Marea nedreptate suferită de scriitorul I.Peltz

Posted in Numărul pe luna februarie (2) by Hopernicus on 26/01/2010

I. Peltz este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români de origine evreiască, a cărui operă a fost dedicată în întregime tematicicii evreieşti, apreciat de G. Călinescu, E. Lovinescu, ş.a. S-a scris despre el şi după război, a avut o viaţă creatoare bogată, dar şi extrem de zbuciumată, sărăcia nu l-a părăsit până în ultima clipă. A trăit între anii 1899-1980, trecând prin două războaie mondiale, trei dictaturi, un pogrom ( cel de la Bucureşti), dar o pagină din biografia sa a rămas nelămurită pentru mulţi, până astăzi. Asupra acestui aspect a dorit să ne atragă atenţia domnul Silvain Oişiovici, primul soţ al pictoriţei Tia Peltz, fiica scriitorului. Are peste 90 de ani, şi-a pierdut rudele în Holocaust, trăieşte într-un bloc, la intersecţia Bulevardului Ferdinand cu Mihai Bravu şi merită atenţia noastră, astfel că vom reveni asupraI. Peltz este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români de origine evreiască, a cărui operă a fost dedicată în întregime tematicicii evreieşti, apreciat de G. Călinescu, E. Lovinescu, ş.a. S-a scris despre el şi după război, a avut o viaţă creatoare bogată, dar şi extrem de zbuciumată, sărăcia nu l-a părăsit până în ultima clipă. A trăit între anii 1899-1980, trecând prin două războaie mondiale, trei dictaturi, un pogrom ( cel de la Bucureşti), dar o pagină din biografia sa a rămas nelămurită pentru mulţi, până astăzi. Asupra acestui aspect a dorit să ne atragă atenţia domnul Silvain Oişiovici, primul soţ al pictoriţei Tia Peltz, fiica scriitorului. Are peste 90 de ani, şi-a pierdut rudele în Holocaust, trăieşte într-un bloc, la intersecţia Bulevardului Ferdinand cu Mihai Bravu şi merită atenţia noastră, astfel că vom reveni asuprabiografiei sale. În anul 2005, a apărut, sub auspiciile Academiei Române, ale Institutului de Istorie Literară „G. Călinescu”, o carte semnată de Rodica Lăzărescu, „Viaţa cu haz şi fără a numitului Peltz” ( parafraza unui titlu din opera scriitorului). Cartea a trecut aproape neobservată , deşi merită o atenţie specială. Prefaţa se constituie într-un elogiu meritat adus autoatrei cărţii, ca şi „personajului” I. Peltz, senătura fiind a Valentinei Marin Curticeanu. Redactorul cărţii este cunoscutul editor Tiberiu Avramescu. Ilustraţiile sunt ale Tiei Peltz, cea care a ştiut să redea cu o fidelitate uimitoare atmosfera cartierelor evreieşti, mediul de predilecţie al romanelor tatălui ei. Peltz a avut ambiţia să meargă pe urmele lui Balzac ( aşa a declarat), să scrie o sută de romane, a scris doar o zecime din ceea ce şi-a propus, dar ambiţia şi hărnicia sa nu sunt de ignorat. A fost evocat de numeroşi scriitori români, era un vechi client al Capşei, din vremurile boemei interbelice. Tia Peltz, scria frumos – „ Tata s-a născut bătrân şi a murit copil”, desigur în spirit. Fermecător, optimist, nonşalant, bun observator al vieţii celor din jur, iubitor de oameni, mare cunoscător al evreimii bucureştene, a rămas o figură memorabilă a vieţii bucureştene. Începuse să scrie de la vârsta de opt ani. Numai moartea l-a oprit din mersul spre zarea desăvârşirii. Nu vom parcurge aici itinerarul scriitorului, vom aminti doar de romanul documentar, „Israel însângerat”, scris imediat după pogromul de la Bucureşti, din 21-23 ianuarie 1941. Este una dintre mărturiile cele mai importante despre acest episod dramatic trăit de evrei, dar nu numai, de întreaga Capitală cuprinsă de furia „verde” a Legiunii. Încă din decembrie 1940, familia Peltz a trebuit să se ascundă, părăsind casa din str. Traian 21 ( astăzi, acolo este un bloc de locuinţe). Peltz aderase la francmasonerie, fapt puţin cunoscut, dar care îi punea viaţa în pericol. În toamna lui 1943, la 30 octombrie i se dedicată o conferinţă, cu prilejul a 25 de ani de activitate scriitoricească, în care dr. M. Beck îl acuză de antiiudaism, de pesimism exagerat, dar admiratorii scriitorului îl apără. La sfârşitul aceluiaşi an, familia Peltz este obligată să părăsească propria locuinţă, conform prevederilor rasiale. Este găzduit într-o casă a colonelui Mihăiescu, din Şoseaua Bonaparte, dar în urma bombardamentului german din 24 august 1944, imobilul este distrus, ca şi tot ce mai deţinea familia, la acea dată. În 1945, casa din str. Traian este recuperată pe cale juridică. La 25 aprilie 1950, I. Peltz este arestat de Securitate, sub acuzaţia de „crime împotriva umanităţii”. Printre probele acuzatorii se află – participarea la editarea Buletinului de Presă al Siguranţei, la recomandarea lui R. Ioaniţescu, colaborarea cu Emil Iagolniţa pentru elaborarea unor memorii şi note la serviciul Siguranţei, numit P.P.C., prin care oficialităţile erau informate despre starea de spirit în mediile muncitoreşti, alte medii socio-profesionale. De fapt, Peltz, care a recunoscut ceea ce scrisese, se informa la Capşa, nu circula în mediile despre care dădea informaţii. Motivaţia reală era lipsa acută de bani, iar pe baza informărilor sale nu a fost nimeni arestat sau persecutat. Securitatea se orientase după recomandările conţinute la dosar ale cunoscuţilor lui Peltz, Ioaniţescu, Tătărăscu, Franasovici, D.N.Lupu, oameni politici „burghezi”, cu funcţii în interbelic. Cel care s-a folosit cel mai des de serviciile lui Peltz a fost Emil Iagolniţa, şef de serviciu al Siguranţei, cu o pregătire sumară, care nu putea singur să-şi scrie memoriile şi nici unele note de serviciu. În cursul anchetei judiciare, au depus mărturii în favoarea lui Peltz – Gala Galaction, Camil Petrescu, Geo Bogza, Ionel Teodoreanu, A.M.Sperber, Cezar Petrescu, Scarlat Callimachi, Camil Baltazar, Isaiia Răcăcuni, Emil Dorian, Constantin Argeşanu, I.A.Steriadi, K. Zambaccian, ş.a. De reţinut este faptul că înşişi ofiţerii din fosta Siguranţă nu au prezentat nici un document prin care Peltz ar fi „turnat” pe cineva organelor unde activau, iar banii încasaţi de scriitor erau pentru servicii de rutină, legate de interese personale ( memorii proprii, etc.) sau obligaţii birocratice ale insitituţiei. Judecătorii au fost instruiţi să condamne şi nu să facă dreptate, astfel că scriitorul a executat o pedeapsă de doi ani şi şapte luni la Văcăreşri, Jilava şi Poarta Albă ( Canal). Un număr de scriitori importanţi, oameni de cultură au semnat un memoriu către ministrul Justiţiei, Niţulescu, la numele celor care îi luaseră apărarea, adăugându-se şi Iacob Groper, Barbu Lăzăreanu. Fiica scriitorului, Tia Peltz nu a reuşit să recupereze obiectele de valoare confiscate în urma condamnării, nici după eliberarea scriitorului.. Sănătatea lui I. Peltz a fost mult afectată, deşi omul şi-a păstrat dorinţa de a continua activitatea de scriitor.Lăsăm cititorul să judece singur actul de nedreptate care i s-a făcut unui om care era gata să dea propriul palton unui confrate mai sărac ( fapt cunoscut la Capşa), să aibă relaţii de prietenie în cele mai diverse medii, de la socialişti la oameni de dreapta, precum generalul Argeşanu, ş.a. Poate că acest lucru nu i s-a iertat. Justiţia populară din anii 50 era mai oarbă decât orice justiţie, de fapt , un fenomen tipic stalinismului instaurat şi în România. Reţinem solidaritatea frăţească a oamenilor de cultură români care nu s-au temut să sară în ajutorul unui
scriitor nedreptăţit, indiferent de etnia sa, mai mult, poate dintr-o pornire lăuntrică de simpatie pentru evreul nedreptăţit. Un act de neuitat.