Arhiva revistei literare Faleze de piatră

cercuri pe ape (jam session), autori Mioara Băluță și Liviu Ion Dragoș

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 08/12/2012

cercuri pe ape

(jam session)

 

 

 

autori Mioara Băluță și Liviu Ion Dragoș

 

 

 

 

 

aerul acesta nu este decât

o poveste spusă timpului

oare va ști cineva să inventeze

ceea ce vom deveni

poate cel ce ar stropi cu vin un pumn de tărână

împărțind orezul și grâul în clipe

prinse în palma unui copil

să rămânem aici

să respirăm

câte cuvinte atâția pești sclipind

 

poate aceasta e viața pe care o recunosc

săgeată printre rânduri

imperfect în chipul tău căutându-se

fierbinte invizibil învață-mă tu

cum să fac un pod peste noi ape…

 

 

*

se aruncă lumânări de fier

săgeți în noapte

geniali sunt ochelarii care măresc

realitatea cuvintelor tu crezi

că ar putea fi pâinea de care te sprijini

ca o bucată de cer și capul

ca un mâner de șarpe acum

 

stau într-o cafenea și aștept lumea

să se ridice ca aburul gratiilor

rotunde numai dincolo de fereastră sunt

lanțuri uriașe care tac ori cântă

ca și cum două zile ar fi o lună

de la început și până la sfârșit o poezie…

 

 

 

 

*

 

mă sperie putrezirea lemnului

și umărul pământului atins cu fruntea

nu mai sunt sigură dacă

iarba are sâmburi sau semințe emotive

păreri despre moarte

vreau să-mi spună și mie cineva hai vino cu mine

împărțim lumina în cercuri și

cercul în rune

frica mea are flori în brațe

se trezește înaintea mea

și se lasă ca o piatră

peste lucruri …

 

 

*

 

astăzi s-a acordat în sfârșit

premiul nobel pentru cei ce au

descoperit frica

 

”frica mea are flori în brațe

și se trezește înaintea mea ”

 

și eu aș vrea să-i fiu atunci

pământ de flori sub ape

și peste ziduri străzi

iubind să-i fiu o altă lume

pe unde bate vântul cel mai tare

și totuși înaintea lui s-ajung la ea

să-i spun că străzile au sensul unic

pentru oameni și o statuie pentru

cei dispuși să se întâlnească acolo

unde chiar și statuile au nevoie de flori

de frică și dreptate Doamne cât…

 

*

 

ninge iar

de parcă tinerețea mea și-a început

de o sută de ani numărătoarea inversă

știe că singurătatea e o artă

pe care nu o mai putem învia

noi suntem deja depărtarea

ne ține trupurile flămânde

aristocratic sentiment cum ar fi să te afli

fără cuțit în fața pâinii

ca o ironie a sorții

în singurătate nimeni nu e părăsit

arta e să te lepezi de toate

și să intri în tine cu cineva atât de liniștit

cum intri într-un schit când vrei

să-i vorbesti lui Dumnezeu într-o

limbă pe care nimeni nu o înțelege…

 

 

 

 

 

*

 

singurătate înseamnă să dormi singur

singurătate înseamnă să nu dormi

să iubești cum nu iubește nimeni

să vrei și să nu poți în fine

singurătatea e importantă

 

sarutul să nu fie de sticlă

 

singurătatea nu dăruiește flori

așteaptă numai pământ și ploaie

poeme de citit hârtiei trăind

cu cerul înțelegi ce înseamnă

să rămâi neclintit

împăcat și fără regrete

 

atunci am râs când mi-am tăiat din ani

și vene…

 

 

*

 

 

puterea mea e ca un fir de ață învelit

în pâine și ceară de care

trag cu furie cei care vor să-l aprindă

altcineva îmi umple cu lumină încăperea

derutată mă agit ca un peștisor portocaliu

într-un pahar cu apă cred

că orice pisică înseamnă sfarșitul celor

o mie și una de nopți și doar două cuvinte

pe un ochi de hârtie

înghițindu-ne strigătul

și nu sunt de bronz nici de aur nici

lumina sau umbra unei medalii

 

puterea lumii noastre e aerul

care privește lumii celeilalte cerul…

 

 

*

 

 

în spatele ei aerul meu

e o piramidă întoarsă cuvânt

din carnea mea

cea mai puțină carne de pe pământ

 

îți spun ce e un pește și liniștea

care ne înghite ne separă aripile de vânt

la capătul piramidei aerul se folosește

de plamânii ei și mai puțin de puncte cardinale

 

orice mănăstire știe când iubești orice

religie știe cum se dezbracă și îmbracă cerul

cu păcate și clepsidre goale

 

 

 

 

 

 

*

 

în lumea noastră statică

părem mai grăbiți ca niciodată

și doar am renunțat pe rând 

la fumat 

apoi la euri

 

acum stăm fiecare în spitalul lui

privind ca niște bolnavi descumpăniți

un medic bolnav 

 

în centrul orașului se-aprind lumini

 

trupul mi se înconvoaie

se face arc în spatele faptelor 

transparente umbre lipsite de zid 

se apropie rostind încet

tot mai încet

numele pe care inima îl tipăƒ

 

nimeni nu aude nu răspunde nimeni

lumea e un spital în care

fiecare își bea liniștit ceaiul amar

cu lămâie  …

 

*

 

și brusc mi s-a făcut un dor cumplit

de-o noapte albă tu

la un zmeu copilul meu știe

stinge lumina și privește pe geam

când afară ninge

când afară e afară cu tine tu

peste orice urmă

de îndoială cu corpul tău electric

acoperit de-o pânză albă poți

să renunți la tot

să nu spui nimănui că nu era zăpadă

era doar o noapte banală

peste o sticlă spartă

nu mă-ntreba de ce …

 

 

autori   Mioara Băluță și Liviu Ion Dragoș

pictura Constanta Abalasei-Donosa

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la cercuri pe ape (jam session), autori Mioara Băluță și Liviu Ion Dragoș

%d blogeri au apreciat asta: