Martorul (in memoriam Ioan Alexandru)

Poruncă înaltă l-a trimis în lume,

să fie rug

şi martor,

vas ales

modelat din lumini

şi cuvânt

Poruncă înaltă l-a trimis în lume

să redea vederea orbilor

să destupe fântânile auzului

să ne înveţe, re-înveţe

tot ce-am uitat…

cum plânge focul,

cum arde apa,

cum clopotele

şi lumânările

se nasc din aceeaşi lumină,

lină…

Poruncă înaltă l-a trimis în lume

să ne scrie cu dalta

în oase şi carne

rugăciunea,

rugăciunea-urlet,

rugăciunea-şoaptă,

rugăciunea aceea la care

nici Dumnezeu nu îndrăzneşte

să nu răspundă

Când mâncaţi,

frângeţi pâinea şi gândiţi-vă

la frângerea lui

când beţi din izvor,

îngenuncheaţi şi

sărutaţi apa care l-a oglindit

Poruncă înaltă l-a trimis în lume

să ne re-înveţe

că în ochiul furtunii

suntem liberi,

în ochiul cutremurelor,

al vulcanilor,

al exploziilor,

în ochiul chiar al morţii,

fruntea ne creşte până la cer

devenim noi-înşine

incendii, potop,

cutremur şi cutremurare

căci el, martorul,

ne ia de mână,

ne ia de inimă

şi ne poartă

pe scara lui Iacob

autor  Anca Tanase