Arhiva revistei literare Faleze de piatră

Poeme de Adriana Weimer

Posted in numarul 37-38 ( noiembrie-decembrie2012) by Hopernicus on 08/12/2012

 

 

Mereu înspre voi

Port povara stelei în noapte:

şi-n întuneric,

lumina-mi

se revarsă-n priviri

mereu înspre voi.

Lumină de toamnă

Să pleci împăcat,

în lumină de toamnă,

în căldură de rod,

regăsit în nuanţe,

nepierdut în Cuvânt.

Să pleci împăcat spre Acasă,

în lumină de suflet,

în căldură de gând.

 

Lumina-n vitralii

Se va întoarce drumul la mine

precum pământul în brazda de toamnă

– bumerang înspre suflet –.

Voi apune-n lumină,

în lumină voi trece,

cum lumina-n vitralii

îndumnezeită-n altare.

 

Cu ochi de senin

Târzie toamnă-i dincolo de gânduri…

cât timp eşti aici, nu-mi pasă de amurg.

Mă doare căderea ce urcă în arbori…

priveşte câtă risipă de viaţă,

de suflet,

îţi cad la picioare.

Târzie toamnă-i dincolo de vorbe…

în priviri plămădesc puterea de-a răzbi

şi-n galbena frunză rescriu primăvara

ce din nou, pentru noi,

va veni.

 

Mirabil Cuvânt

Cât pot cuprinde-n priviri

– o mare de grâu încolţit

în soare tomnatic.

Cât pot cuprinde în gând

– aur de grâu pârguit în soarele verii.

Sămânţă prinsă în sfânt pământ,

ca-n pilda vie a semănătorului

– rod adunat în lumină

spre mirabil Cuvânt.

 

Steaua Polară

Eşti Steaua mea Polară,

ţi-am spus într-un vis;

după tine îmi rotesc

şi viaţa,

şi iubirea,

şi norocul.

Departe de mine

Departe de mine e umbra sfârşitului

când tu eşti în mine

ca pofta de viaţă în lumină de zori.

Paşii mă poartă pe drumuri de soare

şi cald mi-e sufletul în lumină de gând.

Pe aleile toamnei

falnicii brazi mă privesc în adâncuri

cu ochi de senin,

de înalt.

Lumină de suflet

Coboară toamna soare în frunze;

în noi, toamnele-şi numără anii…

Îmi potrivesc mersul

– nu şi sufletul –

cu ziua, cu lumina tot mai puţină.

Paşii vor ghici drumul

de frunze cu soare şi sânge

călcate-n picioare.

Numai lumina de suflet

– la fel de mare şi caldă –

rămâne.

În lumină

Am ales cu sufletul

o stea care-mi seamănă;

pe drum de stele

paşii au redevenit zbor;

am ales cu inima

cerul la care să urc în lumină.

Rămâi

N-aş vrea să schimb nimic din ce-i acum;

muguri de linişte se deschid înspre noi;

pot să privesc viaţa în ochi

şi seninul din privirea ta.

Rămâi aici, să poţi gusta şi tu

din calda lumină a toamnei.

Dor de Acasă

Au obosit şi drumurile de paşii mei

rătăciţi prea în noapte,

prea grăbiţi…

Mi-e dor de Acasă,

de ochii dragi,

de gândurile line.

La infinit

Împărţită în patru,

inima stelei

– şi a mea –

se divide la infinit lumină.

Echinox

În echilibru cu Universul

sufletul meu intră în echinox

ca-ntr-o mănăstire

– cu smerenie –.

 

Drum

De câte drumuri are nevoie un drum

spre a-şi găsi sensul?

Drum la drumul mare mă simt…

Sensul e unic, e singur?…

Timp al clipei

Vine un timp al clipei din urmă

când ochii nu vor mai vedea

şi buzele nu vor mai spune

– clipa tăcerii –.

Semn de viaţă şi iubire

e lacrima ce-acum curge,

cuvintele ce-acum se rostesc

şi seninul privirii spre voi;

primiţi-le,

ca şi când ar fi

revărsarea clipei mele finale

spre-apoi.

O vreme

A fost o vreme

când ţi-ai deschis timpul înspre mine

şi i-ai dat vieţii ce era al vieţii.

A venit o vreme

când ai deschis spre mine cerul dragostei

şi i-ai dat iubirii ce era al iubirii.

Va veni o vreme

când vei deschide cerul spre mine

şi voi da pământului ce e al pământului

şi sufletul meu ţie, Doamne.

Dăruim

Rând pe rând,

fiecare pas făcut împreună

e drumul nostru;

rând pe rând,

fiecare clipă petrecută împreună

sunt amintirile noastre;

rând pe rând,

fiecare drum

şi amintire împreună

este viaţa noastră;

rând pe rând,

vieţile noastre împreună

ni le dăruim unul altuia,

pas cu pas,

amintire cu amintire.

Lugoj – 2012

autor  Adriana Weimer

Anunțuri
Tagged with:

Comentarii închise la Poeme de Adriana Weimer

%d blogeri au apreciat asta: