Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Cioburi de sânge

Posted in Cuvântul adolescentului by Hopernicus on 11/12/2010

Deja mi-a ajuns de câte ori am simţit şi-am văzut globul speranţelor şi
al viselor mele spărgându-se…iar apoi când mă simţeam pe marginea unei
prăpastii, din nou se repara, şi strălucea deasupra mea dându-mi
senzaţia că m-a salvat de la prăbuşire. Iar când mă ţineam mai tare si
mai strâns de globul ce acum strălucea plin de feţi frumoşi, cai verzi
pe pereţi, scrum de stele, gânduri jucăuşe si de cioburi de inimă
relipite la loc, rezistenţa globului slăbea…si brusc se prefăcea în
mii de bucăţi, frângând conţinutul său şi împrăştiindu-l pretutindeni,
exceptând locurile apropiate inimii mele. Iar eu cădeam în gol…tot mai
mult, dar parcă niciodată nu ajungeam să fiu zdrobită de ceea ce putea
fi fundul abisului.
Drumul de întoarcere spre casă este aproape la fel de sfasietor precum
despărţirea dintre doi îndrăgostiţi. Cum te mai poţi considera întreg
când ştii că părţi din tine, părţi din sufletul tău gravitează acum în
alte locuri, purtate şi respirate de alte persoane, ce acum sunt aşa de
departe. Cât de trist îşi arată viaţa această latură nemiloasă a ei. Cum
se face că atunci când pleci, când iţi plimbi privirea într-un loc,
undeva departe, toate problemele tale se îneacă, înăbuşindu-se in pânza
ţesută de fuiorul cronometrului aflat pe ceasul de la mâna mea. Închid
ochii, soarele se răsfrânge pe faţa mea încercând să mă înveselească, te
văd şi-acum. Strâng din ochi mai tare, o lacrimă fierbinte mi se
prelinge pe obrazul crăpat de sărutul tău de rămas-bun.
Marea îmi umezeşte tălpile, învăluindu-mă cu briza înmieresmată de praful de stele, feţi frumoşi…vise…

artist Nynna Vizireanu, Primăvara nocturnă

-Crinaaa, fugi că te prind !
Matei o prinde pe Crina de talie trăgând-o după el în mare. Lupta acerbă
dintre cei doi se înteţeşte, pironindu-i pe amândoi între două valuri
agitate, înnecându-se într-un sărut. Crina zâmbeşte mulţumită, îi era
atât de dor de puţină magie în destul de plictisitoarea ei viaţă din
ultima vreme…O persoană apărută la momentul potrivit nu putea decât să
îmbunătăţească situaţia. Se lasă învinsă într-un final de puterea
braţelor lui, încolăcindu-şi şi ea braţele în jurul gâtului acestuia.
Ochii săi străluceau într-un maro-castaniu de-o frumuseţe inimaginabilă.
Ah era în sfârşit fericită. Zâmbea din nou, afecţiune, soare, mare,
plajă, Făt-Frumos, libertate în sentimente.
Îl ţinea strâns de mână, se simţea prea bine pentru a lăsa să treacă din
nou ceva pe lângă fără ca măcar să fi simţit cu adevărat că a trăit.
Avea nevoie să-şi ia surse pentru atunci când se va întoarce aca…nu
trebuie să pronunţe…chiar nu e necesar, s-ar prea topii fericirea ce
i-o poţi citi pe buze. Nisipul şi marea se contopeau în urma paşilor lor
. Îl privea pe furiş, cât noroc avusese, surâdea dezamăgită.
-De ce râzi ?-a întrebat-o destul de indiferent.
-Hm…mi s-a părut că văd un cai verde pe cer…
-Aham.
Nici măcar nu observase dezacordul făcut…. Dar…
Ştia că Matei e doar un carton colorat pe schiţa ei frumos desenată şi
şlefuită de ani. Schiţa reprezentând amintirile şi idealurile Crinei în
drumul spre ascensiune. Nici nu era măcar atent la vibraţia
sentimentelor ei, eh, doar un alt insensibil superficial, dar cui ii
păsa ? Dansul inimii ei inflorea din nou, însă ceva mai timid.
Un fior rece o trezeşte din visare…din nou soarele îi incălzea obrazul
umezit de lacrimi. Trenul torcea alene în mersul său spre casa tuturor
celor aflaţi înăuntrul lui. Cu mâna işi sterge neglijent obrazul trist.
Ce se va intâmpla ? de câte rupturi va mai avea parte ? sau va mai
asista la ? Privea soarele cu ironie : « de ce mi te dai prieten ? de ce
acum ceva timp erai martor la fericirea mea, iar acum mă priveşti senin
cum încerc să lipesc cioburile globului ? de ce nu mă ajuţi, de ce nu
trimiţi cuiva mesaj că eu sunt aici, în drum spre un oraş necunoscut mie
si că sunt dispusă să-l cunosc şi să-l văd cu ochii mei pe acel « EL »,
de ce nu-i transmiţi un mesaj cu razele tale ? de ce nu-i spui că şi «
EA »e acolo?
Perdea prăfuita, un fior tresărit o invăluiau pe Crina, dându-i un gust
amar… Ştia că acum găsise ceva, dar era confuză şi destul de curioasă.
Din nou, întâlnise ceva, din nou reuşise să repare globul şi să se
salveze de la cădere….reuşise chiar să se şi înalţe din abis.
Trenul pufăia molcom, străpungând porţile timpului si ale poveştilor.

În zadar se gândea la zâmbetele ei pictate pe pânza albă. Închizând
ochii, se vedea râzând, sărind, dansând, plimbându-se şi ameţindu-se de
căldura soarelui, surâsul lui…

Ce mai conta că globul de la pieptul ei îl ţinea acum mult mai strâns ?
Cioburile i-ar fi sfâşiat suferinţa înecând-o în pete de sânge…..

autor Cristina Chiroiu, clasa a XI-a-Colegiul National „Lucian Blaga”-Sebes

Reclame

Comentarii închise la Cioburi de sânge