Libertatea poeziei – Anna Ahmatova

Anna Ahmatova – nume și renume. Profesia – poetesă, printre cele mai bune în secolul XX. Am în amintire tabloul unui pictor, Altman, o femeie cu personalitate, chipul puțin aspru, nasul ușor încovoiat, de formă stranie, nobilă, rochie mov, stă picior peste picior, totul impune un anume respect și prudență. În realitate ea a fost însetată de dragoste, de prietenie, de libertate totală. Modigliani îi aducea flori la ușă, fără să fie primit, pentru că era ușor afumat. Acesta era Parisul dinaintea primului război mondial.
Ahmatova a murit în luna martie a anului 1966. Cineva a recitat la înmormântarea ei următoarele versuri – „ Spuneai că nu am, n-am avut rivale, / dar nu am fost nici pământeană, / doar o lumină sub iernatic soare, / un cântec ce-a venit din plai sălbatic./ Când voi muri, el nu se va-ntrista, / nu va striga înnebunit, „ Trezește-te” / Dar va-nțelege că nu poate trăi/ Fără lumina soarelui și fără cântec!”. De la Sappho până astăzi, poezia a beneficiat și beneficiază tot mai mult de prezența unor poetese de prim rang. Dacă Țvetaeva compara soarta poetului cu aceea a „evreului rătăcitor”, Ahmatova, cu trei ani mai în vârstă, dar mai longevivă decât Țvetaeva, spunea că poetul este vulnerabil ca un om fără veșminte pe el.
S-a născut în 1889, la Odessa, soarele a inundat primele ei versuri, care îi dezvăluie simțul artistic, maturitatea precoce a mijloacelor de exprimare – ochii iubitului sunt verzi precum chiparoșii, pescărușul adună durerea lumii, .ș.a. Educația școlară o începe la Țarskoe Selo, lângă Petersburg, unde a învățat și Pușkin. Ahmatova citește din adolescență poeți francezi în original, pe Dante în original, are viziunea apariției lui Pușkin, maestrul tuturor poeților ruși, începe să scrie de la vârsta de 11 ani. Mărturisește, derutată – „Cu fiecare vers pierd o speranță/ dar fiecare vers este un cântec nou”. A avut o viață cu multe momente tragice, i-a murit sora, de tânără, din cauza tuberculozei, a fost și ea atinsă de boală, au urmat războiul, revoluția, apoi, peste alți ani, al doilea război mondial. Bolșevismul i-a marcat existența prin asasinarea fostului soț, un poet de excepție, Nikolai Gumiliov, ofițer „alb”, urmările acestei pierderi, persecuția, arestarea fiului. „ De sub ruine eu vă strig/ Ca varul cel nestins eu ard/ Mirosuri grele de subsol/ Mă-năbuș, dar nu cad/ Eu mă prefac în iarnă mută/ Închid și ușile mai strâns/ dar vocea mea se mai aude/ Îmi dați crezare, nu m-am plâns”. Mai departe ( n.n. traducerile îmi aparțin) – „ Miroase a ploaie umezeala/ A măr miroase dragostea/ Dar noi am învățat mirosul/ de sânge, de neconfundat”. În 1917 se gândește să părăsească Rusia, își exprimă în versuri îndoielile, ceva o reține, rămâne într-o patrie sfâșiată și terorizată de răboiul civil, de urmările lui. „ Totul s-a distrus, s-a furat/ moartea aripa și-o înalță spre noi/ foamea însăși se mestecă-n sine/ mai avem bucurii sau nevoi? ”.- este starea de spirit a multor ruși din acea vreme. Blok și Pasternak au fost îndrăgostiți de personalitatea și de spiritul Annei Ahmatova. La rândul ei, l-a admirat pe Maiakovski, avangardistul care treptat s-a
îndepărtat de vechii prieteni. Între cele două războaie a dus o viață apăsată de persecuții, cenzură, de arestarea unor buni prieteni, de teama pierderii propriei libertăți, nu a scris versuri pentru tătucul popoarelor, a participat prin scris la apărarea țării în timpul celui de al doilea război, a tradus enorm din literatura Europei, inclusiv din română, iar după moartea lui Stalin a fost readusă în atenția publicului , a fost invitată în Italia, Franța, i s-au acordat distincții, dar nimic nu putea să-i redea ființele iubite pe care le-a pierdut în marile epurări staliniste. Are cicluri memorabile de versuri – „ Seara”, „ Mătănii”, ”Cârdul alb”, „ Păpădia”, „Anno Domini”, „ Trestia” , „ A șaptea carte”, poeme – eposuri, piese în versuri, numeroase versuri publicate postum, o operă impresionantă. Înainte de a încheia vom cita câteva versuri – din ”Caietul incendiat”.- „Corabia mea se duce la fund/ casa mea s-a prefăcut în fum/ citiți sau nu citiți, îmi este clar/ că eu cu unul singur pot vorbi/ Au fost și vinovați, nevinovați/ mi-au fost sau nu mi-au fost ei frați/ … Aud un strigăt/ vei muri/ mă-ntorc la vechiul felinar” … „ Ce este mormântul? / o fi prima treaptă a scării pe care am să urc? ”. Anna Ahmatova este mereu undeva sus, continuă să urce.

autor Boris Marian