din maimuţă şi uită fereastra deschisă
Cerul rămâne iar vacant
La pian semnez o cerere de punere în posesie muzicală
Brusc un glonţ ca o scrisoare de dragoste îmi găureşte autoportretul
Lăsându-l natură moartă cu doi îngeri şi-un covrig în do minor.

autor Costel Zăgan, CEZEISME II