Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Poeme de Gabi Schuster

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 08/12/2012

O rochie pink

 

Vii în faţă îţi arăţi dinţii

şi eu trebuie să te iubesc

pentru că aşa se cade

dacă sunt viu,

 

ai părul lung

o rochie pink

prin care şoldurile

mă privesc insistent

sala de bal viermuieşte

dar tu vii mereu în faţă

până te văd numai pe tine

rochiile celorlalte învolbură aerul

şi părul tău se întinde pe jos

să calc pe el să te doară

 

vii în faţă

eu te iubesc

şi mor.

 

 

Oamenii ciori

 

Iată ce fac oamenii aceştia

trăiesc din gunoi –

ciorile cu capete de om

patul şi-l îngustează pe asfalt

să nu îi calce

orbii care se duc grăbiţi acasă orbi

 

în nopţile cu vânt zdrenţele sunt prinse în cuie

bătute în carnea puţină

până la os

 

foamea stă de pază – e cel mai sentimental însoţitor

banii nu se coboară atât de jos,

dacă plouă

roata dinţată din pântec nu curge la canal

cu frunzele şi ambalajele goale

 

carnavalul a luat sfârşit

ne luăm indiferenţi pielea de fiecare zi

şi trecem la nepăsarea de fiecare zi,

laboratoarele iubirii schimbă ADN-ul

cu o spirală de monede ;

până la lăcomia fără margini

se strecoară prin sânge

intră în labirinturi lasă urme

 

plouă

foamea nu se spală

nu şiroieşte la canal

oamenii să rămână între oameni

cum merită

 

pământul este al nimănui

rătăceşte de multă vreme sub soare

cu gropile de gunoaie pe burtă

ciorile cu gheare de om

se ceartă cu ciorile cu cap de ciori

croncăne,  croncăne pe pradă.

 

 

Oceanica

 

se odihneau cuviincioase pălăriile, poeziile

rămăsesem în bătaia lunii,

amândoi ne argintam cu nuferi şi delfini

 

la prova prietenii stârpeau timpul

cu râsete mioape

 

carmennnnnnnnnnnn….

cânta voios un Sprinten,

se legăna năvalnic în parâmă

adulmeca cuvinte, lipea un colţ stelei polare

şi împăcat cu gloria sa îşi lua zborul în larg,

se răsucea cu lumea-în cap

de-i ţiuiau urechile a slavă

şi părul a vâlvoi, dar

prietenii de club aplaudau…

cu toate că soprana, tomnatică şi ea,

îşi înghiţise limba la fortissimo

 

albatrosul domestic,

singurul depistat,

îl îndruma către EST

lăsându-i la-îndemână

temutul Windcanal

dezlănţuit în aerodynamica sorţii

acolo se cântau mise funebre

înmormântau comunişti, capitalişti

speranţe de bine

 

ah… sus într-un cui se legăna parâma

îndepărtate stelele mureau

chiar şi luceafărul înţepenit violent

în fereastra adolescentei de seară

dulci-aromate

 

carmennnnnnnnnnnnn…

gemea cuvios trogloditul în lipsa vocalelor

şi se lăsa plutit de albatrosul domestic

mult mai departe decât departele…

NESCIT VOX MISSA REVERTI

– voi vă veţi descurca fără mine

– absolut

 

 

Origine vegetală

 

sufletul

mi s-a născut întîi

pe gura unor trandafiri

 

din culoare

am căpătat ochi,

mîini, trup

ca să plîngă

 

cu noaptea mă adun

în aer de tei

mi-e moarte

pe toate străzile

pe toate casele

pe toate lumile.

 

 

Paloşul a ruginit…

 

Spânzurători i s-au ridicat din gură

cuvintele bune se usucă

în vârtejul minciunii şi făloşeniei

 

la propria mea-înfierare

stă firea amuţită,

sub spânzurători

sudoarea nervilor se cianozează şi dispare

cu pojghiţa de linişte în timp ce

noaptea se subţiază la orizont cât văd cu ochii.

 

ce să fi făcut ?

Heile Welt

încăpăţânatele buchete de păpădii

luau formă obstinat numai în lumea

din care am scos

urâtul şi meschinăria.

 

ghionoaia îl uitase de mult pe zmeu

paloşului ruginit

îi căzuseră dinţii

 

eu sunt mai singură ca niciodată.

 

 

Pe partea cealaltă

 

Ochii mijiţi la iubire

se închid cu zgomot

printre degetele flămânde

inocenţa cu obrazul pe pământ

râde în alcătuirea clipei

sfredeleşte un loc în inimă

unde ne vom întoarce

să bănuim adâncimea trecutului

 

cu capul în jos vom ieşi din valuri

pe partea cealaltă.

 

 

Plopul

 

Trăgându-şi rădăcinile

dintr-un pământ

plopul se sprijinea

cu foşnetul slab

de păsări obosite

pe cer

mi-atârnam ochii

de crengi

şi treceam printr-o spaimă

aproape de moarte

 

ferecat într-un cântec

la popas

mi-l aşez deasupra capului

 

îmi odihnesc visele.

 

autor Gabi Schuster

Ilustraţii MONTSERAT GUDIOL

http://www.cizgidiyari.com/forum/sanatsal-tablolar/23857-montserrat-gudiol-corominas.html

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Poeme de Gabi Schuster

%d blogeri au apreciat asta: