Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Am putea/ Candelă în cer/ E linişte-n cetate, autor Aura Istrate

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 10/12/2012

Am putea

am putea pune împreună de-o rugă,
un genunchi tu, altul eu
verb implorând către-nalturi să curgă,
l-audă din cer Dumnezeu

am putea pune împreună de-o cruce
din trupuri zidite-ntr-un trup
cu mâinile noastre – întinsă răscruce
de păsări, de fluturi, de rug

am putea pune împreună de-o nuntă
cu miri, călăreţi pe un cal
pe ţărmuri pustii, neumblate şi încă
dorite de-o coamă de val

am putea pune împreună de-un foc
din vreascuri şi spuza din noi
ne ţină de cald, ne aducă noroc
doar unul să facă din doi

am putea pune împreună de-o casă
cu fruntea umbrită de-un nuc,
cu noi în pridvor, cu bucate pe masă
măruntă – cât cuibul de cuc

am putea pune împreună de-un veac
domolit, peste noi lunecând,
am putea lumânări să ne stingem, de drag,
eu de-al tău, tu de-al meu, într-un gând

 

 

Candelă în cer

Să ştii că am să vin acasă, mamă

Dar nu ştiu când anume – de mă-ntrebi.

Tu în fereastră leagă o năframă

Şi du-te liniştită după trebi

Te-ncrede-n prispa casei, că-ţi va spune,

De m-o vedea venind printre arini,

Că ochii ei, prin ramuri, văd anume

Ce tu nu vezi, măicuţă, când suspini

Iar dacă prin vecini vei fi plecată

Nu te-ngiji de mine, că nu plec,

Chiar dacă-n poartă-mi râde o lăcată

Ştiu unde-i cheia şi în curte trec

Şi-am să te-aştept pe scândura uscată,

Cea care scârţâia sub paşii mei

Pe când copil eram – c-am fost odată

Şi mă jucam sub florile de tei

Şi de te-ntrebi ce fac, de îmi e sete

Sau – de pe drum venită – de mi-e foame,

Stă apa din fântână să mă-mbete

Iar în copaci mai are toamna poame

Măicuţă, de-i târziu şi-i lună plină,

Nu te grăbi să vii, că nu mi-e frică,

M-o-mbrăţişa pridvorul cu o mână

Şi cu o aripă o rândunică

Şi-om depăna poveşti de noi ştiute,

Pân’ s-o ascunde luna după deal

Şi-atunci m-oi strecura în casă iute

Să mă-ncălzesc cuminte sub oghial

Nici dimineaţa nu mă dau învinsă
Şi nu mă înspăimânt că-s singurea,
Cât am o candelă în cer aprinsă
Eu singură nu sunt, măicuţa mea

 

 

E linişte-n cetate

de două nopţi e linişte-n cetate,

cu zidurile-n braţe dorm soldaţii

nici zvonuri de-adulare, nici ovaţii

nu trec de cheia-ntoarsă în lăcate

a decretat prea-naltul amnistie

şi din nesomn i-a liberat pe toţi

şi trădători şi laşi şi idioţi

să treacă-n somnul cât o veşnicie

de-atâta pace răsturnată- brazdă

n-ai loc să-ntorci privirea unui orb

şi nici văzduh de rătăcit vreun corb

să-şi ostoiască foamea în amiază

un glonţ preapacifist adoră fluturi

lâng-un soldat care visează flori

de treci prin visul lor te înfiori

cât de adâncă-i liniştea din ciuturi

 

autor Aura Istrate

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Am putea/ Candelă în cer/ E linişte-n cetate, autor Aura Istrate

%d blogeri au apreciat asta: